ICCJ. Decizia nr. 1463/2013. Civil. Obligatia de a face. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1463/2013
Dosar nr. 8018/279/2010
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1217 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Neamţ a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.C.R. SA.
S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.E.C., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA şi, în consecinţă:
S-a respins cererea reclamantei pentru radierea din Biroul de Credit şi Centrala Riscurilor Bancare a informaţiilor de risc înregistrate pe numele reclamantei.
S-a constatat inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de cesiune intervenit între B.C.R. SA şi C.E.R. şi E.O.S.K.S.I.R. SRL.
S-a reţinut de instanţa de fond că:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ reclamanta T.E.C. a chemat în judecată pe pârâta B.C.R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună radierea din Biroul Credite şi din Centrala de Riscuri Bancare a informaţiilor negative înregistrate pe numele său, privind creditul contractat de reclamantă, alături de dl. T.F.O., în calitate de coplătitor, la data de 15 decembrie 2004, la Sucursala Piatra-Neamţ, să se constatate faptul că nu îi este opozabil contractul de cesiune intervenit între B.C.R., pe de o parte, şi C.E.R. şi E.O.S.K.S.I.R. SRL, pe de altă parte şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a constatat că reclamanta figurează înscrisă cu debite în baza de date a Biroului de Credite şi Riscuri Bancare din următoarele motive:
La data de 15 decembrie 2004 a contractat, în calitate de coplătitor alături de fostul soţ T.F.O., contractul de credit de nevoi personale în valoare de 3.800 euro, rambursabil în termen de 60 luni, până la data de 28 martie 2010.
Între părţile contractante din acest contract, cei din poziţia de împrumutaţi, a intervenit desfacerea căsătoriei, prin decizie civilă definitivă şi irevocabilă, precum şi partajarea comunităţii de bunuri, cu activ şi pasiv.
Din pasivul comunităţii de bunuri făcea parte şi contractul de credit din 15 decembrie 2004, contract care, prin tranzacţia părţilor, a fost atribuit în lotul fostului soţ al reclamantei, dl. T.F.O., moment începând cu care era exonerată de orice răspundere privitoare la plata acestui credit.
Sentinţa civilă de partaj a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare începând cu data de 20 iulie 2008 (dată fiind expirarea termenului de recurs), moment începând cu care reclamanta nu mai putea fi făcută răspunzătoare pentru debitul înregistrat din neplata creditului.
Dat fiind faptul că, începând cu data de 28 septembrie 2007 începuse deja să primească notificări de la societatea de recuperare a creanţelor E.O.S.K.S.I.R. SRL, după rămânerea definitivă a hotărârii de partaj a comunicat în mai multe rânduri, prin fax, copie a hotărârii de partaj, pentru ca această societate să îşi poată valorifica drepturile obţinute din cumpărarea creanţei de la B.C.R. (13 august 2008 - orele 13.59 şi 14.03, 8 august 2009 - ora 9.27), iar ulterior şi prin poştă, cu confirmare de primire din data de 15 septembrie 2008.
Faţă de acest credit, având în vedere cesiunea de creanţă (ceea ce presupune lipsa raportului contractual cu banca), precum şi sentinţa de partaj a pasivului comunităţii de bunuri potrivit căreia creditul a trecut în patrimoniul exclusiv al fostului său soţ, a încercat să obţină un nou credit personal, deoarece a considerat că nu are nicio problemă cu banca.
A fost refuzată, motivându-i-se faptul că figurează înscrisă cu debite în baza de date a Biroului de Credite şi Riscuri Bancare.
Faţă de această situaţie s-a constatat că cererea de radiere a informaţiilor negative aflate în baza de date a Biroului de Credite şi Riscuri Bancare este nefondată, fiind respinsă pentru considerentele care urmează:
Banca este terţ faţă de părţile care s-au judecat şi au încheiat tranzacţia ce a determinat instanţa să pronunţe hotărârea de expedient din Dosarul cu nr. 2462/279/2008. Sentinţa civilă nr. 2884 din 19 iunie 2008 produce efecte doar între părţile litigante. Părţi litigante au fost doar reclamanta şi fostul soţ al acesteia, nu şi banca. Instanţa a constatat inopozabilitatea tranzacţiei consemnată în Sentinţa civilă nr. 2884/2008 pronunţată de Judecătoria Piatra-Neamţ în Dosarul nr. 2462/279/2008 faţă de bancă, motiv pentru care informaţiile negative aflate în baza de date a Biroului de Credite şi Riscuri Bancare sunt o consecinţă firească în condiţiile în care reclamanta are calitate de fidejusor în contractul de credit, iar ratele nu au fost achitate.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a constatat că într-adevăr, reclamantei nu îi este opozabilă cesiunea de creanţă dintre pârâtă şi societăţile de recuperare care au încercat să poarte corespondenţa cu reclamanta, motivat de faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 1393 C. civ., în sensul că nu i-a fost notificată cesiunea de creanţă, iar cesiunea nu şi-a produs efectele asupra reclamantei.
Din susţinerile pârâtei din întâmpinare reiese că cesionarul a notificat cesiunea numai către debitorul principal din contractul de credit respectiv către T.F.O., nu şi debitoarei-fidejusoare. Din interpretarea art. 1393 C. civ. rezultă că notificarea trebuie făcută nu numai faţă de debitorul principal, ci faţă de oricare debitor, inclusiv faţă de debitorul garant, faţă de coplătitor, fidejusor, etc. Textul de lege nu face nicio distincţie în sensul în care alţi debitori decât cel principal nu ar trebui notificaţi pentru opozabilitatea cesiunii ("ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus").
Or, faţă de debitoarea coplătitoare, pârâta nu arată că ar fi efectuat notificarea, astfel încât reclamantei nu îi este opozabilă cesiunea, reclamanta neavând calitatea de debitor cedat în cesiunea de creanţă. Reclamantei îi este opozabil doar contractul de credit pe care l-a încheiat cu banca, nu şi cesiunea de creanţă, nefiind între reclamantă şi recuperatorii de creanţă un raport juridic.
Faţă de cel de-al doilea capăt de cerere care s-a admis şi totodată şi motivele pentru care s-a impus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a băncii pârâte.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Neamţ a promovat apel pârâta B.C.R. SA Bucureşti, considerând-o nelegală motivat de faptul că nu s-au analizat corect actele dosarului din care rezultă, de altfel, notificarea intimatei-reclamante cu privire la cesiunea de creanţă.
Prin Decizia nr. 45 din 22 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul pârâtei şi a fost schimbată sentinţa tribunalului în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei ca nefondată şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că la data de 15 decembrie 2004, apelanta şi fostul soţ al intimatei, T.F.O. au încheiat un credit de nevoi personale în valoare de 3.800 euro, intimata T.E.C., semnând contractul în calitate de coplătitor; ulterior, B.C.R. a cesionat creanţa către Societatea comercială de recuperare a creanţelor E.O.S.K.S.I.R. SRL
Apelanta a comunicat intimatei la 22 iulie 2008 notificarea prin care îi aducea la cunoştinţă cesiunea de creanţă, precizând că "la efectuarea plăţii este necesară prezentarea acestei notificări"; intimata a recunoscut că nu a mai plătit ratele din 28 septembrie 2007 iar susţinerea că nu a avut cunoştinţă de cesiunea de creanţă este nefondată, la dosar existând şi dovada de comunicare a acestei notificări.
Prin urmare, s-a admis apelul pârâtei şi s-a schimbat sentinţa tribunalului în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei ca nefondată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs, invocând art. 3304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta susţine inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti de partaj, în care banca nu a fost parte - nefiind citată - hotărâre care consfinţeşte tranzacţia părţilor cu privire la partajul judiciar dintre aceştia. Ceea ce este important, susţine recurenta, este faptul că banca avea cunoştinţă de partajul dintre soţi, împrejurare în care banca ar fi putut lua atitudine faţă de hotărârea de partaj; în acelaşi context, recurenta mai arată că între soţi a fost încheiată o tranzacţie, concretizată în sentinţa de partaj, rămasă definitivă şi irevocabilă, pe care banca nu a înţeles să o atace, ci a procedat la cesionarea creanţei.
O altă critică se referă la nerespectarea condiţiilor de publicitate prevăzute de art. 1393 din vechiul C. civ., motiv pentru care cesiunea de creanţă nu-i este opozabilă. În acelaşi sens, recurenta susţine că au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la notificarea cesiunii de creanţă, astfel că nu i-a fost comunicată adresa de notificare asupra cesiunii de creanţă, în condiţiile legii; în mod greşit, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei că, la dosar nu există dovada de comunicare a notificării.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat şi precizează că cel de-al doilea capăt de cerere din acţiunea introductivă referitoare la radierea informaţiilor negative înscrise în baza de date şi risc înţelege să nu facă nicio critică, mai ales că nu a declarat apel împotriva acestuia.
Recursul este nefondat conform considerentelor expuse în continuare:
Înalta Curte urmează să respingă susţinerile recurentei referitoare la faptul că banca a fost înştiinţată de partajul dintre soţi, întrucât nu are relevanţă în cauză.
Referitor la notificarea debitorului, Înalta Curte constată că aceste critici privind nelegalitatea deciziei sunt nefondate, deoarece creditoarea SC B.C.R. SA a trimis recurentei la 22 iulie 2008 notificarea prin care îi aducea la cunoştinţă cesiunea de creanţă, precizând că "la efectuarea plăţii este necesară prezentarea acestei notificări"; intimata a recunoscut că nu a mai plătit ratele din 28 septembrie 2007 iar susţinerea că nu a avut cunoştinţă de cesiunea de creanţă este nefondată, la dosar existând şi dovada de comunicare a acestei notificări.
Această cesiune de creanţă a fost notificată recurentei aşa cum s-a arătat anterior, astfel încât se constată îndeplinite şi dispoziţiile art. 1393 C. civ. privind notificarea debitorului, astfel că şi susţinerile recurentei că nu există dovada comunicării sunt, de asemenea nefondate.
Prin urmare, faţă de notificarea asupra cesiunii de creanţă din 22 iulie 2008, coroborată cu recunoaşterea recurentei-reclamante din susţinerile sale, în mod corect instanţa de apel a reţinut că recurenta a avut cunoştinţă de cesiune şi că cesiunea de creanţă este opozabilă acesteia, procedând în mod corect la respingerea acţiunii.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul şi să menţină decizia apelată întrucât este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.E.C. împotriva Deciziei nr. 45 din 22 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1472/2013. Civil. Pretenţii. Obligatia de a... | ICCJ. Decizia nr. 1461/2013. Civil → |
|---|
