ICCJ. Decizia nr. 1336/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1336/2013
Dosar nr. 6/3/2010
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 5174 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei ianuarie - decembrie 2006; a fost respinsă acţiunea privind pretenţiile aferente acestei perioade ca fiind prescris dreptul material la acţiune; a fost admisă în parte acţiunea formulată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi a fost obligată pârâta CN L.R. SA la plata sumei de 17.594.901,55 RON pretenţii şi 4.206 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat obligarea pârâtei CN L.R. SA la plata sumei de 100.001 RON aferentă anilor 2006 - 2008; sub motiv că pârâta refuză plata sumei datorată de ea pe temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000.
Tribunalul a mai constatat că pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca inadmisibilă deoarece nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii; că pentru perioada ianuarie - decembrie 2006 dreptul reclamantei este prescris; şi că, pe fond, pârâta nu datorează sumele pretinse de reclamantă deoarece textul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 nu-i este aplicabil, fiind incident doar societăţilor comerciale ce necesită obţinerea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţilor de jocuri de noroc şi care trebuie să achite taxă de licenţă.
Analizând cererea, tribunalul a constatat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu este întemeiată deoarece părţile s-au judecat în procedura somaţiei de plată, astfel că pârâta ştia de pretenţiile reclamantei.
Cu privire la excepţia dreptului material la acţiune, tribunalul a admis-o, reţinând că dreptul material la acţiune pentru sumele pretinse pe perioada ianuarie - decembrie 2006 este prescris având în vedere data introducerii acţiunii.
Pe fond, tribunalul a reţinut că nu poate fi primită teza pârâtei deoarece textul art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 stabileşte că Ministerul Tineretului şi Sportului îşi asigură sursele de finanţare din încasările R.A.L.N., că O.U.G. nr. 159/1999 prevede, printre altele, că dividendele nete realizate se fac venit la bugetul de stat pentru finanţarea obiectivelor de interes public naţional; că nu poate fi reţinută teza pârâtei privind exceptarea de la obligaţia de a vira contribuţia aferentă sumelor percepute pentru participarea la jocurile de noroc în temeiul art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 întrucât aceasta ar beneficia de licenţă în temeiul legii; că legea nu distinge între organizatorii jocurilor de noroc după structura capitalului social ori forma de organizare.
În concluzie, tribunalul a decis că pretenţia reclamantei la plata sumei de 17.594.901,55 RON este întemeiată.
La 6 iunie 2011 CN L.R. SA a declarat apel, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.
La 13 octombrie 2011 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a declarat că înţelege să adere la apelul formulat de CN L.R. SA, criticând soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru anul 2006.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că apelurile nu sunt fondate.
Curtea a observat că obligaţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 în sarcina organizatorilor de pronosticuri şi pariuri sportive autorizaţi, în condiţiile legii, de comisia de autorizare a jocurilor de noroc este o datorie legală. Suma arătată nu are regimul datoriilor fiscale ori a altor contribuţii fiscale. Având în vedere că pârâta apelantă este o societate comercială, verificarea executării obligaţiei legale arătate cade în competenţa jurisdicţiei comerciale după criteriul accesorialităţii.
În consecinţă, nu este fondată critica apelantei L.R.
S-a apreciat că nu este fondată nici cea de-a doua critică întrucât scopul concilierii directe nu poate fi realizat având în vedere, pe de o parte, faptul că părţile s-au judecat în cadrul procedurii somaţiei de plată, iar pârâta apelantă nu a recunoscut pretenţiile reclamantei; şi totodată, pârâta a refuzat concilierea directă prin solicitarea de a i se comunica acte care să justifice pretenţiile reclamantei, deşi pretenţiile în litigiu nu se întemeiază pe acte, ci pe dispoziţia legală.
Pe fond, Curtea a reamintit că textul art. 70 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 prevede expres că Ministerul Tineretului şi Sportului îşi asigură sursele de finanţare a activităţii sportive şi din "veniturile provenite din încasările R.A.L.N., stabilite potrivit legii". Acesta este primul text legal de principiu prin care pârâta datorează sume de bani reclamantei. Având în vedere că textul arătat este doar de principiu, regula art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000 fixează întinderea obligaţiei datorată de pârâtă, respectiv 5% din încasările rămase după deducerea taxei de licenţă.
În consecinţă, s-a apreciat că cele două texte trebuie să fie coroborate şi numai în aceste condiţii se poate determina întinderea obligaţiei de plată, fiind respinse criticile aduse de apelantă.
S-a apreciat că nu este fondat nici apelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului întrucât suma de bani datorată de pârâtă se calculează din încasările lunare rezultate din activitatea de organizare a pronosticurilor şi pariurilor sportive. Acest mod de calcul rezultă chiar din "situaţia veniturilor din pariu loto şi pronosport" şi la fel a fost calculată şi de expertul contabil.
Cu atât mai mult, în cazul pârâtei, modul de calcul este cel arătat, având în vedere că aceasta nu trebuie să deducă, după cum chiar aceasta a arătat, taxa de licenţă. În consecinţă, s-a apreciat că nimic nu o împiedică pe reclamantă să solicite plata sumei pretinse în termenul de prescripţie de 3 ani calculat începând cu prima lună de când s-a născut dreptul său.
În consecinţă, prin Decizia civilă nr. 248 din 25 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ambele apeluri şi a fost obligat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata sumei de 469 RON către M.M. reprezentând contravaloarea servicii stenodactilografie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs ambele părţi.
Recurenta reclamantă a reiterat criticile formulate în apel. În esenţă, recurenta critică soluţia instanţei de apel de care a confirmat soluţia instanţei de fond de respingere a pretenţiilor reclamantei ca prescrise pentru perioada ianuarie - decembrie 2006, ţinând cont de faptul că reclamanta a introdus acţiunea în termen.
Astfel, se susţine că prescripţia începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită şi că, în consecinţă, cum legea nu reglementează momentul la care apelanta trebuia să plătească procentul de 5% din încasări, acesta trebuie raportat la data la care se fac raportările fiscale pentru anul în curs, adică până la data de 29 mai a anului următor pentru anul în curs. întrucât pretenţiile aferente anului 2006 puteau fi cunoscute abia la 29 mai 2007, iar acţiunea a fost introdusă la 30 decembrie 2009, rezultă că termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit la data formulării acţiunii.
Recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a legii, reiterând criticile privitoare la necompetenţa funcţională a instanţei şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. faţă de împrejurarea că, în cauză, nu s-a încercat în mod real şi serios concilierea litigiului, demersurile reclamantei neconstituind temeiuri pentru a considera că s-a atins scopul concilierii.
Recursul declarat de recurenta-pârâtă nu a fost timbrat, deşi aceasta a fost citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 90.030 RON şi de a aplica timbrul judiciar de 5 RON.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea obligaţiei de plată la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. Cum recurentei pârâte i s-a adus la cunoştinţă în scris atât cuantumul taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar pe care trebuia să le plătească, ca şi a termenului stabilit pentru plată, şi cum aceasta nu s-a conformat acestei obligaţii legale, recursul declarat în cauză urmează a fi anulat ca netimbrat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel a stabilit, confirmând soluţia instanţei de fond, că dreptul material la acţiune pentru pretenţiile aferente anului 2006 este prescris.
Aşa cum a remarcat recurenta, textele legale pe care îşi întemeiază pretenţiile, respectiv art. 70 lit. b) şi g) din Legea nr. 69/2000, stabilesc o contribuţie de 5% din încasări, fără a determina scadenţa obligaţiei, momentul de la care este datorată suma şi dacă plata se va face lunar, trimestrial sau anual.
În consecinţă, momentul naşterii dreptului material la acţiune nu este determinat, urmând ca scadenţa obligaţiei să se raporteze la data la care obligaţiile fiscale ale societăţii pot fi determinate, după încheierea anului financiar şi prezentarea de către pârâtă a situaţiilor financiare.
De altfel, se poate remarca faptul că reclamanta nu a cunoscut sumele ce i se cuvin la momentul introducerii acţiunii, fiind necesară, pentru determinarea acestora, efectuarea unei expertize contabile cu acest obiectiv.
În consecinţă, dacă exerciţiul financiar al anului 2006 s-a încheiat la data de 31 decembrie, rezultă că cel mai devreme obligaţiile fiscale ale pârâtei puteau fi cunoscute în luna ianuarie 2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani, fiind înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 30 decembrie 2009.
În consecinţă, apreciind că dreptul material la acţiune pentru pretenţiile deduse judecăţii, aferente anului 2006 nu este prescris şi întrucât instanţa de fond a soluţionat această cerere pe excepţie, iar soluţia a fost menţinută în apel, fără a fi cercetat fondul cauzei, urmează ca, în baza art. 312 alin. (5) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă, pe fond, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva Deciziei civile nr. 248 din 25 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare apelului declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului aceleiaşi instanţe.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta CN L.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 1331/2013. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 1342/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
---|