ICCJ. Decizia nr. 6967/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6967/2012
Dosar nr. 51856/3/2010
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010, astfel cum a fost precizată la data de 11 martie 2011, reclamanta SC P.D. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (pe viitor, C.N.A.D.R.), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat:
1. să precizeze suprafaţa de teren ce urmează să fie expropriată;
2. să stabilească şi să-i plătească despăgubirile ce i se cuvin pentru exproprierea unei porţiuni din terenul proprietatea sa situat în comuna Ş.J., cu număr cadastral X;
3. să întocmească documentaţia cadastral-juridică şi să îndeplinească formalităţile necesare dezmembrării terenului în două parcele, anume parcela de teren ce urmează să fie expropriată şi parcela de teren ce urmează să rămână în proprietatea reclamantei, sub sancţiunea acordării de daune cominatorii în cuantum de 500 RON/zi de întârziere, calculate de la data pronunţării hotărârii şi până la întocmirea actului de dezmembrare;
4. să îi plătească contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a notării în cartea funciară a faptului că imobilul este supus exproprierii, prin Încheierea nr. 140995 din 8 septembrie 2008;
5. în situaţia respingerii capetelor 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată, să se dispună radierea menţiunii notate prin încheierea menţionată cu privire la terenul înscris în CF nr. Y Ş.J., sub nr. cadastral X mai sus arătate.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 198/2004 şi art. 44 din Constituţie.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului înscris în CF nr. Y Ş.J., sub nr. cadastral X şi că prin Încheierea nr. 140995 din 8 septembrie 2008, la cererea SC G., formulată în calitate de reprezentant al Statului Roman, prin C.N.A.D.R., s-a notat faptul că acest teren este supus exproprierii în baza Legii nr. 198/2004.
Reclamanta a mai susţinut că expropriatorul nu a îndeplinit formalităţile de publicitate prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean sau local, că acesta nu i-a notificat stabilirea vreunei despăgubiri pentru terenul ce se intenţionează a fi expropriat şi că, din discuţiile purtate cu reprezentanţii pârâtei, a aflat că mai multe terenuri din zonă urmează a fi expropriate pentru reconstrucţia şoselei de centură a municipiului Bucureşti şi, respectiv, că documentaţia cadastrală ar fi fost aprobată printr-o hotărâre de guvern în anul 2009, care nu se găseşte însă afişată pe pagina de internet a expropriatorului.
În atare condiţii, reclamanta a susţinut că este prejudiciată, întrucât niciun cumpărător nu este interesat să dobândească un teren supus exproprierii, dar pentru care nu s-a calculat despăgubirea cuvenită proprietarului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1225 din 17 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibile, capetele 1, 2, 3 ale cererii de chemare în judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a disjuns capetele 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată şi a dispus formarea unui dosar separat, cu termen de judecată la data de 16 septembrie 2011, F5.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că primele trei capete ale cererii de chemare în judecată nu pot fi primite, întrucât, deşi statul a notat în cartea funciară faptul că terenul proprietatea reclamantei ar fi supus exproprierii, potrivit probatoriului administrat şi susţinerilor reclamantei, se constată că până la această dată nu a fost întocmită documentaţia tehnico-economică necesară în vederea exproprierii şi nu a fost emisă o hotărâre prin care să se aprobe amplasamentul lucrării, indicatorii tehnico-economici, suma totală a despăgubirilor estimată de către expropriator, cerinţe impuse de prevederile art. 4 din Legea nr. 198/2004.
În raport de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că procedura exproprierii nu a fost declanşată în mod efectiv, reclamanta nefiind, de altminteri, deposedată de teren.
În atare condiţii, tribunalul a reţinut că reclamanta nu este îndreptăţită să ceară declanşarea procedurii de expropriere a terenului, o astfel posibilitate fiind recunoscută doar statului, prin instituţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4 şi 5 din Legea nr. 198/2004, în drepturile căruia reclamanta nu se poate subroga.
Pentru a concluziona astfel, tribunalul a reţinut şi că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, în astfel de litigii, relative la exproprieri, instanţa de judecată intervine numai după finalizarea procedurii administrative de expropriere, procedură care, în cauză, nu s-a probat că s-ar fi declanşat şi desfăşurat în condiţiile impuse de lege.
Pentru aceleaşi considerente mai sus arătate, instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită să pretindă repararea prejudiciului pretins cauzat de stat prin notarea în cartea funciară a intenţiei de expropriere a terenului prin Încheierea nr. 140995/2008, pretenţie care face obiectul cererii disjunse ca, de altminteri, şi solicitarea de radiere a acestei menţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului, reclamanta a susţinut că, deşi legea nu prevede, expropriatorul are obligaţia de a finaliza procedura de expropriere într-un termen rezonabil, caz în care apreciază că este îndreptăţită, contrar celor statuate de prima instanţă, să solicite declanşarea şi finalizarea procedurii de expropriere.
Reclamanta a susţinut, totodată, că, deşi nu s-a opus la notarea în cartea funciară a menţiunii relative la exproprierea terenului său, întârzierea în finalizarea procedurii de expropriere şi de despăgubire este de natură a o prejudicia în exerciţiul dreptului de proprietate, fapt ce atrage o încălcare a prevederilor art. 44 din Constituţie şi a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Decizia civilă nr. 16A din 19 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Instanţa de apel a mai reţinut că, atâta timp cât reclamanta nu a contestat dispoziţia primei instanţe de disjungere a capetelor 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, relative la pretenţia de radiere a menţiunii de expropriere din cartea funciară şi de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin notarea acestei menţiuni, fapt care a condus la înregistrarea şi judecarea acestei pretenţii, pe cale separată, într-un alt dosar, în procesul pendinte nu pot fi analizate aspecte legate de fondul acestor pretenţii.
În acest context al analizei, instanţa a observat că argumentele invocate de reclamantă, relative la încălcarea de către pârât a prevederilor art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, fundamentează pretenţiile ce fac obiectul cererilor de chemare în judecată disjunse, şi nu al pretenţiilor ce fac obiectul cererilor deduse judecăţii în procesul pendinte, motiv pentru care nu pot fi analizate în acest proces.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că atâta timp cât reclamanta are deschisă o cale procedurală legală de a solicita despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu cauzat prin notarea menţiunii referitoare la expropriere în cartea funciară, pe care, de altminteri, a şi urmat-o, soluţia primei instanţe nu aduce atingere dreptului său de acces la instanţă, garantat de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum eronat pretinde.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta susţine că nu pot fi primite considerentele reţinute de instanţele de fond în justificarea concluziei potrivit căreia declanşarea procedurilor de expropriere se realizează numai de stat, în condiţiile prevăzute de legea specială, anume de Legea nr. 198/2004 (în prezent, de Legea nr. 255/2010), întrucât acest fapt ar conduce la ideea că statul ar putea fi sancţionat pentru eventualele întârzieri în finalizarea unor astfel de proceduri.
Reclamanta susţine, totodată, că notarea în cartea funciară a menţiunii relative la expropriere, fără ca, ulterior, statul să efectueze demersurile legale în vederea finalizării procedurii de expropriere, echivalează şi cu o restrângere a exerciţiului dreptului său de proprietate, garantat prin prevederile art. 44 din Constituţia României şi, respectiv, se constituie într-o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, care ţine de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, dat fiind că lipsirea de proprietate nu se poate realiza decât în baza unor norme de drept accesibile, precise şi previzibile.
În concluzie, reclamanta solicită casarea hotărârilor şi admiterea cererii deduse judecăţii.
Analizând criticile formulate de reclamantă, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În drept, principiul respectării proprietăţii private este prevăzut atât de prima frază a primului alineat al dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţia României („Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate."), cât şi de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.")
Potrivit prevederilor alin. (3) al art. 44 din Constituţie, „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", iar potrivit celei de-a doua fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."
Aceste dispoziţii legale se constituie în norme de protecţie a dreptului de proprietate privată şi stabilesc condiţiile în care statul poate dispune măsuri de expropriere cu privire la bunurile unei persoane, cum sunt cele care pot fi dispuse în aplicarea prevederilor Legii nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local ori ale Legii nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (lege care a abrogat Legea nr. 198/2004, prin art. 35 lit. c)).
În speţa supusă analizei, relativ la terenul proprietatea reclamantei, conform constatărilor instanţelor de fond, necontestate de reclamantă, nu s-a dispus, nici în fapt şi nici în drept, măsura exproprierii, probatoriul evidenţiind că pentru terenul ce se identifică în CF Ş.J., sub nr. cadastral X, dreptul de proprietate este înscris în favoarea reclamantei şi că aceasta are posesia terenului, pe care îl poate utiliza, îl poate vinde, dona ori ceda.
Ceea ce a invocat reclamanta, prin considerentele cererii de chemare în judecată deduse iniţial judecăţii, a fost prejudicierea sa prin maniera de aplicare a dispoziţiilor relative la expropriere, fapt ce s-ar constitui într-o ingerinţă a statului care ţine de reglementarea folosinţei bunului său, în sensul celui de-al doilea parag. al art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional.
Anume, reclamanta a pretins, relativ la acest teren, că prin faptul notării de către stat la data de 8 septembrie 2008 în registrul de publicitate imobiliară a menţiunii că „este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 198/2004" pentru ca, ulterior, să întârzie efectuarea formalităţilor legale de expropriere s-a creat o stare de incertitudine cu privire la situaţia juridică a terenului şi că, astfel, a fost prejudiciată în folosinţa sa.
În raport de această situaţie de fapt, reclamanta a pretins, pe de o parte, că este îndreptăţită să ceară statului exproprierea terenului pentru care acesta a solicitat şi obţinut notarea menţiunii relative la expropriere în cartea funciară şi plata de despăgubiri proporţionale cu întinderea terenului ce urmează a fi expropriat (petitele 1, 2 şi 3 ale cererii deduse iniţial judecăţii) iar, pe de altă parte, că este îndreptăţită la radierea notării şi la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin notarea intenţiei de expropriere în cartea funciară, în cazul în care statul nu mai expropriază terenul (petitele 4 şi 5).
Cât priveşte pretenţia reclamantei de a obliga pe pârâtul Statul Român la declanşarea procedurii de expropriere a terenului proprietatea sa, prin delimitarea părţii de teren ce ar urma să fie afectată lucrărilor de interes public şi prin întocmirea documentaţiei cadastrale necesară pentru dezmembrarea parcelei cadastrale nr. X din CF Y Ş.J. şi, respectiv, a procedurii de stabilire a despăgubirilor băneşti cuvenite pentru terenul ce se va stabili că este necesar a fi expropriat, pretenţie care face obiectul procesului pendinte, se constată că în mod corect instanţele de fond au stabilit că nu este admisibilă.
Aceasta întrucât o astfel de pretenţie se constituie într-o veritabilă cerere de expropriere a propriului teren, îndreptată de reclamantă împotriva statului, în condiţiile în care nu s-a probat că statul, prin autorităţile sale, ar fi aprobat declanşarea procedurii de expropriere a acestui teren, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 198/2004.
Or, potrivit legislaţiei adoptate în materie de expropriere, atât declararea utilităţii publice a unor lucrări, cât şi iniţiativa exproprierii unor imobile sunt recunoscute exclusiv în favoarea statului, prin autorităţile sale, nu şi în favoarea persoanelor expropriate cărora, prin aceeaşi legislaţie, li s-au recunoscut garanţii care să asigure că punerea în aplicare a procedurilor de expropriere nu sunt nici arbitrare, nici imprevizibile.
Cât priveşte solicitarea reclamantei, de radiere a menţiunii referitoare la exproprierea terenului proprietatea sa notată de stat în cartea funciară şi de a fi despăgubită pentru prejudiciul suferit în folosinţa terenului său ca urmare a acestei notări, se constată că nu face obiectul procesului pendinte, ci a unui alt proces, ca urmare a disjungerii petitelor 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată deduse iniţial judecăţii.
În atare condiţii, cât timp soluţia de disjungere pronunţată de prima instanţă nu a fost contestată pe calea apelului şi a recursului, argumentele invocate de reclamantă în fundamentarea pretenţiilor ce fac obiectul cererii disjunse, relative la existenţa unei ingerinţe a statului în folosinţa bunului său, în sensul prevederilor art. 44 din Constituţia României şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, nu pot face obiect al analizei în prezentul proces, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel şi se impun a fi invocate în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii disjunse.
Doar instanţa învestită cu soluţionarea cererii disjunse este abilitată a verifica şi statua dacă notarea de stat a intenţiei de expropriere în cartea funciară a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, cu consecinţa acordării de despăgubiri în scopul reparării sale şi, respectiv, a statua dacă mai subzistă temeiurile care au stat la baza efectuării acestei notări sau, dimpotrivă, se impune radierea.
Aşa fiind, cum hotărârile instanţelor de fond au fost pronunţate cu aplicarea corectă a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 198/2004, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecăţii ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.D. SRL împotriva Deciziei nr. 16A din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6963/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6969/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
