ICCJ. Decizia nr. 119/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 119/2013

Dosar nr. 2213/1/2011

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2013

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, revizuentul V.C.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1168 din 10 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, considerând ca fiind potrivnică deciziei nr. 2482 din 1 aprilie 2010 a aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii, revizuentul a reluat criticile formulate pe fondul cauzei.

La termenul din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct 7 C. proc. civ., chestiune pusă în discuţia contradictorie a părţilor la termenul de dezbateri din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte va admite excepţia, pentru următoarele considerente:

Revizuentul a solicitat instanţei anularea deciziei civile nr. 1168 din 10 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe temeiul dispoziţiilor art 322 pct. 7 C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare şi nedevolutive, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este în contradicţie cu decizia civilă nr. 2482 din 1 aprilie 2010, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin această din urmă sentinţă, s-a admis recursul declarat de reclamant (revizuent în prezenta cauză), s-a casat sentinţa tribunalului şi s-a trimis cauza spre rejudecare când, în faza procesuală a recursului, s-a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceleaşi calităţi.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri îşi are suportul în respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin această cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunţate.

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiţiei ca aceasta să fie dată în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorităţii lucrului judecat conform art. 1201 C. civ..

Prin sintagma „aceeaşi pricină" se înţelege întrunirea condiţiei triplei identităţi cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat al celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri. Textul nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, dar în cicluri procesuale diferite, prima fiind o decizie de casare cu trimitere pronunţată de instanţa de recurs, iar cea de a doua o decizie de respingere a recursului, pronunţată ulterior de aceeaşi instanţă.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluţiile atacate ca fiind contradictorii fiind date în aceeaşi cauză în două cicluri procesuale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul V.C.I..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 1168 din 10 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuentul V.C.I..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 119/2013. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Fond