ICCJ. Decizia nr. 7321/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 7321/2012
Dosar nr. 21977/3/2007
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 706 din 18 aprilie 2008, a respins acţiunea formualtă de reclamanta O.R.I., în contardictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Tribunalul reţine că prin decizia pronunţată de R.A.-A.P.P.S. cu nr. 233 din 03 iunie 2005, conform Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificarea nr. N1. formulată de reclamantă, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 30.309 mp, situat în Bucureşti, bd. M.E., sectorul 1, a fost respinsă notificarea, reţinându-se că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
La luarea acestei decizii pârâta a avut în vedere, în principal, prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, conform cărora fac obiectul acestei legi speciale de reparaţie numai imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor şi nerestituite, reclamanta nefiind persoană îndreptăţită la restituire, deoarece imobilul în speţă a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030 din 11 iulie 1933 şi decizia nr. 60119 din 19 iulie 1938 a Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, dată în aplicarea decretului regal menţionat.
S-a mai reţinut în considerentele deciziei că petiţionara nu a depus toate actele doveditoare prevăzute de lege şi că din actele de stare civilă nu reiese existenţa identităţii între persoana reclamantei şi aceea indicată ca proprietar în actul de proprietate prezentat, respectiv G.A.
Tribunalul a constatat că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanta a pretind, în primul rând, că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea normelor imperative din Legea nr. 10/2001 care impun ca numai unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv să se pronunţe asupra notificărilor persoanelor îndreptăţite, R.A. - A.P.P.S. nefacând dovada că este competentă să soluţioneze cererea de restituire.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilele-terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. De asemenea, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
Aşa cum reiese din prevederile art. 27 ale aceluiaşi act normativ, dacă persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile imobile solicitate, aceasta va emite decizia motivată de retrocedare pentru partea din imobil pe care o deţine şi va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat, iar în cazul în care nu deţine aceste date, persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptăţite - aceste dispoziţii aplicându-se în mod corespunzător şi în cazul în care unitatea notificată nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat, comunicând persoanei îndreptăţite datele de identificare a unităţii deţinătoare.
Având în vedere aceste obligaţii legale ale persoanei juridic notificate, tribunalul constată că reclamanta nu a probat că pârâta şi-ar fi încălcat aceste obligaţii în cadrul procedurii de analizare a notificări cu care a fost învestită, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 22 raportat la art. 28 din Legea nr. 10/2001, persoanei îndreptăţite îi revine obligaţia de a arăta prin notificare elementele de identificare a persoanei îndreptăţite şi elementele de identificare a bunului imobil solicitat, iar în măsura în care nu cunoaşte deţinătorul bunului imobil solicitat trebuie să adreseze notificarea primăriei în a cărei rază se află imobilul în vederea identificării unităţii deţinătoare, primăria comunicând ulterior persoanei îndreptăţite elementele de identificare a acesteia.
Or, din chiar conţinutul cererii introductive, de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că reclamanta îşi invocă de fapt propria culpă în aplicarea dispoziţiilor legale de mai sus, afirmând că a notificat-o pe pârâtă fără a cunoaşte, „nici la data trimiterii notificării (...) unitatea care deţine imobilul solicitat spre restituire".
Tribunalul a constatat că pârâta şi-a verificat propria competenţă pe baza înscrisurilor aflate la dosarul format în urma notificării, susţinerile în sens contrar ale reclamantei fiind vădit neîntemeiate.
Din aceste înscrisuri, necombătute de reclamantă prin alte probe administrate în cauză, rezultă astfel că terenul solicitat de reclamantă include şi terenul de 7250 mp ce a format obiectul acţiunii din Dosarul nr. 1526/1998 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, acţiune întemeiată pe prevederile art. 480-481 C. civ. şi art. 35-36 din Legea nr. 33/1994, şi care a fost formulată şi în contradictoriu cu R.A. - A.P.P.S., introdusă în cauză în urma constatărilor făcute prin lucrarea de expertiză tehnică judiciară întocmită în dosar, din care rezultă că pârâta deţinea terenul revendicat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, prin decizia civilă nr. 762 din 20 octombrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă O.R.I., împotriva sentinţei civile nr. 706 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R.A. - A.P.P.S. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 233 din 3 iunie 2005 emisă de R.A. - A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 1166/2002 prin care reclamanta solicitase restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, Bd. M.E., sectorul 1, reţinându-se că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
A reţinut unitatea notificată că imobilul în discuţie, teren în suprafaţă de 30.309 m.p., a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 şi Decizia nr. 60199/1938 a Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, dată în aplicarea decretului regal.
A susţinut apelanta că intimata a procedat în mod nelegal la soluţionarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află sau nu în deţinerea sa.
Este şi motivul pentru care în cauză au fost administrate dovezi cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară, în scopul de a se stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. - A.P.P.S., urmând totodată a se verifica şi natura juridică a acestuia prin raportare cu motivul esenţial care a fost avut în vedere la soluţionarea notificării.
Administrarea probatoriului s-a realizat cu dificultate, graţie împrejurării că, astfel cum au susţinut şi experţii desemnaţi, pe baza documentelor depuse la dosar nu au putut fi identificate cu precizie suprafeţele care compun imobilul solicitat, pentru clarificarea obiectivelor fixate fiind absolut necesară obţinerea unor planuri de amplasament vechi.
În cuprinsul expertizei întocmite, expertul D.M.A. a apreciat că în lipsa unor planuri întocmite la nivelul anului 1935, care să cuprindă toate străzile adiacente zonei, precum şi documente care să facă posibilă identificarea terenurilor învecinate, lucrarea nu poate fi definitivată.
În raport cu poziţia exprimată de expertul desemnat şi având în vedere diligentele depuse de partea apelantă în obţinerea înscrisurilor solicitate, s-a procedat la desemnarea expertului F.R. în scopul întocmirii expertizei tehnice de specialitate, iar în concluziile raportului întocmit de acesta din urmă se precizează că în baza documentaţiei existente la dosar se poate stabili că terenul în suprafaţă de 30.309 m.p. se situează în actualul Lac F. (suprafaţa de 28043 m.p.), iar o parte din imobil aparţine R.A. - A.P.P.S. (suprafaţa de 2266 m.p.).
Expertiza a mai arătat că lipsesc elementele comune şi necesare pentru a se obţine o suprapunere corectă peste planurile de amplasament vechi şi că singura instituţie abilitată pentru a executa o asemenea suprapunere, conform situaţiei din teren, este Primăria Municipiului Bucureşti prin Serviciul de Cadastru.
Pe de altă parte, Primăria Municipiului Bucureşti a transmis instanţei, dar şi părţilor petente, urmare a nenumăratelor solicitări, că imobilul în discuţie nu poate fi identificat în lipsa unor planuri de care la rândul său nu dispune şi a constatărilor unei expertize tehnice de specialitate.
Atât expertiza întocmită de expertul F.R., cât şi constatările expertului D.M.A., au concluzionat că, în raport de actul de partaj voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuţie se află în zona actualului Bd. M.E., fără a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune parţial sau în totalitate cu terenul aflat în administrarea R.A. - A.P.P.S.
Din această perspectivă, coroborând aceste constatări şi cu celelalte dovezi administrate, Curtea a reţinut că în mod corect a apreciat prima instanţă că petenta nu a probat identitatea dintre terenul menţionat în actul de partaj autentificat din anul 1933 şi suprafaţa care a făcut obiectul notificării, cu atât mai mult cu cât rezultă că şi constatările tehnice de specialitate efectuate în cauze similare având de obiect suprafeţe situate în aceeaşi zonă concluzionează în sensul că la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care se situează şi cel ce face obiectul acţiunii, acesta reprezentând o suprafaţă de teren aflată în administrarea intimatei pârâte.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, a declarat recurs reclamanta O.R.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând dispoziţiile, art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:
- Intimata, în calitate de unitate notificată, avea obligaţia legală înainte de toate de a verifica dacă este unitate deţinătoare, deoarece în lipsa acestei calităţi nu se putea pronunţa asupra notificării.
Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Obligaţia care revenea intimatei era de a trimite notificarea către Primăria municipiului Bucureşti în vederea identificării unităţii deţinătoare.
În notificarea formulată, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti (fosta groapă F.) sector 1.
Intimata R.A. - A.P.P.S. nu a prezentat înscrisuri din care să rezulte că deţine imobilul solicitat de recurentă.
- Raportul de expertiză topografică întocmit de expertul F.R., în sensul că suprafaţa de 28043 m.p. din terenul pretins de recurentă se situează sub blocul F., iar doar suprafaţa de 2266 m.p. este în teritoriul administrat de R.A. - A.P.P.S., nu a fost luat în consideraţie de instanţă.
Recursul declarat de reclamanta O.R.I., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, la data de 13 iunie 2007, reclamanta O.R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta R.A.-A.P.P.S., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se desfiinţeze decizia nr. 233 din 03 iunie 2005 emisă de pârâtă, ca neîntemeiată şi nelegală, şi să fie obligată pârâta să trimită notificarea nr. 738 formulată de reclamantă conform Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1166 din 18 februarie 2002 şi dosarul cu întreaga documentaţie depusă de aceasta către Primăria municipiului Bucureşti în vederea identificării unităţii deţinătoare a imobilului ce constituie obiectul notificării.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a trimis prin executorul judecătoresc către R.A. - A.P.P.S., notificarea nr. N1. în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, B-dul. M.E. (fostă Groapa F.) sector 1, format din teren în suprafaţă de 30.309 m.p., fără a cunoaşte nici la data notificării unitatea care deţine imobilul solicitat spre restituire.
Deşi notificarea îndeplinea toate condiţiile de formă, reclamantei nu i s-a comunicat decizia de soluţionare, împrejurare faţă de care s-a adresat pârâtei la data de 19 aprilie 2007, iar prin adresa nr. A1. a primit răspuns în sensul că notificarea a fost soluţionată prin decizia din data de 09 iunie 2005, comunicată la 09 iunie 2005, reclamanta înţelegând însă să conteste semnătura de pe confirmarea de primire, care nu îi aparţine, situaţie în care data de 15 mai 2007 reprezintă data comunicării deciziei.
Prin decizia nr. 233 din 03 iunie 2005 emisă de R.A. - A.P.P.S. a fost respinsă notificarea nr. 166/2002 prin care reclamanta solicitase restituirea în natură a terenului situat în Bucureşti, B-dul. M.E., sectorul 1, reţinându-se că imobilul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
A reţinut unitatea notificată că imobilul în discuţie, teren în suprafaţă de 30309 m.p. a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică prin înaltul Decret Regal nr. 2030/1933 şi Decizia nr. 60198/1938 a Ministerului Lucrărilor Publice şi al Comunicaţiilor, dată în aplicarea decretului regal.
A susţinut recurenta că intimata a procedat în mod legal la soluţionarea notificării, de vreme ce trebuia să stabilească cu prioritate dacă terenul solicitat spre restituire se află în deţinerea sa.
Este şi motivul pentru care în cauză au fost administrate dovezi cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară, cu scopul de a stabili în ce măsură bunul se afla sau nu în administrarea R.A. A.P.P.S., urmând, totodată, a se verifica şi natura juridică a acestuia, prin raportare juridică a acestuia cu motivul esenţial care s-a avut în vedere la soluţionarea notificării.
În vederea stabilirii cu exactitate unde se află în prezent terenul în litigiu, în speţă s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertiză efectuată de expertul D.M.A.
Din cuprinsul expertizei efectuată în cauză s-a stabilit că terenul în suprafaţă de 30309 m.p. este situat în actualul Lac F. (suprafaţa de 28043 m.p.), iar o parte din imobil aparţine R.A. - A.P.P.S. (suprafaţa de 2266 m.p.).
Atât expertiza efectuată în cauză, cât şi constatările efectuate, converg către concluzia că, în raport de actul de partaj voluntar la care face referire reclamanta, terenul în discuţie se află în zona actualului Bd. M.E., tară a se putea preciza cu exactitate dacă se suprapune parţial sau în totalitate cu terenul aferent în administrarea R.A- A.P.P.S.
Din această perspectivă, coroborând aceste constatări cu celelalte dovezi administrate, se reţine în mod corect că reclamanta nu a probat identitatea dintre terenul în litigiu din actul de partaj, autentificat sub nr. P1./1933, şi suprafaţa care a făcut obiectul notificării, cu atât mai mult cu cât rezultă că şi constatările tehnice situate în aceeaşi zonă concluzionează în sensul că, la momentul declarării de utilitate publică a lucrărilor de asanare a Lacului F., au fost expropriate în mod efectiv o serie de terenuri, între care se situează şi cel ce face obiectul acţiunii, aceasta reprezentând o suprafaţă de teren aflată în administrarea intimatei pârâte.
Pe de altă parte, nu rezultă din dovezile depuse la dosarul cauzei că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român, de la autoarea reclamantei, în perioada regimului politic comunist, astfel încât nici din acest punct de vedere, criticile formulate împotriva deciziei nu pot fi apreciate ca fondate.
Aşadar, faţă de cele reţinute, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.R.I., împotriva deciziei civile nr. 762 din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta O.R.I. împotriva deciziei civile nr. 762 A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7428/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7320/2012. Civil → |
|---|
