ICCJ. Decizia nr. 1125/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1125/2013
Dosar nr. 75271/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 4 martie 2013
Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:
La data de 21 octombrie 2011, contestatoarea D.M. în contradictoriu cu intimata SC S.C. SRL Ilfov, a solicitat instanţei de judecată să dispună anularea Deciziei de concediere din 23 septembrie 2011, repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reintegrării sale în postul deţinut anterior cu obligarea pârâtei la plata drepturilor legale, conform art. 78 C. muncii, respectiv a sumei de 820 RON cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 01 septembrie - 23 septembrie 2011, a sumei de 328 RON net reprezentând compensarea în bani a unui număr de 6 zile concediu de odihnă neefectuat, a sumei de 1.500 RON reprezentând compensaţia acordată la încetarea contractului de muncă, la plata contribuţiei individuale de asigurări sociale datorată de angajator pe perioada 23 septembrie 2010 - 23 octombrie 2011, obligarea pârâtei la plata contribuţiei C.A.S.S. pe acelaşi interval şi la suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri băneşti ca urmare a daunelor morale ocazionate de desfacerea abuzivă a contractului precum şi obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Buzău, secţia I civilă, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa nr. 1539 din 16 noiembrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.
Prin Sentinţa nr. 8064 din 08 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Tribunalului Buzău în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În raport de data sesizării instanţei, respectiv, 21 octombrie 2011, competenţa de soluţionare a litigiului, în raport cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.
În acest context al analizei, în raport de actele dosarului, de declaraţia reclamantei consemnată în încheierea de şedinţă din data de 7 august 2012 (Dosar nr. 75271/3/2011 - Tribunalul Bucureşti) rezultă cu evidenţă că domiciliul de fapt al reclamantei este cel din Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, iar adresa din Bucureşti, str. V., sector 2, a fost indicată în cererea introductivă pentru comunicarea actelor de procedură, reprezentând domiciliul procesual ales.
Cum domiciliul de fapt al reclamantei este cel din judeţul Buzău, pe cale de consecinţă instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalul Buzău, întrucât alegerea unui domiciliul procesual nu prezintă relevanţă din punct de vedere al competenţei teritoriale a instanţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1124/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1119/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
