ICCJ. Decizia nr. 1075/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1075/2013
Dosar nr. 3946/89/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 28 februarie 2013
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 1300/115/2011, reclamanta B.C. a chemat în judecată pârâtul Clubul Sportiv „U.R." solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 19.200 RON, reprezentând drepturi salariale, cu cheltuieli de judecată.
În drept a invocat dispoziţiile art. 82 coroborat cu art. 112 şi urm. şi art. 274 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 281 - 291 C. muncii.
Prin Sentinţa civilă nr. 1513 din 18 octombrie 2011, Tribunalul Caraş-Severin a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa.
În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut că natura juridică a înscrisului încheiat de părţi este una civilă şi nu de dreptul muncii, astfel competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Reşiţa.
Prin Sentinţa civilă nr. 2458 din 10 septembrie 2012 Judecătoria Reşiţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantă în favoarea Tribunalului Vaslui.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Reşiţa a reţinut următoarele:
Prin contractul încheiat între părţi, reclamanta s-a obligat să practice jocul de handbal pentru clubul sportiv pârât, în schimbul primirii unui salariu lunar de 4.800 RON.
Din analiza clauzelor contractuale rezultă că acest contract prezintă caracteristicile speciale ale unui contract de muncă în sensul dispoziţiilor legislaţiei muncii (art. 17 C. muncii).
Mai mult decât atât, în capitolul intitulat „Drepturile jucătoarei" părţile au stabilit că jucătoarea va beneficia pe perioada contractului de carte de muncă.
Instanţa a apreciat că voinţa internă, reală a părţilor la momentul semnării acestei convenţii a fost să încheie un raport juridic de muncă.
Ori, potrivit art. 269 C. muncii republicat, judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform C. proc. civ., competenţa aparţinând instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.
C. proc. civ. în art. 2 alin. (1), lit. c) stipulează că: „Tribunalul judecă, în primă instanţă, conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe".
Cum în prezenta cauză s-a făcut dovada că reclamanta are domiciliul pe raza municipiului Vaslui, instanţa, având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 159 pct. 2 C. proc. civ., a admis excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Reşiţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Această instanţă prin Sentinţa civilă nr. 1758 din 6 decembrie 2012 a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei la Judecătoria Reşiţa reţinând asupra necompetenţei sale materiale următoarele:
Contractul încheiat între părţi are natura juridică a unei convenţii civile, simpla întrunire a elementelor privind executarea unei obligaţii (aceea de a participa la jocuri, antrenamente, cantonamente, etc.) şi de a primi o remuneraţie, neputându-l transforma în contract de muncă supus dispoziţiilor Legii nr. 53/2003.
Deşi se aduc în sprijinul calificării acestuia ca şi contract individual de muncă o serie argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul acestuia se regăsesc şi clauze care îl fac incompatibil cu un contract individual de muncă.
Astfel, contractul individual de muncă nu poate fi afectat de o condiţie rezolutorie (cum este cea de la art. 15 - dacă la sfârşitul ediţiei de campionat echipa retrogradează, jucătoarea devine liberă de contract, niciuna din părţi neavând pretenţii) deoarece s-ar eluda dispoziţiile legislaţiei muncii care stabilesc limitativ temeiurile şi condiţiile încetării sale.
De asemenea, rezilierea, ca modalitate de desfiinţare a unui contract, este incompatibilă cu dispoziţiile din legislaţia muncii, ori părţile în art. 8 din contract au prevăzut o astfel de modalitate de desfiinţare a contractului încheiat.
Atât timp cât părţile au libertatea de alegere, instanţa de judecată nu se poate substitui părţilor şi printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract individual de muncă.
Având în vedere această libertate de alegere, eficienţă în clarificarea juridică a actului încheiat nu se poate da decât clauzei cuprinse în art. 17 din contract în care se prevede că acesta este încheiat în concordanţă cu regulamentele forurilor de specialitate - F.R.P., F.E.H. şi F.I.H.
Faţă de aceste considerente, competenţa în prezenta cauză este cea de drept comun, de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Reşiţa.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Elementul esenţial pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii este stabilirea naturii contractului încheiat între părţi, pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţiile.
În acest sens, Curtea constată că potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenţie civilă în condiţiile legii.
Prin urmare, în speţă este necesar să se stabilească dacă acest contract este guvernat de legislaţia muncii sau reprezintă o convenţie civilă.
Din analiza contractului încheiat între părţi rezultă că acesta are natura unui contract de muncă, deoarece cuprinde elementele generale ale unui contract de muncă, prevăzute de art. 17 C. muncii respectiv: obligaţia reclamantei de a se pregăti şi a juca handbal în cadrul echipei pârâtei (prestarea muncii), în raport de obligaţia pârâtei de a-i achita un salariu (intitulat chiar astfel în cuprinsul contractului) de 4.800 RON, lunar, precum şi de a-i acorda alte drepturi specifice activităţii sportive (asigurare de sănătate, taxe de studii la universitate, locuinţă, prime de obiectiv şi victorii, două mese pe zi) şi carte de muncă pe perioada contractului. în contract sunt prevăzute şi unele clauze speciale conform art. 20 din C. muncii, respectiv confidenţialitatea şi formarea profesională.
De asemenea, contractul încheiat între părţi cuprinde şi clauzele esenţiale prevăzute de art. 17 alin. (2) C. muncii, stabilindu-se printre altele durata contractului şi durata concediului de odihnă.(20 de zile, conform art. 6 din contract).
Fiind întrunite elementele esenţiale ale contractului încheiat, respectiv prestarea muncii de către salariat şi subordonarea salariatului faţă de angajator, având în vedere caracterul cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ şi cu executare succesivă, precum şi obligaţiile asumate de părţi ce au caracterul obligaţiilor specifice raporturilor de muncă, din punct de vedere material, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Vaslui, în baza art. 2 pct. 1, lit. c) C. proc. civ., în raport de art. 269 C. muncii.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2013. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 98/2013. Civil → |
|---|
