ICCJ. Decizia nr. 6882/2012. Civil. Constatare nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6882/2012
Dosar nr. 18160/3/2009
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 11029 din 13 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamanta SC L.C. SRL în contradictoriu cu pârâţii P.E., A.C.V. şi A.Z.P., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. V1. din 1 iunie 2006, încheiat între A.D.T. şi P.E., pentru cauză ilicită şi fraudă la lege.
În pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţa a stabilit că reclamanta a justificat promovarea acţiunii de interesul executării obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. A1. din 5 noiembrie 2003 de A.D.T., în sensul de a-i vinde terenul situat în Bucureşti, str. M., sector 1.
În cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare, părţile au menţionat o clauză de dezicere pentru promitentul vânzător, prin care i se recunoaşte acestuia posibilitatea de a înstrăina bunul în schimbul unui preţ de 50.000 dolari SUA, clauză ce nu poate fi calificată drept clauză penală.
În prezenţa acestei clauze, debitorul nu mai poate fi obligat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, dacă şi-a exercitat deja dreptul de a pune capăt obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare, el înstrăinând imobilul în litigiu către pârâta P.E.
Hotărârea primei instanţe a fost menţinută prin decizia nr. 857 A din 23 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, conform căreia s-a respins apelul declarat de reclamantă.
Prin decizia nr. 1882 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis recursul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de apel, care a fost casată, s-a admis apelul declarat de aceeaşi parte, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanţă.
Instanţa de recurs a considerat că, în mod greşit, instanţa de apel a interpretat clauza contractuală în discuţie ca fiind o clauză de dezicere, iar nu o clauză penală. Prin urmare, promitenta cumpărătoare are facultatea de a solicita de la debitorul care nu şi-a executat obligaţia fie îndeplinirea clauzei penale, fie aducerea la îndeplinire a obligaţiei principale, fiind respinsă, în mod nelegal, acţiunea ca lipsită de interes.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2364 din 27 februarie 2009 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de valoarea obiectului cererii şi de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 419 din 26 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta iniţială şi continuată de SC B.C.I. SRL, SC V.I. SRL, SC L.I. SRL împotriva pârâţilor P.E., A.C.V. şi A.Z.P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Între reclamanta SC L.C. SRL şi defunctul A.D.T., ai cărui moştenitori sunt pârâţii A., s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare în ce priveşte terenul în suprafaţă de 1.693,47 m.p., situat în Bucureşti, str. M., sector 1, încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare fiind stabilită de părţi a interveni la 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a respins acţiunea R.A. A.P.P.S. cu privire la imobil.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. V1. din 01 iunie 2006, A.D.T. a vândut către pârâta P.E. toate drepturile litigioase cu privire la teren.
În ce priveşte cauza ilicită, în sensul că scopul pentru care s-a încheiat contractul a fost încălcarea drepturilor promitentului cumpărător, întrucât se cunoştea existenţa promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, acest motiv este nefondat. Deşi a rezultat cu evidenţă din conţinutul contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase că pârâta P.E. a cunoscut existenţa promisiunii, această împrejurare nu duce la concluzia că scopul a fost ilicit, neîndeplinirea obligaţiilor de către promitentul vânzător faţă de SC L.C. SRL făcând să intervină răspunderea contractuală faţă de aceasta.
Totodată, în conţinutul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost inserată clauza potrivit cu care promitentul vânzător avea posibilitatea a se răzgândi cu privire la vânzarea promisă, putând chiar să vândă sau să promită vânzarea unui terţ, obligaţia sa rezumându-se la dezdăunarea promitentului cumpărător.
În aceste condiţii, câtă vreme, la momentul vânzării bunului litigios, vânzătorul era proprietarul lucrului, clauza penală înlăturând ideea de fraudă a intereselor promitentului cumpărător şi, implicit, existenţa relei credinţe la cumpărare, acest motiv de nulitate nu este fondat.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., şi acest motiv de nulitate este nefondat, întrucât această dispoziţie legală vizează asigurarea răspunderii contractuale între părţile contractante, prin clauzele contractuale fiind, pe deplin, lămurite raporturile dintre părţi, raport la care pârâta P.E. nu era parte şi, deci, nu era ţinută de obligaţiile corelative existente între alte persoane; nerespectarea de către promitentul vânzător a obligaţiei sale către promitentul cumpărător nu poate fi imputată pârâtei, iar vânzarea lucrului altuia presupune ca bunul ce face obiectul vânzării să fie în patrimoniul altei persoane decât vânzătorul, situaţie ce nu se regăseşte în speţă, întrucât, la momentul încheierii contractului a cărui nulitate se solicită, imobilul se află în patrimoniul vânzătorului A.D.T.
Posibilitatea conferită promitentului cumpărător de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 247/2005, în sensul promovării unei acţiuni în scopul obţinerii unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare, fără a se distinge dacă bunul se află sau nu în patrimoniul promitentului vânzător, şi de dispoziţiile art. 1068 C. civ., potrivit cu care creditorul poate cere executarea în natură a obligaţiei asumate prin contract, nu poate atrage nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat ulterior. În speţă, în sarcina promitentului vânzător există doar obligaţia de a face, sub sancţiunea aplicării clauzei penale conform art. 1077 C. civ.
De asemenea, existenţa unui litigiu de fond funciar la momentul încheierii contractului între pârâţi nu atrage încălcarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 247/2005 - Titlul X, care consacră inalienabilitatea temporară a terenurilor asupra cărora există un litigiu de fond funciar, întrucât, în speţă, obiect al contractului este transmiterea dreptului litigios asupra terenului, şi nu a dreptului de proprietate asupra acestuia, transmiterea dreptului de proprietate intervenind doar în momentul câştigării procesului de fond funciar, deci, în momentul în care litigiul s-a stins.
Împotriva acestei sentinţe civile au formulat apel reclamantele SC B.C.I. SRL, SC V.I. SRL şi SC L.I. SRL, criticând-o pentru următoarele motive:
- În mod greşit, prima instanţă reţinut că, în speţă, nu sunt incidente motivele de nulitate constând în scopul ilicit şi frauda la lege.
Instanţa de fond a ignorat principiul executării în natură a obligaţiilor din perspectiva art. 1073 şi art. 1068 C. civ., precum şi regimul nulităţii, considerând că reclamantele ar fi îndreptăţite doar la îndeplinirea clauzei penale.
Greşit s-a considerat că încheierea contractului nu reprezintă un caz de fraudă la lege pe motiv că P.E. este terţ faţă de actul juridic, instanţa făcând confuzie între principiul relativităţii contractului consacrat de art. 973 C. civ. şi opozabilitatea faţă de terţi.
Încheierea actului juridic atacat în prezentul litigiu încalcă, în cel priveşte pe A.D.T., dispoziţiile art. 969 C. civ. şi principiul executării cu bună credinţă a obligaţiilor asumate prin contract, în sensul înstrăinării terenului către reclamanta iniţială, iar în cazul pârâtei P.E., principiul opozabilităţii faţă de terţi a promisiunii de vânzare-cumpărare.
Art. 5 din Legea nr. 247/2005 nu distinge după cum bunul se află sau nu în patrimoniul debitorului, de unde rezultă că, şi în a doua ipoteză, creditorul este îndreptăţit să formuleze o acţiune în anularea transferului dreptului de proprietate efectuat cu încălcarea unei promisiuni de vânzare-cumpărare.
- În mod greşit, prima instanţă a reţinut că, în speţă, nu este încălcat art. 4 din Legea nr. 247/2005 - Titlul X, faţă de data încheierii contractului între pârâţi, 01 iunie 2006, şi litigiul de fond funciar, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr. 20901 din 14 septembrie 2001 emis pe numele autorului pârâtului, precum şi a actelor subsecvente de vânzare-cumpărare.
Cum interdicţia din textul de lege sus-menţionat vizează tocmai terenurile litigioase, considerentul instanţei în sensul înlăturării sancţiunii nulităţii pe motiv că actul juridic atacat se referă la un drept litigios, iar nu la dreptul de proprietate asupra terenului, ce urmează a se transfera doar la momentul câştigării procesului, este greşit.
Prin decizia civilă nr. 301/A din 17 martie 2011, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de reclamante, a schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis acţiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. V1. din 01 iunie 2006 de notarul public V.S.P., încheiat între A.D.T. şi P.E., a obligat pe intimaţii pârâţi, în solidar, să plătească fiecăreia dintre apelante câte 2.200 RON cheltuieli de judecată, în toate fazele procesuale, cu aplicare art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Este adevărat că dreptul românesc civil are numeroase nulităţi relative, fiind rare cazurile de nulităţi absolute.
După cum se reţine din actele şi lucrările dosarului, în acţiunea formulată pentru proprietatea unui teren de 1.693,47 m.p. se invocă obligaţia asumată de A.D.T. prin promisiunea de vânzare-cumpărare, interesul, frauda la lege şi reaua credinţă a numitei P.E., arătându-se încălcarea art. 969 C. civ.
În dosarul Judecătoriei este depusă şi „promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare”
În art. 1 din promisiune se arată că se va încheia actul autentic la data rămânerii irevocabile a respingerii acţiunii R.A. A.P.P.S.
În art. 4 se arată denunţarea unilaterală, iar în art. 5 aplicabilitatea legii române.
Acest înscris a fost autentificat sub nr. A1. din 5 noiembrie 2003 la B.N.P. N.C.T. şi transcris în CF, partea I.
Există şi contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase de către P.E., în care se prevăd sancţiunile promitentului vânzător A.D.T.
Tot din actele dosarului, rezultă că, în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.D.T. şi SC L.C. SRL, promitentul se obliga să nu înstrăineze terenul în litigiu cu R.A. A.P.P.S., în favoarea altui terţ.
Terenul a fost înstrăinat către P.E. (în cauză, intervenind clauzele penale prevăzute de art. 1068 şi 1073 C. civ., toate sub aspectul de ansamblu al art. 969 C. civ., la care se adaugă şi art. 5 din Legea nr. 247/2005.
A mai reţinut instanţa de apel că, în mod clar, s-au dovedit frauda la lege şi cauza ilicită, iar raţionamentul de la care a plecat instanţa de fond pentru respingerea acţiunii este greşit.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii A.C.V., A.Z.P., precum şi pârâta P.E.
1. Recurenţii pârâţii A.C.V. şi A.Z.P. au criticat decizia pentru nemotivare, în condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., combătând, totodată, pe fond, susţinerile din cererea de chemare în judecată, în sensul că nu subzistă motivele de nulitate absolută invocate de reclamanta iniţială în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare atacat.
Au mai susţinut pârâţii lipsa de interes în formularea acţiunii, întrucât reclamantele nu sunt îndreptăţite să solicite executarea promisiunii de vânzare-cumpărare.
2. Recurenta pârâtă P.E. a criticat decizia pentru următoarele motive:
- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Raţionamentul instanţei de apel nu se bazează decât pe o enumerare a articolelor promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără a arăta în mod concret în ce anume constă frauda la lege şi cauza ilicită.
- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 din C. proc. civ..
În prezenta cauză nu s-a probat şi nu este îndeplinit niciun motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase.
Simpla neexecutare a unui contract, în speţă, neexecutarea obligaţiilor asumate de A.V.T. prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, transmisă succesorilor săi în drepturi, nu atrage nulitatea absolută sau relativă a unui alt contract, în condiţiile în care părţile au prevăzut, ca sancţiune pentru neexecutarea antecontractului, o clauză penală.
Împrejurarea că neexecutarea unui contract nu poate atrage nulitatea absolută a unui alt contract este consacrată legislativ de art. 975 C. civ.
Decizia a fost pronunţată cu încălcarea art. 967 C. civ., art. 4 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, şi cu aplicarea greşită a art. 969 C. civ.
- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece a omis să aibă în vedere înţelesul lămurit şi neîndoielnic al actului dedus judecăţii, respectiv prevederile art. 4.1. din antecontract.
Toţi recurenţii au solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Intimatele reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate pentru motivul comun, cuprins în cererile de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În primul rând, în ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor pârâţi A., privind lipsa de interes a reclamantelor în formularea acţiunii, aceasta nu va mai fi examinată de prezenta instanţă, în raport de decizia nr. 1882/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în primul ciclu procesual şi redată în precedent, conform căreia reclamanta iniţială, SC L.C. SRL, a cărei calitate procesuală s-a transmis către reclamantele SC B.C.I. SRL, SC V.I. SRL şi SC L.I. SRL, justifică interes în formularea acţiunii.
Decizia civilă sus-menţionată se impune tuturor părţilor cu putere de lucru judecat, în condiţiile art. 1200 pct. 4 şi 1202 alin. (2) teza I C. civ. cu referire la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., inclusiv sub aspectul dezlegării date, prin această hotărâre, excepţiei lipsei de interes, astfel încât aceasta excepţie, înlăturată de Curte, nu mai poate fi repusă în discuţie în prezentul dosar.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a cărui analiză este prioritară în raport de cea vizând celelalte motive de nelegalitate, susţinerile pârâţilor sunt întemeiate.
Conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a arăta, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei în fundamentarea soluţiei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
Decizia recurată nu respectă exigenţele textului de lege sus-menţionat, Curtea de Apel nu a analizat niciunul dintre motivele de apel astfel cum au fost expuse în precedent, limitându-se să enumere cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, parte dintre înscrisurile depuse la dosar şi conţinutul acestora şi să prezinte concluzia temeiniciei acţiunii în ceea ce priveşte nulitatea contractului pentru fraudă la lege şi cauză ilicită, dar fără să analizeze aceste cauze de nulitate, în raport criticile formulate de reclamante.
În aceste condiţii, instanţa de apel nu a procedat la o reală cercetare a fondului cauzei deduse judecăţii în limitele motivelor de apel, încălcând dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către prezenta instanţă, fiind, astfel, întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din acelaşi cod.
În plus, hotărârea instanţei de apel încalcă şi dreptul părţii la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa de contencios european statuând că „acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (…)” (cauza Albina contra României, Hotărârea din 28 aprilie 2005).
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) - (3) şi 5 cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi Curte de Apel, pentru a proceda la examinarea acesteia în limitele motivelor de apel.
Având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa asupra recursurilor, motivat de întrunirea cerinţelor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza celelalte motive de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă P.E., urmând ca susţinerile respective să fie avute în vedere la rejudecarea cauzei, de către instanţa de apel.
Cererile referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, formulate în dosarul de faţă, vor fi soluţionate cu ocazia rejudecării, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi de soluţia ce se va pronunţa asupra apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de pârâţii A.C.V., A.Z.P. şi recursul declarat de pârâta P.E. împotriva deciziei nr. 301A din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6883/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 6881/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
