ICCJ. Decizia nr. 6818/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6818/2012
Dosar nr. 1980/3/2009
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 19 ianuarie 2009, sub nr. 1980/3/2009, reclamanta S.L.A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, restituirea către reclamantă a camerei de la etaj, corp A, din imobilul situat în Bucureşti şi a cotei indivize de 3/8 din terenul aferent imobilului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt, a cererii s-a arătat că autorul său, M.G. a dobândit imobilul compus din teren în suprafaţă de 330 mp şi construcţie formată din corp A alcătuit din parter şi etaj şi corp B alcătuit din cameră şi beci, iar moştenitorii acestui defunct sunt soţia supravieţuitoare cu o cotă de 1/4 din masa succesorală şi fiica M.L.A.E. cu o cotă de 3/8 din masa succesorală şi fiul M.C.F.O., cu o cotă de 3/8 din masa succesorală. Imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, respectiv cota-parte indiviză ce aparţinea numitei M.L.A.E.
S-a mai arătat că, potrivit Sentinţei civile nr. 7071 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti s-a dispus ieşirea din indiviziune, Statului Român fiindu-i atribuită camera de la etaj şi cota indiviză de 3/8 din terenul aferent imobilului.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului a constatat următoarele:
Imobilul a fost dobândit de către M.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 35074 din 9 august 1947 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, iar acesta este compus, în întregul său, din teren în suprafaţă de 330 mp şi construcţie formată din corp A de casă şi corp secundar B.
Potrivit certificatului de moştenitor din 13 iunie 1974 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, s-a constatat că au calitatea de moştenitori ai defunctului M.G., soţia supravieţuitoare M.E., cu o cotă de 1/4 şi descendenţii M.L.A.E. şi M.C.F.O. cu o cotă de 3/8 fiecare din masa succesorală.
În anul 1975, în temeiul Decretului nr. 223/1974, a trecut în proprietatea statului cota parte de 3/8 din suprafaţa de 330 mp şi construcţii de la S.L.A.E. în baza Deciziei nr. 307 din 31 martie 1975.
Conform certificatului de moştenitor nr. X/1979 şi a certificatului de moştenitor suplimentar din 7 august 2002 are calitatea de moştenitor al defunctei M.E., C.E.
De pe urma defunctei C.E., potrivit certificatului de moştenitor nr. X/1982 şi a certificatului suplimentar de moştenitor din 7 august 2002 are calitatea de legatar universal C.A. în calitate de nepoată de frate predecedat.
Potrivit contractului de donaţie autentificat în 16 august 2002 de B.N.P. L. şi C., C.A. a donat către M.C.F.O. cota de 1/4 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, cu menţiunea că în proprietatea statului a trecut cota de 3/8 din întregul imobil de la M.L.A.E.
Conform certificatului de moştenitor din 25 octombrie 2006 eliberat de către BNP C.A.-R., de pe urma defunctului M.C.F.O. au rămas ca moştenitori M.D. în calitate de soţie cu o cotă de 1/4 din moştenire şi R.A.T. în calitate de nepot de fiică predecedată cu o cotă de 3/4 din moştenire.
Potrivit Sentinţei civile nr. 7074 din 19 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Dosarul nr. 8845/4/2007 s-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Bucureşti, ieşire din indiviziune care s-a realizat şi în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, în urma căreia lotul 1, compus din apartamentul de etajul corpului A şi pivniţă în suprafaţă de 19,37 mp, s-a atribuit reclamantei-pârâte M.D., lotul 2, compus din spaţiul comercial şi apartamentul de la parterul corpului A, pivniţele în suprafaţă de 15,54 şi 17,64 mp şi corpul B, s-a atribuit pârâtului-reclamant R.A.T., iar lotul 3, compus din camera de la etaj, s-a atribuit pârâtului Municipiul Bucureşti.
Având în vedere că notificarea nu a fost soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 şi nici unitatea deţinătoare nu a comunicat notificatoarei că dosarul de notificare trebuie completat cu anumite înscrisuri, în raport de considerentele arătate s-a reţinut că este făcută dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor, precum şi dovada trecerii imobilului în proprietatea statului, faţă de prevederile Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţie împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea.
Prin Sentinţa civilă nr. 527 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta S.L.A.E., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei camera de la etaj corp A din imobilul situat în Bucureşti şi a cotei indivize de 3/8 din terenul aferent imobilului de 321,68 mp, totodată, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, care a criticat hotărârea tribunalului ca nelegală, arătând că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei deoarece termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare, iar depăşirea acestuia poate fi sancţionată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unităţii deţinătoare, în măsura în care a fost depăşit în mod culpabil, iar persoana îndreptăţită face dovada existenţei unui prejudiciu, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.
În speţă, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Deciziei nr. 307/1975 potrivit Decretului nr. 223/1974, iar preluarea imobilului s-a efectuat prin aplicarea acestei legi, situaţie în care titlul statului este valabil.
Apelanta a învederat faptul că, în speţă, titlul este legal constituit în favoarea Statului Român, acesta devenind proprietar de plin drept al acestui imobil în anul 1975.
La termenul din data de 27 ianuarie 2010 s-a dispus suspendarea judecării prezentului apel în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 845/4/2007 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, iar la data de 16 noiembrie 2011 s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că dosarul a fost soluţionat irevocabil la data de 9 noiembrie 2011.
Prin Decizia civilă nr. 12 A din 18 ianuarie 2012 Curtea de apel Bucureşti a admis apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cu sediul în Bucureşti, împotriva Sentinţei civile nr. 527 din 9 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1980/3/2009 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.L.A.E., cu domiciliul ales în Bucureşti, a schimbat sentinţa civilă apelată în sensul că a respins acţiunea ca nefondată. Curtea a reţinut următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General pentru a se dispune restituirea camerei de la etaj (corp A) din imobilul situat în Bucureşti şi a cotei-indivize din terenul aferent imobilului, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001. Reclamanta a arătat că această cotă-parte indiviză ce aparţinea numitei M.L.A.E. a fost trecută în proprietatea statului în anul 1975 prin Decretul nr. 223/1974, fiind emisă Decizia nr. 307 din 31 februarie 1975.
Intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei titlul de proprietate al imobilului al autoarei sale, cât şi notificarea formulată la data de 14 octombrie 2002 şi comunicată prin B.E.J. M.D.
La data de 20 septembrie 2007 s-a formulat cerere de chemare în judecată de către reclamanţii M.D. şi R.A.T., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, solicitându-se ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 330 mp şi construcţia aferentă.
Imobilul în litigiu a aparţinut defunctului M.G., dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare în anul 1947 şi a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1975, iar succesorii acestuia sunt: M.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, M.(S.) L.A.E. şi M.C.F.O., în calitate de fii, cărora le-au revenit 1/4 şi respectiv 3/8 din masa succesorală.
Drepturile succesorale ale numiţilor S.L.A.E. şi M.C.F.O. au fost întregite prin dobândirea cotei de 1/4 prin contractul de donaţie autentificat sub nr. X/2002 al BNP L. şi C., act prin care C.A. succesoarea defunctei C.E. ce a moştenit cota de 1/4 a defunctei M.E., a donat cota sa parte către M.C.F.O.
Prin Sentinţa civilă nr. 7071 din 19 decembrie 2008 rămasă irevocabilă la data de 9 octombrie 2011, s-a dispus ieşirea din indiviziune asupra întregului imobil ce a aparţinut defunctului M.G., fiind stabilită situaţia juridică a imobilului prin această sentinţă.
Prin înscrisul aflat la dosar de fond, se dovedeşte că notificarea nr. X/2001 formulată de către defunctul M.C.F.O. în calitate de mandatar al reclamantei S.L.A.M. privind cota de 3/8 din imobilul situat în Bucureşti, nu a fost soluţionată deoarece era necesară depunerea documentelor prevăzute în acest înscris, respectiv copia Decizia nr. 307 din 31 martie 1975, declaraţia reclamantei cu privire la încasarea despăgubirilor potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România cu alte state, copii ale actelor de stare civilă ale reclamantei, actul de identitate al acesteia şi situaţia juridică şi locativă actuală eliberată de A.F.I.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că situaţia juridică a imobilului a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 7071 din 19 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, care a rămas irevocabilă la data de 9 octombrie 2011, iar la dosarul cauzei nu s-au depus documentele necesare soluţionării notificării formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea cotei de 3/8, iar procura specială în vederea îndeplinirii formalităţilor legale de revendicare a imobilului în litigiu a fost dată de către reclamantă numitei M.D. ce are calitate de parte în cauza soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 7071 din 19 decembrie 2008.
Deoarece nu s-au depus documentele necesare cu privire la dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire de către reclamantă, respectiv depunerea certificatului de naştere şi certificatului de căsătoriei din care să rezulte că aceasta este una şi aceeaşi persoană cu M.L.A.M., cât şi celelalte acte menţionate de către unitatea deţinătoare, respectiv pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, iar situaţia juridică a imobilului a fost incertă până la data de 9 octombrie 2011, nu putea fi soluţionată notificarea de către pârât, iar motivele de apel formulate sunt întemeiate.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 ianuarie 2009 anterior stabilirii situaţiei juridice a imobilului în litigiu, situaţie în care notificarea nr. X/2001 nu a putut fi soluţionată de către intimatul-pârât Municipiul Bucureşti.
Deoarece a fost formulată notificare pentru restituirea imobilului din Bucureşti, soluţionarea cererii de chemare în judecată este supusă dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ce reglementează măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pe cale administrativă.
Având în vedere soluţionarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu prin Sentinţa civilă nr. 7071 din 19 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, irevocabilă la data de 9 octombrie 2011, urmează a fi soluţionată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pe cale administrativă, după completarea probelor cu înscrisurile necesare soluţionării acesteia, conform principiului "electa via una acta".
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.L.A.E., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-au formulat următoarele argumente:
În mod greşit s-a reţinut că situaţia juridică a imobilului a fost incertă până la data de 3 octombrie 2011, astfel că pârâta a fost în imposibilitate de a soluţiona notificarea, în condiţiile în care situaţia juridică a imobilului era evidentă încă de la data preluării, Statul Român deţinând cota de 3/8, formularea acţiunii de ieşire din indiviziune neavând relevanţă din perspectiva Legii nr. 10/2001.
De asemenea, în mod greşit s-a reţinut că nu au fost depuse înscrisurile doveditoare privind dreptul şi calitatea de persoană îndreptăţită, în condiţiile în care toate aceste înscrisuri au fost anexate notificării.
Instanţa avea obligaţia, în baza înscrisurilor depuse, să analizeze îndreptăţirea la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege, în considerarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi, pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a sesizat instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea în natură a unei părţi din construcţia edificată pe terenul în suprafaţă de 330 m.p., precum şi a cotei de 3/8 din suprafaţa de teren menţionată, motivat de faptul că în anul 1975, în baza Decretului nr. 223/1974 şi a Deciziei nr. 307 din 31 martie 1975, Statul Român a preluat cota de 3/8, ce-i aparţinea, din imobilul situat în Bucureşti, iar în baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare care nu a fost soluţionată, invocând în drept dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Plenitudinea de jurisdicţie a instanţei învestite conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 semnifică competenţa de a hotărî în tot ce este legat de aplicarea Legii nr. 10/2001, spre a stabili calitatea de persoană îndreptăţită şi posibilitatea restituirii în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Plenitudinea de jurisdicţie a instanţei sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată şi de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi, prin care instanţelor de judecată le-au fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că sunt competente să soluţioneze pe fond şi acţiunile având ca obiect refuzul nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, numai că sintagma "până la data soluţionării notificării" nu are în vedere numai etapa administrativă a soluţionării notificării.
Această sintagmă trebuie înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entităţii notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nici o distincţie între cele două faze procesuale de soluţionare a notificării.
De altfel, nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluţionare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Prin urmare, nedepunerea de către reclamant în calitate de titular a notificării, a actelor doveditoare până la data soluţionării notificării prin decizie/dispoziţie administrativă, avea drept consecinţă doar pronunţarea deciziei/dispoziţiei administrative pe baza actelor depuse în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nicidecum imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicţională.
Teza contrară, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conţinut etapa judiciară a soluţionării notificării, de esenţa căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părţilor de a formula în faţa instanţei apărări şi de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecăţii. Întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esenţial al judecăţii, a nu da posibilitatea părţii ce formulează contestaţie împotriva refuzului de soluţionare a notificării să administreze probe noi faţă de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanţa să-şi întemeieze soluţia, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reţinerea instanţei de apel a obligativităţii parcurgerii procedurii administrate prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv depunerea tuturor înscrisurilor doveditoare privind situaţia juridică a imobilului, la unitatea deţinătoare este greşită, fiind contrară Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi care dispune obligativitatea soluţionării pe fond a contestaţiilor fundamentate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.L.A.E. împotriva Deciziei nr. 12A din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6811/2012. Civil. Revendicare mobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6830/2012. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
