ICCJ. Decizia nr. 702/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 702/2012
Dosar nr.8583/3/2006
Şedinţa publică din 7 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 10 martie 2006, reclamantele L.G., S.F.C. şi P.V., prin mandatar L.C. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi SC E. SA, să se dispună anularea deciziei nr. 50 din 24 ianuarie 2006, emise de A.V.A.S. şi obligarea celor două pârâte la restituirea în natură a cotei de 67% din imobilul format din construcţii, moară şi anexe şi terenul aferent, în suprafaţă de 15.000 m.p., situat în Municipiul Ploieşti, Str. Văleni.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, înregistrate la B.E.J. P.C. din 8 iunie 2001, comunicate către A.P.A.P.S., la data de 13 iunie 2001 şi din 8 iunie 2001, comunicată către SC E. SA la data de 13 iunie 2001, au solicitat restituirea în natură a unei cote de 67% din întregul imobil situat în Ploieşti, str. Văleni, format din construcţie (moară şi anexe) şi teren în suprafaţă de 15.000 m.p. Totodată, reclamantele au solicitat şi restituirea tuturor celorlalte mijloace fixe aferente imobilului, naţionalizate de către statul comunist de la autorii lor şi evidenţiate în prezent în patrimoniul SC E. SA.
Reclamantele au precizat că autorul lor, R.G.I., a dobândit cota de 67% din imobil prin actul de vânzare – cumpărare autentificat de fostul Tribunal Ilfov la 18 iunie 1937, transcris la 22 iunie 1937 la Grefa Tribunalului Prahova, secţia notariat, iar ulterior întregul imobil a fost naţionalizat de către statul comunist. Au mai arătat că, în anul 1991, autoarea lor R.M., în calitate de moştenitoare a lui R.G.I., împreună cu Ş.R., proprietarul celeilalte cote de 33% din imobil au notificat-o pe pârâta SC E. SA prin adresa din 24 octombrie 2001, în sensul că sunt proprietarii acestui imobil, care nu poate face obiect al unui contract de vânzare – cumpărare şi nici nu poate fi privatizată.
La data de 30 iunie 1999 reclamantele au depus la SC E. SA şi la F.P.S. o altă cerere prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 15.000 m.p. şi despăgubiri băneşti pentru moară şi mijloacele fixe aferente.
Prin memorii adresate în cursul lunii iulie 1999, reclamantele au solicitat M.A.F.P.S. şi SC E. SA să nu dispună eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate cu privire la terenul în litigiu, afectat parţial unităţii de producţie, întrucât erau întrunite toate condiţiile art. 32 din OUG nr. 88/1997 cu modificările ulterioare şi ale Normelor Metodologice publicate în M. Of. nr. 295 din 24 iunie 1999 şi, implicit, terenul respectiv era exceptat de la privatizarea SC E. SA.
S-a precizat că întreg imobilul era exceptat de la privatizare, întrucât din suprafaţa totală de 15.000 m.p., o suprafaţă de 8000 m.p. a fost folosită cu destinaţia de grădină de zarzavat, nefiind aferentă construcţiilor incluse în complexul M.P. şi nici necesară utilizării în procesul tehnologic specific.
S-a susţinut că, la data efectuării privatizării, regimul juridic al terenului nu era clarificat din punct de vedere juridic, iar terenul nu era necesar în totalitate SC E. SA pentru desfăşurarea activităţii sale comerciale în conformitate cu obiectul de activitate înregistrat la Registrul Comerţului.
Au mai învederat reclamantele, că după diligenţele lor care au durat 16 ani, A.V.A.S. a emis Decizia contestată prin care le-a recunoscut calitate de proprietare ale imobilului, dar le-a respins cererea de restituire în natură, motivat de faptul că, la apariţia Legii nr. 10/2001, imobilul era evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate şi a propus acordarea de măsuri reparatorii.
S-a solicitat să se constate că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a confirmat prin adresa din 16 februarie 2001, că F.P.S. (în prezent A.V.A.S.) deţinea ca acţionar la SC E. SA un număr de 81.783 acţiuni, în procent de 8,9% şi un aport la capitalul acestei societăţi de 2.044.575.000 lei, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât din toată suprafaţa terenului de 15.000 m.p., 8000 m.p. nu pot fi consideraţi ca teren aferent al complexului M.P. întrucât au avut o altă destinaţie, respectiv grădină de zarzavat.
Pârâta A.V.A.S. a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pentru lipsa sa de competenţă în ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului. A solicitat ca, pe fond, să se respingă cererea ca neîntemeiată, prin raportare la art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
La data de 5 iunie 2006, s-a depus la dosar un contract de cesiune de drepturi litigioase prin care reclamantele P.V. şi S.F. au renunţat la drepturile lor în favoarea reclamantei L.G., iar prin încheierea de la 12 mai 2008 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a celor două reclamante, invocată în raport de existenţa cesiunii, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii.
Prin sentinţa civilă nr. 1873 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, faţă de conţinutul deciziei contestate, nu se pune în discuţie calitatea de persoane îndreptăţite a titularilor notificării, ci modalitatea concretă de reparaţie ce poate fi acordată raportat la situaţia juridică a imobilului, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 reglementează ca regulă restituirea în natură şi, numai în cazurile de excepţie, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
S-a considerat, că de vreme ce imobilul ce face obiectul notificării se află în patrimoniul SC E. SA, aşa cum rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M. Of. nr. 2314, emis la 10 ianuarie 2000 de M.A.A., se pune problema aplicării prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată.
S-a reţinut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la 14 februarie 2001, SC E. SA era privatizată, astfel că pentru a se putea dispune restituirea în natură este necesar să se verifice valoarea imobilului solicitat a fi restituit în raport de valoarea acţiunilor statului.
S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză specialitatea construcţii efectuat în cauză de expert I.N., astfel cum a fost completat, lucrare care a avut ca obiectiv stabilirea valorii imobilului la data de 14 februarie 2001, imobilul format din teren şi construcţie valora la acel moment 84.205.954.245,6 lei, deci valoarea acţiunilor Statului la societatea comercială în patrimoniul căreia se găseşte bunul este în mod semnificativ mai mică decât valoarea acestuia.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 21 din lege, precum şi faptul că fostul perimetru al terenului pe care se afla moara nu mai corespunde cu actualul perimetru al terenului deţinut de SC E. SA, instanţa a constatat că, în mod corect, a fost respinsă cererea de restituire în natură şi acordată reparaţia prin echivalent.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele L.C., S.F.C. şi P.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru ignorarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma iniţială, de la data formulării notificării prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului precum şi pentru ignorarea împrejurării că la data intrării în vigoare a acestei legi, terenul aferent construcţiei moară nu devenise din punct de vedere juridic proprietatea pârâtei SC E. SA.
S-a solicitat să se facă aplicarea art. 24 şi urm. din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a întregului imobil, unitatea deţinătoare este obligată să acorde măsuri compensatorii, în primul rând, în echivalent şi/sau alte bunuri imobile. Or, intimatele aveau posibilitatea de a restitui o parte din terenul în litigiu, ce nu este folosit de către SC E. SA în procesul tehnologic. Cu atât mai mult cu cât moara este în conservare, iar pârâta SC E. SA se află în procedura de faliment, s-a susţinut că nu mai există nici o raţiune pentru desfăşurarea activităţii comerciale.
De asemenea, apelantele reclamante au arătat că tribunalul trebuie să ţină seama de valoarea contabilă a imobilului (teren şi construcţie) revendicat, astfel cum este menţionată în contabilitatea SC E. SA, respectiv în anexa la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 17 aprilie 2001, fiind evident că valoarea de circulaţie a imobilului la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001 a fost mai mare decât valoarea contabilă înscrisă.
S-a susţinut că, având în vedere concluziile raportului de expertiză topografică, din care a rezultat că din totalul suprafeţei iniţiale de 15.000 m.p., o suprafaţă de 1839 m.p. nu se mai găseşte în posesia pârâtei SC E. SA, ci a U.J.C.C. Prahova, valoarea cotei de 67%, proprietatea apelantelor, este de 298.178,214 lei, faţă de valoarea participaţiei statului de 3.889.425.000 lei, astfel că se impunea restituirea în natură a suprafeţelor nefolosite de SC E. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 376/ A din 17 iunie 2010, a admis apelul reclamantelor şi a schimbat sentinţa apelată în tot, în sensul că a admis contestaţia, a modificat Decizia nr. 50 din 24 ianuarie 2006 şi a dispus restituirea în natură a cotei de 67% din imobilul deţinut de pârâta SC E. SA Ploieşti, format din teren în suprafaţă de 3247 m.p. şi construcţiile vechi existente în Ploieşti, str. Văleni existente, identificate prin rapoartele de expertiză efectuate de experţii D.Z. şi I.N.
Au fost obligate intimatele la 4.359,05 lei cheltuieli de judecată către apelantele – reclamante.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 în actuala formă, aplicarea vechii forme echivalând cu o aplicare ultraactivă, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât, indiferent de circumstanţe, situaţia juridică determinată de formularea notificării nu fusese epuizată prin pronunţarea unei soluţii definitive, până la momentul modificării dispoziţiei legale analizate.
S-a apreciat că acţiunea are un dublu caracter, respectiv atât o contestaţie împotriva deciziei administrative emise de intimata A.V.A.S. în baza Legii nr. 10/2001, întemeiate pe prevederile actuale ale art. 26 din lege, fapt ce este de natură să atragă calitatea procesuală pasivă a acestei instituţii, cât şi caracterul unei acţiuni fundamentate pe dispoziţiile deciziei de recurs în interesul Legii nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform cărora „în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. Prin urmare, s-a constatat că ambele intimate au calitate procesuală pasivă în cauză.
S-a reţinut, totodată, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât la momentul intrării în vigoare a acestei legi, statul prin intermediul F.P.S. avea calitatea de acţionar la societatea intimată SC E. SA, deţinătoare a imobilului, şi nu ale art. 29 care vizează prin ipoteză situaţia societăţilor integral privatizate (la momentul intrării în vigoare a legii), ca urmare a excluderii sferei societăţilor la care statul deţine acţiuni.
S-a constatat că, la data intrării în vioare a Legii nr. 10/2001, valoarea imobilului se situa sub valoarea acţiunilor statului, ceea ce conducea la restituirea în natură.
S-a înlăturat apărarea intimatei SC E. SA, formulată ca şi obiecţiune la expertiză, în sensul caracterului constitutiv al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, apreciindu-se că s-a stabilit corect valoarea contabilă a terenului la momentul intrării în vigoare a legii şi incidenţa art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere expertizele topo şi construcţii, instanţa de apel a reţinut că în deţinerea actuală a intimatei SC E. SA nu se mai află decât suprafaţa de 3247 m.p. şi construcţiile vechi: clădire birouri, magazie, magazie metalică, moară, depozit de făină, depozit produse finite, şopron, siloz, depozit şi atelier mecanic, construcţii având suprafeţele şi caracteristicile menţionate în expertizele omologate, restul terenului aflându-se în posesia altor proprietari.
Cererea referitoare la constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru fraudă la lege nu a fost examinată întrucât a fost formulată ca o cerere nouă în apel, în sensul dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte măsurile reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile morii, preluate de stat odată cu imobilul, s-a reţinut că nu s-au administrat probe, iar în temeiul unei prezumţii simple determinate de perioada îndelungată scursă de la momentul naţionalizării prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948, s-a considerat că instalaţiile ce deservesc în prezent moara nu pot fi decât unele noi, funcţionale, deci nu cele iniţiale.
Prin încheierea şedinţei din camera de consiliu de la 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamante, vizând suprafaţa de teren restituită în natură, (de 10.247 m.p. în loc de 3.247 m.p.).
Prin Decizia civilă nr. 5789 din 6 iulie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a respins recursul declarat de reclamantele L.C., S.F.C. şi P.V. împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal reclamantele L.C., S.F.C. şi P.V., precum şi pârâtele SC E. SA Ploieşti şi A.V.A.S.
Prin recursul lor, reclamantele au criticat Decizia atacată ca nelegală, invocând motivul prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi solicitând modificarea în parte a acesteia numai cu privire la suprafaţa de teren aferentă imobilului din str. Văleni, în sensul că aceasta este de 10247 m.p. şi nu de 3247 m.p. S-a solicitat ca, în subsidiar, să se caseze Decizia atacată pentru lămurirea acestui aspect printr-o expertiză judiciară, specialitatea topografie.
Recurentele reclamante au susţinut că, aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert D.Z., la cap. IV, lit. a) a fost identificată suprafaţa iniţială de 15.000 m.p., preluată de statul comunist, din care 7000 m.p. aferent morii şi 8000 de m.p. cu destinaţia de grădină de zarzavat, din aceasta din urmă 3247 m.p. aflându-se în deţinerea SC E. SA.
S-a susţinut că instanţa de apel a comis o gravă eroare materială, neavând în vedere la stabilirea procentului de 67% şi suprafaţa de 7000 m.p., rămasă în deţinerea SC E. SA.
Dezvoltând motivele sale de recurs, pârâta SC E. SA a criticat Decizia recurată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, întrucât a dovedit că valoarea acţiunilor statului la intrarea în vigoare a legii era semnificativ mai mică decât valoarea imobilului, urmare a obţinerii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru alt teren decât cel aflat în litigiu fiind obligată în temeiul legilor privatizării să procedeze la majorarea capitalului social (cu valoarea terenului), acesta fiind momentul la care statul a dobândit din nou acţiuni SC E. SA, devenind astfel acţionar minoritar.
Ca un argument în acelaşi sens a fost invocat şi faptul că valoarea de 84.205.954.245,6 lei (ROL) reprezintă suma de care ar fi privată în ipoteza restituirii în natură, iar nu valoarea contabilă exprimată conform HG nr. 500/1994.
Prin motivele sale de recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat Decizia recurată ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive pe capătul de cerere ce vizează restituirea în natură a imobilului. S-a susţinut că instanţa de apel a încălcat în mod flagrant atât dispoziţiile art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001, cât şi dispoziţiile legii speciale cu privire la competenţa de soluţionare a notificărilor întemeiate pe dispoziţiile acesteia, în sarcina instituţiilor administraţiei publice locale sau centrale.
Recurenta a arătat că, în cadrul activităţii sale şi în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în procesul de privatizare, nu are calitatea de acţionar în numele statului la aceste societăţi.
S-a criticat Decizia recurată şi sub aspectul obligării A.V.A.S. alături de intimata SC E. SA la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu poate fi reţinută culpa sa procesuală.
Examinând criticile invocate de recurentele reclamante, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul acestora este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Admiţând apelul reclamantelor, instanţa de apel a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, examinând în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Astfel, instanţa de apel a reţinut, la pct. 5 din considerente, în baza expertizei topografice şi construcţii efectuate la prima instanţă de expertul D.Z., că în deţinerea actuală a SC E. SA nu se mai află decât terenul în suprafaţă de 3247 m.p. precum şi construcţiile vechi, cu caracteristicile prevăzute în raportul de expertiză I.N. (efectuat la prima instanţă şi omologat de aceasta).
S-a reţinut că în ceea ce priveşte restul terenului, expertul D.Z. a constatat că se află în posesia altor proprietari, astfel încât în mod corect s-a considerat că nici A.V.A.S. şi nici SC E. SA nu pot fi obligate la restituire, în cadrul procesual existent.
Prin expertiza menţionată (dosar fond), s-a concluzionat că fostul perimetru al terenului în litigiu nu mai corespunde în prezent cu actualul perimetru, moara fiind extinsă şi edificându-se şi alte corpuri de clădiri: ateliere, magazie, birouri, post trafo, staţie gaze, laborator şi hală de producţie.
S-a precizat, totodată, de către expert că o parte a fostului perimetru al terenului se află în posesia, folosinţa sau proprietatea altor societăţi, S.N.C.F.R., U.J.C.C. Prahova şi alte persoane fizice şi juridice ce nu au fost identificate.
La această expertiză tehnică, depusă la dosar la 21 februarie 2008, nu s-au formulat obiecţiuni de către reclamant în termenul legal, conform art. 212 alin. (2) C. proc. civ., singurele obiecţiuni vizând, conform încheierii de la 12 mai 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, doar expertiza de construcţii, respectiv faptul că expertul în specialitatea construcţii nu a stabilit valoarea de circulaţie a construcţiei vechi (moara veche) aflată pe terenul în litigiu la nivelul anului 2001.
Prin urmare, în mod corect, instanţa de apel şi-a argumentat hotărârea raportându-se la expertiza omologată de prima instanţă, cu atât mai mult, cu cât şi prin motivele de apel, reclamantele au susţinut că „intimatele aveau posibilitatea de a restitui o parte din terenul din str. Văleni, teren ce nu este şi nu a fost folosit de SC E. SA în procesul tehnologic".
În condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentelor reclamante, expertul D.Z. nu a făcut alte precizări cu privire la terenul de 7000 m.p., nu se putea dispune restituirea în natură a acestuia.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei A.V.A.S., Curtea va constata că nu este întrunit motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reţinând calitatea procesuală pasivă a acesteia motivat de faptul că este instituţia care a emis Decizia atacată cu contestaţie şi, pe de altă parte, instituţia implicată în privatizarea celei de a doua pârâte, SC E. SA.
Indiferent de modalitatea de despăgubire, hotărârea trebuie să fie opozabilă A.V.A.S., ca instituţie care s-a pronunţat în sensul incidenţei unei anumite modalităţi de despăgubire, fiind fără relevanţă limitele competenţelor sale în ceea ce priveşte posibilitatea restituirii în natură.
Nici recursul declarat de pârâta SC E. SA Ploieşti nu este fondat raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Admiţând apelul reclamantelor, instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 21 din Legea nr. 107/2001, reţinând că, potrivit acestui text de lege, stabilirea măsurilor reparatorii se realizează în funcţie de două criterii: ponderea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat şi, respectiv, raportul dintre valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat şi valoarea corespunzătoare a imobilului, stabilită conform pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
În acest context, criticile recurentei SC E. SA referitoare la valoarea de piaţă a imobilului nu pot fi primite, atâta vreme cât există o normă legală care prevede în mod expres, ca valoare de referinţă, valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare, respectiv valoarea înscrisă în contabilitatea SC E. SA la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În cauză, s-a constatat că la momentul menţionat, ponderea acţiunilor statului era una minoritară (dosar fond), de doar 8,9% din cota de participare la pierderi şi beneficii, astfel în cauză sunt incidente dispoziţiile alin. (2) al art. 21.
În baza expertizei efectuate în faza procesuală a apelului, având ca obiectiv stabilirea valorii contabile a imobilului la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat corect că valoarea imobilului se situa sub valoarea acţiunilor statului.
Ca atare, s-a dispus în mod legal restituirea în natură, în temeiul art. 21 alin. (2) din lege, a cotei de proprietate ce a aparţinut autorilor reclamantelor.
În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă toate recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele L.C., S.F.C., P.V. şi de pârâtele A.V.A.S., SC E. SA, în insolvenţă, prin lichidator judiciar R.V.A. I.S. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 376/ A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 674/2012. Civil → |
|---|
