ICCJ. Decizia nr. 1077/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1077/2013
Dosar nr. 52068/3/2011
Şedinţa de la 13 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 03 februarie 2011, sub nr. 5339/63/2011, contestatorul B.N.V. în contradictoriu cu intimatul M.A.N., a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 15953 din 31 decembrie 2010 şi menţinerea pensiei stabilite anterior, plata diferenţelor de pensie cu dobânda legală aferentă.
Prin sentinţa nr. 7232 din 11 mai 2011, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 52068/3/2011."
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 17 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
S-a reţinut că în prezent Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
S-a arătat, totodată, că la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N. a M.A.I. şi S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 03 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului .
S-a constatat că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului.
Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Când o lege specială (nr. 19/2000), care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă,este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) şi aveam o altă lege specială (nr. 119/2010 ) care face trimite la normele de competenţă din legea abrogată, se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.
S-a reţinut că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispoziţiile codului de procedură civilă dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se poate interpreta că, şi în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.
În finalul considerentelor s-a arătat că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
Constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, în conformitate cu art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă Înalta Curte reţine următoarele:
Cererea dedusă judecăţii este o contestaţie împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, şi anume C.P. din cadrul M.A.N.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanţei s-a făcut la data de 03 februarie 2011.
La data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva casei naţionale de pensii şi asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtului”.
Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanţei, şi anume 03 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „cererile îndreptate împotriva casei naţionale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”.
Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.
Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1076/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1078/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
