ICCJ. Decizia nr. 6890/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6890/2012
Dosar nr. 2403/1/2012
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă,constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 august 2009, sub nr. 32627/3/2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul P.G.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. I. sector 4.
Prin sentinţa civilă nr. 260 din 23 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea în consecinţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 acei proprietari ale căror contracte de vânzare-cumpărare, deşi desfiinţate, au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestui din urmă act normativ.
În cauza dedusă judecăţii, Tribunalul a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 1520 din 19 martie 2003, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a reţinut că actul de vânzare-cumpărare invocat de reclamant în acţiune a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor at.9 din Legea nr. 112/1995 şi a art. 13 din Normele metodologice de aplicare a aceleiaşi legi, situaţie în care acesta nu se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar, prin decizia civilă nr. 498/A/27.09.2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza, pentru rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul are calitate procesuală activă în formularea acţiunii, deoarece, fiind chiriaş, a încheiat, în temeiul Legii nr. 112/1995, un act de vânzare-cumpărare, act care a fost ulterior desfiinţat prin sentinţa civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.
S-a considerat că încadrarea efectivă a reclamantului într-una sau alta dintre categoriile menţionate de art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi respectiv, acordarea faţă de acesta a preţului actualizat ori a preţului de piaţă al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ţine de fondul cauzei şi nu de calitatea procesuală a părţii, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P., iar, prin decizia civilă nr. 4920 din 8 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia instanţei de apel şi a trimis cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.
Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, deoarece acest text de lege prevede o asemenea posibilitate doar în cazul în care prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului sau când partea nu a fost legal citată. În speţă, cu ocazia derulării procedurii judiciare în primă instanţă, părţile au fost legal citate, iar Tribunalul, deşi a statuat prin dispozitiv asupra lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în considerentele expuse, a procedat la analiza fondului cauzei.
În apel după casare, prin decizia civilă nr. 9A din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamant, a anulat sentinţa atacată şi, evocând fondul, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
În pronunţarea acestei decizii a reţinut, cu privire la calitatea procesuală activă, că textul legal invocat de reclamant ca temei juridic al cererii sale, respectiv dispoziţiile art. 501 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reglementează dreptul proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că apelantul reclamant a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 apartamentul în litigiu, iar, prin sentinţa civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul civil nr. 8153/2002, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 275 din 24 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, situaţie în care este evidentă legitimarea procesuală a acestuia de a formula o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că, pentru obligarea pârâtului la plata preţului de piaţă al imobilului, nu sunt suficiente calitatea apelantului reclamant de titular al unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 şi existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, prin care acest act de înstrăinare să fi fost desfiinţat, ci este necesar ca actul să fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995.
În considerentele sentinţei civile nr. 1520 din 19 martie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, iar contractul de vânzare - cumpărare de care apelantul reclamant se prevalează în prezenta acţiune a fost încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 şi art. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Nefiind vorba de un act încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, care să fi fost, ulterior, desfiinţat de instanţa de judecată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, apelantul reclamant nu poate beneficia de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi nu poate primi de la pârât preţul de piaţă al imobilului pierdut, astfel cum solicită prin acţiune.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P.G.M., criticând-o pentru următoarele motive:
Recurentul este cumpărător de bună credinţă, la data achiziţionării imobilului de la SC A.B. SA neexistând pe rol niciun proces de revendicare, iar imobilul a fost cumpărat cu respectarea prevederilor legale aflate in vigoare la data respectivă.
Abia in anul 2002, reclamantele P.G. şi P.G.I. au chemat in judecată pe reclamantul din prezenta cauză, dosarul având ca obiect „acţiune în constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare", formându-se dosarul civil nr. 8135/2002 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, la care face referire instanţa de fond.
Nu se poate reţine în culpa recurentului faptul că imobilul a fost preluat de către stat fără titlu valabil, întrucât, la data respectivă, funcţionau dispoziţiile art. II din Decretul nr. 92/1950, de ale cărui consecinţe nu pot fi traşi la răspundere viitorii chiriaşi. Mai mult, prin sentinţa menţionată, instanţa a reţinut ca "statul acţionează întotdeauna cu rea credinţă în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil", fapt ce nu poate fi, în niciun caz, imputat reclamantului.
Rezultă, astfel, existenţa necesităţii unei compensări a pierderii calităţii de proprietar al imobilului în litigiu, ca urmare a constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Chiar dacă instanţa a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile necesare restituirii preţului de piaţă al imobilului, la standardele europene, aşa cum precizează art. 501, alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, se poate restitui, cel puţin, preţul achitat pentru apartamentul respectiv, actualizat cu indicele inflaţiei.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului şi restituirea preţului de achiziţionare a imobilului, actualizat cu indicele inflaţiei.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304, pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.
Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, susţinerile recurentului nu vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece criticile sale nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate, partea nefăcând referire la interpretarea greşită, de către instanţă, a actului juridic dedus judecăţii, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.
În mod corect, Curtea de Apel, confirmând soluţia primei instanţe, a reţinut eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi a art. 13 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, în raport de sentinţa nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, şi, în consecinţă, inaplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală.
În esenţă, în litigiul soluţionat prin hotărârea judecătorească sus-menţionată s-a reţinut că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, ca atare, apartamentul vândut reclamantului nu intra sub incidenţa Legii nr. 112/1995, iar reclamantul a fost de rea credinţă la perfectarea actului de vânzare-cumpărare, deoarece a încheiat actul anterior expirării termenului de 6 luni, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, în care foştii proprietari puteau depune cerere de restituire în natură şi în situaţia în care o astfel de cerere fusese formulată.
Pentru aceste motive, instanţele au considerat că este înlăturată prezumţia bunei credinţe a părţii menţionate, la perfectarea actului, dispunându-se în mod irevocabil constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant în temeiul Legii nr. 112/1995.
În raport de rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 1520/2003, prin care s-a desfiinţat actului juridic încheiat de reclamant pentru imobilul din prezentul litigiu, prin decizia nr. 275/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în mod corect instanţa de apel a avut în vedere, la soluţionarea cauzei, hotărârile pronunţate în litigiul anterior, sub aspectul efectului pozitiv al lucrului judecat.
Efectul pozitiv presupune ca cele statuate de o instanţă în mod irevocabil să nu poată fi contrazise de o altă instanţă, într-un proces ulterior. Acest aspect este reglementat sub forma prezumţiei de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. proc. civ., prezumţie reţinută corect de către Curte în ceea ce priveşte sentinţa nr. 1520/2003, rămasă irevocabilă.
Având în vedere acest aspect, nu mai pot fi repuse în discuţie, în prezentul dosar, natura preluării imobilului de către stat, problema valabilităţii încheierii contractului de vânzare-cumpărare desfiinţat prin hotărârea anterioară şi nici reţinută buna credinţă a reclamantului la încheierea contractului.
În consecinţă, faţă de condiţiile impuse de dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 în forma actuală, pentru obţinerea preţului de piaţă al imobilului, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, (încheierea actului cu respectarea Legii nr. 112/1995), în mod corect Curtea a considerat că textul de lege menţionat nu este incident în cauză, cu consecinţa confirmării legale a soluţiei primei instanţe sub acest aspect.
Cât priveşte obţinerea de către reclamant a preţului plătit de acesta, reactualizat cu indicele de inflaţie, susţinerile sale nu se circumscriu unei veritabile critici de nelegalitate, neîncadrându-se în niciunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât nu vor fi avute în vedere de prezenta instanţă.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.G.M. împotriva deciziei nr. 9A din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6891/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6886/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
