ICCJ. Decizia nr. 6958/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6958/2012
Dosar nr. 36436/3/2010
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1538 din 26 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea precizată formulată de M.G. în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 58.727,81 RON, reprezentând preţul actualizat din contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bucureşti, str. R. nr. 41, et. I, ap. 2, sector 1. A obligat pe pârât la 2.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Examinând cauza în ansamblul său, în raport de dovezile existente, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 decembrie 1996 cu Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată de mandatar SC H.N. SA, reclamanta şi soţul său au achiziţionat apartamentul în litigiu situat în Bucureşti, str. R. nr. 41, sector 1, în temeiul Legii nr. 112/1995, însă prin Decizia civilă nr. 1113 din 24 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat, urmare admiterii recursului declarat de reclamanţii C., nulitatea respectivului contract, fiind obligată numita M.G. să retrocedeze reclamanţilor imobilul în litigiu.
Prin art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit că „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare".
Tribunalul a considerat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul de lege menţionat, întrucât prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a reţinut că la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare din 10 decembrie 1996, în temeiul căruia reclamanta M. şi soţul său au dobândit în proprietate imobilul din str. R., sector 1, nu au fost respectate dispoziţiile art. 9 şi 14 din Legea nr. 112/1995, astfel că perfectarea convenţiei de înstrăinare a apartamentului s-a realizat ulterior demersurilor foştilor proprietari C. de revendicare în natură a acestei locuinţe, acţiunea fiind înregistrată la instanţă la data de 13 august 1996, ceea ce a pus în evidenţă reaua-credinţă de care au dat dovadă părţile contractante, sub acest aspect soţii M. având obligaţia ca anterior încheierii contractului să depună diligenţele necesare pentru a cunoaşte situaţia juridică a respectivului imobil.
Instanţa a apreciat pentru aceste motive că în speţă sunt incidente prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 conform cărora reclamanta, căreia i-a fost desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare referitor la imobilul pe care îl achiziţionase în temeiul Legii nr. 112/1995, poate să pretindă acordarea preţului actualizat potrivit indicelui de inflaţie, sens în care a fost avută în vedere valoarea stabilită prin raportul de expertiză tehnică depus la dosar.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 70 A din 16 februarie 2012, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B. împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că în mod corect tribunalul a dispus obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata preţului actualizat din contractul de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu.
S-a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, reclamanta căreia i-a fost desfiinţat contractul referitor la imobilul cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 poate să pretindă acordarea preţului actualizat potrivit indicelui de inflaţie.
Prin dispoziţiile Legii nr. 1/2009, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că restituirea preţului se face de către Ministerul Finanţelor Publice, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind statuată prin lege, în mod clar şi fără posibilitatea unei interpretări contrare. Astfel, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, prevede că restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, prin dispoziţii legale speciale s-a derogat de la dreptul comun în materia garanţiei pentru evicţiune, consacrată la art. 1337 şi urm. C. civ. A fost găsit fără relevanţă faptul că pârâtul nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare, faţă de dispoziţiile legale speciale, consecinţa fiind că plata preţului se suportă exclusiv de către Ministerul Finanţelor Publice, cu excluderea participării la plata acestor despăgubiri a Municipiului Bucureşti prin Primar general.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei tribunalului şi respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
A arătat că în mod greşit s-a respins apelul prin care a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând a se observa că acesta nu a fost parte la încheierea contractului vânzare-cumpărare, iar potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita, nici dăuna unui terţ.
A considerat că stabilirea calităţii procesuale pasive implică, în speţă, clarificarea unei probleme de drept substanţial şi anume natura obligaţiei sumei de bani reprezentând preţul actualizat, mai precis izvorul acestei obligaţii.
A apreciat că obligaţia de restituire a preţului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulităţii actelor juridice, respectiv cel al retroactivităţii, astfel încât părţile raportului juridic trebuie să ajungă la situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la bază şi regula îmbogăţirii fără justă cauză.
În acest context, pe plan procesual, calitate într-o astfel de acţiune nu poate avea decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare, în speţă Municipiul Bucureşti prin mandatar, având în vedere şi aspectele că este vorba de un raport juridic de drept privat în care statul nu poate interveni în sensul de a stabili o altă instituţie răspunzătoare şi că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual.
A precizat că prin modificarea alin. (3) din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin O.U.G. nr. 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celei solicitate de reclamantă, fără ca prin aceasta să se creeze un raport obligaţional direct între persoanele îndreptăţite şi Ministerul Finanţelor Publice care numai administrează fondul cu această destinaţie.
Pentru a reţine opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în astfel de acţiuni, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novaţiune de debitor conform art. 1128 pct. 2 C. civ.
Or, în acest caz, novaţiunea nu operează fără consimţământul expres al creditorului (art. 1132 C. civ.) şi, în plus, nu se prezumă, voinţa animus donandi trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C. civ.).
A solicitat, în raport de consideraţiile expuse, respingerea acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, a apreciat că în mod eronat s-a reţinut că preţul contractului de vânzare-cumpărare urmează a fi suportat de Ministerul Finanţelor Publice, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 1337 C. civ., în speţă trebuia instituită răspunderea vânzătorului pentru evicţiune prin fapta unui terţ.
A considerat că această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială, inclusiv prin cele cuprinse la alin. (3) al art. 50 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât obligaţia pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Deposedarea reclamantei de imobil, urmare anulării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, care este de natură a angaja răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului actualizat al imobilului în cauză.
Mai mult, a solicitat a se observa că anularea contractului de vânzare-cumpărare s-a produs din culpa exclusivă a reclamantei, astfel cum a fost reţinut inclusiv în considerentele sentinţei tribunalului.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.
Nu pot fi primite motivele de recurs referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive, pe motiv că s-ar opune principiului relativităţii efectelor contractului şi poziţiei de terţ a pârâtului, atâta timp cât legitimarea în proces a Ministerului Finanţelor Publice a fost dată, aşa cum au reţinut şi instanţele fondului, de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acestei instituţii îi incumbă obligaţia de restituire a preţului, din fondul extrabugetar constituit conform Legii nr. 112/1995.
Se reţine ca atare ca fiind corect soluţionată această problemă de drept de către instanţele fondului, în condiţiile în care susţinerea recurentului că este terţ faţă de contractul de vânzare-cumpărare, deşi reală, nu produce efectele juridice pe care pârâtul le pretinde.
Obligaţia de restituire a preţului către persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate nu este un efect al contractului ci o obligaţie care decurge ope legis.
Astfel, în cauză nu se pune problema unei răspunderi contractuale, pentru a se invoca inopozabilitatea efectelor actului, ci aceea a activării unei obligaţii legale, instituită în sarcina recurentului.
Aceste dispoziţii legale, prin care se instituie legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile decurgând din restituirea preţului, au un caracter special, derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun pe care le invocă recurentul, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.
Acesta nu se poate prevala nici de dispoziţiile art. 1337 şi 1341 din vechiul C. civ., pentru a pretinde că vânzătorul, respectiv Municipiul Bucureşti, prin mandatar, ar trebui să răspundă pentru evicţiunea produsă, întrucât temeiul juridic al pretenţiilor este dat de alte dispoziţii legale.
Condiţiile speciale instituite de Legea nr. 112/1995 cu privire la constituirea fondului extrabugetar, conform art. 13, justifică adoptarea unei norme derogatorii de la dreptul comun, de natură a înlătura prejudiciul suferit de foştii chiriaşi care nu se mai pot bucura de efectele contractului încheiat.
Se reţine totodată că obligaţia instituită de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este independentă de vreo culpă a debitorului obligat prin lege la restituire.
De altfel, se constată că această critică este reluată de pârât, care nu a ţinut cont de dezlegarea dată de instanţa de apel acestei probleme de drept, care a reţinut că raporturile juridice care fac obiectul prezentei judecăţi îşi găsesc reglementarea într-o lege specială care înlătură norma de drept comun.
Pentru cele ce preced, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 70 A din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6957/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7027/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
