ICCJ. Decizia nr. 1449/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1449/2013
Dosar nr. 445/59/2012
Şedinţa publică de la 18 martie 2013
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 821 din 13 martie 2012 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 2135 din 29 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosar nr. 4014/115/2011, a fost modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a apreciat asupra excepţiei, că intr-adevăr recursul formulat in temeiul art. 3041 C. proc. civ. nu înlătură aplicarea normelor art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care impun motivarea sa in termenul la care se referă art. 303 alin. (1) C. proc. civ., însă, fiind o cale ordinară de atac, nu poate fi supus exigenţelor alin. (3) al aceluiaşi articol, motivele de netemeinicie ale sentinţei atacate fiind evident îngăduite.
Ori in speţă, Curtea a observat că, deşi extrem de sumară, motivarea recursului pârâtei vizează pretinsa nerespectare a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 şi este fundamentată in drept pe normele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., deci nu poate fi calificată ca inexistentă.
Asupra fondului recursului declarat de pârâtă, Curtea a reţinut că, într-adevăr, cu privire la cuantumul pensiei reclamantei, între părţi a existat un litigiu anterior, finalizat in mod irevocabil prin decizia civilă nr. 2326 din 09 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara. Prin această hotărâre judecătorească a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei emise de pârâtă în temeiul Legii nr. 119/2010, cu nr. 130725 din 06 septembrie 2010 şi a fost menţinut cuantumul mai mare al pensiei stabilită prin Decizia nr. 130725 din 27 ianuarie 2009.
Ulterior pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, pârâta a revizuit pensia reclamantei in temeiul prevederilor O.U.G. nr. 59/2011 privind unele măsuri in domeniul pensiilor, fiind emisă decizia nr. 224858 din 26 iulie 2011, contestată prin prezentul demers judiciar, care a avut ca efect concret revenirea la cuantumul pensiei stabilită in data de 06 septembrie 2010.
Ori, acestea fiind in linii mari circumstanţele care au generat naşterea litigiului supus analizei, Curtea a apreciat că pentru soluţionarea acţiunii reclamantei, legalitatea operaţiunii de revizuire ar trebui analizată atât prin raportare la reglementările internaţionale, cât şi la cele de drept intern invocate in contestaţie.
În contextul jurisprudenţei C.E.D.O., pensia, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1. De asemenea, revizuirea pensiei reclamantei in temeiul O.U.G. nr. 59/2011 a avut ca efect diminuarea cuantumului drepturilor reclamantei la un nivel egal cu cel stabilit prin aplicarea Legii nr. 119/2010.
Petiţionara era beneficiara unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care îi consolida dreptul la pensie intr-un cuantum la acelaşi nivel cu pensia de serviciu ce i-a fost acordată iniţial in baza Legii nr. 567/2004.
Cu toate acestea, efectele hotărârii judecătoreşti anterioare s-au produs până la momentul apariţiei normelor O.U.G. nr. 59/2011 care, deşi au avut ca scop reactivarea efectelor Legii nr. 119/2010, constituie totuşi o nouă dispoziţie legală ce determină o modificare a raporturilor juridice avute in vedere la pronunţarea deciziei civile nr. 2526 din 07 decembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara. Tocmai de aceea, în litigiul pendinte aceste raporturi au fost supuse din nou atenţiei autorităţilor judiciare.
Curtea a reţinut că in litigiul anterior, efectele Legii nr. 119/2010 au fost înlăturate considerându-se că, în cazul concret al reclamantei, actul normativ contravine garanţiilor oferite de C.E.D.O. în cuprinsul art. 1 din Primul Protocol Adiţional. Normele Convenţiei au fost interpretate de instanţe pornindu-se de la jurisprudenţa anterioară a C.E.D.O. care s-a pronunţat in speţe in legătură cu drepturi de asigurări sociale,considerate a prezenta anumite similitudini cu situaţia reclamantei.
Curtea a constatat totodată că, in intervalul scurs de la momentul soluţionării irevocabile a primei contestaţii a reclamantei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o decizie de inadmisibilitate in cauzele conexate A.M.F., J.V.T., E.T., M.M. si L.G. împotriva României (nr. 45312/11), în care drepturile de pensie ale reclamanţilor fuseseră considerabil reduse. C.E.D.O. a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010,reţinând că,deşi articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. C.E.D.O. a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, anterior citată, Kuna, anterior citată, şi Mihăies si Senteş c României (dec.), nr. 44232 /11 şi 44605/11, 6 decembrie 2011).
Instanţa de recurs a reţinut că această hotărâre reprezintă o consacrare neechivocă a jurisprudenţei actuale a C.E.D.O. asupra interpretării incidenţei art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului in chestiunea recalculării pensiei de serviciu prin efectul Legii nr. 119/2010, pentru personalul auxiliar din justiţie, din care face parte şi reclamanta.
Cum interpretarea dată de Curte este obligatorie pentru judecătorul naţional şi cum efectele O.U.G. nr. 59/2012 sunt aceleaşi cu cele ale Legii nr. 119/2012, instanţa de recurs a concluzionat că în speţa de faţă garanţiile oferite de art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O. au fost respectate.
În ce priveşte teoria drepturilor câştigate, invocată de reclamantă in conţinutul recursului, s-a apreciat că aceasta nu-şi găseşte o reglementare constituţională şi nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ, doctrina juridică românească abandonând aceste teorii şi folosind alte criterii pentru explicarea conceptului de retroactivitate şi acţiune a legii în timp.
Nici regula păstrării cuantumului anterior, mai avantajos, în cazul în care din recalculare/revizuire ar rezulta o sumă mai mică, nu a fost reţinută în sprijinul unei soluţii contrare, ea fiind valabilă numai în cadrul aplicării aceleiaşi legi, anume Legea nr. 119/2000, care reglementează acest principiu.
Împotriva acestei decizii revizuenta G.E. a formulat cerere de revizuire, solicitând în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 821 din 13 martie 2012 şi în rejudecarea recursului, respingerea acestuia ca nefondat.
În motivarea cererii de revizuire, se arată că decizia a cărei revizuire şi anulare se solicită este potrivnică cu decizia civilă nr. 2326 din 09 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 5587/115/2010, ambele decizii fiind pronunţate în aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate.
Totodată, revizuenta a dezvoltat pe larg aspectele teoretice şi jurisprudenţiale cu privire la autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, precum şi jurisprudenţa C.E.D.O. în cauzele Beian contra României, Pilot Service contra României, Zazanis şi alţii contra Greciei, Amuraritei contra României.
Solicită admiterea cererii de revizuire şi anularea Deciziei nr. 953/2012 a Curţii de Apel Timişoara.
Prin decizia civilă nr. 1880 din 04 septembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, faţă de temeiul de drept invocat - art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă să judece cererea este instanţa mai mare în grad faţă de Curtea de Apel Timişoara, care a pronunţat deciziile potrivnice.
La termenul din 18 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
În speţă, revizuenta nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească acelaşi obiect.
Astfel, în decizia nr. 2326 din 09 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr. 119/2010, cu nr. 130725/06 septembrie 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010.
Prin decizia nr. 821 din 13 martie 2012 a aceleiaşi instanţe a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă, având ca obiect anularea Deciziei nr. 224858 din 26 iulie 2011, prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.
Se constată astfel că obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind pretins potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, decizia prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.
Lipsa identităţii de obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei de admisibilitate impusă de acest text de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta G.E., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerinţele textului de lege sus-menţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 821 din 13 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuenta G.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2013. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 184/2013. Civil → |
|---|
