ICCJ. Decizia nr. 6423/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 30 decembrie 2009, reclamanta SC B.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Institutul Cultural Român, solicitând să se constate încălcarea de către pârât a drepturilor sale cu privire la mărcile G. și O.P.G., precum și încălcarea drepturilor asupra desenului industrial al cărui titular este, conform certificatului de înregistrare, și să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru daunele cauzate, în cuantum de 400.000 RON.
La data de 02 martie 2010, P.M.B. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând, în contradictoriu cu reclamanta și cu pârâtul, să se constate că:
- este titularul a 50% din drepturile de autor ale defunctului I.P.G.;
- înregistrarea mărcii G. la O.S.I.M. s-a realizat fără acordul său, fiind grav prejudiciat material și moral;
- nulitatea absolută a contractului de cesiune a drepturilor de autor în cotă de 50%, încheiat între soția defunctului și SC B.C. SRL;
- obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 30 martie 2010, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă a luat act de renunțarea la judecata cererii principale formulate de reclamanta SC B.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Institutul Cultural Român și chemata în garanție Arhiva Națională de Filme, respingând ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 7.140 RON, către pârât.
Prin aceeași încheiere, s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de P.M.B., urmând ca judecata să se poarte între reclamanta SC B.C. SRL și intervenientul P.M.B.
Intervenientul a depus la dosar cerere precizatoare a celui de-al doilea capăt al cererii de intervenție, în sensul că solicită: anularea mărcii G. înregistrată la O.S.I.M., având în vedere lipsa acordului său la înregistrarea mărcii, în calitate de titular a 50% din drepturile de autor ale defunctului I.P.G. și obligarea reclamantei SC B.C. SRL la plata daunelor morale de 500.000 euro; constatarea nulității absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor în cotă de 50%, încheiat între soția defunctului și SC B.C. SRL; obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată din data de 15 aprilie 2010, formulată în Dosarul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul P.M.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B.C. SRL, anularea mărcii G., întrucât a fost înregistrată de către pârâtă fără respectarea prevederilor legale, având în vedere lipsa acordului reclamantului care este titularul a 50% din drepturile de autor ale defunctului I.P.G., fiind grav prejudiciat material și moral; constatarea nulității absolute a contractului de cesiune a drepturilor de autor în cotă de 50%, încheiat între soția defunctului și pârâtă; obligarea părților la cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii se reiau argumentele expuse în cuprinsul cererii de intervenție în interes propriu, în cauza din Dosarul, în care SC B.C. SRL a formulat inițial acțiune în contrafacere împotriva Institutului Cultural Român.
Pârâta SC B.C. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a cere anularea înregistrării mărcii G. pentru atingerea adusă cotei de 50% din dreptul de autor al defunctului I.P.G. și respingerea cererii ca prescrisă, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
O.S.I.M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, conform dispozițiilor. art. 103 C. proc. civ. și art. 48 alin. (3) din Legea mărcilor.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2010, Tribunalul a dispus, în baza art. 164 C. proc. civ., conexarea Dosarului la dosarul de față și, prin aceeași încheiere, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în anularea mărcii G., invocată de SC B.C. SRL și, în consecință, a respins capătul de cerere privind anularea mărcii G. din acțiunea principală, privind cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului P.M.B., și capătul de cerere privind anularea mărcii G. din cererea conexă formulată de reclamantul menționat, ca prescrise, pentru considerentele reținute de tribunal prin încheierea din data respectivă.
Prin sentința nr. 594 din 06 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale a reclamantului P.M.B., precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în formularea cererii reconvenționale; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC B.C. SRL, în contradictoriu cu intervenientul-reclamant P.M.B. și a constatat nulitatea absolută totală a certificatului suplimentar de moștenitor din 10 martie 2009, suplimentar la certificatul de moștenitor nr. x/2000, supliment la certificatul de moștenitor nr. y/2000 emis de BNP E., după defunctul P.A. A constatat de asemenea nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor din 10 martie 2009, suplimentar la certificatul de moștenitor nr. z/2008, emis de BNP E. cu privire la cota indiviză de 1 din drepturile de autor dobândite de defuncta P.M.V., de la defunctul P.A. în baza certificatului de moștenitor din 2009, care le-a dobândit de la defunctul frate I.P.G., în baza certificatului de moștenitor din 1990, notariatul de Stat Local Sector 1 București și, în consecință, a respins cererea intervenientului-reclamant P.M.B., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B.C. SRL, ca neîntemeiată.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel intervenientul P.M.B.
Prin decizia nr. 263A din 17 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția tardivității și a respins apelul ca tardiv formulat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în raport de data comunicării sentinței apelate, respectiv 20 aprilie 2011, cererea de apel depusa prin poștă la 19 mai 2011 și înregistrată la Tribunalul București la 24 mai 2011, conform vizei de primire, este tardivă.
Cât privește cele două recipise poștale depuse la dosar de către intervenient, ce poarta ștampila poștei cu data de 03 mai 2011 și respectiv 07 mai 2011, instanța de apel a apreciat că acestea nu fac dovada depunerii în termenul legal a motivelor de apel, astfel cum susține apelantul, având în vedere că din cuprinsul acestora nu rezultă care este conținutul lor, respectiv ce înscrisuri au fost depuse.
Instanța de apel a mai reținut că în situația în care o astfel de cerere ar fi fost primită la Tribunalul București, exista obligația înregistrării cererii în sistemul ECRIS, dovada ce nu a fost făcută în cauză.
în consecință, instanța de apel a constatat că apelul a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ.
împotriva deciziei instanței de apel intervenientul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului, recurentul-intervenient reproșează instanței de apel că în mod greșit a reținut că data transmiterii cererii de apel prin poștă este 19 mai 2011 și nu data de 03 mai 2011, data aplicată pe confirmarea de primire de la poștă. Susține că instanța de apel a admis excepția tardivității fără a ține seama că, în cazul producerii unei erori care a determinat înregistrarea cererii cu întârziere, această eroare nu a fost produsă din culpa recurentului, iar singura dovadă de comunicare în termenul legal a cererii o constituie confirmarea de depunere/primire de la poștă și nu înregistrarea plicului la Tribunalul București.
în plus, arată că instanța de apel în mod greșit a motivat că data de 24 mai 2011 - data înregistrării cererii de apel în sistemul ECRIS - constituie data declarării apelului și nu data depunerii la poștă a cererii așa cum este prevăzut de art. 104 C. proc. civ.
Totodată, recurentul-intervenient reia criticile formulate în apel la adresa sentinței Tribunalului, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea cererii reconvenționale și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod legal apelul intervenientului a fost respins ca tardiv.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că sentința Tribunalului a fost comunicată recurentului intervenient la data de 21 aprilie 2011 la domiciliul procesual indicat în cererea de intervenție, respectiv la avocat H.A.I., iar cererea de apel, conform ștampilei aplicate pe plicul de corespondență, a fost trimisă prin poștă, la data de 19 mai 2011, fiind primită și înregistrată la Tribunalul București la 24 mai 2011, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., calculat de la comunicarea hotărârii.
Referitor la cele două recipise poștale depuse la dosar de intervenient, purtând ștampila poștei cu datele de 03 mai 2011 și 07 mai 2011, instanța de apel în mod corect a reținut că acestea nu fac dovada depunerii în termen a apelului întrucât din conținutul lor nu rezultă ce înscrisuri au fost depuse.
Contrar susținerilor recurentului, data de 19 mai 2011, în raport de care s-a constatat declararea tardivă a apelului, nu reflectă înregistrarea cu întârziere a cererii de apel, ci însăși depunerea la poștă a cererii, în sensul art. 104 C. proc. civ., din moment ce rezultă din ștampila aplicată pe plicul de corespondență.
Prin motivele de recurs nu este contrazisă această constatare a instanței de apel și nici aceea că nu s-a dovedit că data de 03 mai 2011, indicată de către recurent, este data reală a depunerii la poștă a cererii de apel, în absența oricărei legături între conținutul corespondenței astfel expediate și cererea de apel formulată în cauză. Mai mult, recurentul, fără a contesta faptul că îi revine sarcina probării unei asemenea legături, nu a produs nici în recurs vreo dovadă în sensul că cererea de apel s-ar fi regăsit în plicul ce a fost primit la data de 03 mai 2011 la Tribunalul București.
într-adevăr, împrejurarea neînregistrării cererii de apel în programul ECRIS la data la care partea a pretins expedierea sa la instanță nu ar putea fi invocată împotriva părții, în măsura în care aceasta ar fi probat, prin alte mijloace, depunerea cererii la o altă dată decât cea la care a avut loc înregistrarea sa în evidențele instanței, întrucât s-ar fi putut considera că a avut loc o înregistrare tardivă, neimputabilă părții. însă, în contextul în care partea nu a înfățișat alte dovezi, împrejurarea în discuție reprezintă o confirmare a depunerii tardive a cererii, în raport de înscrisul ce atestă în mod neechivoc data depunerii cererii de apel.
în consecință, față de data comunicării sentinței Tribunalului, în mod legal instanța de apel a constatat depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care atrage sancțiunea decăderii intervenientului din dreptul de a declara apel, conform art. 103 C. proc. civ. și a respins apelul ca tardiv declarat.
Față de această soluție, care va fi menținută, criticile care privesc hotărârea primei instanțe pe aspectele de fond ale cauzei nu pot fi valorificate direct în recurs, deoarece obiectul acestei căi de atac îl constituie decizia instanței de apel.
în raport de cele reținute mai sus, decizia instanței de apel a fost legală, astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6394/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6360/2012. Civil → |
|---|
