ICCJ. Decizia nr. 1309/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1309/2013
Dosar nr. 1762/96/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin decizia nr. 138/ A din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a respins apelul declarat de reclamantele R.B.S. şi W.E., împotriva sentinţei nr. 1271 din 17 iunie 2009 a Tribunalului Harghita.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta W.E., recurs înregistrat pe rolul instanţei supreme la 17 septembrie 2011.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că la strigarea pricinii nu a răspuns niciuna dintre părţi şi nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 9 ianuarie 2013 Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de recurs.
Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 art. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.
Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.
Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.
Acesta este şi cazul în speţă, întrucât, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 15 noiembrie 2011, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.
Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 15 noiembrie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta W. (S.) E. împotriva deciziei nr. 138/ A din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1168/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1358/2013. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
