ICCJ. Decizia nr. 7595/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 7595/2012

Dosar nr. 828/46/2010

Şedinţa publică de la 12 decembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, sub nr. 1394/109/2006, reclamanta P.E., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Piteşti, în calitate de reprezentant al Municipiului Piteşti, a solicitat anularea dispoziţiei nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de acesta şi restituirea în natură a terenului situat în str. Basarab Vodă.

La data de 5 iulie 2006, la dosarul cauzei, s-a depus cerere de intervenţie în interesul primarului de către Asociaţia de proprietari - Petrol, solicitându-se respingerea acţiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, iar, pentru terenul preluat, autorul reclamantei a fost despăgubit de către Trustul de Extracţie Piteşti.

La data de 5 iulie 2006, s-a depus, la dosarul cauzei, cerere de intervenţie în nume propriu de către proprietarii garajelor amplasate pe terenul în litigiu, solicitându-se respingerea acţiunii, pentru considerentele invocate şi de către intervenienta în interesul primarului.

Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 143 din 4 mai 2007, a admis contestaţia formulată de reclamantă; a anulat, în parte, dispoziţia nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de Primarul Municipiului Piteşti; a dispus restituirea în natură către reclamantă a terenului în suprafaţă de 2.855 m.p., teren identificat în raportul de expertiză completare, ing. D.I., cu punctele S₁, S₂, S₃, S₅, S₇, S₈, S₉, S_10, schiţa anexă, situat în municipiul Piteşti şi a respins cererile de intervenţie în interes propriu, precum şi în interesul Primarului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Din cele trei acte de vânzare - cumpărare autentificate, rezultă cu certitudine că autorul reclamantei, respectiv bunicul acesteia, P.M., a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 12.100 m.p., teren dobândit de P.D., din care, în present, reclamanta, în calitate de moştenitoare, mai deţine doar suprafaţa de 1.270 mp.

Suprafaţa de 10.830 mp. a făcut obiectul unor exproprieri succesive, potrivit Decretului nr. 372/1955 şi a Decretului nr. 557/1958, exproprieri pentru care autorul reclamantei nu a primit un alt teren în schimb, fapt reţinut chiar de către pârât în dispoziţia nr. 48/2006.

Chiar dacă intervenienţii susţin că autorul reclamantei a primit teren în schimb, în cauză, nu s-a produs nici o dovadă în acest sens.

De asemenea, intervenienţii au susţinut că autorul reclamantei, respectiv P.D., ar fi primit despăgubiri în schimbul terenului, sens în care s-a depus la dosar consimţământul exprimat de acesta, în data de 27 ianuarie 1958, consimţământ care prevede despăgubiri pentru suprafaţa de 4.755 mp.

Din analiza acestui înscris, tribunalul a constatat că este vorba de o suprafaţă de 4.755 mp., deci cu mult mai mică decât suprafaţa efectiv expropriată şi nu există niciun alt înscris care să ateste că, într-adevăr, P.D. ar fi primit vreo sumă ca despăgubire.

De altfel, prin dispoziţia contestată, pârâtul a reţinut că autorul reclamatei nu ar fi primit nici un fel de despăgubire, situaţie consemnată ca urmare a unei declaraţii pe propria răspundere, declaraţie care, dacă nu ar corespunde adevărului, ar supune pe cel care a dat-o efectelor legii penale.

De asemenea, din adrese, a rezultat că autorul reclamantului nu a primit teren în schimb şi nici nu a reuşit să încaseze despăgubirea pentru care si-a exprimat consimţământul, întrucât Trustul de Extracţie nu a întocmit documentaţia legală pe baza căreia se putea încasa suma prevăzută.

Deşi exproprierile avuseseră loc în anul 1955 şi 1958, din adresa din martie 1959, rezultă că, până la acea dată, autorul reclamatei nu primise nici teren şi nici bani în schimbul terenului expropriat.

Din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că o parte din terenul solicitat este liber, nefiind afectat de detalii de sistematizare, iar, pe o parte, se găsesc edificate o serie de garaje, care sunt construcţii provizorii ce pot fi uşor desfiinţate, garaje edificate cu autorizaţie, dar autorizaţie pentru construcţie provizorie.

Astfel, în cauză, este incident art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, existând o preluare abuzivă, preluare care s-a făcut fără plata vreunei despăgubiri sau acordarea unui alt teren în schimb.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, reclamanta, în calitate de moştenitoare a autorului P.D., proprietarul imobilului în litigiu, este îndreptăţită la restituirea acestuia.

Analizând raportul de expertiză aşa cum a fost completat, tribunalul a constatat că suprafaţa de 2.855 mp. teren este posibil a fi restituit în natură, având în vedere disp. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a constat că, pe terenul menţionat, se regăsesc 27 garaje, care sunt construcţii uşor demontabile şi provizorii, aşa cum sunt menţionate în disp. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, situaţie în care se impune restituirea în natură a terenului, având în vedere că acest teren nu este folosit în scop public, pentru a putea fi apreciat ca fiind de interes public, fiind folosit în interes privat, de proprietarii garajelor.

De asemenea, pe acest teren, se găseşte şi o parte din terenul de sport al unei instituţii de învăţământ, însă, cât timp, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, se poate dispune restituirea în natură chiar a imobilului în care se desfăşoară activităţi de interes public, cu atât mai mult, poate face obiectul restituirii în natură o parte din terenul afectat de terenul de sport.

De asemenea, poate face obiectul restituirii în natură şi suprafaţa aferentă spaţiului comercial, cât timp aceasta nu este afectată unui interes public şi este teren liber.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apeluri pârâtul Primarul Municipiului Piteşti, intervenienta în interesul acestuia Asociaţia de Proprietari petrol şi intervenienţii în interes propriu M.M., P.D., I.D., C.M., Z.C., R.V., R.S., C.V., R.M., M.A., G.V., M.G., C.A., P.G., P.V., C.G., V.A., M.E., B.D., N.G., B.F., B.I., C.N., L.G., şi U.G.

La termenul de judecată din 22 octombrie 2007, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a depus cerere de intervenţie în interesul apelantului-pârât Primarul Municipiului Piteşti, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 143 din 4 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, în ceea ce priveşte restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 580 m.p., cu destinaţia teren de sport al Colegiului Naţional „Zinca Golescu”, identificat în schiţele anexe la raportul de expertiză ca S₁.

În motivarea cererii, intervenientul a arătat că suprafaţa de 580 mp. teren de sport face parte din suprafaţa mai mare de 1.756 mp. expropriată de la autorul reclamantei prin Decretul nr. 557/1958 şi utilizată potrivit scopului pentru care s-a făcut exproprierea.

Prin urmare, Legea nr. 10/2001, prevăzând posibilitatea retrocedării bunurilor expropriate, doar în situaţia în care ele nu au primit destinaţia pentru care s-a dispus exproprierea, pentru această suprafaţă de teren, reclamanta era îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent.

Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 239/A din 17 noiembrie 2008, a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Piteşti, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia, formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1.785 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză D.V., format din suprafeţele S₂, S₃, S₅, S₇, S₉ şi S₁₀, menţinând în rest sentinţa.

Au fost respinse ca nefondate celelalte apeluri.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul pârâtului Primarul Municipiului, s-a reţinut că, prin dispoziţia nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de apelantul-pârât, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în Piteşti, str. Basarab Vodă, judeţul Argeş şi s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafaţa ce a făcut obiectul notificării, de 6.530 m.p.

Pentru a fi luată această decizie, s-a apreciat că terenul este afectat în totalitate de construcţii noi şi amenajări de utilitate publică, respectiv blocurile nr. 1, 2, 3, 4, 5, B, zonele funcţionale ale acestor blocuri, alei carosabile şi alei pietonale, terenul de sport al liceului Zinca Golescu, clubul Viitorul, spaţii verzi, parcări şi platforme betonate.

Prin urmare, apelantul-pârât nu neagă, ci reţine, în chiar dispoziţia contestată, privitor la întinderea dreptului de proprietate, că, din suprafaţa totală de teren de 12.100 mp, deţinută de autorul reclamantei, potrivit celor trei acte de vânzare, autentificate în anul 1922 şi preluată abuziv prin expropriere, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, pentru diferenţa de 6.530 m.p., reclamanta nu a beneficiat încă de o reparaţie legală, susţinând însă imposibilitatea restituirii în natură, din cauza actualei afectaţiuni a terenului.

Raportat la acest aspect, din probele cu înscrisuri şi expertiza tehnică în specialitatea topografie, administrate atât în primă instanţă, cât şi în apel, Curtea a constatat că o parte din terenul expropriat a fost utilizat potrivit scopului exproprierii, terenul fiind ocupat, în prezent, de construcţii cu caracter permanent: cămin, club, blocurile 1, 2, 3, 4, 5, B şi terenul de sport (S1), dat în administrare Liceului Zinca Golescu, cu privire la care restituirea în natură nu mai este posibilă, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată, astfel cum susţine şi apelantul-pârât în apel.

De asemenea, nu putea fi restituită în natură suprafaţa de 490 m.p. teren, identificat cu S_8, în schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică, efectuat în apel de expert D.V., reprezentând spaţiu verde amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit din str. Basarab Vodă, dată fiind destinaţia sa şi necesitatea respectării acestui obiectiv de interes public, în vederea asigurării calităţii factorilor de mediu şi stării de sănătate a populaţiei, în conformitate şi cu condiţiile impuse de dispoziţiile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane, raportat la acelaşi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată.

În ceea ce priveşte însă restituirea în natură a celorlalte suprafeţe: S₂, S₃, S₅, S₇, S₉ şi S_10, de către instanţa de fond, Curtea a reţinut că hotărârea este legală şi temeinică.

Este real că art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată exclude de la restituirea în natură terenurile afectate amenajărilor de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, însă, acest text de lege a fost aplicat în mod corect în cauză.

Raţiunea acestei dispoziţii este aceea de a nu fi restituite în natură terenurile care, prin restituire, ar putea pune în situaţia de a nu se mai putea folosi, în condiţii normale, amenajările de utilitate publică de care ar fi afectate, ceea ce nu este cazul în speţă.

Astfel, aşa cum reiese din probele administrate, terenurile identificate cu S₂, S₃, S₅, S₇, S9 şi S₁₀, deşi aparţin domeniului public al Municipiului Piteşti, sunt ocupate cu construcţii demontabile (garaje situate pe S₂, S₃ şi S₁₀), ridicate cu autorizaţie şi închiriate proprietarilor din blocurile din apropiere, urmând a deveni aplicabil, în acest context, art. 14 din Legea nr. 10/2001, modificată, sau sunt afectate de detalii care nu le exclud de la restituirea în natură către vechiul proprietar.

Potrivit acestuia text de lege, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

Deosebit, împrejurarea că, pe o parte din aceste suprafeţe, se află conductele de termoficare sau de gaze ori cabluri de energie electrică (S₃, S₅, S₇, S₉) nu poate înfrânge principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat prin Legea nr. 10/2001 modificată, respectiv acesta nu poate fi înlăturat de situaţia de fapt a imobilului traversat de conducte ori de cabluri de energie electrică, ci poate influenţa cel mult o eventuală îngrădire, din partea autorităţilor, a modului de folosire a terenului, fără a-l lipsi pe fostul proprietar de dreptul de care a fost deja privat în mod abuziv, atât timp cât acesta îl exercită cu bună- credinţă şi nu se opune intervenţiilor necesare din partea autorităţilor, în cazul ivirii vreunei deficienţe de funcţionare, întocmai ca şi în situaţia în care terenul ar rămâne în detenţia apelantului sau a intervenienţilor.

Curtea a mai reţinut că, contrar susţinerilor apelanţilor-pârâţi, vizând nedelimitarea căilor de acces necesare pentru ca apelantul să poată ajunge la terenul nerestituit, acestea au fost evidenţiate în raportul de expertiză întocmit de expert, fiind păstrate căile de acces existente şi funcţionale, ce urmează a fi utilizate în continuare, în condiţii normale, iar traseele conductelor de alimentare cu apă, gaze şi energie termică au fost, de asemenea, menţionate de expert, în lucrarea efectuată, neîmpietând asupra restituirii în natură a terenului, ci eventual restrângând doar posibilitatea exploatării ulterioare a acestuia.

Tot astfel, apartenenţa la domeniul public al localităţii nu constituie un impediment la restituirea în natură a terenului.

Este adevărat că, potrivit H.G. nr. 447/2002, adoptată în aplicarea Legii nr. 213/1998 şi invocată de pârât la fond, s-a aprobat inventarul bunurilor care constituie domeniul public al Municipiului Piteşti, iar acesta cuprinde şi tot terenul din strada Basarab Vodă, judeţul Argeş, însă, pe de altă parte, acest act normativ este ulterior notificărilor formulate, având ca efect trecerea în domeniul public a unei suprafeţe de teren cu privire la care se cunoştea demararea procedurilor de restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrate sub nr. 740/28779 din 14 august 2001.

În aceste condiţii, trecerea în domeniul public a acestui teren nu poate avea decât valoarea juridică a unei noi exproprieri, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, în contradicţie flagrantă cu art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 30/1994.

Prin urmare, atât timp cât apelanţii nu au făcut dovada că măsura luată de stat este necesară pentru a reglementa folosinţa bunurilor, conform interesului general, şi nu privat, sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor, a recunoaşte efectele juridice ale acestui act normativ, invocat de apelant, ar echivala cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce este inadmisibil.

Apelurile intervenientei în interesului pârâtului şi intervenienţilor în interes propriu au fost respinse, fiind analizate, în principal, din perspectiva interesului şi a dreptului recunoscut de lege, pe care terţe persoane îl pot avea în criticarea unei hotărâri de restituire în natură a terenului preluat abuziv de stat.

Astfel, s-a reţinut că intervenienţii în interes propriu M.M., P.D., I.D., C.M., Z.C., R.V., R.S., C.V., R.M., M.A., G.V., M.G., C.A., P.G., P.V., C.G., V.A., M.E., B.D., N.G., B.F., B.I., C.N., L.G., U.G. şi intervenienta în interesul pârâtului Primarul Municipiului Piteşti-Asociaţia de Proprietari Petrol au solicitat instanţei respingerea contestaţiei, formulată de P.E., împotriva dispoziţiei nr. 48 din 16 ianuarie 2006, prin care se solicita restituirea în natură a terenului situat în str. Basarab Vodă, expropriat de la autorul său, P.D.

În esenţă, ambele categorii de intervenienţi şi-au motivat cererile, prin aceea că reclamanta nu ar face dovada dreptului de proprietate asupra terenului preluat, pentru care, de altfel, autorul reclamantei ar fi fost deja despăgubit de către Trustul de Extracţie Piteşti; garajele au fost construite în deplină legalitate pe terenul aparţinând domeniului public; terenul este afectat şi de alte detalii de sistematizare, conducte de gaze şi apă, stâlpi de înaltă tensiune, care l-ar exclude de la restituirea în natură.

Aceleaşi motive, împreună cu cele privind lipsa de rol activ a primei instanţe, în lămurirea stării de fapt deduse judecăţii şi greşita apreciere a probelor administrate constituie şi critici împotriva sentinţei civile nr. 143 din 4 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, în soluţionarea cauzei, de aceea, acestea au fost analizate împreună, potrivit unor considerente comune, ce au fost expuse în completarea celor de la fond.

Analiza cererilor formulate, sub aspectul dreptului recunoscut de lege, respectiv al interesului legitim cerut expres de Legea nr. 10/2001 modificată, a atras concluzia că titularii cererii de chemare în judecată/cererii de apel, în speţă, intervenienţii, trebuie să fie şi titularii dreptului invocat, în a cărui realizare, recunoaştere sau ocrotire să justifice un interes juridiceşte ocrotit.

În speţă, s-a observat că intervenienţii nu sunt titularii unui drept de proprietate asupra imobilului-teren în litigiu, ci sunt titularii unui drept de folosinţă asupra acestuia, în temeiul unui contract de închiriere guvernat de Legea nr. 215/2001 şi dispoziţiile dreptului comun, pe o perioadă determinată, necontestat de către reclamanta căreia i-a fost restituit terenul în natură, de către prima instanţă.

Din această perspectivă, s-a pus problema nejustificării unui interes legitim în promovarea cererilor de apel, în raport de modalităţile de reparare prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată, asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză (restituirea în natură prevalând în raport de măsurile reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale) şi de art. 14 din acelaşi act normativ, potrivit căruia, imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească, care face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, va determina o subrogare în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

Or, nimic nu o împiedică pe reclamanta-intimată să menţină sau să renegocieze clauzele contractelor de închiriere încheiate de apelanţi cu primăria, dându-le acestora posibilitatea de a folosi în continuare garajele.

Terţii beneficiari ai contractelor de închiriere, ce au ca obiect garajele-construcţii provizorii autorizate nu au un interes legitim în promovarea unei cereri de intervenţie în interes propriu, ori în contestarea hotărârii judecătoreşti, prin care reclamantei i-a fost restituit în natură terenul ce a făcut obiectul notificării, nici sub aspectul criticării întinderii dreptului de proprietate, recunoscut de instanţă, nici sub aspectul acordării/neacordării despăgubirilor la data exproprierii, întrucât, nu ar obţine astfel recunoaşterea ori ocrotirea dreptului lor de folosinţă, nepus în discuţie, în cauză.

Tot astfel, intervenienţii nu pot invoca, în susţinerea apelului, nici eventuala apartenenţă a vreunei suprafeţe de teren, din cea restituită în natură, unei alte unităţi deţinătoare decât primăria, atâta timp cât aceasta, în soluţionarea notificării, nu a invocat faptul că terenul solicitat s-ar afla în deţinerea unui terţ, ci, apreciind că e singura unitate deţinătoare, în sensul legii speciale, a soluţionat notificarea în mod favorabil.

Legea nr. 10/2001, modificată, reglementează condiţiile în care foştii proprietari şi succesorii acestora, lipsiţi de bunurile imobile în timpul regimului instaurat în România, între 1945-1989, pot obţine recunoaşterea drepturilor lor, şi nu dreptul la acţiune al detentorilor imobilelor, aceştia putând obţine repararea unui eventual prejudiciu izvorât dintr-un contract de închiriere, doar pe calea unei acţiuni de drept comun.

Faţă de cele reţinute mai sus, în temeiul art. 96 C. proc. civ., Curtea a admis apelul Primarului Municipiului Piteşti, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia, formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în modul arătat mai sus.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toate părţile, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 9658 din 25 noiembrie 2009, a admis recursurile declarate de părţi, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa superioară a arătat că instanţa de apel trebuie să administreze probatorii, din care să rezulte dacă terenurile în litigiu sunt afectate de utilităţi publice, deoarece expertizele efectuate la instanţa de fond şi în apel sunt contradictorii. De asemenea, s-a stabilit necesitatea administrării probatoriului cu privire la primirea despăgubirii de către autoarea intimatei-reclamante, în schimbul terenurilor sau, în lipsa primirii unei despăgubiri, dacă aceasta a primit în natură un teren în echivalent.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a dat îndrumări obligatorii cu privire la lămurirea caracterului permanent sau definitiv al construcţiilor, respectiv al garajelor ridicate pe teren, întinderea reală a dreptului de proprietate, precum şi dovada acestuia pentru terenul de 6530 mp., cu privire la care s-a formulat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 69 A din 16 iunie 2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat de Primarul Municipiului Piteşti împotriva sentinţei civile nr. 143 din 4 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 1394/109/2006, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 827 m.p., aşa cum a fost identificat în raportul de expertiză, întocmit de inginer expert V.C., în schiţa anexă de la fila 265 dosar apel, respectiv: S₂- suprafaţa de 224 m.p.; S₃- suprafaţa de 212 m.p.; S₄ A - suprafaţa de 165 m.p., identificat de expert la fila 420 (dosar apel) şi S₈ în suprafaţă de 226 m.p., identificat în schiţa anexă de la fila 265 dosar, schiţele fac parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru restul suprafeţei de teren, respectiv S₁, S₄B, S₅, S₆, S_7, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.

A menţinut în rest sentinţa.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de intervenienta în interesul Primarului - Asociaţia de Proprietari nr. 41 Petrol şi intervenienţii în interes propriu M.M., P.D., I.D., M.F. şi M.L., P.D.M., R.V., R.S., C.V., R.M., M.A., G.V., M.G., C.A., P.G., P.V., C.G., V.A., M.E., B.D., N.G., B.F., B.I., C.N., L.G. şi U.G., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că apelul declarat de Primarul Municipiului Piteşti şi de intervenientul în interesul acestuia, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş sunt fondate pentru următoarele considerente:

Ca o chestiune prealabilă judecării apelului, instanţa a constatat că s-a făcut dovada, de către intimata-reclamantă, cu privire la titlul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren, respectiv 10830 m.p., care a făcut obiectul unei exproprieri succesive, şi anume, conform Decretului nr. 372/1955 şi a Decretului nr. 557/1958, cu contractele de vanzare-cumpărare de la filele 8-13 din dosarul fond.

S-a susţinut în permanenţă, pe parcursul judecăţii, că autorul P.D. ar fi primit despăgubiri, în schimbul terenului care face obiectul litigiului de faţă, chestiune care a făcut obiectul raportului de expertiză efectuat după rejudecare, prin raportare la înscrisul aflat la dosar la filele 299, 209 din dosar, însă, din conţinutul acestuia, nu rezultă încasarea acestor despăgubiri de către autorul reclamantei şi, chiar dacă s-ar fi primit această despăgubire, aceasta este derizorie şi nu poate fi considerată că ar corespunde standardelor internaţionale de evaluare, în concluzie, Curtea a constatat că nu a existat o despăgubire reală, raportat la valoarea terenurilor.

În ceea ce priveşte cealaltă susţinere, şi anume faptul că, în schimbul terenului ce face obiectul litigiului de faţă, autorul intimatei-reclamante ar fi primit un alt teren în echivalent, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, precum şi susţinerilor constante ale intimatei-reclamante, s-a încercat atribuirea unui teren în echivalent, prin decizia nr. 391/1958, în pct. ”Valea Rea – Biserică”, însă acesta a refuzat primirea terenului şi nu există nici un fel de acte, din care să rezulte cu certitudine că intimata-reclamantă ar fi intrat în posesia terenului respectiv.

De asemenea, s-a făcut dovada, cu actul primar de proprietate, situaţie care rezultă din considerentele expuse anterior, şi în plus, apelantul-pârât nu neagă, ci chiar recunoaşte întinderea dreptului de proprietate şi dovada acestuia de către autorul reclamantei, iar, pentru terenul de 6530 m.p., ce face obiectul cauzei de faţă şi pentru care s-a formulat notificare, decizia emisă de către apelantul-pârât susţine imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, din cauza afectaţiunii speciale şi, nicidecum, respingerea pe considerentul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.

De asemenea, ca o chestiune prealabilă, în considerarea îndrumărilor obligatorii ce rezultă din considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a pus în discuţia părţilor interesul juridic al intervenienţilor în interes propriu, raportat la faptul că este incidentă Legea nr. 10/2001.

În această situaţie, Curtea a constatat că intervenienţii în interes propriu au calitatea de chiriaşi ai garajelor pe care le ocupă, împrejurare faţă de care aceştia nu pot fi decât terţi.

Din interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, practica judiciară a conturat soluţia, potrivit căreia terţele persoane nu pot interveni şi nu au calea contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei sau deciziei de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Această interpretare este justificată în raport cu reglementarea acestui articol, conform căruia numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale poate contesta dispoziţia de respingere a notificării, la secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

Aşa fiind, intervenienţii în interes propriu, care şi-ar justifica în prezenta cauză, calitatea procesuală şi interesul, prin invocarea unor drepturi locative asupra garajelor aflate pe terenurile proprietatea intimatei reclamante, nu au deschisă calea procedurii speciale în justiţie, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind o lege specială ce derogă de la dreptul comun.

Aceeaşi situaţie juridică, respectiv calitatea de terţ în procesul de faţă, o are şi intervenienta Asociaţia de Proprietari Petrol.

În ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţelor de teren pentru care s-a formulat notificare, Curtea a constatat că pot fi restituite în natură următoarele suprafeţe de teren:

Suprafaţa S_2, şi anume de 224 m.p., care reprezintă teren aferent terenului de sport al Liceului Zinca Golescu, şi care nu afectează procesul educaţional; suprafaţa S₃, respectiv de 212 m.p., pe care se constată că sunt amplasate 7 garaje, pe platformă betonată, în faţă cu plasă de sârmă şi acoperită cu internită; S₄A, respectiv suprafaţa de 165 m.p., pe teren, aflându-se 6 garaje şi suprafaţa S₈, de 226 m.p., care este ocupată de 13 garaje.

Cu privire la aceste suprafeţe de teren, s-au stabilit, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îndrumări obligatorii, în sensul ca instanţa, în rejudecare, să verifice dacă aceste garaje au caracter permanent sau definitiv, în înţelesul Legii nr. 10/2001, pentru a se putea stabili, în mod concret, dacă pot fi atribuite în natură intimatei-reclamante.

Instanţa a constatat că aceste garaje corespund unei utilităţi publice pentru locatarii ce locuiesc în blocurile învecinate terenurilor respective, sunt edificate încă de la construcţia blocurilor şi folosite de către intervenienţi în interes propriu, în mod legal, având autorizaţii ce se prelungesc succesiv de către primărie, situaţie care rezultă din înscrisurile depuse de intervenienţi la dosar.

În speţa dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art. 10 alin. (3), şi anume, cele cu privire la caracterul provizoriu sau permanent al construcţiilor edificate.

În concluzie, faţă de îndrumările obligatorii stabilite de către instanţa superioară, constatând că aceste garaje nu pot fi încadrate juridic în noţiunea de construcţii definitive, instanţa a dispus restituirea acestora în natură, însă, în speţa dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi republicată.

Potrivit acestor dispoziţii legale, imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească, care face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, va determina obligatoriu o subrogare în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractelor, având în vedere faptul că este evident, în speţa dedusă judecăţii, că aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

Astfel, faţă de dispoziţiile legale arătate, intimata-reclamantă va menţine sau va renegocia clauzele contractelor de închiriere ale intervenienţilor în interes propriu.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel, cu privire la celelalte suprafeţe de teren solicitate de către intimata-reclamantă, privind restituirea în natură, Curtea a constatat următoarele:

Suprafaţa S₁ nu poate fi restituită în natură, deoarece are destinaţia specială de teren de sport al Liceului Zinca Golescu. Cu privire la această suprafaţă de teren, a reţinut că scopul exproprierii a fost realizat, întrucât terenul a avut această destinaţie, încă de la construcţia Liceului Zinca Golescu, şi acest teren este afectat procesului educaţional specific şi este amenajat corespunzător. Astfel, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu este posibilă restituirea acestuia.

Pe de altă parte, conform Ordinului nr. 1955/1995 pentru aprobarea normelor de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea activităţii copiilor şi tinerilor, trebuie asigurat minim 20 m.p. pentru un copil preşcolar, şi între 10 şi 15 m.p. pentru un elev, în funcţie de factorii geografici de mediu (urban-rural) şi de specificul unităţii (cu sau fără internat şi cantină).

Nu în ultimul rând, acest teren aparţine domeniului public al municipiului Piteşti şi, cu această destinaţie specială, este cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Piteşti, fiind trecut la poziţia 166-170 din H.G. nr. 447/2002, ca teren de sport al Colegiului Naţional Zinca Golescu Piteşti, fiind incidente şi dispoziţiile art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Suprafaţa S₄B nu poate fi retrocedată în natură către intimata-reclamantă, deoarece a rezultat, în mod evident, din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, precum şi din completarea la raportul de expertiză, precum şi din planşele foto ataşate, că acest teren reprezintă o cale de acces absolut indispensabilă către cele trei transformatoare de energie electrică care deservesc trei cartiere din municipiul Piteşti, restituirea în natură a acestuia fiind practic imposibilă, în sens contrar, nu s-ar putea face intervenţii de urgenţă, absolut necesare în cadrul existenţei unei avarii.

Suprafaţa S₅, respectiv de 240 m.p., reprezintă zona de siguranţă a blocului nr. 3, respectiv spaţiul verde aferent acestuia, şi absolut tot terenul este traversat de conducte de utilitate publică, respectiv gaze, apă, telefonie, împrejurare recunoscută şi de către intimata-reclamantă, cu ocazia cercetării la faţa locului, stabilită în mod cert şi de concluziile raportului de expertiză, instanţa constatând personal existenţa acestor utilităţi.

Astfel, terenul reprezintă zona de siguranţă a construcţiei respective (blocul nr. 3), care, potrivit Legii nr. 10/1995 şi Legii nr. 8/1977, are înţelesul de securitate la incendii a construcţiei, la asigurarea accesului pentru serviciile de urgenţă, precum şi la protecţia construcţiilor, în caz de calamităţi naturale, imperativ cerute de art. 5 din Legea nr. 10/1995, pentru obţinerea unor construcţii de calitate superioară.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces.

Dispoziţiile menţionate trebuie interpretate, în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vede toate acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitate subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri, grădini publice, pieţe pietonale, parcări şi altele.

În plus, reţelele arătate mai sus traversează, în mod incontestabil, terenul în litigiu şi sunt destinate a servi nevoilor comunităţii, situaţie faţă de care terenurile nu se pot restitui în natură, ci doar prin echivalent.

Susţinerea intimatei-reclamante, că toate aceste reţele de utilitate publică ar putea fi deviate, nu poate fi luată în considerare de către instanţă, acest lucru fiind imposibil, raportat la faptul că terenurile au suprafeţe mici, blocurile se află în imediata vecinătate, neexistând posibilitatea legală, în sensul susţinerilor reclamantei; în plus, din cuprinsul Legii nr. 10/2001 şi a H.G. nr. 498/2003, nu există nicio prevedere, în sensul că aceste reţele ar putea fi deviate.

Referitor la suprafaţa S₆, de 745 m.p., Curtea a constatat că nici această suprafaţă nu poate fi restituită în natură, deoarece are destinaţia de parc, pe terenul respectiv, se află plantaţi pomi, de aproximativ 50 de ani şi întreg terenul este afectat de utilităţi publice, respectiv electricitate, gaze, conducte de canalizare şi apă.

Acest teren are regimul juridic de spaţiu verde, şi, potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, respectiv art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului înconjurător, este imposibilă restituirea în natură a acestora către foştii proprietari.

În speţă, operează şi dispoziţiile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane.

Aceste împrejurări au fost dovedite cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, concluziile raportului de expertiză, precum şi planşele foto aflate la dosar. Practic, acesta reprezintă singurul parc din zonă, iar, împrejurul acestuia, se află edificate blocuri.

În fine, suprafaţa de teren identificată cu S₇ nu poate fi restituită în natură către intimata-reclamantă, deoarece întreaga suprafaţă este ocupată de o construcţie care a avut destinaţia de alimentară şi, în prezent, este spaţiu comercial, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Interpretarea de către intimata-reclamantă a jurisprudenţei CEDO în această materie este eronată, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu absolutizează restituirea în natură a imobilelor confiscate, în acest sens, statul intern are o marjă mare de apreciere, cu privire la soluţiile legislative, ce se impun în materia legilor de reparaţie.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, pârâtul Primarul municipiului Piteşti, intervenienţii Asociaţia de proprietari Petrol, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, P.E., intervenienţii în interes propriu P.D., I.D., M.A., C.V., G.V., continuat de moştenitoarea G.C., M.G., C.A., P.V., C.G., B.F., L.G., M.F. şi M.L. şi R.M.A.

În dezvoltarea criticilor, pârâtul Primarul municipiului Piteşti a solicitat admiterea recursului, arătând următoarele:

Prin solutia instanței de apel, s-a depăşit cadrul procesual stabilit prin decizia de casare, întrucât, prin aceasta, nu s-au stabilit îndrumări în ceea ce priveşte terenul reprezentat de terenul de sport si spaţiul verde aferent acestuia.

Este de reţinut faptul că recursul a fost admis doar sub aspectele precizate în decizia de casare, aspecte care nu privesc suprafaţa de teren cu această destinaţie.

În consecinţă, instanţa de apel a depăşit limitele învestirii, în condiţiile în care s-a pronunţat cu privire la terenul spaţiu verde, aferent terenului de sport.

Raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a făcut o greşită aplicare a textului de lege, în momentul în care a stabilit că se poate restitui suprafaţa de 224 m.p., reprezentând spaţiu verde aferent terenului de sport, pentru următoarele argumente: pentru celelalte suprafeţe, reprezentând spaţiu verde, instanţa a reţinut corect că sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 250/2007, ale O.U.G. nr. 195/2005 şi ale Legii nr. 24/2007, dar aceleaşi reglementări, pentru un teren cu aceeaşi destinaţie, nu au mai fost considerate valabile.

De asemenea, greşit s-a apreciat si atunci când instanţa a avut în vedere noţiunea de „utilitate publică”. Or, din moment ce terenul de sport are aceeaşi destinaţie si este absolut necesar bunei desfăşurări a activităţii şcolare, „terenul aferent” acestui teren, constând în spaţiu verde, este supus aceluiaşi regim juridic.

Astfel, în momentul realizării terenului de sport, din întreaga suprafaţă, pe o parte, s-a realizat suprafaţa betonată, destinată jocului sau altor activităţi sportiv efective, iar diferenţa, destinată tot terenului de sport, s-a amenajat ca spaţiu verde, evident, necesar.

În ceea ce priveşte celelalte suprafeţe de teren, pentru care instanţa a dispus restituirea în natură, este de reţinut că şi acestea sunt de utilitate publică şi sunt cuprinse în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public.

În plus, pe aceste suprafeţe de teren, sunt amplasate construcţii reprezentând garaje, existând încheiate contracte de închiriere între municipiului Piteşti si chiriaşii garajelor.

La momentul edificării acestora, s-a respectat cadrul legal existent, au fost întocmit documentaţiile necesare, iar, în prezent, sunt utile pentru locatarii din zonă.

În dezvoltarea criticilor, intervenienta Asociaţia de proprietari -Petrol şi intervenienţii în interes propriu P.D., I.D., M.A., C.V., G.V., respectiv moştenitorii G.C., M.G., C.A., P.V., C.G., B.F., L.G., M.F. şi M.L. şi R.M.A. au arătat că principala critică se raportează la interesul legal în promovarea cererilor de intervenţie.

Astfel, în speţă, este vorba de un interes colectiv, toţi intervenienţii fiind prejudiciaţi.

În mod cu totul greşit, a reţinut instanţa că, fiind titularii unui drept de folosinţă asupra terenului în litigiu, intervenienţii nu au un interes legitim în promovarea cererilor de intervenţie, cu atât mai mult cu cât, prin hotărârea judecătorească, s-a stabilit că reclamanta este proprietar al terenului în litigiu.

Intervenienţii au interes legitim în promovarea cererilor de intervenţie, fiind proprietarii garajelor construite pe teren, aparţinând domeniului public, pe baza unor autorizaţii de construcţie.

Tot greşit a reţinut instanţa că garajele sunt construcţii provizorii, deşi, din autorizaţiile prezentate, nu rezultă acest lucru.

Garajele proprietate personală, construite legal, se află pe terenul revendicat şi pentru care s-a făcut dovada că fostul proprietar a fost despăgubit, dovadă de care, cu rea-credinţă, instanţa nu a ţinut cont.

S-a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul nelegalităţii aplicării dispoziţiilor Legii nr. 23/1998 privind domeniul public.

Instanţa a reţinut că H.G. nr. 447/2002, adoptată în aplicarea Legii nr. 213/1998, prin care s-a aprobat inventarul bunurilor care constituie domeniu public al municipiului Piteşti, inventar în care este cuprins şi terenul în litigiu, este ulterioară modificărilor formulate, ce au avut ca efect trecerea terenului în domeniul public.

A arătat instanţa că, în asemenea situaţie, trecerea unui teren în domeniul public nu poate avea decât valoarea juridică a unei exproprieri, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, ceea ce este greşit.

Instanţa a omis, cu rea-credinţă, să facă vorbire de Decretul nr. 372/1955, prin care se expropriază şi se trece în proprietatea statului suprafaţa de 8.525 m.p., suprafaţă pentru care i s-a dat fostului proprietar teren în schimb, prin decret al Consiliului de Stat, iar, cu adresa nr. 6394 din 28 august 1958, Sfatul Popular al oraşului Piteşti a înaintat autorului reclamantei decizia de atribuire a suprafeţei de 8.525 m.p., teren situat în municipiul Piteşti, pct. Biserica Valea Rea Baloteşti.

Instanţa a ignorat şi faptul că, în baza Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, i-a fost reconstituit fostului proprietar dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4.300 m.p., teren ce a fost valorificat.

Greşit a reţinut instanţa de apel că, atunci când terenurile pe care se află construite garajele au fost trecute în inventarul domeniului public, în anul 2002, notificarea era deja formulată.

Garajele au fost construite pe terenul aparţinând domeniului public, căci, numai astfel, s-au eliberat autorizaţii de construcţie, proprietarii garajelor fiind constructori de bună-credinţă.

S-a criticat decizia instanţei de apel şi sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Astfel, s-a reţinut că suprafaţa de teren, identificată în expertiză cu S₇, nu poate fi restituită în natură, deoarece întreaga suprafaţă este ocupată de o construcţie care are destinaţia de alimentară, în prezent, fiind spaţiu comercial, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Or, înainte de anul 1990, alimentara a fost construită din fonduri de investiţi ale CPJ Argeş, beneficiarul de folosinţă fiind I.C.S. Alimentara Piteşti, deci clădirea se afla în folosinţă, şi nu în proprietate.

O altă critică s-a raportat la faptul că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că reclamantul a făcut dovada, cu actele de vânzare-cumpărare prezentate, că a deţinut suprafaţa de 10.830 m.p., teren care a făcut obiectul unor exproprieri succesive, dar, din raportul de expertiză efectuat în rejudecare, a rezultat că nu s-a primit terenul dat în schimb şi nici despăgubiri, care, oricum, ar fi fost derizorii. Astfel, instanţa de apel a interpretat în mod greşit actele dosarului.

S-a susținut și că instanţa de apel a reținut greșit că garajele sunt construcţii provizorii, în realitate, acestea fiind construcţii definitive, care au la bază o documentaţie tehnică şi de proiectare, cu fundaţie din beton şi fiind construite în baza unei autorizaţii de construcţie.

În dezvoltarea criticilor, intervenientul Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând următoarele :

Terenul în suprafaţă de 224 mp, care reprezintă teren aferent terenului de sport al Colegiului Naţional „Zinca Golescu” Piteşti, identificat în schiţele anexe ca S₂, este cuprins în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Piteşti, find situat în zona funcţională a acestei instituţii şi fiind imperios necesar desfăşurării activităţilor unităţii de învăţământ.

De asemenea, această suprafaţa aferentă terenului de sport al Colegiului Naţional „Zinca Golescu” Piteşti este de utilitate publică, importantă în cauză fiind dovada apartenenţei la domeniul public.

Au fost invocate în susținerea argumentelor dispozițiilor art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

În conținutul motivelor de recurs, reclamanta P.E. a arătat următoarele :

In principiu, Curtea de apel Piteşti trebuia să se conformeze indicaţiilor date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia de casare nr. 9658 din 25 noiembrie 2010, care erau obligatorii, în temeiul art. 315 C. proc. civ.

În acest sens, instanţa de apel a dispus administrarea de noi probe, în principal, expertiza tehnică şi cercetarea locală.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de apel, după casare, a aplicat greşit Legea nr. 10/2001, întrucât şi celelalte suprafeţe de teren pot fi restituite în natură.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, în decizia de casare, a considerat că apartenenţa la domeniul public a unor imobile nu constituie un impediment la restituirea în natură a imobilului, însă aceasta trebuie analizată în raport de gradul de afectare cu utilităţi publice.

Pe de altă parte, aşa cum rezultă din probele dosarului, municipiul Piteşti nu a probat apartenenţa la domeniul public a suprafeţelor retrocedate de curtea de apel, prin prezenta decizie, dar şi a celor retrocedate, excepţie terenul de sport.

Din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public, rezultă că, la poziţia nr. 283 - str. Traian, se află 4280 mp, din care 3424 m.p., carosabil şi trotuar - 856 m.p., or, suprafeţele identificate de expert si nerestituite de instanţa nu au nicio legătură cu această destinaţie. Singurul teren menţionat în domeniul public este terenul de sport, din care instanţa a dispus retrocedarea unei suprafeţe, (talazul) de 224 m.p., stabilind că restituirea şi a suprafeţei de 295 m.p. ar afecta procesul educaţional.

Sigur, această suprafaţă aferentă terenului de sport este inclusă în domeniul public, ca urmare a H.G. nr. 17/2002, dată în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, dar trecerea în domeniul public a avut loc după ce se depuseseră notificările, astfel că această trecere are valoarea juridică a unei noi exproprieri, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, în contradicţie flagrantă cu art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.

În același sens, s-a susținut că autorul lor nu şi-a dat consimţământul pentru ca acest teren să aibă destinaţia de teren de sport, adică terenul de sport al Liceului Zinca Golescu.

Aşadar, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 11 alin. (3) din lege, dacă se are în vedere incidenţa art. 16 din aceeaşi lege şi anexa 2 la Legea nr. 10/2001.

În consecinţă, s-a solicitat a fi restituită şi suprafaţa de teren aferentă terenului de sport propriu-zis.

În mod greşit, Curtea de Apel Piteşti a considerat că nu pot fi restituite şi suprafeţele S₅, S₆, S₇, S₈, motivând fie că fac parte din zona de siguranţă a blocurilor, fie că sunt traversate de conducte, fie că sunt spaţii verzi. Or, nu există nicio probă că aceste suprafeţe sunt menţionate în domeniul public.

De asemenea, chestiunea unei zone de siguranţă a blocului n-a fost lămurită prin expertiză, deşi a existat acest obiectiv, la care expertul a fost evaziv în concluzii. În acelaşi sens, din actele aflate la filele 77 şi următoarele din dosarul nou, se afla adresele unităţilor care deţin utilităţi în zonă; pe schiţele anexate la adrese, aceste instituţii au menţionat unde se află conductele, rezultând că ele nu traversează aceste suprafeţe, cum greşit s-a susţinut de intervenienta Asociaţia de proprietari.

În mod greşit, instanţa a admis apelul municipiului Piteşti, şi nu a retrocedat terenul-platforma betonată S₈, pe care a considerat-o cale de acces la blocurile 2, 4 C şi D. În realitate, această porţiune nu este decât calea de acces a proprietarilor garajelor la acestea, or, restituirea garajelor face inutilă reţinerea în domeniul public a acestei suprafeţe.

Astfel, cu privire la aceste suprafeţe, au fost aplicate greşit prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de către recurenta reclamantă P.E., Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa de apel a apreciat că suprafețele de teren S₁, S₄B, S₅, S₆ si S₇ nu pot fi restituite în natură, aspect criticat de către recurenta reclamantă P.E., întrucât, în opinia sa, apartenența acestor suprafețe la domeniul public nu poate determina imposibilitatea restituirii lor în natură, astfel cum ar fi statuat și instanța de recurs în decizia nr. 9658 din 25 noiembrie 2009.

Or, această teză reprezintă o interpretare parțială a normelor legale incidente în această materie și a îndrumărilor date de instanța supremă în decizia de casare cu trimitere.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001: (3) În cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată dispoziţiilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

(4) În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

În același sens, Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 9658 din 25 noiembrie 2009, a ordonat ca instanța de apel să administreze probatorii, din care să rezulte dacă terenurile în litigiu sunt afectate de utilități publice, deoarece expertizele efectuate la instanțele de fond sunt contradictorii.

În consecință, esențial, în cauza dedusă judecății, este afectarea imobilelor în litigiu de utilități publice, iar nu simpla apartenenţă a acestora la domeniul public, cum, în mod eronat, susţine recurenta reclamantă.

Aşadar, instanța de recurs are de analizat modul de aplicare şi interpretare a dispozitiilor legale relevante de către instantele de fond, şi, pentru aceasta, proporţia în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul în litigiu şi dacă există teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001 republicată.

Astfel, suprafața de teren S₁ nu poate fi restituită în natură, întrucat are destinaţia de teren de sport al Liceului Zinca Golescu, deci scopul exproprierii a fost atins, terenul având această destinaţie încă de la construcţia liceului şi fiind afectat procesului educaţional specific şi amenajat în acest scop.

Suprafaţa de teren S₄B nu poate fi restituită în natură, reprezentând o cale de acces indispensabilă către cele trei transformatoare de energie electrică care deservesc trei cartiere din municipiul Pitesti, iar restituirea sa ar face imposibile intervenţiile de urgenţă.

Suprafaţa de teren S₅ reprezintă zona de siguranţă a blocului nr. 3, respectiv spaţiul verde aferent acestuia şi terenul în integralitatea sa este traversat de conducte de utilitate publică, imprejurare stabilită cu certitudine, prin expertiza efectuată în cauză şi cu ocazia cercetării la faţa locului.

Suprafața de teren S₆ are destinația de parc şi întreg terenul este afectat rețelelor de utilitate publică - electricitate, gaze, conducte de canalizare şi apă.

Suprafața de teren S₇ este ocupată de o construcție nouă, autorizată, fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se poate observa că realizarea scopului exproprierii nu are un înţeles restrictiv, neînsemnând numai amprenta la sol a blocurilor sau a altor imobile nou construite, de vreme ce legea nu permite restituirea în natură, în ipoteza în care lucrările ocupă funcţional întregul teren sau când acesta ar fi afectat unor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale.

Sintagma „amenajări de utilitate publică”, definită de dispoziţiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, respectiv căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, etc.

Astfel, terenul de sport, căile de acces, zonele de siguranță, spaţiul de joacă şi spaţiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale, fiind destinate folosinţei normale a ansamblului de blocuri existent în zonă și utilizării de către elevii Liceului Zinca Golescu.

Faptul că, pe o porţiune de teren, nu există construcţii nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren succesorilor reclamantei, atâta vreme cât face parte dintr-un spaţiu conceput şi amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunităţii.

Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este necesar a se face distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.

În acest punct și în considerarea dispozițiilor legale şi argumentelor deja enunțate, instanța de recurs apreciază ca fiind neîntemeiate criticile recurentei reclamante P.E. , întrucât restituirea acestor suprafeţe de teren ar fi de natură a afecta funcţional spaţiul conceput a deservi nevoile comunităţii.

Concluzia existenţei reţelelor de utilitate publică ce străbat terenul a cărui restituire se solicită nu este în contradicţie cu probele administrate, astfel cum susține recurenta, ci se sprijină pe aceste probe. Contextual, după ce instanţa de apel a analizat raportul de expertiză dispus a fi efectuat în rejudecare după casare, în considerarea îndrumărilor instanței de casare, arătând și reținând care sunt lucrările realizate pe fiecare suprafaţă de teren, în mod legal, a concluzionat că suprafețele de teren deja enunțate nu pot fi restituite în natură.

În acelaşi timp, trecerea în domeniul public a suprafeței de teren ce constituie terenul de sport, după momentul formulării notificărilor, nu poate avea valoarea juridică a unei noi exproprieri, astfel cum pretinde reclamanta, întrucât, astfel cum s-a argumentat, nu simpla apartenență la domeniul public a acestei suprafețe de teren face imposibilă restituirea, ci chiar faptul afectațiunii acestei suprafețe, care determină natura sa juridică, aceea de a nu fi teren liber, în sensul Legii nr. 10/2001.

În același sens, nici faptul inexistenței consimțământului autorului reclamantei ca terenul expropriat de la acesta să devină teren de sport, fapt invocat de reclamantă în motivele de recurs, nu determină soluția restituirii în natură a suprafeței de teren având această destinație, câtă vreme ne aflăm pe tărâmul Legii nr. 10/2001, iar nu pe tărâmul exproprierii, iar procedura soluționării contestației este supusă normelor legale speciale, care nu subordonează restituirea în natură sau prin echivalent exprimării sau nu a unui consimțământ valabil pentru afectațiunea unui teren expropriat.

Pentru considerentele expuse, nefiind operant motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă P.E. și continuat de moștenitorii acesteia P.G., B.M.A., A.M.M. împotriva deciziei civile nr. 69 A din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale .

Analizând, corelativ, recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Pitești și intervenienții Inspectoratul Școlar Județean Argeș și Asociația de Proprietari Petrol, instanța de recurs constată că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor succede:

Sub un prim aspect, se observă că ceea ce se aduce în dezbatere, prin criticile formulate în recurs de acești recurenți, critici ce pot fi grupate în mod esențial și care pot primi un răspuns comun, este imposibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de teren pentru care instanța de apel a dispus restituirea în natură, respectiv suprafețele S₂, S₃, S₄A și S₈.

În acest sens, suprafața de teren de 224 mp - S2 reprezintă teren aferent terenului de sport al Colegiului Național Zinca Golescu, Pitești, teren ce nu a fost restituit; pe suprafața de teren S₃, sunt amplasate șapte garaje; suprafața de teren S₄A este afectată de cabluri electrice de joasă și înaltă tensiune, ca și suprafața S₅, care nu a fost restituită, terenurile respective având regim public de stat pentru supraveghere și intervenții la cabluri și fiind traversate oblic de un canal termic, care pleacă de la blocul A și alimentează blocul „R.”, iar suprafața de teren S₈ este traversată de rețeaua de termoficare, care are ca limită punctul termic al orașului și alimentează toate blocurile „C.”.

Or, în considerarea acelorași dispoziții legale enunțate în cadrul analizei recursului reclamantei, respectiv art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 și a interpretării acestor dispoziții, conform căreia există o distincție necesară între teren liber și teren liber ce poate fi restituit în natură, precum și a faptului că suprafețele de teren S₄A și S₈ sunt supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, respectiv dotări tehnico-edilitare subterane, precum și rețele de utilitate publică ce deservesc nevoile comunității, instanța de recurs apreciază că nici acestea nu pot fi restituite în natură.

În ceea ce privește suprafața S₂, reprezentată de terenul aferent terenului de sport al Colegiului Național Zinca Golescu, Pitești, teren ce nu a fost restituit, instanța consideră că este incident principiul ubi eadem est ratio, eadem solutio essem debet, întrucât, nerestituind principalul (terenul de sport), nu se poate admite restituirea accesoriului (terenul aferent acestuia), chiar dacă acesta a fost considerat de către instanța de apel ca fiind teren liber, câtă vreme el fiind aferent terenului de sport îl deservește pe acesta, reprezentând împreună o unitate funcțională necesară desfășurării activităților școlare.

Suprafața de teren S₃, pe care sunt amplasate șapte garaje, deși a fost restituită de instanța de apel, care a considerat aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) ale Legii nr. 10/2001, în sensul că aceste garaje sunt construcții ușoare, demontabile, instanţa de recurs consideră că această suprafață nu poate fi izolată și privită singular, ignorându-se împrejurarea că terenul din fața garajelor este afectat de canale termice, apă caldă și energie termică, precum și canale de apă menajeră, astfel încât, fiind afectat de amenajări de utilitate publică, nu poate fi restituit în natură.

Astfel, prevalența principiului restituirii în natură, ce rezultă din economia Legii nr. 10/2001, nu poate fi absolutizată în toate ipotezele, întrucât ar determina afectarea interesului public, în situația în care terenul pretins este afectat de amenajări de utilitate publică sau, deși aperent liber, suprafețele de teren ar fi astfel fărâmițate, încât ar rămâne fără valoare economică sau, prin restituire, ar fi afectate zonele de siguranță sau s-ar crea dificultăți de acces la utilitățile publice sau la zonele de siguranță, în caz de necesitate.

În acest context, trebuie reamintit că jurisprudența instanței de contencios european, dezvoltată în interpretarea articolului 1 al Primului Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, lasă o largă marjă de apreciere statelor contractante în aprecierea măsurilor ce trebuie dispuse în domeniul proprietății, impunându-se doar respectarea principiului legalității şi cel al proporționalității.

Or, în cauză, prin însăşi dispoziţia nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de Primarul municipiului Pitesti, ce a fost menţinută, i-au fost acordate reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul pretins a fi restituit în natură, astfel încât protecţia dreptului de proprietate, garantat de articolul 1 al Primului Protocol, nu a rămas fără efect util, primind o concretizare specifică, fiind expuse motivele ce au determinat autorităţile competente să aleagă aceste măsuri, consacrate de lege şi aceasta având acces la o procedură, desfăşurată cu respectarea garanţiilor procesului echitabil.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi de intervenienţii Asociaţia de proprietari Petrol, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş împotriva deciziei nr. 69 A din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale; va modifica, în parte, decizia în sensul că, urmare a admiterii apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş în interesul pârâtului Primarul municipiului Piteşti, va schimba în tot sentinţa civilă nr. 143 din 4 mai 2007 a Tribunalului Argeş - Secţia civilă, dispunând respingerea contestaţiei formulată de P.E. şi continuată de moştenitorii P.G., B.M.A., A.M.M. împotriva Dispoziţiei nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia de Proprietari Petrol, în interesul pârâtului Primarul municipiului Piteşti.

În ceea ce privește recursurile exercitate de intervenienţii în interes propriu P.D., I.D., M.A., C.V., G.V., continuat de moştenitoarea G.C., M.G., C.A., P.V., C.G., B.F., L.G., M.F. şi M.L. şi de intervenientul în interes propriu R.M.A. împotriva aceleiaşi decizii, instanța urmează a le respinge, ca nefondate, întrucât, în mod legal, a stabilit instanța de apel că terţele persoane, care pretind un drept/interes propriu asupra terenurilor ce formează domeniul de aplicabilitate al Legii nr. 10/2001, ca lege specială de reparație, nu pot interveni şi nu au calea contestaţiei îndreptate împotriva dispoziţiei sau deciziei de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, întemeiate pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În considerarea acestui articol, are legitimare procesuală activă numai persoana care se pretinde îndreptăţită la restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil ce face obiectul de reglementare al legii speciale şi doar aceasta poate contesta dispoziţia de respingere a notificării sau măsurile dispuse, la secţia civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii deţinătoare.

În consecință, în mod just, au apreciat instanțele de fond că intervenienţii în interes propriu, care şi-ar justifica în prezenta cauză, calitatea procesuală şi interesul, prin invocarea unor drepturi locative asupra garajelor aflate pe terenurile proprietatea intimatei-reclamante, nu au deschisă calea procedurii speciale în justiţie, reglementată de art. 24 din Legea nr. 10/2001, aceasta fiind o lege specială ce derogă de la dreptul comun.

În plus, și din perspectivă procesuală, soluția respingerii recursurilor intervenienților se impune, în raport de soluția dată în recursul pârâtului Primarul municipiului Piteşti şi în cel al intervenientului accesoriu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş.

Argumentele de natură procesuală arătate fac de prisos examinarea celorlate critici expuse de recurenți în conținutul motivelor de recurs, privind fondul raportului dedus judecatii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi de intervenienţii Asociaţia de proprietari Petrol, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş împotriva deciziei nr. 69 A din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia civilă, pentru minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Modifică, în parte, decizia în sensul că, urmare a admiterii apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi a cererii de intervenţie accesorie formulată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş în interesul pârâtului Primarul municipiului Piteşti, schimbă în tot sentinţa civilă nr. 143 din 4 mai 2007 a Tribunalului Argeş - Secţia civilă.

Respinge contestaţia formulată de P.E. şi continuată de moştenitorii P.G., B.M.A., A.M.M. împotriva Dispoziţiei nr. 48 din 16 ianuarie 2006, emisă de pârâtul Primarul municipiului Piteşti şi admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia de Proprietari Petrol în interesul pârâtului Primarul municipiului Piteşti.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta P.E., continuat de moştenitorii P.G., B.M.A., A.M.M., de intervenienţii în interes propriu P.D., I.D., M.A., C.V., G.V., continuat de moştenitoarea G.C., M.G., C.A., P.V., C.G., B.F., L.G., M.F. şi M.L. şi de interveninetul în interes propriu R.M.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 7393/2012. Civil. Revendicare imobiliară....		ICCJ. Decizia nr. 4527/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 6734/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7291/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7294/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 7393/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs