ICCJ. Decizia nr. 1355/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1355/2013
Dosar nr. 438/1/2013
Şedinţa publică de la 28 martie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3635 din 26 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul reclamant M.C.A.; a admis recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL; a modificat Decizia civilă nr. 437 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a respins apelul formulat de reclamantul M.C.A. împotriva Sentinţei nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a menţinut-o; a obligat intimatul reclamant M.C.A. la cheltuieli de judecată în cuantum de 8.696,5 RON către recurenta pârâtă SC P.P. SRL Bucureşti.
Împotriva acestei decizii a formulat la data de 22 ianuarie 2013 contestaţie în anulare M.C.A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC P.P. SRL, în principal, anularea deciziei atacate, cu consecinţa rejudecării căii de atac a recursului, în limitele de competenţă funcţională prevăzute de lege pentru judecarea recursului, pentru motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar în subsidiar, desfiinţarea deciziei atacate şi rejudecarea căii de atac a recursului, pentru motivul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
În preambulul prezentării motivelor cererii, contestatorul prezintă un istoric al cauzei, care nu va mai fi reluat în sinteză.
În dezvoltarea motivelor în temeiul cărora a fost formulată contestaţia în anulare, contestatorul a susţinut următoarele:
1. Incidenţa motivului de contestaţie în anulare de drept comun prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este demonstrată de faptul că prin intermediul cererii de recurs, recurenta SC P.P. SRL a repus în discuţie probele analizate de instanţele de fond, iar instanţa de recurs a judecat pe fond acţiunea, în acest sens încălcându-şi competenţa funcţională.
În acest sens este redat conţinutul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., din care rezultă că instanţa de recurs nu se poate pronunţa pe fond asupra pricinii deduse judecăţii, procedând la o reapreciere a probelor administrate.
Este prezentat în susţinere punctul de vedere al doctrinei faţă de dispoziţiile din C. proc. civ., precum şi cele din Noul C. proc. civ., precum şi jurisprudenţa fostei secţii comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 893 din 4 martie 2010, care sunt în sensul celor mai sus menţionate.
În susţinerea caracterului absolut al competenţei materiale, contestatoarea invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 1892 din 13 mai 2003, Decizia nr. 3154 din 24 martie 2006 şi Decizia nr. 5149 din 9 noiembrie 2004.
De altfel, susţine contestatoarea şi normele din Legea nr. 304/2004, prevăd competenţa Înaltei Curţi de a exercita un control extraordinar al hotărârilor.
Prin raportare la situaţia de fapt, contestatorul arată că instanţa de recurs a analizat argumentele invocate prin cererea de recurs, reinterpretând sau schimbând complet interpretarea dată probelor din dosar, în ceea ce priveşte următoarele aspecte:
- aspectul legat de îndeplinirea obligaţiilor de către reclamant în condiţiile nerespectării obligaţiilor ce reveneau pârâtei SC P.P. SRL.
- aspectul legat de nesemnarea notificării din 18 februarie 2009, în baza căruia se susţine că a operat prelungirea termenului de finalizare a apartamentului.
- argumentul netemeiniciei motivelor justificate ce au condus la prelungirea termenului de finalizare a apartamentului şi aspectele legate de îndeplinirea obligaţiilor de către reclamant în condiţiile nerespectării obligaţiilor ce reveneau pârâtei.
2. Incidenţa motivului de contestaţie în anulare specială prevăzut de art. 318 C. proc. civ.
Contestatorul susţine că toate condiţiile cerute de acest motiv sunt îndeplinite, însă într-o manieră diferită de cea clasică, reţinută de doctrină.
Astfel, se arată că la termenul de judecată din data de 26 septembrie 2012, intimatul-reclamant a invocat problema insuficientei timbrări a cererii de recurs, însă instanţa de recurs nu a dispus amânarea cauzei pentru a face verificări cu privire la timbraj.
Procedând la judecarea cauzei pe fond, fără a efectua verificări cu privire la timbraj, instanţa a săvârşit o greşeală materială, procedând la judecarea unui recurs insuficient timbrat, în condiţiile în care din actele dosarului reieşea în mod evident, printr-un simplu calcul aritmetic, că suma era superioară celei efectiv achitate.
O altă greşeală materială este reprezentată de faptul că instanţa de recurs nu a observat că susţinerea privind prima denunţare a contractului a avut loc la data de 4 decembrie 2008, nu a mai fost invocată în instanţele devolutive, motiv care nu trebuia analizat pentru prima oară în recurs.
Greşeala arătată este evidentă şi esenţială.
O altă greşeală materială este cea prin care s-a stabilit că promitentul vânzător nu mai avea obligaţia şi nici interesul de a finaliza un apartament pentru care nu mai exista un cumpărător, de asemenea motiv evocat pentru prima oară în recurs.
În combaterea cererii, intimata SC P.P. SRL a formulat şi depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a susţinut inadmisibilitatea invocării necompetenţei funcţionale în această fază procesuală, ea putând fi invocată pe calea recursului. De altfel, în recurs, reclamantul a invocat excepţia de nulitate a cererii de recurs, în condiţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., care a fost respinsă de instanţă. De fapt, se susţine că se încearcă o rejudecare a recursului. Pârâta a susţinut şi netemeinicia celui de al doilea motiv de contestaţie, situaţiile invocate neînscriindu-se în noţiunea de eroare materială. Astfel instanţa s-a pronunţat asupra timbrajului cererii de recurs. În ceea ce priveşte posibilitatea retractării unei hotărâri irevocabile, se reaminteşte jurisprudenţa Curţii Europene, respectiv Cauza Rzabzkh împotriva Rusiei.
Asupra contestaţiei în anulare formulată, Înalta Curte va reţine următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 1149 din 2 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.C.A. în contradictoriu cu pârâta SC P.P. SRL prin care s-a solicitat să se constate intervenirea rezoluţiunii de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 iulie 2008 din motive imputabile promitentului vânzător şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta la restituirea dublului avansului achitat de reclamant, respectiv a sumei de 118.238,4 euro în echivalent în RON la data plăţii efective.
Soluţia a fost modificată prin Decizia civilă nr. 437 din 13 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a admis apelul declarat de apelanţii M.C.A.; a fost schimbată în tot Sentinţa comercială nr. 1149 din data de 2 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că s-a admis cererea; s-a constatat ca a intervenit rezoluţiunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 iulie 2008 de B.N.P. B.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 118.238,4 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând dublul avansului achitat; intimata a fost obligată la plata către apelant a sumei de 17.563,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Trecând la analiza pe fond a contestaţiei în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 3535 din 26 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, Înalta Curte va analiza în primul rând sfera noţiunii de competenţă, vizată de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de contestaţie în anulare obişnuită este de observat că legea reglementează ca temei al acestei căi extraordinare de atac nesocotirea regulilor de competenţă absolută, respectiv a normelor de competenţă generală materială sau de atribuţiune şi de competenţă teritorială exclusivă.
Competenţa materială mai este desemnată şi prin sintagma competenţă de atribuţiune.
În analiza acestui motiv, relevante sunt şi dispoziţiile art. 159 C. proc. civ., care determină caracterul regulilor de competenţă, dintre care competenţa materială sau de atribuţiune este absolută, respectiv o instanţă judecătorească superioară neavând dreptul de a soluţiona o cauză dată în competenţa unei instanţe de grad inferior şi nici invers.
Argumentele invocate de contestator în susţinerea motivului de contestaţie prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prezentate la pct. 1.3 din cerere sunt în principiu, în concordanţă cu cele mai sus arătate, însă după cum se va demonstra ele exced sferei noţiunii de competenţă avută în vedere de legiuitor.
Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin intermediul căreia părţile pot obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, putând fi exercitată pentru nesocotirea unor norme procedurale, iar nu pentru netemeinicie.
Raţiunea reglementării acestei căi de atac, a constat în crearea unui mijloc procedural care să permită desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în condiţii neprocedurale.
Sublinierea instanţei este necesară, întrucât a accepta teza contestatorului, potrivit căreia încălcarea competenţei funcţionale a instanţei reprezintă o încălcare a normelor de procedură, care face posibilă exercitarea aceleiaşi căi de atac, înseamnă a transforma această cale de atac, în una de reformare, care ar transforma-o într-o cale de atac susceptibilă de aceleaşi critici ca şi decizia atacată.
Din acest punct de vedere pot fi valorificate considerentele intimatei invocate prin întâmpinare, referitoare la respectarea principiului securităţii juridice, care presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, astfel cum a dispus Curtea Europeană a Drepturilor Omului în interpretarea Convenţiei (Cauza Rzabzkh împotriva Rusiei).
În acest sens este de amintit şi Cauza Mitrea împotriva României, prin care, în esenţă s-a statuat în sensul că puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justiţiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiză a cauzei.
Jurisprudenţa enunţată de către contestator, prin care a încercat să demonstreze că în sfera noţiunii de "competenţă funcţională" intră încălcarea normelor de procedură care au condus la soluţia pronunţată în recurs, de modificare în tot, nu este de natură să demonstreze schimbare jurisprudenţială a Înalte Curţi.
De ademenea, contestatorul a susţinut incidenţa dispoziţiilor din Legea nr. 304/2004 care se referă la funcţiunile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă aceasta critică nu poate determina admisibilitatea contestaţiei în anulare ale cărei condiţii sunt de strictă interpretare.
Criticile formulate la pct. 1.4, se referă la analizarea de către instanţa de recurs a argumentelor prezentate prin cererea de recurs, care a condus la pronunţarea soluţiei de către instanţa de recurs şi anume - modificarea în tot a hotărârii.
Contestatorul, prin întreaga construcţie a argumentelor dezvoltate la pct. 1.4.1., 1.4.2. şi 1.4.3. încearcă să inducă concluzia că soluţia care se impunea în raport de considerentele reţinute în decizie era casarea cu trimitere.
Chestiunea de drept supusă analizei instanţei este cea referitoare la posibilitatea lămuririi pe fond a aspectelor legate de inexistenţa "motivelor justificate", în susţinerea acestor critici fiind detaliate aspecte care ţin de fondul cauzei deduse judecăţii, prin care s-a analizat culpa părţilor.
Situaţia invocată de către contestator nu poate fi invocată prin contestaţia în anulare, în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Astfel, din acest punct de vedere sunt de menţionat dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., care instituie o excepţie potrivit căreia Înalta Curte hotărăşte asupra fondului cauzei când casează în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, nefiind necesară administrarea de probe noi.
Modificarea, în tot sau în parte, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ. este posibilă când nu este necesară administrarea de probe noi, situaţie în care Înalta Curte poate rejudeca pricina pe fond.
Faptul că instanţa de recurs, urmare a prezentării considerentelor care au fundamentat soluţia de modificarea a deciziei (care din punct de vedere al respectării dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. este la adăpost de orice critică) a ajuns la soluţia criticată, nu este de natură a deschide părţii posibilitatea, ca în această cale de atac de retractare, să fie analizate criticile prezentate la pct. 4.1 din cerere, care reprezintă adevărate critici de nelegalitate ale deciziei atacate.
Este de menţionat şi faptul că în cadrul judecării recursului, contestatorul a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ., susţinând că prin cererea de recurs se urmăreşte o reapreciere a probelor şi o rejudecare în fond a pricinii, iar criticile nu se sprijină pe nici unul din tezele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte a analizat, din această perspectivă condiţia motivării recursului.
A admite criticile contestatorului, înseamnă, în realitate a reanaliza şi a rejudeca excepţia invocată, ceea ce excede contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte al doilea motiv al cererii, prin care s-a susţinut incidenţa art. 318 din C. proc. civ., Înalta Curte reaminteşte că exercitarea contestaţiei în anulare se poate face numai în condiţiile limitativ prevăzute de textul de lege sus evocat, motivele neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât cele vizate în mod expres de textul de lege evocat.
Cu privire la motivul întemeiat pe ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul pune în discuţie mai multe chestiuni, ceea ce reprezintă, în opinia autorului, o greşeală materială.
Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reaminteşte semnificaţia expresiei "greşeală materială" folosită de art. 318 C. proc. civ. Greşelile materiale strecurate într-o hotărâre judecătorească pot forma obiectul unei contestaţii în anulare sau al unei cereri de îndreptare în temeiul art. 281 C. proc. civ. Greşelile materiale vizate de art. 281 C. proc. civ. vizează erori evidente, în timp ce greşelile vizate de art. 318 nu au un atare caracter, fiind greşeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante ale cauzei .
Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte constată argumentele invocate în sprijinul acestui motiv de contestaţie, nu semnifică greşeală materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Prima critică reprezentând o greşeală materială este soluţionarea pe fond a recursului, în condiţiile în care intimatul a invocat problema insuficientei timbrări a cererii de recurs.
Astfel, este de observat că instanţa de recurs, ulterior ridicării problemei insuficientei timbrări a cererii de recurs, în raport de taxa judiciară de timbru stabilită de către instanţa de fond, a deliberat asupra acestei chestiuni prealabile, în sensul că a constatat că aceasta a fost achitată în cuantumul corect în raport cu suma contestată şi suma plătită la instanţa de fond.
Nu pot fi subsumate acestui motiv de contestaţie în anulare, remedierea unor greşeli de judecată, de analizare a susţinerilor părţilor în etapele procesuale anterioare, care reprezintă în totalitatea lor greşeli de fond, care ar impune o reexaminare a fondului cauzei şi deschiderea unui veritabil recurs la recurs.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru invocarea motivului reprezentat de art. 318 teza I C. proc. civ.
În baza considerentelor arătate nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a se respinge contestaţia în anulate formulată de contestatorul M.C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.C.A. împotriva Deciziei nr. 3635 din 26 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 martie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1354/2013. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 1467/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
