ICCJ. Decizia nr. 6957/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6957/2012
Dosar nr. 598/117/2010
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 791 din 4 octombrie 2011, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul O.Ş. şi a anulat dispoziţiile de respingere a Notificărilor nr. 5192/2009 şi nr. 5193/2009, ambele emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca. A constatat nulitatea absolută a donaţiei în favoarea Statului Român a dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A+1, nr. topo X - grădină „înainte de Becaş" în suprafaţă de 773 mp înscris în CF Y Cluj (provenit din conversia de pe hârtie a CF Z Cluj) şi a dreptului de proprietate asupra imobilului de sub A+1, nr. topo A - grădină „înainte de Becaş" în suprafaţă de 209 stjp. înscris în CF B. A dispus rectificarea CF Y Cluj (provenit din conversia de pe hârtie a CF Z Cluj) şi CF B, în sensul radierii drepturilor de proprietate ale Statului Român. A constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001. A dispus restituirea în natură a suprafeţelor de 232 mp din CF Z Cluj şi 236 mp din CF B în favoarea reclamantului O.Ş. A dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor menţionate în favoarea reclamantului. A obligat pe pârâţi la plata în solidar în favoarea reclamantului a sumei de 4.200 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu expert şi onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin Dispoziţiile nr. 5192 şi nr. 5193 din 18 decembrie 2009 emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca au fost respinse Notificările nr. 1270 din 13 noiembrie 2001 şi nr. 352 din 14 februarie 2002, în considerarea faptului că revendicatorul nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale.
Un prim aspect care a fost stabilit de către tribunal a fost acela dacă reclamantul îndeplineşte condiţia calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În raport de înscrisurile existente la dosar, tribunalul a apreciat că voinţa internă, reală a părţilor la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 24 iunie 1972, respectiv din 25 noiembrie 1968, a fost aceea de a transfera efectiv în patrimoniul reclamantului dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 232 mp din imobilul cu nr. top X şi a suprafeţei de 376 mp din imobilul cu nr. top A, în mod necontestat reclamantul cumpărând imobilele în litigiu de la proprietarii de carte funciară M.M. şi T.I.
Simpla împrejurare că operaţiunea de intabulare nu a fost realizată în ceea ce priveşte aceste imobile, motiv pentru care reclamantul nu a putut prezenta în dovedirea pretenţiilor sale, pe lângă cele două antecontracte de vânzare-cumpărare şi un extras de carte funciară, nu a fost de natură să conducă la concluzia invocată de către pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, şi anume că reclamantul nu ar fi persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001.
Odată statuat asupra calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, următoarea chestiune care a fost dezlegată de către tribunal a fost aceea a valabilităţii titlului statului în ceea ce priveşte imobilele în litigiu.
În conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi cum a rezultat din înscrisurile de la dosar, imobilele în litigiu au trecut în proprietatea Statului Român şi în administrarea Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca prin acceptarea donaţiilor făcute de proprietarii tabulari în virtutea Deciziei nr. 97 din 27 martie 1978 a Consiliului Popular al judeţului Cluj şi a Deciziei nr. 468 din 27 noiembrie 1978 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al judeţului Cluj.
Din cuprinsul aceloraşi înscrisuri existente la dosar, tribunalul a reţinut că foştii proprietari tabulari, ulterior încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare de care s-a prevalat reclamantul, au făcut oferte de donaţie în formă autentică. Donaţia este însă un contract, iar forma autentică "ad validitatem" este cerută atât pentru ofertă, cât şi pentru acceptare.
În condiţiile în care, în prezenta speţă, acceptarea donaţiilor nu s-a realizat în formă autentică, ci prin emiterea unor acte administrative din partea Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Cluj-Napoca, tribunalul, prin raportare la dispoziţiile art. 813 C. civ., a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantului de constatare a nulităţii absolute a donaţiei în favoarea Statului Român a dreptului de proprietate asupra imobilelor.
În condiţiile în care titlul cu care s-a intabulat în cartea funciară Statul Român nu este un titlu valid, tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 şi, pe cale de consecinţă, a dispus rectificarea CF Y Cluj (provenit din conversia de pe hârtie a CF Z Cluj) şi CF B, în sensul radierii drepturilor de proprietate ale Statului Român.
În cauză s-a administrat ca probă tehnică expertiza topografică judiciară ale cărei concluzii au relevat următoarele: construcţiile din str. B.A. nr. 37 edificate pe cele două parcele în litigiu în suprafaţă de 595 mp identificate sub nr. topo nou A/1 şi X/2 sunt construcţii definitive şi sunt edificate de către reclamantul O.Ş., imobilul în suprafaţă de 595 mp nu este afectat de lucrări de amenajare publică, detalii de sistematizare sau servituţi legale, fiind în folosinţa şi posesia faptică a reclamantului.
Prin raportare la această probă tehnică, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamantului de restituire în natură a suprafeţelor de 232 mp din CF Z Cluj şi 236 mp din CF B în favoarea sa.
În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor sus-menţionate în favoarea reclamantului.
În baza art. 274 C. proc. civ. a obligat pe pârâţi la plata în solidar în favoarea reclamantului a sumei de 4.200 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, onorariu expert şi onorariu avocat.
Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 5288 din 15 decembrie 2011, a admis recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca împotriva sentinţei tribunalului, pe care a modificat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul O.Ş. având ca obiect constatare nulitate donaţie şi plângere la Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut de către instanţa de apel că art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, includea în noţiunea de imobile preluate abuziv „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale, adoptate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi imobilele donate statului, dacă s-a admis acţiunea în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă". Pentru aplicarea corectă a Legii nr. 10/2001, s-a constatat că acest text nu era suficient de clar, în sensul că nu era lămurit un aspect esenţial, şi anume dacă existenţa unei hotărâri judecătoreşti era necesară în cazul tuturor donaţiilor sau numai în cazul donaţiilor făcute pe calea dreptului comun.
Această neclaritate a fost parţial lămurită prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Art. 2.3 prevede că „la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, formularea imobile donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale vizează acele donaţii făcute statului în baza Decretului nr. 410/1949 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice şi Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului. În cazul donaţiilor efectuate pe calea dreptului comun, se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acţiunea în anulare sau constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă".
Prin Legea nr. 247/2005, art. 2 alin. (1) lit. c) a fost modificat în sensul că imobilele donate statului în baza Decretului nr. 410/1949 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice şi Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice încheiate în formă autentică prevăzute de art. 813 C. civ., în acest din urmă caz, dacă s-a admis acţiunea în anularea sau constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, se încadrează în noţiunea de imobile preluate abuziv.
Decretul nr. 478/1954 a reprezentat cel mai important act normativ special care a servit ca temei legal pentru donaţiile făcute în favoarea statului ori altor persoane juridice. Potrivit art. 1 din acest decret „donaţiile făcute statului sub orice formă, pot fi primite numai de organele, instituţiile sau organizaţiile economice de stat competente după obiectul sau scopul donaţiunii", în condiţiile prevăzute de prezentul decret. Prin dispoziţiile art. 2 - 4, decretul stabilea persoanele prin care statul sau alte persoane juridice de stat, inclusiv sfaturile populare, acceptau ofertele de donaţie.
În speţă, la 17 iunie 1978 a fost făcută oferta de donaţie înregistrată sub nr. 887, iar prin Decizia nr. 97 din 27 martie 1978, a Consiliului Popular al judeţului Cluj - Comitetul Executiv, a fost acceptată donaţia făcută de către numiţii M.M.A. şi M.M.B.
Valabilitatea actului juridic era aşadar condiţionată de respectarea dispoziţiilor acestui act normativ care conţine norme juridice derogatorii de la dreptul comun. Formarea valabilă a actului juridic nu era condiţionată astfel de forma autentică prevăzută de art. 813 C. civ. sub sancţiunea nulităţii absolute.
Raportat la cele reţinute, Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat greşit că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru constatarea nulităţii absolute a acceptării donaţiei, pentru lipsa formei autentice cerută de art. 813 C. civ.
În ce priveşte critica recurenţilor privind necompetenţa materială a Tribunalului Cluj în soluţionarea capătului de acţiune privind nulitatea absolută a donaţiei, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, potrivit cărora competenţa specială de soluţionare a plângerilor împotriva dispoziţiei emisă de primar, revine în primă instanţă tribunalelor. Conform art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
În speţă, obiectul principal al cauzei l-a constituit plângerea reclamantului împotriva dispoziţiilor de respingere a notificărilor emise de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, cerere de competenţă în primă instanţă a Tribunalului Cluj, astfel că solicitarea de constatare a nulităţii absolute a donaţiei, ca cerere subsidiară, a revenit spre soluţionare aceleiaşi instanţe.
Excepţia invocată nu a fost găsită întemeiată nici prin raportare la valoarea terenului în litigiu de 769.305,6 RON, peste limita de 500.000 RON prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care atrage competenţa de soluţionare în primă instanţă a Tribunalului Cluj.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul O.Ş., solicitând admiterea acestuia şi casarea în totalitate a deciziei atacate, cu consecinţa retrimiterii dosarului aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului declarat de pârâţi.
A criticat astfel aprecierea curţii de apel potrivit căreia recursul este calea de atac promovată împotriva sentinţei tribunalului.
A remarcat că valoarea litigiului, respectiv 769.305,6 RON, independent de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 (care prevăd competenţa în primă instanţă a tribunalului) atrage competenţa tribunalului în soluţionarea tuturor capetelor de cerere, inclusiv a celei privind constatarea nulităţii absolute a donaţiei. Totodată, având în vedere valoarea menţionată, calea de atac împotriva sentinţei tribunalului, în raport de art. 282 alin. (1) şi art. 2821 C. proc. civ., pentru toate capetele de cerere este apelul, şi nu recursul.
A subliniat că art. 2821 C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, nu exceptează plângerile la Legea nr. 10/2001 şi acţiunile în constatarea nulităţii donaţiilor necesare soluţionării acestora de la calea de atac a apelului, nefiind vorba de erori judiciare săvârşite în procesele penale şi nici de alte cazuri prevăzute de lege.
A considerat astfel că din acest punct de vedere, curtea de apel a făcut o greşită aplicare a legii, apreciind că, indiferent de valoarea litigiului, calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în prima instanţă este recursul, acesta încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A mai arătat că în aceste condiţii instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, alcătuirea acesteia fiind de soluţionare a unui recurs, şi nu a unui apel, motiv prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea dispoziţiilor de respingere a Notificărilor nr. 5192/2009 şi nr. 5193/2009, ambele emise de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se constată că Legea nr. 10/2001 este actul normativ prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea şi temeinicia pretenţiilor reclamantului.
Potrivit art. 26 alin. (3) din legea menţionată, "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Soluţionând ca recurs calea de atac exercitată împotriva sentinţei tribunalului, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. XII din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea proceselor în justiţie, potrivit cărora alin. (3) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în M. Of. nr. 798/02.09.2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
Totodată, curtea de apel a ţinut cont şi de art. XXVI din Legea nr. 202/2010, conform căruia dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi, având în vedere că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 4 octombrie 2011, după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Prin urmare, devin pe deplin aplicabile dispoziţiile tranzitorii citate, atâta timp cât în cauză, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv 25 noiembrie 2010, nu se pronunţase o hotărâre de către prima instanţă.
Ca atare, nu pot fi primite motivele de recurs privind greşita aplicare a legii de către curtea de apel referitoare la calificarea căii de atac promovată împotriva sentinţei pronunţată de tribunal.
Aşa fiind, exercitarea pentru a doua oară a aceleiaşi căi de atac împotriva deciziei dată de curtea de apel, ca instanţă de recurs, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, apare ca inadmisibilă, această concluzie decurgând şi din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".
Pentru cele ce preced, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul O.Ş. împotriva Deciziei nr. 5288 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6956/2012. Civil. Legea 10/2001. Drept de... | ICCJ. Decizia nr. 6958/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
