ICCJ. Decizia nr. 1487/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1487/2013

Dosar nr. 52109/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 4 aprilie 2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj a data de 15 februarie 2011 sub nr. 7482/83/2011, contestatorul D.D.C., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea ultimei decizii de pensie, cu menţinerea drepturilor stabilite conform deciziei anterioare şi să-i plătească sumele de bani reţinute, urmare a recalculării, precum şi dobânda legală aferentă.

Prin Sentinţa civilă nr. 5112 din 6 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, motivând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit căruia competenţa teritorială revine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâtul.

Cum cererea reclamantului este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor Naţionale, iar sediul pârâtei se află în Bucureşti, Tribunalul Dolj a declinat competenţa de soluţionare la Tribunalul Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr. 52004/3/2011 la data de 30 august 2011.

La termenul stabilit instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 539 din 18 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi în consecinţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Dolj.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

S-a reţinut că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, iar cererea a fost formulată la instanţa de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 15 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că suntem în situaţia în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat şi se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competenţa teritorială absolută la sediul pârâtului, indiferent de cine a emis decizia de pensie, calitatea de emitent a deciziei neputând determina competenţa care se stabileşte în funcţie de domiciliul sau sediul părţilor.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.

Când o lege specială - Legea nr. 19/2000 -, care reglementează un anumit domeniu şi care cuprinde şi norme cu privire la competenţă, este înlocuită cu o altă lege - Legea nr. 119/2010 - şi aveam o altă lege specială care face trimite la normele de competenţa din legea abrogată se aplică noua lege, competenţa fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea 263/2010 arată că "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, instanţa competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanţa de la domiciliul ori sediul reclamantului.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei şi menţinerea drepturilor de pensie de serviciu şi obligarea pârâtei să-i plătească sumele de bani reţinute, ca urmare a recalculării, precum şi dobânda legală aferentă.

Dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reţinut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I.), sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedura civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport şi de prevederile art. 727 din acelaşi act normativ, este de reţinut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.

Astfel, având în vedere că în speţa de faţă competenţa teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află în localitatea Craiova, jud. Dolj, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Dolj (copia actului de identitate), Înalta Curte constată că soluţionarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Dolj.

În consecinţă, faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalului Dolj, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1487/2013. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond