ICCJ. Decizia nr. 1078/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1078/2013
Dosar nr. 38885/3/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2013
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 38885/3/2010, la data de 16 august 2010, reclamanţii P.I. şi P.S. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, aşa cum a fost completată, contestaţie împotriva hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 9 din 22 iulie 2010 emisă de intimată, solicitând să se dispună anularea acesteia.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin hotărârea contestată s-a dispus să li se acorde despăgubiri în cuantum de 80.971 RON, conform art. 4 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 198/2004, completată şi modificată şi art. 4 alin. (13) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 aprobate prin H.G. României nr. 434/2009, ca urmare a exproprierii suprafeţei de teren de 60 mp şi a gardului de împrejmuire de 20 m.p., proprietatea reclamanţilor, situată în Bucureşti str. Gh. Ionescu Siseşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 83/2/2008 a fost consfinţită decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 prin care, respingându-se întâmpinarea reclamanţilor din prezenta cauză, s-a dispus exproprierea proprietăţii lor în suprafaţă de 60 m.p. teren şi 20 m.p.. gard de împrejmuire, proprietate situată în Bucureşti, str. Gh. Ionescu Siseşti, sector 1 şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 220.533 RON.
Reclamanţii au arătat că la 08 iulie 2010 au depus la Primăria Municipiului Bucureşti cererea de punere în executare a Deciziei nr. 91 din 25 octombrie 2007, la care s-a făcut referire, însă, după câteva zile au fost convocaţi de intimată la discuţii, împrejurare în care li s-a adus la cunoştinţă că s-a făcut o altă evaluare a terenului. Obiecţiunile reclamanţilor argumentate de sentinţa civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 au fost respinse.
Din cele menţionate rezultă că atât exproprierea cât şi cuantumul despăgubirilor au intrat în puterea lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008. Pe cale de consecinţă aceste chestiuni de drept - exproprierea şi despăgubirea - nu mai pot forma obiectul unei măsuri jurisdicţionale administrative.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 februarie 2011, tribunalul a respins excepţia puterii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii invocate de reclamanţi, ca neîntemeiate.
Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 25 mai 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 23 august 2011, au declarat apel contestatorii P.I. şi P.S.
Prin decizia civilă nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, iar „acţiunea formulată se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii”.
Împrejurarea că anterior emiterii hotărârii contestate fusese declanşată o procedură de expropriere pentru utilitate publică, conform procedurilor administrative prevăzute de Legea nr. 33/1994 este lipsită de relevanţă în privinţa aspectului stabilirii despăgubirilor, cât timp acesta nu a fost analizat şi soluţionat definitiv de tribunal, după parcurgerea procedurii judecătoreşti prevăzute de acelaşi act normativ în cadrul din materia exproprierii.
Apelanţii ignoră faptul că, în conformitate cu Legea nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape distincte: etapa stabilirii şi declarării utilităţii publice; etapa administrativă, în care se realizează măsurile pregătitoare exproprierii, incluzând o procedură cu această natură supusă în final unui control judecătoresc, în faţa instanţei de contencios administrativ; etapa judiciară, în care, conform art. 21 şi urm. din acest act normativ, tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, la cererea expropriatorului, verifică dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi stabileşte despăgubirile.
Prin urmare, prin decizia nr. 91 din 25 octombrie 2007, emisă de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor constituită în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, conform procedurii comune prevăzute Legea nr. 33/1994, nu s-a dispus exproprierea suprafeţei de 60 mp teren şi 20 m.p. împrejmuire şi nici nu s-a stabilit valoarea despăgubirilor pentru expropriere, cum pretind apelanţii, ci s-a respins întâmpinarea apelanţilor, proprietarii imobilului din Bucureşti, str. Gheorghe Ionescu Siseşti, sectorul 1, făcându-se totodată menţiunea că, în condiţiile necontestării sumei propuse, „se va menţine propunerea de acordare a despăgubirilor”.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, prin decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009, unde se arată expres că, având în vedere competenţa materială specială a Tribunalului Bucureşti pentru stabilirea despăgubirilor, prevăzută de art. 21-23 din lege, este inadmisibilă discutarea acestui aspect în faţa curţii de apel în cadrul soluţionării contestaţiei la dispoziţia emisă în soluţionarea întâmpinării”.
În măsura în care expropriatorul, aplicând legea specială în materie şi H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 a stabilit o despăgubire care a fost contestată (neexistând alte despăgubiri „stabilite” anterior, în baza Legii nr. 33/1994, după cum deja s-a precizat), tribunalul a procedat corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în referire la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, punând în discuţie necesitatea efectuării unei expertize tehnice de evaluarea a imobilului expropriat, expertiză refuzată însă de către reclamanţi .
În ceea ce priveşte încălcarea, prin emiterea hotărârii contestate, a principiilor constituţionale şi a legislaţiei europene privind exproprierea cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, instanţa de apel a constatat doar că hotărârea a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 198/2004, dispoziţii ce au făcut obiectul controlului de constituţionalitate la Curtea Constituţională, care, în Decizia nr. 910/2009 a statuat că „Legea nr. 198/2004, în ansamblul său, conţine dispoziţii care asigură cadrul legal privind procedura de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, apărarea dreptului de proprietate si a dreptului de a contesta, pe cale judiciară, cuantumul despăgubirilor, în acord cu dispoziţiile constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern şi să respecte un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii, 1986)”.
Împotriva deciziei nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au formulat recurs reclamanţii P.I. şi P.S., prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenţii reclamanţi au arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că nu există putere de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de Apel Bucureşti.
Dacă s-ar admite opinia greşită a instanţei de apel, în sensul că sentinţa civilă pronunţată în Dosarul nr. 83/2/2008 de către Curtea de Apel Bucureşti nu priveşte şi aspecte ale cuantumului despăgubirii acordate prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, cu atât mai mult rezultă că valoarea despăgubirilor de 220.533 lei din această hotărâre este definitivă, ea nefiind niciodată contestată. Ca o consecinţă, ulterior nu se mai putea emite o altă hotărâre de către comisie cu altă valoare.
Dispoziţiile art. 5 şi 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004 retroactivează.
Astfel, dispoziţiile art. 5 şi 6 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 434/2009 de aplicare a Legii nr. 198/2004 au în vedere procedura exproprierii, necesare în viitor, pentru realizarea lucrărilor de interes public, procedură care s-a efectuat deja pentru imobilul din prezenta cauză.
Din moment ce procedura exproprierii silite s-a desfăşurat nu se impune o nouă procedură a exproprierii şi acordării de noi despăgubiri pentru că s-ar încălca şi dispoziţiile sentinţei civile nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost considerată legală prima procedură a exproprierii silite şi a despăgubirilor în cuantum de 220.523 lei.
Recurenţii reclamanţi au mai susţinut că efectuarea unei expertize evaluatorii în cauză nu se impunea, deoarece nu au contestat valoarea bunului expropriat, valoare precizată în Hotărârea nr. 9/2010, ci au contestat hotărârea în întregul ei faţă de împrejurarea că anterior s-a emis Hotărârea nr. 91/2007 validată prin sentinţa civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 de către Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă.
De asemenea, au argumentat că instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la modalitatea de aplicare a acestei legi, aplicare prin care nu s-a respectat dispoziţiile cuprinse în conţinutul său.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce se succed:
Litigiul prezent este generat de faptul că faţă de reclamanţi s-a declanşat procedura de expropriere a unui teren aflat în proprietatea lor, pentru cauză de utilitate publică de interes local în vederea realizării obiectivului “Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Siseşti - Bd. Ionescu de la Brad”, nemulţumirea acestora constând în cuantumul concret al despăgubirilor cuvenite acordate prin Hotărârea nr. 9 din 22 iulie 2010 emisă de Municipiul Bucureşti - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, considerând ca fiind stabilit în mod definitiv cuantumul despăgubirilor prin Hotărârea nr. 91/25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994, în valoare de 220,523 lei.
Demarându-se procedura de expropriere, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 33/1994 şi fiind notificat, în cadrul procedurii de drept comun prevăzută de Legea nr. 33/1994, reclamanţii au formulat întâmpinare prin care şi-au arătat nemulţumirile sub aspectul măsurii exproprierii, însă Comisia specială constituită în baza Deciziei nr. 1254 din 17 august 2006 a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 a respins întâmpinarea cu motivarea că aceasta nu a fost dovedită, reţinându-se că nu s-au formulat obiecţii asupra sumei propuse cu titlu de despăgubire.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat contestaţie, respinsă prin sentinţa civilă nr. 2098 din 01 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 83/2/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Totodată, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, Parlamentul României a declarat ca fiind de utilitate publică toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, în aceste lucrări încadrându-se şi proiectul „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Siseşti - Bd. Ion Ionescu de la Brad”.
În conformitate cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanşarea procedurii de expropriere pentru toate imobilele rămase de expropriat pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Sisesti - Bd. Ion Ionescu de la Brad”, printre care şi imobilul situat în Bucureşti, str. Gheorghe Ionescu Sisesti, sector 1, proprietatea reclamanţilor.
Drept urmare, expropriatorul Municipiul Bucureşti a continuat procedura de expropriere în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 198/2004, procedura finalizându-se prin emiterea hotărârii contestate în prezenta cauză.
Critica recurenţilor reclamanţi în sensul că valoarea despăgubirilor a fost stabilită cu “putere de lucru judecat” prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor, în faza administrativă a exproprierii iniţiată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994, este nefondată.
Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalităţile, atribuţiile autorităţilor publice în materie, măsurile prealabile şi premergătoare exproprierii, exproprierea şi stabilirea despăgubirilor, plata acestora şi punerea în posesie a expropriatorului.
Drept urmare, având în vedere voinţa legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele exproprierii redate în Capitolele 2, 3, 4 şi 5 din lege, rezultă că pentru etapele declarării utilităţii publice şi a măsurilor premergătoare exproprierii, controlul legalităţii actelor administrative revine instanţelor de contencios-administrativ.
Aceasta reiese din art. 20 alin. (1) ultimul din Cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum şi proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită potrivit art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ”.
Acest text coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 23 alin. (2), cuprinse în Cap. 4 „Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor” relevă suficient de clar că soluţionarea cererii de expropriere cade în competenţa tribunalului judeţean sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere, instanţă datoare a verifica dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi totodată stabilirea despăgubirilor.
În cazul în speţă, procedura a demarat, aşa cum s-a arătat mai sus, în baza dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în Capitolul III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului şi a ofertelor de despăgubire, precum şi în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale.
În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii şi titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condiţiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligaţia expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.
De asemenea, conform art. 31 din Legea nr. 33/1994, punerea în posesie a expropriatorului se poate efectua numai după îndeplinirea obligaţiilor privind despăgubirea, iar în cazul terenurilor cultivate şi a celor cu plantaţii, numai după ce recoltele au fost culese.
Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie pe drumuri de interes naţional, judeţean şi local, care, declară de plano ca fiind de utilitate publică toate drumurile de interes naţional, judeţean şi local - art. 2, şi de importanţă strategică şi de securitate naţională toate drumurile de interes naţional - art. 1 alin. (2).
Considerându-se nemulţumit de măsura exproprierii şi de traseul ales, reclamanţii au formulat întâmpinare care a fost soluţionată de comisia specială prin Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, iar contestaţia împotriva acestei hotărâri a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 3466 din 23 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Aceasta însă, nu înseamnă că după parcurgerea acestei faze, care este definită ca „premergătoare exproprierii” chiar de lege, reclamanţii, în situaţia în care nu se învoiesc cu privire la despăgubirile ce li se cuvin, să ceară ca ele să fie stabilite chiar de tribunal, prin toate mijloacele de probă admise de lege, în condiţiile art. 23 şi 24 din Cap. 4 al legii, cu titlu „Exproprierea şi stabilirea despăgubirilor”, deoarece, aşa după cum chiar ei susţin în prezenta acţiune, nu se opun exproprierii.
Mai mult, în considerentele Deciziei nr. 3466 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, în cadrul soluţionării contestaţiei la dispoziţia emisă în soluţionarea întâmpinării, este inadmisibilă discutarea cuantumului despăgubirii în faţa instanţei de contencios administrativ, având în vedere competenţa materială specială a Tribunalului Bucureşti pentru stabilirea despăgubirilor, motiv pentru care nici nu mai putea fi reţinut caracterul “definitiv” al cuantumului despăgubirii invocat de recurenţii reclamanţi în prezenta cauză.
Drept urmare, Hotărârea nr. 91 din 25 octombrie 2007, contrar susţinerilor recurenţilor reclamanţi, nu are autoritate de lucru judecat în privinţa cuantumului despăgubirilor, întrucât, pe de o parte, a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul civil, acceptarea despăgubirilor acordate prin respectiva hotărâre neputându-se realiza decât în condiţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, după sesizarea tribunalului de către expropriator. Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză.
În acest sens sunt şi prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 (art. 21-27 din această lege reprezintă norme de trimitere în cadrul contestaţiilor formulate de expropriatorul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor stabilite în procedura exproprierilor derulate în condiţiile legii speciale, Legea nr. 198/2004), potrivit cărora, chiar şi în cazul unei învoieli între expropriat şi expropriator asupra despăgubirii, instanţa este cea care ia act de această învoială, iar dacă părţile nu se învoiesc, va stabili instanţa despăgubirea.
De asemenea, nici susţinerea că art. III din Legea nr. 184 din 21 octombrie 2008 conform căruia „orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă” ar constitui un impediment legal nu poate fi reţinută, întrucât aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanţa judecătoreasă competentă.
per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, în sensul celor invocate de recurenţii reclamanţi, dispoziţiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuauntumului despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege, ar fi lipsite de eficienţă juridică.
Drept urmare, Înalta Curte constată că dispoziţia nr. 9/2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local „Supralărgire str. Gheorghe Ionescu Siseşti – Bd. Ionescu de la Brad”, care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă Hotărârea nr. 91/2007, respectiv Hotărârea nr. 267 din 02 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local „Supralărgire Str. Gheorghe Ionescu Siseşti – Bd. Ionescu de la Brad”, motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor.
Nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispoziţiilor din Convenţie raportat la modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenţia şi jurisprudenţa Curţii europene sunt incidente în caz de conflict între norma europeană şi cea din legea internă, iar nu în caz de aplicare greşită a normei interne.
Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.I. şi P.S. împotriva deciziei nr. 780/ A din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1089/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
