ICCJ. Decizia nr. 6592/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6592/2012
Dosar nr. 29181/3/2007
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2012
Prin cererea înregistrată la data de la 06 iulie 2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 21731/299/2006, reclamanta Asociaţia „S.I.P.G.” a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi pe intervenienţii forţaţi L.M., I.E., I.N. şi S.I.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acestora să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. L.C., sector 1.
La termenul din 19 octombrie 2006, reclamanta a depus o cerere modificatoare, prin care a arătat că înţelege să se judece în calitate de pârâţi cu următorii: Primăria Municipiului Bucureşti, L.M., I.E., I.N. şi S.I.A. şi că obiectul acţiunii este imobilul situat în Bucureşti, str. L.C., sector 1, format din teren în suprafaţă de 223 mp, pe care se află curte, şi o construcţie edificată pe fundaţie din beton, din cărămidă şi acoperită cu tablă.
La data de 29 martie 2007, pârâtul S.I.A. a formulat cerere de chemare în garanţie în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Administraţia Fondului Imobiliar a Municipiului Bucureşti, pentru a-l apăra de evicţiune, în cadrul garanţiei de evicţiune.
Prin încheierea din 29 martie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor L.M., I.E. şi I.N.
Prin sentinţa civilă nr. 10312 din 28 iulie 2007, pronunţată Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 21731/299/2006, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţă a reţinut dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi faptul că obiectul litigiului are o valoare de peste 500.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1402 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Asociaţia „S.I.P.G.” şi a respins acţiunea formulată de reclamantă Asociaţia în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, I.E., L.M., I.N. şi S.I.A. şi Administraţia Fondului Imobiliar (A.F.I. - fostă D.G.A.F.I), ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta Asociaţia „S.I.P.G.” este o persoană juridică fără scop patrimonial înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 111/2011, la data de 01 noiembrie 2001.
Pentru a introduce acţiunea în revendicare imobiliară reclamanta sau autorul acesteia trebuie să aibă calitatea de proprietar neposesor.
În speţă, reclamanta a susţinut că este succesoarea A.I.T.I.M. (A.I.T.I.M.) care a obţinut imobilul revendicat în anul 1934 prin vânzare - cumpărare şi de la care imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
Pentru a avea calitate procesual activă, reclamanta trebuia să facă dovada faptului că este succesoarea fostului proprietar al imobilului. Pentru a face o astfel de dovadă nu este suficient ca în statutul reclamantei să se menţioneze obiectivul preluării patrimoniului ce a aparţinut asociaţiilor cu profil de petrol şi gaze, deoarece în acest caz orice asociaţie şi-ar putea atribui prin propriul statut calitatea de succesor al altor asociaţii ce nu mai sunt în fiinţă în scopul obţinerii bunurilor ce au făcut parte din patrimoniul acestora din urmă.
De altfel, în art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se arată că sunt îndreptăţite în înţelesul legii la măsuri reparatorii persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridica după data de 06 martie 1945. Îndreptăţirea la măsurile reparatorii este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speţă, sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, s-a constatat că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Reclamanta nu a făcut dovada prin hotărâre judecătorească că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă pentru a putea fi considerată titulara dreptului de a introduce acţiunea în revendicare a imobilului ce a aparţinut asociaţiei de la care imobilul a fost naţionalizat.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 19 februarie 2008 a declarat apel reclamanta.
Prin decizia nr. 6/A din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentin ţ a atacată, a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că, a fost anulată acţiunea pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, cu referire la pârâţii I.E., L.M. şi I.N., au fost menţinute celelalte dispoziţii.
În motivarea deciziei s-au re ţ inut următoarele.
I. Sub aspectul părţilor şi al calităţii acestora în cauză, Curtea reţine că cererea principală, astfel cum a fost modificată la termenul din 19 octombrie 2006, a fost formulată de reclamanta Asociaţia „S.I.P.G.” în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, L.M., I.E., I.N. şi S.I.A. Contrar susţinerilor apelantei reclamante, la termenul din 29 martie 2007 judecătoria nu a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, neexistând o precizare a reclamantei sau o calificare a instanţei în acest sens; în plus, pentru termenele următoare s-a dispus citarea în continuare în calitate de pârâtă a Primăriei Municipiului Bucureşti.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, se constată că aceasta a fost formulată la data de 29 martie 2007 de pârâtul S.I.A. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi cu Administraţia Fondului Imobiliar a Municipiului Bucureşti. Menţionarea acestora din urmă în calitate de pârâţi, iar nu de chemaţi în garanţie prin hotărârea atacată, ca de altfel orice critică în legătură cu modul de soluţionare a chemării în garanţie, putea fi însă invocată numai de persoanele cu calitatea de părţi în această cerere incidentală, iar nu şi de reclamantă, care figurează într-o asemenea calitate numai în acţiunea principală.
Prin încheierea din 29 martie 2007, judecătoria a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâţilor L.M., I.E. şi I.N., însă potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de o instanţă necompetentă sunt nule. De aceea, în mod corect după declinarea competenţei în favoarea sa tribunalul a reţinut în continuare calitatea acestora de părţi în litigiu.
Este în schimb întemeiată critica referitoare la faptul că tribunalul a respins acţiunea în contradictoriu cu persoane decedate anterior introducerii acţiunii, fără capacitate de folosinţă (L.M., I.E. şi I.N.).
Astfel, exercitarea acţiunii civile în justiţie presupune mai multe condiţii: formularea unei pretenţii, existenţa capacitaţii procesuale, a calităţii procesuale şi a interesului, aceste cerinţe trebuind întrunite în mod cumulativ şi verificate în această ordine.
În acest sens, art. 41 C. proc. civ. prevede că poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosinţa drepturilor civile”. Capacitatea procesuală de folosinţă nu este astfel decât aplicaţiunea pe plan procesual a capacităţii civile de folosinţă, definită de art. 5 din Decretul nr. 31/1954 ca fiind „capacitatea de avea drepturi şi obligaţii”. Capacitatea procesuală de folosinţă este deci acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în cazul persoanelor fizice capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor.
Din adresele nr. A1. din 18 ianuarie 2007 şi A2 din 13 martie 2007 emise de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor rezultă că decesul pârâtei L.M. a fost înregistrat la nr. N1. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 1 Bucureşti, decesul pârâtului I.N. a fost înregistrat la nr. 236/2003 în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 1 Bucureşti şi decesul pârâtei I.E. a fost înregistrat la nr. N2. în registrele de stare civilă ale Primăriei Sectorului 5 Bucureşti, intervenind la 7 ianuarie 2006 conform extrasului pentru uz oficial eliberat de instituţia respectivă, situaţie în care la data introducerii acţiunii în privinţa acestora nu era îndeplinită condiţia existenţei capacităţii de folosinţă.
II.1. Prin articolul unic din Legea nr. 2448 bis din 4 iunie 1922: „A.I.T.I.M. din România se recunoaşte de persoană morală, conform alăturatelor statute”. În acelaşi M. Of. din 17 noiembrie 1922 a fost publicat şi Statutul A.I.T.I.M., scopul său, stabilit prin art. 3, fiind acela de apărare în mod solidar a intereselor breslei care se grupează în jurul ei; prin art. 4 s-a prevăzut că pot face parte din asociaţie inginerii de mine, precum şi inginerii de alte specialităţi, metalurgii, geologii şi tehnicienii a căror ocupaţie este în legătură cu industria minieră. Conform art. 6 alin. (4): „În caz de disolvare, averea asociaţiei va trece la o instituţie sau asociaţie cu scopuri similare, în condiţiile ce se vor fixa de adunarea generală de disolvare”.
În numărul 4 din anul 1934 al revistei „A.M.R.” a fost publicată o fotografie cu menţiunea că este vorba despre imobilul „A.I.T.I.M.” cumpărat la Bucureşti, str. L.C. În numărul 7 din 1935 al aceleiaşi reviste a fost publicat un proces-verbal al Şedinţei Comitetului Secţiunei din 3 iunie 1935, în care s-a consemnat că: „D-l inginer T.M., cerând informaţiuni asupra situaţia imobilului Asociaţiei noastre, d-l Preşedinte arată că acest imobil este complet achitat, producând venit prin închiriere celor 2 apartamente”. De asemenea, în numărul 8 din anul 1835 a fost publicat raportul cenzorilor A.I.T.I.M. pe exerciţiul 1934-1935, în „bilanţul general încheiat pe ziua de 31 Decembrie 1934” fiind menţionat şi imobilul din Bucureşti, str. L.C., în valoare de 2.380.883 RON.
În acelaşi sens, în procesul verbal nr. PV1. din 18 ianuarie 1943 întocmit de Comisiunea pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti s-a consemnat că imobilul situat în str. L.C. aparţine A.I.T.I.M., care l-a dobândit cu titlu de cumpărare în temeiul contractului încheiat cu C., T. şi F.L. autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 2547 din 20 februarie 1934.
Tot astfel, în anexa la Decretul nr. 92/1950 s-a menţionat că au fost preluate de la A.I.T.I.M. 2 apartamente situate în Bucureşti, str. L.C.
2. Pe de altă parte, prin încheierea din 18 octombrie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 360/PJ/2001, a fost acordată personalitate juridică reclamantei, Asociaţia „S.I.P.G.”. Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că actul constitutiv şi statutul asociaţiei sunt încheiate în formă autentică şi cuprind menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 6 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000, că petenta a prezentat dovada eliberată de Ministerul Justiţiei privind disponibilitatea denumirii şi a dovedit existenţa sediului şi a patrimoniului iniţial, că cererea asociaţiei se încadrează în dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 26/2000, reţinând astfel că sunt îndeplinite condiţiile pentru constituirea asociaţiei.
În Statutul Asociaţiei „S.I.P.G.” s-a prevăzut la art. 6 că scopul principal al asociaţiei este crearea unui parteneriat între specialiştii din asociaţie şi autorităţile publice în fundamentarea deciziilor şi actelor normative emise de acestea privind dezvoltarea şi valorificarea în interes naţional a resurselor minerale de hidrocarburi şi a infrastructurii petro-gaziere existente cu protejarea mediului ambiant, creşterea competenţei profesionale şi a prestigiului internaţional al specialiştilor români din activităţile petro-gaziere prin dezvoltarea relaţiilor profesionale; alinierea la standardele şi exigenţele mondiale în domeniu, cucerirea unei poziţii importante şi stabile pe piaţa hidrocarburilor, a echipamentelor şi serviciilor specializate. S-a arătat că pentru atingerea acestor deziderate asociaţia înţelege să folosească mai multe principii, printre care şi preluarea întregului patrimoniu al asociaţiilor profesionale cu profil de petrol şi gaze, care au fiinţat înainte de 1948, şi al căror moştenitor declarat este, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.
3. Potrivit art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva unei persoane trebuie să facă o cerere la instanţa competentă. Calitatea procesuală activă presupune deci existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care se pretinde titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecăţii.
Aplicând această regulă de drept în cazul acţiunii în revendicare, care este, potrivit definiţiei consacrate de practica judecătorească şi de literatura de specialitate în absenţa unei definiţii legale, acea acţiune reală prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instanţei să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpâneşte fără a fi proprietar, calitatea procesuală activă aparţine în asemenea situaţii proprietarului bunului respectiv.
În raport de motivarea cererii de chemare în judecată, în speţă, dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii presupune fie dovedirea de către reclamantă a identităţii cu A.I.T.I.M. din România, care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat, fie a calităţii sale de succesoare a acestei persoane juridice.
În primul rând, nu poate fi vorba de identitate, având în vedere că Asociaţiei „S.I.P.G.” a luat fiinţă, în condiţiile art. 28 lit. b) din Decretul nr. 31/1954, abia prin încheierea din 18 octombrie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 360/PJ/2001.
Sub cel de-al doilea aspect, se constată că la dosar nu există nicio dovadă în sensul că ar fi intervenit o comasare prin absorbirea A.I.T.I.M. din România de către reclamantă, în temeiul art. 41 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, o divizare a patrimoniului asociaţiei înfiinţate în anul 1922, în baza art. 41 alin. (2), sau o desprindere a unei părţi din patrimoniul primei persoane juridice, ce şi-ar fi menţinut fiinţa, urmată de o transmitere a sa la Asociaţia „S.I.P.G.” persoana juridică nou înfiinţată, potrivit art. 42 din acelaşi act normativ, fiind de principiu că oricare dintre aceste operaţiuni ar fi presupus acordul ambelor persoane implicate, neputând fi admis ca un subiect de drept să preia unul sau mai multe bunuri de la un alt subiect de drept prin manifestarea sa unilaterală de voinţă, cum este propriul statut. Acest principiu se deduce din prevederile art. 43 din Decretul nr. 31/1954, care instituie o simetrie între modul în care încetează de a avea fiinţă o persoană juridică sau transmite o parte din patrimoniul său şi acela în care s-a înfiinţat.
În legătură cu desprinderea unei părţi din patrimoniul persoanei juridice şi transmiterea ei către o altă persoană juridică, posibilitate recunoscută prin art. 6 alin. (4) din Statutul A.I.T.I.M. din România, citat anterior, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că s-a făcut dovada existenţei unei adunări generale de dizolvare care să fi indicat asociaţia cu scopuri similare care urmează să preia bunurile din patrimoniul acesteia.
În al doilea rând, această operaţiune nu poate fi realizată nici de către instanţă, deoarece, pentru identitate de raţiune, succesorul unei persoane juridice, în mod similar legatarului, trebuie să fie desemnat de către persoana al cărei patrimoniu urmează a fi transmis la încetarea capacităţii sale de folosinţă.
În fine, admiţând pe baza aceluiaşi argument de analogie ce ţine de interpretarea logică a normelor juridice civile că se pune problema de a da eficienţă unei dispoziţii cu titlu gratuit făcute în favoarea unei persoane ce urmează a fi aleasă dintr-un cerc restrâns, stabilit de dispunător (o instituţie sau asociaţie cu scopuri similare), reclamanta nu se încadrează în această categorie, deoarece domeniul în care activează conform statutului este industria petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004), ramură diferită de cea a industriei miniere, în vederea dezvoltării căreia a acţionat A.I.T.I.M. din România înfiinţată în anul 1922 (reglementată în prezent de Legea nr. 85/2003).
De altfel, această divizare a industriei extractive este una tradiţională şi general acceptată. În acest sens, instanţa urmează să ia în considerare definiţiile referitoare la domeniul industriei extractive date prin „Standardul Internaţional de Practică în Evaluare 14 - GN 14 - Evaluarea proprietarilor din industria extractivă” de către Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare (IVSC), care este o asociaţie non profit, formată din organizaţii profesionale în domeniul evaluării, la nivel mondial, unite printr-un singur act constitutiv.
Distinct de acestea, Curtea mai reţine că hotărârea judecătorească prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei, care nu a fost pronunţată în contradictoriu cu succesorul universal sau particular al A.I.T.I.M. din România nu poate fi invocată în justificarea transmiterii bunului în litigiu din patrimoniul acesteia din urmă în cel al reclamantei, deoarece ea îşi produce efectele substanţiale (modificarea situaţiei juridice dintre părţile în litigiu, prin aplicarea regulii de drept la împrejurările de fapt) numai între părţi.
Pe de altă parte, primirea unor relaţii privind situaţia juridică a acestui imobil, din partea Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Arhivelor Naţionale ale României nu poate fi considerată o recunoaştere făcută de stat cu privire la dreptul de proprietate al autoarei reclamantei, deoarece conform art. 218 C. proc. civ. mărturisirea nu poate privi decât fapte personale ale părţii care o face.
Este de menţionat şi faptul că la momentul actual există şi o altă asociaţie care s-a considerat îndreptăţită să obţină restituirea imobilului în litigiu, respectiv A.G.I. din România, a cărei notificare a fost respinsă prin Dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 3010 din 24 mai 2004.
Nici celelalte motive de apel nu sunt întemeiate. Curtea reţine în acest sens că art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu impune ca domiciliile şi sediile părţilor să fie indicate în practica, iar excepţia pusă în discuţie de tribunal la termenul din 13 noiembrie 2007 nu a fost cea invocată de pârâtul S.I.A., ce nu putea privi decât partea din imobil asupra căreia exercită acesta posesia, ci una invocată din oficiu de către instanţă (fiind aplicabil într-o asemenea situaţie regimul excepţiilor de ordine publică) fără nicio distincţie, deci care s-a referit la întreg imobilul în litigiu.
Împotriva deciziei men ţ ionate anterior a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
Atât instanţa de fond cât şi cea de recurs şi-au întemeiat soluţia de respingere a cererii, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active considerând ca reclamanta nu a făcut dovada calităţii de succesor în drepturi al fostei A.I.T.I.M.
La punctul II.3. din decizia recurata Curtea de Apel consideră că Asociaţia „S.I.P.G.", nu a făcut dovada „de persoană îndreptăţită la obţinerea de măsuri reparatorii", că nu ar fi îndeplinită condiţia de „identitate cu A.I.T.I.M. din România întrucât reclamanta a luat fiinţă numai în anul 2001, adică la aproape 80 de ani mai târziu.
Această re ţ inere este eronată deoarece art. 62.2 din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi funda ţ ii, modificată prin Legea nr. 246 din 25 iulie 2005 prevede „Aceste bunuri pot fi: transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător". Instanţa, în mod eronat consideră că nici această condiţie (de scop asemănător) nu este îndeplinită deoarece domeniul în care activează S.I.P.G. este industria petroliferă (reglementată de Legea nr. 238/2004) ramură diferită de cea a industriei miniere în vederea dezvoltării căreia a acţionat A.I.T.I.M. din România înfiinţată în anul 1922 (reglementată prezent de Legea nr. 85/2003)".
În susţinerea acestei erori, Curtea a interpretat în mod greşit Standardul internaţional de Practică în Evaluare 14 -GN14 - Evaluarea proprietăţilor din industria extractivă, elaborat de către Comitetul pentru Standarde Internaţionale de Evaluare, care ar face o diferenţiere între petrol şi restul minereurilor excluzându-l chiar din rândul „combustibililor minerali". Or, Standardul, pe lângă caracterul opţional, general, al standardelor, se referă la cu totul altceva şi anume: la evaluarea comercială a resurselor minerale şi a rezervelor de substanţe utile, care trebuie să îndeplinească algoritmi şi metode de evaluare specifice naturii fizice (solide/lichide) a fiecărui tip de substanţă utilă extractibilă industrial, insistând asupra faptului că pentru ţiţei-gaze algoritmii de evaluare sunt diferiţi faţă de cei ai substanţelor solide şi că orice evaluare trebuie făcută de specialişti din domeniu.
Conform art. 2 din Legea Minelor din 1924, publicată în M. Of. nr. 143 din 4 iulie 1924, activităţile petroliere erau şi sunt prin natura lor activităţi miniere. Din documentele existente la dosar rezultă că majoritatea membrilor fondatori ai A.I.T.I.M. aflaţi în conducerea Asociaţiei erau personalităţi, ingineri de mine care activau în funcţii de conducere la societăţile petroliere. Din cuprinsul tabelului „încasările A.I.T.I.M. efectuate de la 15 Iulie 1933 - 15 Februarie 1934" rezultă fără echivoc atât structura A.I.T.I.M.; respectiv Secţiunile petrolifere ale A.I.T.I.M. de la Moreni, Câmpina, Ploieşti, Mislea, Boldeşti, Băicoi, iar dintre secţiunile cu minerit pentru minereuri solide: Baia Mare, Brad ş i Valea Jiului, pentru perioada 1932-1934, rezultă următoarele contribuţii: Secţiunile de petrol 95.950 RON Secţiunile cu minerit pentru solide 31.700 RON.
În privinţa inexistenţei unei adunări generale de dizolvare a A.I.T.I.M., motiv susţinut de instanţa de apel pentru a justifica admiterea excepţiei calităţii procesuale active, instanţa a făcut abstracţie de perioada de după 23 august 1944, în care societăţile petroliere şi miniere au trecut sub autoritatea U.R.S.S. prin S.P., S.G.; S.C., etc; de împrejurarea că societăţile au fost abuziv naţionalizate, - corpul tehnic a fost îndepărtat din întreprinderi şi, în cea mai mare parte arestaţi, autoexpatriaţi sau decedaţi. Aceste evenimente istorice au făcut imposibilă desfiinţarea legală a Asociaţiei, iar activitatea sa nu a mai putut fi reluată decât prin S.I.P.G., în condiţiile specifice în anul 2001. Din anul 2002 S.I.P.G. a început editarea Revistei lunare a A.I.T.I.M. „Monitorul Petrolului Românesc", sub denumirea de „Monitorul de Petrol şi Gaze", cu acelaşi conţinut. (ISSN nr. 1583-0322.) din care anexează primul şi ultimul număr. Precizează că mineritul tradiţional pentru cărbuni şi minereuri a fost în cea mai mare parte restructurat sau subvenţionat, astfel că deşi unităţile respective au fost invitate să se înscrie ca membri colectivi ai S.I.P.G., situaţia lor financiară de până în prezent nu le-a permis, în schimb, o serie de specialişti ai acestora sunt „membri individuali" ai S.I.P.G.
În realitate, membrii celor două Asociaţii erau şi sunt ingineri de aceeaşi specialitate (ingineri şi tehnicieni minieri - la vremea respectivă ingineria minieră nu se specializase pe categorii de substanţe minerale utile aşa cum vom demonstra mai jos, cum de altfel este bine cunoscut) şi deci, sub aspectul personalului asociat există identitate, iar structura A.I.T.I.M. arată că activitatea S.I.P.G. nu numai că este asemănătore cu cea a A.I.T.I.M., dar este identică şi continuatoare a scopurilor acesteia şi este moştenitoare îndreptăţită la patrimoniul fostei A.I.T.I.M., ceea ce a fost de fapt confirmată prin hotărârea Judecătoriei sector 1, prin decizia de aprobare a Statutului S.I.P.G. şi care are autoritate de fapt judecat.
Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 modificată prin Legea nr. 246 din 25 iulie 2005: „în cazul dizolvării asociaţiei sau fundaţiei, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice" şi, conform statului A.I.T.I.M. din România art. 6, alin. (4): „în caz de dizolvare, averea asociaţiei va trece la o instituţie sau asociaţie cu scopuri similare, în condiţiile ce se vor fixa de adunarea generală de dizolvare". Or, această prevedere este clar încălcată prin atribuirea abuzivă a spaţiului A.I.T.I.M. unor persoane fizice, iar Curtea, în mod implicit, confirmă această ilegalitate.
În drept, invocă disp. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (3) şi alin. (6) C. proc. civ.
La termenul din 30 octombrie 2012 intimatul-pârât S.I.A. a invocat nulitatea recursului întrucât nu cuprinde critici de nelegalitate, care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
Având în vedere că în motivarea recursului s-a invocat gre ş ita interpretare a unor prevederi legale, a ş a cum se va detalia mai jos, motive care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul S.I.A.
În ceea ce prive ş te recursul de fa ţ ă, Înalta Curte a re ţ inut că obiectul ac ţ iunii, formulată la data de 6 iulie 2006, îl constituie revendicarea unui imobil na ţ ionalizat prin aplicarea Decretul nr. 92/1950, în temeiul dreptului comun, art. 480 ş i urm. C. civ.
A ş a cum rezultă din răspunsul reclamantei la întâmpinarea formulată în fa ţ a primei instan ţ e de către S.I.A., aceasta nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât ar fi aflat în cursul anului 2006 despre imobilul în cauză că a fost na ţ ionalizat de la A.I.T.I.M.
Recurenta reclamantă î ş i justifică în spe ţ ă calitatea procesuală activă prin încheierea din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost acordată personalitate juridică, coroborată cu Statutul asocia ţ iei, în cadrul căruia la art. 8 s-a prevăzut dreptul de a prelua şi patrimoniul Asocia ţ iei Inginerilor şi Tehnicienilor din Industria Minieră, asocia ţ ie de la care a fost na ţ ionalizat imobilul în cauză în temeiul Decetul nr. 92/1950.
În mod evident, atâta timp cât recurenta reclamantă s-a înfiin ţ at în 2001 nu este aceeaşi persoană juridică cu A.I.T.I.M., asocia ţ ie de la care a fost na ţ ionalizat imobilul în cauză în temeiul Decetul nr. 92/1950.
Faptul că în statutul reclamantei s-a inserat ca obiectiv recuperarea imobilelor care au fost proprietatea A.I.T.I.M. ş i că aceasta ar fi continuatoarea acestei asocia ţ ii nu este suficient pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, statutul reprezentând doar un acord al asocia ţ ilor, oricine putând să creeze o astfel de asocia ţ ie prin care să î ş i stabilească un astfel de obiectiv.
Dovada în acest sens o reprezintă chiar existen ţ a unei alte asocia ţ ii care s-a considerat îndreptă ţ ită la restituirea aceluia ş i imobil, ş i anume A.G.I. din România, care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare respinsă prin decizia nr. 3010/2004 a Primarului General al municipiului Bucure ş ti.
Legea nr. 10/2001 con ţ ine reglementări speciale în cadrul art. 3 alin. (1) lit. c) în ceea ce prive ş te restituirea imobilelor na ţ ionalizate de la persoanele juridice după data de 6 martie 1945 în sensul că „îndreptăţirea la măsurile reparatorii prevăzute de prezentul articol este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fie fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Trecând peste faptul că reclamanta în cauză nu a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 (chiar cu depă ş irea termenului, numai în cadrul acelei proceduri putându-se verifica dacă reclamanta poate fi repusă în termenul de decădere prevăzut de această lege pentru formularea notificării), fapt care ar fi putut atrage aplicarea dispozi ţ iilor speciale ale acestei legi în ceea ce prive ş te modalitatea de probare a transmiterii drepturilor asupra imobilelor care fac obiectul acestei legi, reclamanta nici nu a făcut dovada existen ţ ei unei hotărâri judecătore ş ti, prin care să se constate că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
Încheierea din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 prin care i-a fost acordată personalitate juridică nu poate avea valoarea unei hotărâri judecătore ş ti, prin care să se constate că este aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă, în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001, având în vedere că obiectul acelei cereri nu a fost acela de a se face verificări sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 10/2001, ci dacă actul constitutiv ş i statutul con ţ in men ţ iunile prevăzute de art. 6 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000 ş i dacă s-au făcut celelalte dovezi prevăzute la art. 4 din aceea ş i Ordonan ţ ă pentru a se acorda personalitate juridică asocia ţ iei.
Întregul ra ţ ionament din recurs se axează pe modul în care pot fi transmise bunurile unei asocia ţ ii fără scop patrimonial potrivit O.G. nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în condi ţ iile în care A.I.T.I.M., care de ţ inea imobilul în cauză înainte de trecerea acestuia în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, nu mai exista la data intrării în vigoare a acestui act normativ, şi cu atât mai pu ţ in în octombrie 2001, când a dobândit personalitate juridică reclamanta.
Ca atare, sunt nerelevante, în ceea ce prive ş te stabilirea calită ţ ii procesuale active a reclamantei, argumentele acesteia în sensul existen ţ ei scopului asemănător între asocia ţ iile care activează în industria minieră (cum era A.I.T.I.M.) ş i cea petroliferă (cum este reclamanta) ş i cele privind justificarea inexisten ţ ei unei hotărâri de dizolvare a A.I.T.I.M. în contextul perioadei ce a urmat datei de 23 august 1944.
De asemenea, sunt nerelevante sus ţ inerile recurentei reclamante în sensul încălcării art. 60 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 prin transmiterea imobilelor care au apar ţ inut A.I.T.I.M. în proprietatea unor persoane fizice, având în vedere pe de o parte că această ordonan ţ ă nu era în vigoare la data dizolvării A.I.T.I.M., iar pe de altă parte imobilul în cauză a trecut în proprietatea unor persoane fizice nu ca urmare a aplicării dispozi ţ iilor legale referitoare la dizolvarea asocia ţ iilor fără scop patrimonial, ci în temeiul Legii nr. 112/1995, în condi ţ iile în care imobilul se afla în proprietatea statului prin aplicarea Decretul nr. 92/1950.
De altfel, aceste considerente ţin de fondul litigiului, de aprecierea valabilită ţ ii titlului de proprietate al pârâ ţ ilor persoane fizice, or, în speţă nu s-a ajuns la această fază a litigiului, ac ţ iunea fiind solu ţ ionată în temeiul excep ţ iei lipsei calită ţ ii procesuale active.
Argumentele instan ţ ei de apel, legat de faptul că reclamanta nu este o asocia ţ ie cu scopuri similare bazat pe faptul că domeniul industriei petrolifere face parte dintr-o ramură diferită de cea a industriei miniere, în care a activat A.I.T.I.M. sunt argumente subsidiare celor re ţ inute în principal, în sensul că reclamanta nu a făcut dovada nici a identităţii cu A.I.T.I.M. din România, care figurează în actul de preluare a imobilului de către stat (raportat la momentul la care a luat fiin ţ ă reclamanta), nici a calităţii sale de succesoare a acestei persoane juridice, ca urmare a unor raporturi juridice directe dintre cele două asocia ţ ii (comasare prin absob ţ ie, tranmitere cu titlu gratuit, etc.), constatări care nu au fost contestate de către recurentă.
În lipsa dovedirii primei condi ţ ii, conform celor expuse anterior, este inutilă analizarea următoarei condi ţ ii de transmitere a bunurilor de la o asocia ţ ie la alta, ş i anume a existen ţ eiscopului identic sau asemănător al celor două asociaţii.
În consecin ţ ă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 ş i art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul S.I.A.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Asociaţia S.I.P.G. împotriva deciziei nr. 6/A din 12 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6597/2012. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6587/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
