ICCJ. Decizia nr. 6883/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6883/2012
Dosar nr. 314/303/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 12 noiembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 13 octombrie 2011 sub nr. 24876/325/2011, pe rolul Judecătoriei Timişoara contestatoarea SC S.G. SRL a solicitat anularea procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria TM nr. C1. încheiat la data de 04 octombrie 2011, emis de intimatul I.T.M. Timiş.
În motivarea cererii introductive de instanţă, contestatoarea a arătat că în data de 04 octombrie 2011 a fost solicitată de a se prezenta la I.T.M. Timişoara pentru un control tematic, în urma acestuia s-a constatat că numiţii S.I.A. şi S.Ş.L. au prestat servicii fără a avea contracte individuale de muncă şi fără achitarea drepturilor salariale.
Contestatoarea a susţinut că cei doi se aflau în data de 21 septembrie 2011 la punctul de lucru al societăţii pentru a solicita angajarea ca agenţi de pază, iar în ziua de 22 septembrie 2011 au stat la punctul de lucru pentru un simplu instructaj, care urma să vadă dacă vor face faţă cerinţelor societăţii.
În dovedirea acţiunii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de control nr. P1. din 04 octombrie 2011, control tematic anexa PV nr. P1. din 04 octombrie 2011, anexa 2 la PV nr. P1. din 04 octombrie 2011, proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria TM nr. C1., înştiinţare de plată nr. I1. din 04 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 32262 din 22 decembrie 2011, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa iniţial investită a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contranenţiilor, potrivit cărora competenţa soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.
S-a avut în vedere împrejurarea că, în speţă, petenta a fost sancţionată contravenţional pentru faptul că nu a încheiat contract individual de muncă anterior începerii activităţii pentru 3 angajaţi de la punctul de lucru din Timişoara, această obligaţie revenindu-i angajatorului la sediul acestuia.
Aşadar, s-a conchis în sensul că instanţa competentă teritorial să judece plângerea este judecătoria din circumscripţia în care îşi are sediul angajatorul şi nu judecătoria în a cărei rază de competenţă se află punctul de lucru unde a fost constatată contravenţia.
La data de 09 decembrie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, sub nr. 314/303/2012.
Investită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4808 din 30 mai 2012, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, respectiv Judecătoria Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că, prin procesul verbal seria TM nr. P1. din 04 octombrie 2011, petenta a fost sancţionată contravenţional pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, reţinându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 în sensul că avea obligaţia de a nu primi la lucru, fără a întocmi contract individual de muncă anterior începerii activităţii, pentru salariaţii S.I.A., S.Ş.L., M.A., faptă care reiese din documentele supuse controlului azi 04 octombrie 2011, orele 12 : 00 la sediul I.T.M. Timiş.
S-a mai reţinut fapta angajatorului de a nu respecta art. 119 din Legea nr. 53/2003 în sensul în care angajatorul la data controlului nu a prezentat foile colective de prezenţa zilnică, fapta constatată la data de 04 octombrie 2011, orele 12,00 la sediul I.T.M. Timiş.
Astfel, s-au avut în vedere prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi împrejurarea că procesul verbal contestat de petentă vizează o faptă contravenţională săvârşită la punctul de lucru al petentei şi nu la sediul acesteia din Bucureşti.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contravenţia în raport cu care se dispută competenţa teritorială, este cea prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, şi constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi Cod ”.
În declinarea reciprocă a cauzei spre soluţionare „locul săvârşirii contravenţiei” statuat de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 în raport cu care se determină instanţa competentă a o soluţiona a fost stabilit sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârşeşte inacţiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (Judecătoria Timişoara) şi dimpotrivă punctul de lucru unde s-a desfăşurat controlul inspectorilor I.T.M. Timiş, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfăşurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le încheie contracte de muncă (Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti).
A stabili locul săvârşirii contravenţiei ca element de determinare a competenţei teritoriale înseamnă a statua asupra conţinutului contravenţiei cu consecinţa identificării locului săvârşirii ei.
Or, potrivit art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii, contravenţia constă în primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), şi se sancţionează cu cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON pentru fiecare persoană identificată.
Prin urmare, contravenţia nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condiţiile art. 16 alin. (1) C. muncii ci primirea la muncă, folosirea muncii fără existenţa unui astfel de contract.
Cum folosirea muncii fără forme legale (în absenţa contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acţiunea imputată angajatorului, care foloseşte munca neangajată în condiţiile legii, locul săvârşirii contravenţiei este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condiţiilor impuse de lege, în cazul în speţă, punctul de lucru, unde persoanele lucrează în concret.
A proceda altfel, înseamnă a deplasa nepermis conţinutul contravenţiei de la folosirea muncii fără contract de muncă, la obligaţia încheierii contractului de muncă, obligaţie care privită în sine nu atrage nicio consecinţă juridică dacă nu are ca rezultat şi folosirea muncii.
De aici rezultă că legiuitorul nu a sancţionat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiţii, şi în consecinţă contravenţia se săvârşeşte ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
Reţinând contrariul ar însemna că toate contravenţiile s-ar putea săvârşi doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenţei contractelor de muncă constituie obiectul contravenţiei în litigiu, ci folosirea muncii în absenţa lor, situaţie care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare al acestora în afara condiţiilor impuse de lege.
Prin urmare, obiectul contravenţiei nu constă în verificarea condiţiilor de legalitate ale contractului de muncă care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului cât şi oriunde, ci dacă, persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiţia impusă de lege, aceea a existenţei contractului de muncă.
În consecinţă, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru din raza I.T.M. Timiş al angajatorului ca desfăşurând activităţi fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârşirii contravenţiei, cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfăşurării muncii fără forme legale şi prin urmare competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale statuată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conform art. 20 din C. proc. civ. aparţine Judecătoriei Timişoara, conform art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6962/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6882/2012. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
