ICCJ. Decizia nr. 6881/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6881/2012
Dosar nr. 39844/3/2010
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, reclamanţii C.D.G. şi C.U.G. au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Direcţia Transporturi, Drumuri, Sistematizare, din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti şi Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti, pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligat expropriatorul să dea curs notificării nr. N1. din 04 aprilie 2008, în vederea acordării unei juste despăgubiri pentru proprietatea acestora din str. B. şi să constate că, la evaluare, comisia nu a ţinut seama de podul clădirii pentru care nu au primit niciun fel de despăgubire şi să fie obligată pârâta la calculul unor despăgubiri corespunzătoare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au învederat că sunt proprietari ai imobilului din Bucureşti, str. B., sector 1, în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 68/85/79 din 15 iunie 2004 emis de P.M.B. prin SC R. SA pentru apartamentul de 4 camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 181 mp, şi a Titlului nr. P1. din 06 februarie 2008 pe suprafaţa de teren de 177,93 mp - cotă indiviză, emis de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
La data de 22 aprilie 2008 reclamanţii au primit prin poştă notificarea nr. N1. din 04 aprilie 2008, prin care li se socotise de către expropriator o despăgubire în valoare de 233.000 euro, respectiv 862.100 RON, precum şi metodologia de calcul a acestei despăgubiri cuprinsă în capitolul V al notificării.
La data de 19 iulie 2010 reclamanţii au primit scrisoarea nr. S1. din 16 iulie 2010, prin care erau invitaţi să participe la şedinţa Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din data de 29 iulie 2010 şi să depună documente justificative în copii legalizate până la 22 iulie 2010, scrisoare prin care li se aduceau la cunoştinţă o sumă de bani în RON (603.163 RON), ca despăgubire, pentru o suprafaţă de teren greşită (78,4 mp), cu aproape 100 de mp mai mică decât în actele de proprietate (177, 93 mp).
Reclamanţii s-au prezentat la data de 22 iulie 2010 la Comisia de aplicare a Legii nr. 198/04 unde li s-a adus la cunoştinţă că expropriatorul a renunţat fără explicaţii la notificarea transmisă în anul 2008 şi acum le-a transmis o alta, după o altă lege.
Faţă de cele arătate mai sus reclamanţii au solicitat să se constate că scrisoarea ce le-a fost comunicată la 19 iulie 2010 nu este o notificare în sensul legii, astfel că aceasta este nulă şi nu poate produce efecte.
Reclamanţii au solicitat să se constate că oferta făcută pe Legea nr. 198/04 cuprinde o calculaţie nelegală, de vreme ce prin instrucţiunile de aplicare aceasta face apel la calculaţia făcută deja pe Legea exproprierii nr. 33/1994 [a se vedea art. 4 alin. (9), din H.G. nr. 434/2009 - Norme de aplicare a Legii nr. 198/2004). Această nouă ofertă este abuzivă, ascunzând în fapt intenţia vădită de a veni cu o altă propunere de preţ a cărei susţinere juridică este precară.
Faţă de această situaţie, reclamanţii au solicitat instanţei să constate că legea aplicabilă în speţă este Legea nr. 33/1994 şi nu Legea nr. 198/2004, prin urmare, să oblige intimatele să continue procedura de expropriere începută în anul 2008, la preţul unitar la care s-au angajat în numele Statului Român la acea dată, în urma unei evaluări legale, la metrajul atestat de actele acestora şi necontestat de intimate.
În plus, au solicitat să se constate, de asemenea, că la evaluare nu s-a ţinut seama de podul clădirii, din care ar putea amenaja un apartament confortabil (în cota de 51,86%) din suprafaţa de 106,98 mp, pentru care nu a primit niciun fel de propuneri de despăgubire şi, pe cale de consecinţă, să fie obligat expropriatorul la calculul unei despăgubiri corespunzătoare.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 33/1994, Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 434/2009, art. 44 din Constituţia României, art. 112 şi urm. C. proc. civ.
Ulterior reclamanţii la data de 03 decembrie 2010, şi-au precizat acţiunea, solicitând majorarea despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 153 din 02 septembrie 2010 a Comisiei de expropriere cu o valoare ce va fi stabilită de o comisie de trei experţi, conform legii, şi arătând că primul capăt de acţiune devine capătul doi din cererea precizatoare, ce se va referi la legea după care se va judeca prezenta cauză iar la termenul din 15 decembrie 2010, reclamanţii au precizat că înţeleg să se judece în contradictoriu numai cu expropriatorul Municipiul Bucureşti.
La data de 20 iunie 2011, reclamanţii au depus o cerere de disjungere a cauzei, cerere prin care arătau că achiesează la concluzia comisiei de experţi, în sensul că valoarea imobilului este de 114.868 euro, motiv pentru care solicită disjungerea cauzei şi formarea unui alt dosar care să cuprindă obiecţiunile la expertiză, respectiv prejudiciul provocat de expropriator foştilor proprietari.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1283 din 6 iulie 2011, a admis în parte cererea precizatoare formulată de reclamanţii C.D.G. şi C.U.G.; a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de 99,53 mp, ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., la suma de 472.568,44 RON, echivalentul a 114.868 euro; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind evaluarea podului mansardabil şi a prejudiciului.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 262 din 02 noiembrie 2006 a C.G.M.B. s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul B. - BE. - V.P., etapa 1 din tronsonul B. - BE. - V.P. - B.H. - U. - Calea R.”, sectoarele 1, 5 şi 6, conform procesului verbal pentru consemnarea cercetării prealabile nr. V1. din 11 octombrie 2006.
Prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator C.B. în luna martie 2008, s-a stabilit drept cuantum al despăgubirilor datorate reclamanţilor suma de 862.100 RON.
Ulterior, la data de 07 iulie 2010, PFA C.A.A. a evaluat terenul expropriat în suprafaţă de 78,40 mp şi construcţiile demolate în suprafaţă de 181 mp la suma totală de 603.163 RON.
Prin procesul - verbal nr. V2. din 02 septembrie 2010, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în sumă de 603.163 RON, sumă cu care reclamanţii nu au fost de acord, iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 153 din 02 septembrie 2010 s-a stabilit cuantumul despăgubirii propuse de expropriator la suma de 603.163 RON, ce a fost consemnată pe numele şi la dispoziţia reclamanţilor.
Reclamanţii nu au formulat întâmpinare în privinţa cuantumului despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză întocmit de expert PFA C.A.A., însă cu ocazia întocmirii procesului - verbal nr. V2. din 02 septembrie 2010 au declarat că nu sunt de acord cu valoarea despăgubirilor.
Prin înştiinţarea nr. S1. din 16 iulie 2010, reclamanţilor li s-a adus la cunoştinţă faptul că suprafaţa de teren de 78,40 mp. teren şi 181 mp construcţie (din care 48,23 mp pivniţă şi 2,24 mp balcon) din imobilul situat în Bucureşti, str. B., et.1, ap. 1, sector 1, urmează a fi expropriată şi trecută în proprietatea Municipiului Bucureşti, precum şi cuantumul despăgubirilor.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi depus la dosar la data de 22 aprilie 2011, s-a concluzionat că valoarea totală a despăgubirii este de 472.568,44 RON (contravaloarea sumei de 114.868 euro la data efectuării expertizei), sumă ce reprezintă contravaloarea suprafeţei de teren de 99,53 mp ce nu a fost luată în considerare în stabilirea despăgubirilor de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa au ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
În speţă, tribunalul a apreciat că, faţă de poziţia procesuală a reclamanţilor, care au beneficiat de apărare calificată pe tot parcursul soluţionării prezentei cauze, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost precizat, constă în evaluarea suprafeţei de teren ce nu a fost avută în vedere de către expertul C.A.A. la întocmirea raportului de evaluare.
Din acest punct de vedere tribunalul a constatat, aşa cum reiese din actele de proprietate depuse la dosar, că locuinţa cumpărată de reclamanţi şi situată în str. B., et.1, ap. 1, sector 1, Bucureşti, avea o suprafaţă utilă de 181 mp din care 120,93 mp teren sub construcţie, locuinţa fiind compusă din patru camere, hol, debara, culoar, bucătărie, baie, casa scării principale, balcon şi pivniţă.
De asemenea, din titlul de proprietate nr. P1. emis la 06 februarie 2008 de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti rezultă că terenul în suprafaţă de 177,93 mp aferent apartamentului nr. X1. şi situat în Bucureşti, str. B., et. 1, sector 1, s-a trecut în proprietatea reclamanţilor.
Cu toate acestea, în actele de expropriere apare că reclamanţilor li s-a expropriat doar suprafaţa de teren de 78,40 mp, deşi în realitate acestora li s-a expropriat suprafaţa de 177,93 mp.
În aceste condiţii, tribunalul a constatat că suprafaţa de 99,53 mp nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., deşi şi această suprafaţă a fost preluată efectiv.
În consecinţă, tribunalul, faţă de cele expuse, a admis în parte cererea precizatoare şi a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru suprafaţa de 99,53 mp, ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., la suma de 472.568,44 RON, echivalentul a 114.868 euro.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a se evalua podul mansardabil, tribunalul a constatat că, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 68/85/79 din 2004, reclamanţii nu au niciun drept de proprietate asupra acestui pod sau asupra unei cote părţi indivize din acesta, astfel că nu se justifică cererea acestora de evaluare a podului mansardabil.
Referitor la evaluarea prejudiciului, tribunalul a constatat că acesta a fost avut în vedere la stabilirea despăgubirii întregului imobil, faţă de prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
Pe cale de consecinţă, cererea privind evaluarea prejudiciului a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar prin decizia civilă nr. 8 din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul reclamanţilor şi s-a admis apelul pârâtului, fiind schimbată în parte hotărârea instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 262 din 02 noiembrie 2006 a Consiliul General al Municipiului Bucureşti s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul B. - BE. - V.P., etapa 1 din tronsonul B. - BE. - V.P. - B.H. - U. - Calea R.”, sectoarele 1, 5 şi 6, conform procesului-verbal pentru consemnarea cercetării prealabile nr. V1. din 11 octombrie 2006 iar prin H.G.R. nr. 590 din 23 iunie 2010 s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe traseul lucrării de interes public local menţionată anterior.
Pentru punerea în aplicare a acestor hotărâri s-a încheiat procesul-verbal din 15 iulie 2010, prin care s-au afişat la sediul Primăriei sectorului 1 tabelele cu imobilele expropriate, acestea cuprinzând adresa imobilului, suprafaţa de teren şi construcţiile supuse exproprierii, precum şi numele proprietarilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 republicată.
Potrivit acestui înscris, la poziţia 20/2 se regăseşte imobilul din Bucureşti, str. B., apartamentul nr. X1., parter, cu o suprafaţă de teren expropriată de 78,40 mp şi o construcţie de 181 mp.
Iniţial s-a notificat reclamanţilor intenţia de expropriere la data de 14 aprilie 2008, în cuprinsul acesteia menţionându-se expres suprafaţa expropriată - 78,40 mp, precum şi cuantumul despăgubirilor atât pentru teren cât şi construcţie.
O nouă notificare, înregistrată sub nr. S1. din 16 iulie 2010, a fost expediată reclamanţilor, aceasta menţionând o altă sumă drept despăgubire pentru suprafaţa de teren de 78,40 mp şi construcţia de 181 mp.
Reclamanţii apelanţi nu au formulat, nici în anul 2008 şi nici în anul 2010, întâmpinarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 33/1994 care prevede că „referitor la propunerile de expropriere, proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare în termen de 45 de zile de la primirea notificării, prin care să solicite exproprierea întregului teren deţinut în proprietate, respectiv 177, 93 mp, ci doar au depus actele de proprietate, susţinând, fără a se proba însă, că au adus la cunoştinţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004 că suprafaţa de teren expropriată este greşită.
Ulterior desfăşurării acestor proceduri, s-a încheiat procesul- verbal nr. V2. din 2 septembrie 2010 unde s-a consemnat dezacordul reclamanţilor care privea doar valoarea despăgubirilor, nu şi suprafaţa supusă exproprierii. De altfel, reclamanţii au consemnat olograf la sfârşitul procesului verbal că s-au adresat Parchetului pentru a constata că li s-a făcut o ofertă bazată pe cifre false şi că nu au discutat despre cuantumul valorii despăgubirilor oferite.
Nici cu această ocazie, reclamanţii nu menţionează nicio nemulţumire legată de suprafaţa supusă exproprierii, deşi din actele menţionate anterior rezulta cu claritate că se va expropria doar o parte din imobil, respectiv suprafaţa de 78, 40 mp de teren şi nu 177,93, cât deţineau în proprietate.
În consecinţă, pe calea prezentei acţiuni reclamanţii aveau posibilitatea de a solicita în condiţiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 exproprierea totală a terenului deţinut în proprietate, astfel cum se susţine în apelul formulat de Municipiul Bucureşti.
S-a reţinut că apărările reclamanţilor, în sensul că prin acţiunea formulată au solicitat tocmai exproprierea suprafeţei de 99,53 mp, acesta fiind obiectul acţiunii, nu au fost fondate.
Prin acţiunea principală s-a solicitat instanţei să oblige expropriatorul să dea curs notificării nr. N1. din 04 aprilie 2008, în vederea acordării unei juste despăgubiri pentru proprietatea acestora din str. B. şi să constate că, la evaluare, comisia nu a ţinut seama de podul clădirii pentru care nu au primit niciun fel de despăgubire, şi să fie obligată pârâta la calculul unor despăgubiri corespunzătoare.
La 03 decembrie 2010, reclamanţii au precizat acţiunea, solicitând majorarea despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 153 din 02 septembrie 2010 a Comisiei de expropriere cu o valoare ce va fi stabilită de o comisie de trei experţi, conform legii, şi arătând că primul capăt de acţiune devine capătul doi din cererea precizatoare, ce se va referi la legea după care se va judeca prezenta cauză.
În motivarea cererii precizatoare, reclamanţii au arătat că, în urma primirii Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 153 din 02 septembrie 2010, au decis în cunoştinţă de cauză să accepte oferta expropriatorului făcută prin această hotărâre şi, în consecinţă, să primească suma de 603.163 RON oferită ca despăgubire.
În cererea de probatoriu se specifică că pentru primul capăt de cerere, au solicitat majorarea despăgubirilor oferite de expropriator prin decizia nr. 153 din 2 septembrie 2010, datorită faptului că nu s-a ţinut seama de împrejurarea că suprafaţa reţinută în sarcina lor a fost greşită, iar Comisia de expropriere nu a avut în vedere o serie de prevederi, legale în aprecierea cuantumului despăgubirilor.
Instanţa de apel a mai reţinut că cea de-a treia precizare a cererii de chemare în judecată a privit doar persoana pârâtului cu care înţeleg să se judece în contradictoriu şi că nici prin cererea principală şi nici prin precizările ulterioare reclamanţii nu au solicitat instanţei exproprierea totală, ci doar acordarea despăgubirilor şi pentru suprafaţa de teren de 99,53 mp.
S-a reţinut astfel că această concluzie se impune faţă de prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 care arată că în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.
O astfel de apreciere a oportunităţii exproprierii, parţiale ori totale, a terenului deţinut de reclamanţi nu a fost realizată în cauză, nu a reprezentat un obiectiv al raportului de expertiză, mai mult tribunalul precizând în considerentele sentinţei că, faţă de poziţia procesuală a reclamanţilor, care au beneficiat de apărare calificată pe tot parcursul soluţionării prezentei cauze, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost precizat, constă în evaluarea suprafeţei de teren ce nu a fost avută în vedere de către expertul C.A.A. la întocmirea raportului de evaluare. De asemenea, temeiul de drept avut în vedere de instanţa de fond a fost art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi nicidecum art. 24 alin. (4).
S-a mai constatat că nu se puteau acorda despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 99,53 mp, fără ca în prealabil să se ceară şi să se dispună pe cale judecătorească exproprierea restului proprietăţii reclamanţilor.
Astfel fiind, în temeiul art. 296 C. proc. civ. instanţa de apel a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general.
În ce priveşte apelul formulat de reclamanţi s-a avut în vedere,
pe de o parte, faptul că nu se impunea completarea dispozitivului în sensul „stabileşte cuantumul despăgubirilor (...) la suma de 472.589,44 RON, echivalentul a 114.868 euro. Plata se va face la paritatea leu/euro din ziua efectuării plăţii”, faţă de dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, şi la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conţine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanţa a devenit exigibilă şi până la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse, în oricare dintre aceste titluri.
Instanţa de apel a avut în vedere faptul că, urmare a admiterii apelului formulat de Municipiul Bucureşti prin primarul general, pentru considerentele anterior menţionate, acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanţi este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii C.D.G. şi C.U.G., solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, reclamanţii au învederat că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii faţă de obiectul dedus judecăţii, şi că interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura şi înţelesul acestuia, iar considerentele hotărârii conţin motive străine şi contradictorii faţă de obiectul cauzei.
Reclamanţii învederează faptul că instanţa de apel nu a observat că la momentul înaintării acţiunii, fuseseră deja evacuaţi din proprietatea lor, fapt ce rezultă şi din procesul-verbal de predare semnat la 4 februarie 2011.
Un alt aspect învederat de reclamanţi vizează faptul că din expertiza efectuată în cauză rezultă că terenul şi construcţia au trecut integral, faptic în posesia şi proprietatea expropriatorului.
O altă critică vizează ignorarea certificatelor de cadastru succesive din 28 iulie 2010 şi din 24 noiembrie 2010, ce au relevanţă în cauză.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: Este real că reclamanţii au făcut mai multe precizări în cauză atât în ce priveşte obiectul dedus judecăţii cât şi persoana juridică ce are legitimare procesuală pasivă în cauză, respectiv Municipiul Bucureşti, atât raportat la Hotărârea privind declararea de utilitate publică a lucrării de interes local cât şi raportat la situaţia faptică a terenului în suprafaţa de 99,53 m.p ce nu a fost evaluată prin raportul de evaluare întocmit de PFA C.A.A., deşi şi această suprafaţă a fost preluată efectiv, însă instanţa trebuia să aibă în vedere şi pozitia procesuală a părţilor consemnată în încheierea de şedinţă din 2 martie 2011 cu ocazia stabilirii obiectivelor expertizei dispusă în cauză şi din care rezultă fără posibilitate de echivoc că pârâtul prin reprezentantul său a precizat că ceea ce ar mai putea fi evaluat printr-o expertiză este terenul ce nu a fost cuprins în hotărârea de expropriere.
Or prin această poziţie cât şi raportat la precizările acţiunii s-au configurat atât cadrul procesual cât şi limitele investirii instanţei, în raport de care instanţa a şi stabilit obiectivele expertizei.
Din această perspectivă chiar dacă reclamanţii ar fi indicat un temei de drept greşit, potrivit art. 84 C. proc. civ. instanţa este datoare dă dea calificarea şi încadrarea corectă, fiind legată exclusiv de starea de fapt necontestată de altfel de părţi, ceea ce de altfel a şi făcut instanţa de fond.
Expertiza dispusă astfel în cauză a fost efectuată de o comisie de trei experţi, în cadrul căreia pârâtul şi-a desemnat şi expertul participant în persoana expertului B.A.M.D. În conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994. În aceste condiţii prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a conclizionat că valoarea suprafeţei de teren de 99,53 mp neluată în considerare în hotătârea de despagubire, conform titlului de proprietate al reclamanţilor, este de 114.868 euro echivalentul în RON fiind de 472.568,44 RON.
Deşi raportul de expertiză a fost comunicat pârâtului la 27 aprilie 2011, acesta nu a formulat niciun fel de obiecţiuni ceea ce echivalează cu o achiesare la concluziile raportului de expertiză.
Din perspectiva celor expuse este de reţinut că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare atât a obiectului dedus judecăţii cât şi a raporturilor juridice dintre părţi, cu atât mai mult cu cât faţă de starea de fapt necontestată de părţi, iar indicarea greşită a temeiului de drept nu este succeptibilă de sancţionare, faţă de dispoziţiile legale sus evocate, motiv pentru care fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamanţilor urmează a fi admis şi pe cale de consecinţă a se modifica, în parte, decizia recurată în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul peneral împotriva sentinţei civilă nr. 1283 din 6 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, fiind menţinute astfel restul dispoziţiilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii C.D.G., C.U.G. împotriva deciziei nr. 8A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică, în parte, decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civilă nr. 1283 din 6 iulie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6882/2012. Civil. Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 6821/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
