ICCJ. Decizia nr. 1389/2013. Civil. Conflict de competenţă. Exercitarea autorităţii părinteşti, pensie întreţinere, pretentii, stabilire domiciliu minor. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1389/2013
Dosar nr. 3689/303/2012
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 martie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti sub nr. 3689/303/2012, reclamanta C.C., domiciliată în Bucureşti, CCC, sector 6, a chemat în judecată pe pârâtul C.M., domiciliat în comuna U., sat J., judeţul Dâmboviţa, solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului, autoritatea părintească să fie exercitată în exclusivitate de către mamă şi locuinţa minorelor să fie stabilită în mod statornic la domiciliul acesteia, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, acela de S. şi obligarea pârâtului la despăgubiri civile în cuantum de 200.000 RON.
La data de 05 martie 2012, pârâtul a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei încheiată la data de 01 august 2009, însă din vina exclusivă a reclamantei, că nu este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către mamă, că este de acord ca locuinţa minorelor C.A.M. şi C.N.A. să fie stabilită la mamă, că este de acord să contribuie la cheltuielile legate de creşterea şi educarea minorelor, că este de acord ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de S. şi nu este de acord cu despăgubirile civile.
Totodată, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţa competentă fiind, conform art 607 C. proc. civ., aceea în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, respectiv în comuna U., judeţul Dâmboviţa, unde locuieşte, competenţa revenind Judecătoriei Găeşti, judeţul Dâmboviţa deoarece după căsătorie au locuit aproximativ 2 luni în Bucureşti iar apoi în corn. U., în imobilul edificat de el şi de socrii lui.
Prin cererea reconvenţională, pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantei pârâte, autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, reclamanta pârâtă să fie obligată să-i permită acestuia să aibă legături personale cu minorele, după programul stabilit de acesta.
La data de 15 martie 2012, reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care a arătat că singurul care se face vinovat în mod exclusiv de destrămarea căsătoriei este pârâtul-reclamant, că nu este de acord ca autoritatea părintească faţă de cele două minore rezultate din căsătorie să o exercite în comun cu pârâtul, având în vedere comportamentul, atitudinea acestuia şi totalul dezinteres pe care îl manifestă faţă de minore şi că nu este de acord ca pârâtul-reclamant să aibă legături personale cu cele două minore rezultate din căsătorie în modalităţile solicitate de acesta.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, aceasta a solicitat respingerea excepţiei şi, invocând dispoziţiile art. 607 C. proc. civ. a susţinut că Judecătoria Sector 6 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze acţiunea de divorţ, întrucât cel din urmă domiciliu comun al soţilor a fost în Bucureşti, sectorul 6, la adresa din BBB, sector 6, Bucureşti, aşa cum rezultă din adeverinţa din 07 martie 2012, eliberată de Asociaţia de proprietari a acestui bloc, pe care a anexat-o, adeverinţă din care rezultă că soţii au locuit la această adresă în perioada 01 august 2011-01 octombrie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 3291 din 06 aprilie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 3689/303/2012, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.
Pentru a decide astfel, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a reţinut următoarele:
Art. 607 C. proc. civ. prevede că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu al soţilor, însă numai dacă la data introducerii acţiunii cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun.
Astfel, nu este necesar ca locuinţa unuia din soţi să fie neapărat la ultimul domiciliu comun, ci în raza judecătoriei ultimului domiciliu comun. Pe de altă parte, la stabilirea competenţei prezintă importanţă data introducerii acţiunii, schimbarea ulterioară a domiciliului soţilor, neprezentând relevanţă.
Dacă soţii nu au avut un domiciliu comun sau dacă la data introducerii acţiunii niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei ultimului domiciliu comun, îşi găsesc aplicare, potrivit art. 607 C. proc. civ., dispoziţiile dreptului comun şi deci cererea va fi adresată judecătoriei de la domiciliul sau reşedinţa soţului pârât.
Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a statuat, având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi faptul că domiciliul soţului pârât reclamant se afla în comuna G., judeţul Dâmbovita, că Judecătoria Găeşti este instanţa competenţă să soluţioneze acţiunea.
Judecătoria Găieşti, prin sentinţa nr. 3291 din 14 noiembrie 2012, la rândul său, şi-a declinat în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta-pârâtă C.C., în contradictoriu cu pârâtui-reclamant C.M., domiciliat în comuna U., sat J., judeţul Dâmbovita.
A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a decide astfel, Judecătoria Găieşti a reţinut următoarele:
Prin acţiunea şi cererea reconvenţională ce fac obiectul prezentului dosar, se solicită desfacerea căsătoriei încheiate între părţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 607 C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în această circumscripţie la data formulării cererii de chemare în judecată, competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul.
La termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2012, pârâtul a confirmat susţinerile reclamantei, în sensul că au locuit în com. U. numai 2 luni, în cursul anului 2010, în rest au locuit numai în Bucureşti, iar din noiembrie 2011 nu mai au domiciliu comun.
De asemenea, martora M.R. audiată de instanţa întâi sesizată, a declarat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Bucureşti, sector 6.
Dispoziţiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ. stabilesc că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Cum norma de drept care stabileşte competenţa teritorială a instanţei de judecată în materia divorţului, este imperativă, competenţa teritorială în această materie este absolută, iar excepţia necompetenţei teritoriale este de ordine publică.
Pentru argumentele arătate, Judecătoria Găeşti a apreciat ca întemeiată excepţia necompetenţei sale teritoriale pe care a invocat-o din oficiu şi în consecinţă, în temeiul art. 158 C. proc. civ., coroborat cu art. 607 C. proc. civ., a admis această excepţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu comun al părţilor şi domiciliul reclamantei-pârâte.
Analizând conflictul negativ de competenţă, cu a cărui soluţionare a fost legal sesizată în baza art 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul considerentelor care succed, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti
Potrivit art. 607 C. proc. civ., „Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul".
În speţă, din adeverinţa emisă de Asociaţia de proprietari AAA sector 6 reiese că soţii C.C. şi C.M. au locuit în perioada 01 februarie 2011-31 iulie 2011 în apartamentul situat în adresa AAA sector 6, Bucureşti iar din adeverinţa emisă de Asociaţia de proprietari BBB, reiese că aceştia au locuit în perioada 01 august 2011-01 octombrie 2011 în Bucureşti, BBB, sector 6 (Dosarul nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei sector 6 Bucureşti), cel din urmă domiciliu comun al soţilor, conform înscrisurilor depuse la dosar fiind deci în sectorul 6 Bucureşti.
Chiar dacă ulterior acestei date părţile în proces nu au mai avut domiciliu comun în sectorul 6, Bucureşti, la data înregistrării cererii de divorţ pe rolul Judecătoriei sector 6 Bucureşti, reclamanta C.C. a făcut dovada că locuieşte la adresa din Bucureşti, CCC, sector 6, astfel cum reiese din cartea de identitate depusă în copie la Dosarul nr. 3689/303/2012 al Judecătoriei sector 6 Bucureşti, respectiv în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în raport de textul de lege menţionat şi de dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ., constată că Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cererii de divorţ formulată de reclamanta-pârâtă C.C. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant C.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1388/2013. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 1382/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
