ICCJ. Decizia nr. 1470/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1470/2013
Dosar nr. 6021/99/2011
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 2655/2011 din 5 decembrie 2011 s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii V.F. şi V.A.M. în contradictoriu cu pârâţii T.T. şi T.M. şi s-a dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 23 februarie 2009 la B.N.P. A.O. din Iaşi.
Au fost obligaţi pârâţii să restituie reclamanţilor suma de 9.500 RON, precum şi la plata dobânzii legale, calculate la această sumă, începând cu data de 10 decembrie 2010 şi până la data plăţii efective.
S-a dispus darea în debit la Administraţia Financiară a reclamanţilor V.F. şi V.A.M. cu suma de 3.768,5 RON, reprezentând diferenţă taxă de timbru, în condiţiile stabilite prin Încheierea nr. 173 din data de 27 mai 2011, dată în Dosarul nr. 6021/99/2011 al Tribunalului Iaşi.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 6.761,50 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că V.F. şi V.A.M. au încheiat cu pârâţii, la data de 23 februarie 2009, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 23 februarie 2009 de B.N.P. A.O. din Iaşi, prin care T.T. şi T.M., în calitate de promitenţi vânzători, s-au obligat să vândă reclamanţilor un imobil reprezentat de apartamentul nr. a, situat blocul a, construit de pârâţi în satul Vişani, com. Bârnova, jud. Iaşi, identificat cu numărul cadastral x, cu suprafaţa utilă de 80,86 mp, 10,63 mp, balcon 1 5,70 mp, balcon 2 şi căruia îi corespunde o suprafaţă indiviză de 9,12 mp din părţile comune şi o suprafaţă indiviză de 75,26 mp din terenul pe care se află amplasat blocul. În preţ era inclusă şi contravaloarea unei boxe şi a unei parcări amenajate de 14,5 mp pentru care urma să se transfere proprietatea terenului aferent.
Conform convenţiei încheiate, reclamanţii au achitat avansul convenit de 9.000 euro din preţul total al vânzării de 189.000 euro, urmând ca restul de preţ să îl achite pe parcursul a 360 rate lunare, de câte 500 euro, până la data de 28 februarie 2009, iar transferul de proprietate să opereze la data achitării integrale a preţului, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Corelativ raportului obligaţional principal, pârâţii şi-au asumat obligaţia finalizării construcţiei blocului, în sensul dotării apartamentului promis spre vânzare cu facilităţile enumerate în antecontract privind realizarea finisajelor interioare şi asigurarea unor dotări specifice apartamentului, respectiv gresie, faianţă, parchet, obiecte sanitare.
La data de 19 iulie 2009, reclamanţii au restituit pârâţilor apartamentul, conform procesului-verbal încheiat şi semnat de reclamanţi şi de pârâtul T.T., ocazie cu care pârâtul nu a ridicat nicio obiecţie.
După doar opt zile (la 27 iulie 2009), pârâţii au vândut imobilul prin act autentic, fără a fi reziliat antecontractul anterior încheiat cu reclamanţii, declarând în mod fals că acesta nu este grevat de sarcini, nu este donat sau ipotecat, sau nu a făcut obiectul vreunei promisiuni de vânzare sau al vreunui antecontract de vânzare către alte persoane.
Reclamanţii au pretins că apartamentul a fost predat fără racordarea la utilităţile edilitare de strictă necesitate, respectiv curent, gaz, apă, canalizare, lucrări ce trebuiau finalizate până la sfârşitul lunii mai 2009, dată de la care acesta trebuia predat în folosinţă acceptanţilor cu asigurarea condiţiilor unei folosinţe utile şi comode. Pârâţii au recunoscut parţial aceste deficienţe referitoare la lipsa racordării la reţeaua de gaz.
Au susţinut reclamanţii că au convenit verbal cu pârâţii rezilierea antecontractului, au sistat plata ratelor şi au predat imobilul, urmând ca promitenţii vânzători să le restituie integral sumele achitate, cu titlu de parte din preţ.
Pârâţii nu au contestat acest aspect, ci, mai mult, în concluziile scrise depuse la dosar au arătat că, "imediat după perfectarea antecontractului, reclamanţii au primit în folosinţă imobilul pe care l-au ocupat până la data de 19 iulie 2010, când au decis să-l restituie pârâtului, consecinţa fiind, evident, rezoluţiunea antecontractului."
Pârâţii au mai afirmat că reclamanţii nu au mai achitat ratele convenite iniţial, dar, pe de altă parte, au acceptat restituirea imobilului fără nicio condiţie şi s-au grăbit să-l vândă.
S-a reţinut că, raportat la imposibilitatea obiectivă de executare în natură a antecontractului, coroborată cu atitudinea culpabilă a pârâţilor, se impune admiterea acţiunii şi dispunerea rezoluţiunii antecontractului autentificat la 23 februarie 2009 la B.N.P. A.O. din Iaşi, urmând a obliga pârâţii la restituirea către reclamanţi a sumei de 9.500 RON şi la plata dobânzii legal, calculate la această sumă, începând cu data de 10 decembrie 2010 şi până la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere faptul că, prin încheierea dată în dosar la data de 27 mai 2011, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanţi, s-a redus cu 50% taxa de timbru şi s-a dispus eşalonarea plăţii acestei taxe - în cuantum de 5.656,5 RON - pe parcursul a 12 luni, termen care nu a expirat până la data pronunţării sentinţei, instanţa a dat în debit la Administraţia Financiară pe reclamanţii V.F. şi V.A.M. cu suma de 3.768,5 RON, reprezentând diferenţă taxă de timbru.
În baza dispoziţiilor art. 274 din C. proc. civ., fiind căzuţi în pretenţii, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 6761,50 RON (din care 5.656,50 RON taxă de timbru, 5 RON timbru judiciar şi 1.100 RON onorariu de avocat).
Prin Încheierea nr. 172 din 23 februarie 2012, Tribunalul Iaşi a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanţii V.F. şi V.A.M. şi a dispus îndreptarea Sentinţei civile nr. 2655/2011 din 5 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, în sensul că, la moneda sumei de 9.500, de restituit, se va trece euro, în loc de RON, iar alineatul al treilea din dispozitiv va avea următorul conţinut:
T.T. şi T.M. au declarat recurs - care a fost recalificat de către instanţă ca apel -, considerând că sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
Solicită apelanţii desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanţii intimaţi se află în culpă, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale privind plata ratelor aferente preţului, plata preţului fiind obligaţia primordiala a cumpărătorului.
Intimaţii au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Prin Decizia nr. 97 din 15 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, s-a respins apelul declarat de T.T. şi T.M. împotriva Sentinţei civile nr. 2655 din 5 decembrie 2011 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o păstrează şi au fost obligaţi apelanţii să plătească intimaţilor suma de 1.500 RON cheltuieli de judecată.
S-a constatat că antecontractul de vânzare-cumpărare care formează obiectul prezentului litigiu constituie o convenţie sinalagmatică, ce se caracterizează prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce revin părţilor, fiecare dintre acestea având, concomitent, faţă de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât şi pe cea de creditor - conform antecontractului menţionat.
Astfel, T.T. şi T.M., în calitate de promitenţi, sunt debitorii obligaţiei de predare a apartamentului nr. a din blocul a, din satul Vişan, com. Bârnova, jud. Iaşi, în folosinţă şi respectiv, de transmitere a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi apartament, la momentul achitării ratelor de către V.F. şi V.A.M., dar nu mai târziu de 28 februarie 2039.
În acelaşi timp, T.T. şi T.M. au şi calitatea de creditori în ceea ce priveşte plata preţului apartamentului, de 189.000 euro, din care au primit 9.000 euro, cu titlu de avans, iar diferenţa de 180.000 euro urma să fie achitată în 360 rate lunare, egale, de 500 euro fiecare, începând cu data de 28 iunie 2009 şi până la data de 28 februarie 2009.
La rândul lor, V.F. şi V.A.M. sunt debitorii obligaţiei de plată a preţului apartamentului, în condiţiile mai sus menţionate şi, în acelaşi timp, sunt şi creditorii obligaţiei de predare a apartamentului nr. a în folosinţă - pe durata achitării ratelor - şi, respectiv, de transfer a dreptului de proprietate asupra aceluiaşi apartament, la momentul achitării integrale a preţului, dar nu mai târziu de 28 februarie 2009.
Instanţa de apel a reţinut că părţile au stipulat în antecontract că, pentru sumele restante, pe o perioadă mai mare de 15 zile, se vor calcula penalităţi de 0,1%/zi întârziere din suma restantă. În cazul în care acceptanţii-cumpărători cumulează datorii restante (din plata ratelor şi/sau a penalităţilor) în sumă mai mare de 2.500 euro, părţile au convenit că antecontractul de vânzare-cumpărare "se anulează", acceptanţii-cumpărători fiind obligaţi să returneze imobilul în starea în care l-au primit, iar promitenţii-vânzători fiind datori a înapoia sumele primite până la data anulării antecontractului, mai puţin 60% din acestea.
De asemenea, în alin. (3) din antecontract, părţile au convenit ca, în cazul în care nu se va perfecta vânzarea din vina promitenţilor-vânzători, aceştia se obligă să returneze avansul primit, plus 60% din acesta.
Potrivit alin. (2) din antecontract, promitenţii-vânzători s-au obligat să nu înstrăineze sub nicio formă imobilul, să nu-l greveze cu nicio sarcină reală, să nu încheie contracte de închiriere, arendă, comodat, ipotecă sau antecontracte de vânzare-cumpărare, în favoarea altei persoane decât acceptanţilor promisiunii de vânzare-cumpărare sau moştenitorilor acestora.
Raportat la conţinutul antecontractului şi la situaţia de fapt stabilită în cauză, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut în sarcina promitenţilor-vânzători neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale.
În acest sens, instanţa de apel a constatat că T.T. şi T.M nu au probat că au predat, în folosinţă intimaţilor, apartamentul nr. a, cu finisajele menţionate în contract, printr-un proces-verbal de predare-primire, conform clauzei contractuale.
Lipsa acestui proces-verbal de predare-primire a apartamentului în folosinţa soţilor V.F. şi V.A.M., cu menţionarea existenţei finisajelor, prevăzute de părţi în antecontract se coroborează cu procesul-verbal de recepţie tehnică instalaţie de utilizare a gazelor naturale, întocmit la data de 14 decembrie 2009, cu somaţiile de plată înaintate de reclamanţii intimaţi la data de 3 iunie 2010 şi duce la concluzia că apelanţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de a preda folosinţa apartamentului, cu finisajele convenite de părţi.
Această concluzie se desprinde şi din împrejurarea că apelanţii au acceptat, fără obiecţiuni, ca intimaţii să le restituie apartamentul nr. a, conform procesului-verbal de predare-primire din 19 iulie 2010, iar ei le-au restituit, la rândul lor, suma de 1.000 euro din avansul achitat de acceptanţii beneficiari.
Pe de altă parte, Curtea notează că apelanţii nu au respectat nici obligaţia asumată la alin. (2) din antecontract, în sensul că, după cinci zile de la restituirea apartamentului de către intimaţi, aceştia l-au vândut numiţilor P.M. şi C.R.I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. C.Ş.&A. la 27 iulie 2010.
Susţinerea apelanţilor referitoare la faptul că intimaţii nu şi-ar fi respectat obligaţia de plată a ratelor lunare, ceea ce ar face operantă clauza inserată la alin. (2) din antecontract au fost înlăturate de instanţa de apel, întrucât aceştia nu au dovedit că le-ar fi predat apartamentul, cu finisajele prevăzute de comun acord, de către părţi.
Mai mult, prin somaţiile înaintate de apelanţi intimaţilor, la data de 3 iunie 2010, T.T. recunoaşte faptul că, din motive obiective, racordarea imobilului la sistemul de distribuţie a gazelor naturale s-a realizat la data de 15 decembrie 2009, astfel că a fost de acord cu neplata ratelor în acest an.
În aceste condiţii, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că sancţiunea instituită prin clauza de la alin. (2) din antecontract nu este incidenţă în speţă.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâţii au declarat recurs prin care au criticat soluţia din apel pentru nelegalitate şi netemeinicie şi au depus 1 RON taxa judiciară de timbru şi un timbru judiciar de 0,5 RON.
Înalta Curte la termenul de astăzi a rămas în pronunţare pe excepţia timbrării insuficiente a recursului, întrucât aceasta primează asupra oricăror, excepţii sau cereri.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată.
Art. 9 din acelaşi act normativ prevede că, pentru "cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispoziţiilor prezentei ordonanţe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru."
Cum recurenţii nu s-a conformat dispoziţiilor legale imperative evocate, să depună în completare o taxa judiciară de timbru în sumă de 7.460,58 RON şi un timbru judiciar de 4,5 RON, deşi a fost citată cu această menţiune aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul de judecată de la 4 aprilie 2012, aflată la dosar, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în prezenta cauză nu operează facilităţile prevăzute pentru scutirea de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 şi va anula recursul pârâţilor, ca insuficient timbrat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi să plătească reclamanţilor suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată în recurs, conform actului justificativ aflat la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâţii T.T. şi T.M. împotriva Deciziei nr. 97 din 15 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă recurenţii să plătească intimaţilor reclamanţi V.F. şi V.A.M. suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1467/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1504/2013. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
