ICCJ. Decizia nr. 6821/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6821/2012
Dosar nr. 2172/2/2011
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea depusă la 6 noiembrie 2007, astfel cum a fost precizată la data de 7 decembrie 2007, reclamanţii B.E. şi D.B.C. au solicitat, în contradictoriu cu Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare - I.N.M.A., obligarea acestuia la emiterea unei decizii sau dispoziţii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 8407 m.p. situat în O., Şos. B.P., judeţul Ilfov.
În motivare, reclamanţii au arătat că suprafaţa de 8407 m.p. teren face parte dintr-o suprafaţă mai mare de 16757 m.p. teren, care la rându-i, este inclusă în suprafaţa totală de 55300 m.p. teren, fost proprietatea autorilor lor, C.C.D. Diferenţa de 8350 m.p. teren, au recuperat-o prin sentinţa civile nr. 210 din 25 ianuarie 2001 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1818 din 05 decembrie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV -a civilă, a admis în parte acţiunea în sensul că a obligat pe pârât să emită decizie sau dispoziţie motivată, de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 7700 m.p. situat în Şos. B.P., Calea B., Km. 15, comuna O., judeţul Ilfov, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul M.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că terenul de 7700 m.p., astfel identificat prin raportul de expertiză, a aparţinut autorului comun al reclamanţilor şi anume C.C.D., conform actului autentic aflat la dosarul cauzei şi face parte dintr-o suprafaţă totală de 16757 m.p. teren, ce a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului şi se află în incinta I.N.M.A.
Prin Hotărârea nr. 1144/2000, a Comisiei Judeţene Ilfov pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate asupra Terenurilor, s-a respins cererea reclamanţilor pentru restituirea suprafeţei de 8407 m.p. teren, reţinând că aceasta se află în administrarea I.N.M.A. şi face obiectul Legii nr. 10/2001.
Expertiza întocmită de expertul M.A. a evidenţiat că numai suprafaţa de 7700 m.p. teren poate fi restituită în natură, diferenţa de 707 m.p. teren din totalul de 8407 m.p. deşi se află în incinta deţinută de pârâtă, reprezintă drumul de acces la SC B. SA.
Cum pentru restul suprafeţei de teren de 7700 m.p. nu au fost identificate reţele de utilităţi publice, iar conductele subterane de alimentare cu carburanţi sunt dezafectate şi nefuncţionale, terenul poate fi restituit în natură.
Deşi reclamanţii au vândut către T.A.V. suprafaţa de 8500 m.p. teren din totalul de 16757 m.p., ulterior prin declaraţia în formă autentică din 28 martie 2008, acesta a înţeles să renunţe la teren.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, care a criticat-o pentru greşita restituire în natură a terenului, aflat în proprietatea publică a statului conform anexei nr. 8 a H.G. nr. 1705/2006, atâta vreme cât acesta este inalienabil conform Constituţiei şi Legii nr. 213/1998.
Totodată, a pretins că expertul şi-a revizuit punctul de vedere privind restituirea în natură a terenului şi că acesta ar fi pretins şi de către F.D. şi P.N. în Dosarul nr. 15675/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 94 A din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin actul autentic nr. 6272 din 11 decembrie 2001 eliberat de B.N.P. T.G.B., reclamanţii au cesionat drepturile lor asupra terenului către T.V., pentru preţul de 20.000 dolari SUA. Cum actul a fost încheiat anterior depunerii notificării, reclamanţii nu mai avea nici o cale de a pretinde restituirea în natură a terenului.
Recursul declarat de către reclamanţi împotriva deciziei a fost admis prin decizia civilă nr. 5209 din 14 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Cu ocazia rejudecării, Înalta Curte a pretins instanţei de apel să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea terenului şi a situaţiei juridice a acestuia, în funcţie de care se va putea face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a terenului sau prin echivalent.
În rejudecare, în limitele motivelor de apel formulate de către pârât, instanţa de apel a dispus efectuarea a două expertize, una topografică şi cealaltă în construcţii.
Expertul constructor a identificat în limitele delimitate prin expertiza topografică întocmită la prima instanţă de inginer M.A., construcţiile constând în rampă auto, staţie pompare, depozit arhivă tehnică, atelier de testări, hală atelier şi 3 rezervoare combustibil pe care le-a reliefat în planul de situaţie depus la dosarul cauzei.
Totodată, a constatat că apelantul - pârât desfăşura activităţi în construcţiile depozit arhivă tehnică, atelier de testări şi hală atelier. Staţia de pompare şi rezervoarele au fost folosite ultima dată în urmă cu câteva luni. Nu i-au fost puse la dispoziţie autorizaţii de construcţii şi nici nu s-a constatat utilizarea restului construcţiilor de către alte societăţi comerciale. A mai precizat că aceste construcţii au caracter permanent.
Raportul de expertiză tehnic specialitatea topografie întocmit de expertul Pană Gabriel Ciprian a identificat ca fiind în incinta I.N.M.A. Bucureşti doar suprafaţa de 6054 m.p. teren, restul de până la 6731 m.p. fiind drum de acces către SC B. SRL. A conchis că Primăria Oraşului Otopeni nu deţine reţele de utilitate publică, subterane şi supraterane.
Pârâtul a formulat obiecţiuni la acest din urmă raport de expertiză legate de greşita identificare a terenului, însă instanţa le-a respins ca urmare a faptului că apelul declarat de aceasta nu conţine critici legate de identificarea terenului din litigiu prin raportul de expertiză întocmit de expert M.A. la prima instanţă.
Prin decizia civilă nr. 23A din 24 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de apel a menţinut omologarea raportului de expertiză topometrică efectuat în primă instanţă de către expertul M.A., în ceea ce priveşte identificarea terenului, având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din legea 10/2001, potrivit cărora se pot restitui în natură imobilele terenuri şi construcţii deţinute de o companie naţională.
A mai reţinut din actele aflate la dosarul cauzei că pârâtul a închiriat atât o parte din construcţii, cât şi o parte din teren la diverse societăţi comerciale, ceea ce face credibilă susţinerea expertului M.A., precum că o serie de obiective sunt dezafectate, iar activitatea productivă nu este desfăşurată (Dosarul nr. 38604/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă din Dosarul nr. 38604/3/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
De asemenea, din acelaşi raport de expertiză rezultă că pe terenul în cauză nu au fost identificate reţele de utilităţi publice, iar conductele subterane de alimentare cu carburanţi, sunt dezafectate şi nefuncţionale.
Ca urmare, instanţa a reţinut că nu se află în situaţia prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, conform cu care este interzisă înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică.
Faptul că numiţii F.D. şi P.N. ar fi revendicat acelaşi teren, în Dosarul nr. 15675/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, nu împiedică soluţionarea prezentei cauzei în baza Legii nr. 10/2001.
În situaţia în care instanţele ar fi pronunţat o hotărâre favorabilă numiţilor F.D. şi P.N., iar pe de altă parte această hotărâre pronunţată în baza Legii nr. 10/2001 ar rămâne definitivă, noile raporturi juridice care s-ar crea i-ar privi pe aceştia din urmă şi nu pe apelant.
împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit instanţa a constatat că obiectivele de pe terenul în litigiu sunt dezafectate şi nefuncţionale, atâta vreme cât din raportul de expertiză în construcţii, depus la dosarul cauzei, cât şi din fotografiile care îl însoţesc, reiese în mod clar că I.N.M.A. desfăşoară activităţi curente caracteristice domeniului de activitate, respectiv cercetare-dezvoltare în domeniul maşinilor şi utilajelor destinate agriculturii şi industriei alimentare.
A mai susţinut că expertul M.A., a cărei expertiză a fost omologată şi menţinută de curtea de apel, şi-a revizuit punctul de vedere privind restituirea imobilului, precizând că este necesar a se expertiza clădirile şi utilajele existente pe teren.
Greşit a considerat instanţa că reţelele subterane de alimentare cu carburanţi sunt dezafectate şi nefuncţionale.
De asemenea, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (3) din legea 10/2001, deoarece clădirile edificate pe teren nu intră în categoria celor menţionate de acest text legal.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. au o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile acestea limitând însă obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate şi la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori stabilirea situaţiei de fapt, în condiţiile determinate de instanţa de recurs, este obligatorie pentru judecătorii fondului.
Este adevărat că prevederile textului citat conduc şi la concluzia potrivit căreia în privinţa problemelor de fapt instanţa care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere, putere izvorâtă din regula că stabilirea stării de fapt este de atributul exclusiv al instanţei de fond, iar in cadrul rejudecării ea poate sa ajungă la o altă soluţie decât aceea pronunţată anterior, sau, dimpotrivă, poate menţine constatările de fapt anterioare.
În speţă, prin decizia de casare s-a dispus stabilirea situaţiei juridice a terenului în funcţie de care să se stabilească, potrivit dispoziţiilor legii speciale nr. 10/2001, dacă este posibilă restituirea în natură sau prin echivalent.
În acest sens, instanţa de trimitere a dispus efectuarea a două expertize, una topo şi cealaltă în construcţii, însă nu a omologat nici una dintre ele, menţinând raportul de expertiză topo efectuat în primă instanţă. În considerentele deciziei atacate instanţa nu a motivat înlăturarea concluziilor rapoartelor de expertiză efectuate în apel.
De asemenea, soluţia instanţei de apel este contradictorie probatoriului administrat în cauză din care a rezultat că terenul este ocupat de construcţii ce nu par abandonate.
În interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din legea 10/2001 instanţa trebuia să lămurească situaţia construcţiilor de pe teren şi dacă acestea sunt folosite de pârât pentru desfăşurarea activităţii.
Potrivit concluziilor expertizei topo efectuate de expertul M.A., care au fost menţinute de instanţa de apel, construcţiile existente pe terenul revendicat sunt dezafectate şi nu servesc activităţii productive a recurentului.
Insă acelaşi expert, în răspunsul la obiecţiuni, existent la dosarul de fond, precizează că pentru stabilirea situaţiei juridice a acestor clădiri este necesar a se efectua o expertiză în construcţii pentru a se determina dacă a existat autorizaţie de construcţie pentru ele, care a fost destinaţia lor iniţială şi care este destinaţia lor actuală.
În cursul rejudecării apelului s-a efectuat un raport de expertiză în construcţii, care a concluzionat că toate construcţiile au un caracter permanent, că o parte dintre ele sunt destinate desfăşurării activităţii recurentului şi că nu s-a constatat utilizarea acestora de către alte societăţi comerciale, însă instanţa a înlăturat nejustificat aceste concluzii menţinând concluziile raportului de expertiză topo efectuată la fond de către expertul M.A. şi a reţinut, eronat, în considerentele deciziei atacate că o parte din construcţii au fost închiriate altor societăţi comerciale, iar restul sunt dezafectate, nefiind folosite pentru activitatea productivă a recurentului.
Mai mult, trebuia lămurit şi dacă reţelele subterane de alimentare cu carburanţi sunt funcţionale şi dacă nu mai există şi alte amenajări de utilitate publică, sens în care instanţa nu a administrat probe pentru a stabili, corect, natura măsurii reparatorii cuvenite reclamanţilor.
Întrucât instanţa nu s-a conformat îndrumărilor instanţei de casare se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare se va ţine seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente şi de îndrumările primei decizii de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare I.N.M.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 23 A din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6881/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6820/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
