ICCJ. Decizia nr. 1139/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1139/2013
Dosar nr. 9982/11/2010
Şedinţa publică din 5 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 iunie 2008 la Judecătoria Marghita, reclamantul B.E.A.L. a chemat în judecată pe pârâţii P. Oraşului Valea lui Mihai, P. Oraşului Valea lui Mihai şi C.L. Valea lui Mihai, solicitând evacuarea acestora din imobilul înscris în CF nr. X Valea lui Mihai, nr. top. X, Y în natură teren şi construcţii, sub sancţiunea de daune cominatorii de 500 RON pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a sentinţei până la eliberarea efectivă a imobilului, cu cheltuieli de judecată.
Prin cerere reconvenţională, pârâţii au solicitat să se constate că au un drept de retenţie asupra imobilului identificat în petitul cererii, până la achitarea integrală a sumei de 850.521 RON, solicitată cu titlu de pretenţii în Dosarul nr. 1192/255/2007 al Tribunalului Bihor.
Prin Sentinţa civilă nr. 222 din 22 februarie 2010, Judecătoria Marghita a dispus evacuarea din imobil, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii şi a disjuns capătul de cerere privind dreptul de retenţie, cu trimitere spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.
Prin Decizia civilă nr. 227 A din 28 iunie 2010, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 222/2010 a Judecătoriei Marghita, pe care a anulat-o, şi având în vedere valoarea obiectului litigiului de peste 500.000 RON, a reţinut cauza spre soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia civilă.
Referitor la încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2010, prin care s-a disjuns capătul din cererea reconvenţională privind acţiunea în pretenţii formulată de P. Valea lui Mihai şi conexarea cu Dosarul nr. 1192/255/2007 al Tribunalului Bihor, s-a reţinut că, deşi această măsură a fost luată de către o instanţă necompetentă material, având în vedere litispendenţa între acest capăt de cerere şi acţiunea aflată pe rolul Tribunalului Bihor, această măsură este corectă pe fond, astfel că nu se impune anularea, spre a se dispune acelaşi lucru de către instanţa competentă.
Prin Decizia civilă nr. 1441/R din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 227 A din 28 iunie 2010 a Tribunalului Bihor.
Dosarul având ca obiect acordarea dreptului de retenţie, capăt de cerere disjuns, a fost înregistrat sub nr. 8311/111/2011, acordându-se termen de judecată la 23 septembrie 2011, pentru ca instanţa învestită cu soluţionarea Dosarului nr. 1192/255/2007 al Tribunalului Vâlcea să se pronunţe asupra oportunităţii formării acestuia.
S-a reţinut că la termenul de judecată din 29 iunie 2011, reclamantul a arătat că solicită evacuarea doar din parterul imobilului.
Prin Sentinţa civilă nr. 1374/C din 8 iulie 2011, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de B.E.A.L. şi a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul parter înscris în CF nr. X Valea lui Mihai, nr. top. X şi Y.
S-au respins restul pretenţiilor şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamantul este proprietarul imobilului înscris în CF nr. X Valea lui Mihai nr. top. X şi Y în baza Sentinţei civile nr. 595/P/2000 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 188/a/2006 a Curţii de Apel Oradea.
În baza sentinţei menţionate s-a constatat că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului, s-a dispus rectificarea înscrierilor din cartea funciară în sensul radierii înscrierii de sub B 1 şi restabilirea situaţiei anterioare în favoarea lui B.R. S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma lui B.R. se compune din imobilul menţionat, ce revine în întregime reclamantului B.E., în calitate de unic moştenitor.
Cu motivarea că dreptul de proprietate presupune exercitarea tuturor atributelor, inclusiv exercitarea dreptului de folosinţă şi posesie, tribunalul a admis cererea de evacuare, reţinând că pârâţii nu deţin niciun titlu asupra imobilului.
În ceea ce priveşte daunele cominatorii, instanţa a apreciat că nu se impune acordarea acestora, ci eventual, dacă reclamantul va întâmpina opoziţie din partea pârâţilor în faza executării, se poate face aplicarea dispoziţiilor art. 580 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, calificat ca apel în şedinţa publică din 16 mai 2012, pârâţii P. Oraşului Valea lui Mihai şi C.L. Valea lui Mihai, solicitând, în principal casarea cu trimitere spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea în parte în sensul respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamant.
În şedinţa publică din 4 iulie 2012, reprezentanta apelantelor a arătat că acestea sunt de acord cu eliberarea imobilului situat la parter, clădirea veche reprezentând fostul conac, restituit reclamantului în natură, însă solicită a se respinge cererea de evacuare din corpurile noi de clădire situate la parter.
S-a reţinut de către instanţa de apel că reprezentanta intimatului reclamant a fost de acord cu această cerere, respectiv cu evacuarea pârâtelor din clădirea veche de la parter, depunând şi probe pentru a dovedi că respectivul imobil nu este folosit.
Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 48 din 11 iulie 2012, a admis apelul pârâţilor şi a schimbat în parte Sentinţa nr. 1374/C din 8 iulie 2011 a Tribunalului Bihor în sensul că a dispus evacuarea pârâţilor din imobilul parter - clădire veche, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere învoiala intervenită între părţi, respectiv împrejurarea că ambele părţi au fost de acord ca evacuarea să se dispună doar în privinţa imobilului în litigiu, înscris în CF nr. X Valea lui Mihai, reprezentând parterul imobilului - clădirea veche, fără a-şi mai susţine celelalte cereri.
Împotriva deciziei menţionate şi a încheierii de şedinţă din 4 iulie 2012 ale Curţii de Apel Oradea a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.E.A.L., solicitând casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că, atât prin încheiere, cât şi prin decizia menţionată, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., critică ce se întemeiază pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că, în mod nelegal, s-a luat act de achiesarea reprezentantului său la pretenţiile apelanţilor, ceea ce echivalează cu o renunţare parţială la judecata cererii introductive.
S-a învederat că valabilitatea acestui act procesual de dispoziţie este condiţionată de existenţa unui mandat special acordat apărătorului de către titularul dreptului, mandat ce nu a existat.
De asemenea, recurentul reclamant a susţinut că, faţă de efectele evidente ale unui astfel de act, vătămarea ce i-a fost pricinuită nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual invalidat (de reclamant), cu consecinţa firească a desfiinţării hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul acestuia.
Intimaţii P. Oraşului Valea lui Mihai, P. Oraşului Valea lui Mihai şi C.L. Valea lui Mihai au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au arătat că imobilul proprietatea recurentului, fostul conac, este liber şi au fost de acord ca acesta să fie predat, astfel că solicitarea de evacuare a rămas fără obiect.
Examinând criticile invocate de recurentul reclamant, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin considerentele încheierii de şedinţă de la 4 iulie 2012, instanţa de apel a reţinut că reprezentanta apelanţilor este de acord cu eliberarea imobilului situat la parter, clădirea veche reprezentând fostul conac, restituit reclamantului în natură, însă solicită să se respingă cererea de evacuare din corpurile noi de clădire - parter. S-a reţinut, totodată, că reprezentata intimatului-reclamant a arătat că este de acord cu această cerere, respectiv evacuarea pârâtelor din clădirea veche - parter.
Ulterior, prin considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că ambele părţi au fost de acord ca evacuarea să se dispună doar în privinţa imobilului în litigiu, înscris în CF nr. X Valea lui Mihai, reprezentând parter - clădire veche, motiv pentru care a dat eficienţă învoielii părţilor, fără a analiza criticile invocate de apelanţi.
Raportat la obiectul cauzei, achiesarea reprezentantului reclamantului-intimat la pretenţiile pârâţilor apelanţi echivalează cu o renunţare parţială la judecata acţiunii, act procesual de dispoziţie a cărui valabilitate este condiţionată de existenţa unui mandat special acordat apărătorului de către titularul dreptului.
Dispoziţiile art. 69 alin. (1) C. proc. civ. dispun, în mod neechivoc, că „recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările, precum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale".
Reprezentarea urmează regulile mandatului ad litem, avocatul reprezentându-şi clientul în temeiul contractului încheiat cu acesta, mandatul având caracterul unui mandat general, care nu cuprinde şi actele de dispoziţie.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei şi încheierii recurate, instanţa de apel nu a verificat existenţa unei astfel de împuterniciri, nici reprezentanta intimatului-reclamant neexhibând un asemenea act.
Luând act de înţelegerea intervenită între reprezentanţii părţilor, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre în temeiul unui act de dispoziţie al mandatarului părţii, fără ca acesta să fie împuternicit în baza unei procuri speciale în acest sens.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin îndeplinirea actului cu neobservarea formelor legale, reprezentantul reclamantului fiind de acord cu pretenţiile pârâţilor fără să fie împuternicit în acest sens de către mandantul său, s-a pricinuit părţii o vătămare evidentă, prin faptul că s-a recunoscut implicit un drept locativ în favoarea apelanţilor pârâţi, asupra imobilului aflat în proprietatea recurentului.
În consecinţă, se va constata că vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual invalidat de reclamant, cu consecinţa desfiinţării hotărârii judecătoreşti pronunţate în temeiul acestuia.
Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantul B.E.A.L., să se caseze decizia recurată şi să se trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând a fi examinate criticile formulate prin motivele de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B.E.A.L. împotriva Deciziei nr. 48 A din 11 iulie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1140/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1137/2013. Civil → |
|---|
