ICCJ. Decizia nr. 739/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 739/2012
Dosar nr. 4508/117/2005
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 878 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantele H.E.M.C. şi D.G.N. împotriva pârâţilor Consiliul Local Cluj şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului Primarul municipiului Cluj.
A dispus anularea dispoziţiei nr. 1178 din 17 mai 2005 a Primarului municipiului Cluj.
A dispus restituirea în natură în favoarea reclamantelor a suprafeţei totale de 1.281 m.p. din terenul înscris în CF Cluj, respectiv suprafaţa de 921 m.p. teren şi suprafaţa de 360 m.p. din teren.
A dispus acordarea de despăgubiri băneşti în favoarea reclamantelor pentru terenul în suprafaţă de 1.578 m.p., înscris în CF Cluj şi pentru terenul în suprafaţă de 147 m.p. şi construcţia edificată pe acesta, înscrise în CF.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin dispoziţia nr. 1178 din 17 mai 2005, Primarul municipiului Cluj Napoca a respins notificarea formulată de reclamante şi de defunctul G.T.R. pentru imobilul înscris în CF Cluj, motivat de faptul că nu a existat o preluare abuzivă a imobilului.
Notificatorii sunt fiicele şi fiul lui G.T.R., proprietarul tabular al imobilului, care a fost preluat abuziv de stat.
Tribunalul a reţinut că preluarea a fost abuzivă pentru că nu s-a respectat procedura specială de executare silită imobiliară instituită prin Decretul nr. 224/1951, iar prin decizia nr. 626/1961 a Consiliului popular al oraşului regional Cluj s-a menţionat că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în scopul de a curma starea de incertitudine juridică a imobilului.
A mai reţinut tribunalul că, din imobilul, suprafaţa de 1.578 m.p. este ocupată de lucrări pentru amenajarea malului stâng al pârâului N., iar terenul în suprafaţă de 147 m.p. se află sub casa veche, proprietatea tabulară a unor terţe persoane, cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995.
Suprafeţele de teren de 921 m.p. şi 360 m.p. sunt libere şi pot fi restituite în natură.
Tribunalul a mai reţinut că reclamantele au solicitat acordarea în compensare a terenului cu, dar această suprafaţă de teren nu este liberă, fiind ocupată de garajele staţiei de salvare şi platforme de parcare.
Prin decizia nr. 151/ A din 18 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca.
Instanţa de apel a reţinut că, dacă nu s-a dovedit că imobilul a fost preluat potrivit Decretului nr. 224/1951, scopul preluării a fost altul decât acela al realizării creanţelor statului, ceea ce înseamnă că preluarea a fost abuzivă.
Încheierea CF, prin care a fost înscris dreptul de proprietate al Statului Român, a avut la bază decizia nr. 626/1961 a Sfatului popular al oraşului regional Cluj, prin care s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului pentru neplata impozitelor, la data de 9 octombrie 1953, deşi prin aceeaşi decizie s-a reţinut că nu a fost urmată procedura prevăzută de Decretul nr. 221/1951, iar preluarea se face pentru că a trecut un timp îndelungat de la data sentinţei prin care s-a dispus preluarea şi pentru a curma starea de incertitudine.
Chiar dacă s-a depus decizia din 26 aprilie 1954 a Consiliului popular al oraşului Cluj, aceasta atestă doar că imobilul a fost transmis în folosinţa sfatului popular, în mod gratuit, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 224/1951.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul municipiului Cluj Napoca.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că imobilul solicitat prin notificare nu a fost preluat abuziv de Statul Român, ci pentru neplata impozitelor, această preluare nefiind abuzivă în sensul art. 2.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Motivarea instanţei de apel că din actele depuse nu a rezultat nici un act de executare silită nu face dovada „per a contrario” că imobilul a fost preluat în mod abuziv.
Sarcina probei cade în sarcina reclamantului, nu a pârâtului, iar din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul a trecut în proprietatea statului pentru neplata impozitelor, aceasta nefiind o preluare abuzivă.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că preluarea imobilului de la autorul lor de către Statul Român a fost abuzivă, autorităţile limitându-se să invoce în mod formal neplata impozitelor.
Potrivit evidenţelor de carte funciară aflate la dosar, G.T.R., autorul reclamanţilor a fost proprietarul imobilului înscris în CF Cluj.
înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român a avut loc abia în anul 1998, în baza încheierii CF, în baza deciziei nr. 626 din 28 aprilie 1961 a Sfatului popular al oraşului regional Cluj.
Prin decizie, s-a constatat trecut în proprietatea statului, pentru neplata impozitelor şi s-a preluat în administrarea operativă a Sfatului popular imobilul identificat cu nr. top. X. Potrivit menţiunilor din decizie, au fost avute în vedere sentinţa civilă nr. 2455 din 5 octombrie 1953 prin care imobilul a fost trecut în proprietatea statului şi administrarea operativă a Sfatului popular pentru neplata impozitelor, precum şi faptul că „de la data sentinţei şi până astăzi a trecut un timp îndelungat, în care imobilul a stat în incertitudine şi pentru a curma starea aceasta de lucruri (...) este necesar a se proceda de urgenţă la luarea în administrare operativă, chiar mai înainte de a se fi urmat procedura indicată de Decretul nr. 221/1951, în vigoare la momentul sentinţei.”
În ciuda demersurilor repetate făcute de prima instanţă pe lângă autorităţile statului, nici una nu a fost în măsură să depună la dosar copia sentinţei la care s-a făcut referire în decizia nr. 626 din 28 aprilie 1961 a fostului Sfat popular al oraşului regional Cluj sau să indice instanţa care ar fi pronunţat-o.
înscrisurile aflate la dosar creează prezumţia unei preluări abuzive, deoarece preluarea unui imobil pentru neplata impozitelor, în condiţiile Decretului nr. 224/1951, nu se putea realiza decât în condiţiile existenţei unei hotărâri judecătoreşti care să încuviinţeze vânzarea prin organele Ministerului Finanţelor (art. 15), vânzarea fiind consemnată într-un proces verbal (art. 17).
Tot în proces verbal urma a se consemna şi eventuala lipsă de cumpărători (art. 18).
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada că procedura instituită de lege a fost respectată. Dimpotrivă, prin menţiunea inserată în decizia nr. 626/1961 a fostului Sfat popular al oraşului regional Cluj s-a recunoscut în termeni expliciţi că preluarea operativă a imobilului se face înainte de derularea procedurii reglementate de legea în vigoare la momentul pronunţării sentinţei.
De altfel, trebuie subliniat faptul că decizia în discuţie nu menţionează ce instanţă ar fi pronunţat sentinţa şi că instanţa, oricare ar fi fost ea, conform legii atunci în vigoare, nu putea dispune decât încuviinţarea vânzării, iar nu trecerea imobilului în proprietatea statului şi administrarea operativă a Sfatului popular.
în aceste condiţii, susţinerile reclamanţilor privind preluarea abuzivă a imobilului de către stat au fost dovedite, fiind sarcina pârâtului să demonstreze contrariul.
De aceea, recursul declarat de această parte este nefondat şi se va respinge ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj - Napoca împotriva deciziei nr. 151 /A din 18 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Obligă pe recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatele - reclamante H.E.M.C. şi D.G.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 742/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
