ICCJ. Decizia nr. 1351/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1351/2013
Dosar nr. 50426/3/2011
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor, şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 386 din 12 ianuarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de SC C.A. SRL şi a fost obligată pârâta SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. (echivalentul în RON 113.243 RON), reprezentând despăgubiri şi 3.880,86 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel tribunalul a constatat că la 24 iunie 2011 SC C.A. SRL a solicitat obligarea lui SC M.I. SRL la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. sub motiv că aceasta a livrat doar 11,299 tone floarea-soarelui, rămânând nelivrată 138,7 tone din cantitatea de 150 tone floarea-soarelui producţia anului 2010, pe care s-a obligat s-o livreze, producându-i astfel prejudiciul al cărui cuantum a fost prestabilit prin clauza penală prevăzută în art. 8.2 din contract.
Analizând dosarul cauzei, tribunalul a constatat că cele două părţi au încheiat contractul de vânzare din 17 iunie 2010 prin care pârâta s-a obligat să livreze reclamantei 150 tone floarea-soarelui la un preţ de 275 DOLARI S.U.A. tonă fizică pentru marfa livrată + 19% TVA, livrarea urmând să aibă loc în perioada 25 august - 25 septembrie 2010; că potrivit art. 8.2 din contract cumpărătorul este îndreptăţit să achiziţioneze acelaşi tip de marfă de pe piaţă dacă vânzătorul nu îşi respectă obligaţia de livrare a mărfii, acesta urmând să suporte diferenţa de preţ, fie poate considera contractul desfiinţat de plin drept, în oricare din situaţii cumpărătorul putând solicita daune interese de 100% din valoarea mărfii nelivrate; că pârâta a livrat numai 11,29 tone floarea-soarelui, rămânând un rest de 138,7 tone, respectiv 38.142 DOLARI S.U.A. (echivalent a 113.243 RON).
Tribunalul a observat că părţile nu au încheiat un antecontract, cum a susţinut pârâta, ci un contract, semnat de reprezentantul pârâtei, în temeiul căruia pârâta a predat biletul la ordin, ce constituia garanţia prevăzută de art. 8 din contract, şi a livrat o parte din cantitatea de floarea-soarelui, împrejurare recunoscută de pârâtă, astfel că nu a fost reţinută teza acesteia privind existenţa unui antecontract de vânzare, fiind lipsită de importanţă împrejurarea că pârâta nu se afla în posesia unui exemplar al contractului.
În concluzie, tribunalul a observat că în temeiul art. 969 C. civ., pârâta este datoare la plata sumei de 38.142 DOLARI S.U.A. (113.243 RON în echivalent).
La 9 martie 2012 SC M.I. SRL a declarat apel, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.
Analizând cererea de apel în raport de criticile formulate, apelul a fost apreciat ca nefondat.
Critica, prin care, apelanta a susţinut că, contractul ar fi nul pentru că a fost încheiat prin exercitarea abuzivă a poziţiei dominante a reclamantei, constând într-o procedură defectuoasă de încheiere a contractului şi anume, semnarea în alb a contractului de furnizorii producţiei agricole şi ulterior, semnarea acestuia de reclamantă a fost găsită nefondată.
Curtea a observat că pârâta nu a învestit prima instanţă, şi deci nu poate să solicite direct în apel anularea unui contract ce ar fi rezultatul manifestării poziţiei dominante a reclamantei pe piaţa vânzării de floarea-soarelui [art. 294 alin. (1) C. proc. civ.].
Pe de altă parte, Curtea a observat că nu exista nicio dovadă a încheierii contractului în condiţiile descrise de apelantă.
De asemenea, nu a fost găsită fondată nici cea de a doua critică, prin care, în esenţă, apelanta a susţinut că datorită unor împrejurări ea a fost îndreptăţită să considere că reclamanta a renunţat la executarea contractului.
Mai întâi, Curtea a observat că nu există nicio dovadă privind restituirea biletului la ordin.
De asemenea, nu este relevant faptul că reclamanta nu a menţionat numărul de ieşire din registrul acesteia.
În fine pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinut nici argumentul apelantei prin care a susţinut ca ea era îndreptăţită să considere că reclamanta a renunţat la executarea contractului, din moment ce la 25 august 2010 nu a răspuns la adresa formulată de pârâtă prin care aceasta comunica faptul că nu ar avea un exemplar al contractului semnat de părţi. Reclamanta nu era obligată să răspundă la adrese. Ea nu are decât datoria de a plăti preţul mărfii livrate.
În ceea ce priveşte critica privind survenirea unei forţe majore, se arată că aceasta nu a fost dovedită.
Nu a fost apreciată fondată nici critica prin care, în esenţă, apelanta a susţinut că instanţa a interpretat greşit clauza penală prevăzută de art. 8.2 din contract, reţinând că reclamanta era îndreptăţită să rezoluţioneze contractul şi să pretindă daune interese în cuantum de 100% din valoarea mărfii, fără să observe că, în realitate, textul arătat trebuie să fie interpretat în sensul că reclamanta nu putea decât să achiziţioneze cantitatea de marfă pe care pârâta nu i-a livrat-o, urmând ca pârâtă să suporte diferenţa de preţ.
Văzând clauza penală prevăzută de art. 8.2 din contract, Curtea a observat că reclamanta are, în ipoteza în care pârâta nu-şi execută obligaţia, opţiunea achiziţionării mărfii de pe piaţă, cu obligarea pârâtei la plata diferenţei de preţ, fie rezoluţiunea de plin drept a contractului, cu obligarea pârâtei la plata daunelor interese de 100% din valoarea mărfii nelivrate.
Curtea a observat că reclamanta cumpărătoare avea opţiunea între cele două ipoteze fără să fie condiţionată în această alegere.
Pe de altă parte, faptul că pârâta a executat o parte din contract, nu o îndreptăţeşte să oblige reclamanta la alegerea primei ipoteze de angajare a răspunderii şi anume plata diferenţei dintre preţul plătit de cumpărător pentru marfa achiziţionată pe piaţă şi preţul convenit de părţi.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 238 din 18 mai 2012 a respins apelul declarat de apelanta SC M.I. SRL, ca nefondat.
Împotrivi acestei decizii a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL Zimnicea, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acţiunii pe fond.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta a arătat că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că în calea de atac a apelului a învestit instanţa cu o cerere nouă în anularea contractului, aceasta fiind în realitate o apărare pe fond cu privire la modul în care a fost încheiat contractul în cauză.
În continuare susţine că a sesizat organele de urmărire penală pentru a se pronunţa cu privire la infracţiunile de înşelăciune în convenţii, fals şi uz de fals.
Se mai susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nu a fost restituit biletul la ordin.
În ceea ce priveşte interpretarea contractului, recurenta arată că motivarea corectă este cea prezentată de noi în motivele de apel şi întrucât a executat parţial contractul, în mod corect trebuia să se aplice dispoziţiile art. 8.2 din contract.
În combaterea cererii de recurs, intimata-reclamantă SC C.A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate, arătând în esenţă că în mod corect s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1073 C. civ.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, ca o chestiune prealabilă excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Este de observat că deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivele invocate, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de decizia pronunţată de către instanţa de apel, însă modalitatea în care au fost expuse criticile, face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Potrivit art. 129 şi 126 alin. (2) din Constituţia României exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite de lege. În acest sens sunt de observat dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. care stabilesc sub sancţiunea nulităţii condiţiile cerute pentru promovarea recursului. Potrivit articolului menţionat cererea de recurs trebuie să cuprindă pe lângă alte menţiuni motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În conformitate cu aceste dispoziţii, este de reţinut că în exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor legitime legiuitorul ţinând seama de caracterul extraordinar al căii de atac promovate care vizează numai examinarea nelegalităţii soluţiilor pronunţate anterior fără să-şi propună o rejudecare a fondului, a impus condiţiile de formă prevăzute de lit. a) - d) ale articolului menţionat.
Ţinând seama de natura şi exigentele administrării justiţiei în această cale extraordinară de atac, care nu aduce atingere substanţei dreptului în condiţiile în care partea a avut la îndemână căile devolutive anterioare, Înalta Curte a constatat că recursul nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 3021lit. c) C. proc. civ. întrucât indicarea de formă a art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără dezvoltarea motivelor de nelegalitate a deciziei recurate care să vizeze aplicarea greşită a legii cu o minimă argumentare în drept nu răspunde cerinţei impuse de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Nici relatarea faptelor procesului nu este suficientă pentru examinarea recursului, art. 304 C. proc. civ. stabilind expres că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, cu respectarea condiţiilor de exerciţiu a acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa de recurs nu se poate substitui părţii pentru analiza unor motive ipotetice, de vreme ce recursul nu este cale de atac devolutivă care să permită legal o astfel de examinare.
Simpla nemulţumite a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de pârâta SC M.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 238 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1347/2013. Civil. Dizolvare societate. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1352/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
