ICCJ. Decizia nr. 1499/2013. Civil. Pretenţii. Cerere necontencioasa. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1499/2013
Dosar nr. 2924/116/2009
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a comercială sub nr. 37005/3/2008 din 7 octombrie 2008, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâta SC T.R. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat ca urmare a evenimentului de navigaţie din data de 17 mai 2006 în portul Olteniţa, prin care împingătorul B.X. al armatorului SC T.R. SA a avariat grav ambarcaţiunea de agrement în construcţie, yacht tip R.Y. înregistrată, proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa comercială nr. 3474 din 3 martie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a respins excepţia de necompetenţă materială, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, declinând cauza în favoarea Tribunalului Călăraşi spre competentă soluţionare.
La data de 15 ianuarie 2009, G. SA şi G.T. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC T.R. SA, solicitând admiterea cererii de intervenţie şi respingerea ca nelegală şi netemeinică a cererii de chemare în judecată a reclamantei P.M..
Prin sentinţa comercială nr. 2534 din 12 octombrie 2010, pronunţată de secţia civilă, a Tribunalului Călăraşi în Dosarul nr. 2924/116/2009, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâtei SC T.R. SA Constanţa, a fost obligată pârâta SC T.R. SA Constanţa la plata sumei de 56.100 euro reprezentând daune materiale şi 1.500 euro reprezentând daune morale şi a fost respins capătul de cerere privind rata inflaţiei în euro solicitată de reclamantă prin acţiune. De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientului în interesul pârâtei G. SA, excepţie invocată de pârâtă. A fost respinsă cererea de intervenţie în interesul pârâtei formulată de intervenientele G. SA şi G.T., fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.701,12 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că expertul S.T.O. a stabilit că prejudiciul cauzat urmare a producerii accidentului, reprezentat de c/val. reparaţiilor necesare aducerii navei în stadiul anterior producerii accidentului, este de 56.100 euro (valoare finală stabilită în suplimentul la raportul de expertiză - dosar).
În răspunsul la obiecţiuni expertul a arătat că a avut în vedere numai avariile pe care Ie-a identificat în prezenţa părţilor şi pe care Ie-a reţinut în procesul-verbal încheiat cu ocazia efectuării expertizei şi semnat de toate părţile fără obiecţiuni, iar la stabilirea valorii prejudiciului s-au avut în vedere modalităţi de calcul specifice domeniului reparaţiilor de nave.
În raport de situaţia de fapt reţinută în considerente, tribunalul a constatat că pârâta SC T.R. SA se face vinovată de avarierea ambarcaţiunii reclamantei P.M. în urma accidentului naval produs la 17 mai 2006 în Portul Olteniţa şi pe cale de consecinţă, în baza art. 998-999 C. civ., urmează a o despăgubi pe reclamantă pentru prejudiciul produs.
Având în vedere că ambarcaţiunea reclamantei este o ambarcaţiune de agrement, destinată petrecerii timpului liber, tribunalul a obligat-o pe pârâtă către reclamantă şi la plata sumei de 1.500 euro cu titlu de daune morale.
În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs plus rata inflaţiei în euro de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti până la data plăţii efective, instanţa l-a respins, având în vedere că inflaţia este un indicator financiar ce se calculează la nivelul fiecărei ţări şi se referă la economia fiecărui stat şi implicit la moneda naţională a acestuia.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 2534/2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, au formulat apel atât reclamanta P.M., cât şi pârâta SC T.R. SA şi intervenienta G.T. - Franţa.
Prin decizia civilă nr. 162/2012 din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelurile formulate de reclamanta P.M., cu domiciliul ales în Bucureşti la Avocat F.G., şi de pârâta SC T.R. SA,Constanţa, şi cu sediul ales în Bucureşti la C. şi Asociaţii SCA, şi de intervenienta G.T. - Franţa, cu sediul ales în Bucureşti la C. şi Asociaţii SCA, împotriva sentinţei comerciale nr. 2534 din 12 octombrie 2010, pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Călăraşi în contradictoriu cu intimata intervenienta G. SA - Franţa, cu sediul ales în Bucureşti la C. şi Asociaţii SCA.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 53.080 euro daune materiale şi la suma de 5.000 euro daune morale, ambele sume în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 5.437 RON cheltuieli de judecată, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi în apel.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
S-a reţinut faptul că prin cererile de apel nu a fost pusă în discuţie întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale, părţile fiind de acord cu privire la circumstanţele în care a fost avariată ambarcaţiunea apelantei reclamante şi la persoana vinovată de producerea accidentului, aspectele contestate privind doar cuantumul prejudiciului material şi moral.
Referitor la evaluarea prejudiciului, curtea a reţinut că atât la prima instanţă cât şi în faza apelului au fost efectuate câte o expertiză tehnică prin care s-a urmărit să se determine întinderea acestuia.
La prima instanţă raportul de expertiză a fost efectuat de către expertul S.T.O. care în răspunsul la obiecţiuni a stabilit o valoare finală de 56.073 euro a prejudiciului produs apelantei reclamante ca urmare a producerii accidentului, reprezentat de contravaloarea reparaţiilor necesare readucerii navei în stadiul anterior producerii accidentului, această valoare fiind avută în vedere de prima instanţă la pronunţarea sentinţei apelate.
În faza apelului raportul de expertiză a fost efectuat de expertul B.V.A., care a procedat la întocmirea unei Specificaţii de lucrări necesare reparării iahtului avariat (Specificaţie ce reprezintă Anexa 16 la raportul de expertiză), şi pe care a înaintat-o unui şantier naval din Giurgiu. Pe baza acestei Specificaţii, şantierul naval (SC S.A.T.G. Giurgiu) a întocmit un deviz de reparare a iahtului în care a indicat suma de 127.490,60 euro (cu TVA). Pe cale de consecinţă, această sumă a fost considerată de către expert că reprezintă contravaloarea reparaţiilor ambarcaţiunii necesare pentru aducerea acesteia în starea premergătore producerii evenimentului de navigaţie din noaptea de 17 mai 2006.
Ulterior, ca urmare a încuviinţării unui supliment la raportul de expertiză tehnică, în cadrul acestui supliment, expertul a prezentat încă două devize de reparaţii emise în baza aceleiaşi Specificaţii de lucrări de alte două şantiere navale din ţară, respectiv de SC A. SA Cernavodă (deviz în valoare de 136.869,96 euro cu TVA) şi SC A.M. SRL Constanţa (deviz în valoare de 79.412,85 euro cu TVA).
Se mai impune observaţia că prin obiectivul fixat de instanţa de apel s-a pus în vedere expertului B.V.A. să ţină cont de avariile constatate prin procesul-verbal din data de 27 aprilie 2010 întocmit de expertul S.T.O., reieşind aşadar că prin ambele rapoarte de expertiză judiciară au fost avute în vedere aceleaşi avarii.
Analizând rapoartele de expertiză judiciară efectuate în faţa primei instanţe şi în apel, curtea a apreciat că metoda utilizată de expertul S.T.O. este cea corectă, întrucât acesta folosindu-se de cunoştinţele sale de specialitate, a determinat ce anume operaţiuni tehnologice sunt necesare pentru repararea iahtului, cantităţile de materiale şi timpul de manoperă aferente reparaţiilor, preţul acestora şi costurile suplimentare, în funcţie de toate acestea stabilind întinderea prejudiciului.
Curtea a constatat că în raportul de expertiză efectuat, expertul B.V.A. nu a determinat el însuşi contravaloarea prejudiciului, ci a solicitat unor şantiere navale să efectueze câte un deviz pentru lucrările din Specificaţia întocmită, însuşindu-şi apoi preţul din deviz.
S-a reţinut că, concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul B.V.A. nu pot fi reţinute, întrucât acesta nu a stabilit efectiv contravaloarea reparaţiilor necesare iahtului, prin raportare la cunoştinţele sale, la cantităţile de materiale şi lucrări pe care să le stabilească el însuşi sau la numărul de ore de manoperă necesare după aprecierea sa, sub acest aspect reieşind că metoda de evaluare aplicată de expertul S.T.O. este cea corectă.
Curtea nu a reţinut concluziile formulate de expertul B.V.A., întrucât acestea în realitate nu sunt concluziile sale, ci reiau preţurile la care diverse societăţi comerciale s-au oferit să efectueze reparaţiile. Or, lăsând la o parte că determinarea c/val reparaţiilor nu poate fi lăsată la latitudinea unei societăţi comerciale, aceasta fiind sarcina expertului, curtea a considerat că nu poate ţine seama de preţurile din devizele emise de acestea.
Aceasta deoarece aceste devize au fost emise avându-se în vedere şi o serie de criterii economice, fiecare dintre societăţi urmărind (ceea ce este de altfel cât se poate de normal) obţinerea unui profit - mai mare sau mai mic, de unde concluzia că nu reflectă preţul real al reparaţiilor, iar pe de altă parte ele reprezintă simple puncte de plecare în eventuale negocieri, cunoscut fiind faptul că în condiţiile unei economii de piaţă preţul se stabileşte în urma întâlnirii cererii cu oferta.
În consecinţă, curtea a apreciat că modalitatea avută în vedere de expertul S.T.O., care a stabilit în mod direct întinderea prejudiciului, prin raportare la necesarul real de lucrări, materiale şi numărul de ore manoperă şi la valoarea reală a acestora, fără a se folosi de preţurile practicate de terţi, este cea corectă.
Faţă de cele de mai sus, curtea a apreciat ca nefondate criticile formulate de apelanta-reclamantă, prin care aceasta critică soluţia primei instanţe sub aspectul întinderii daunelor morale şi solicitarea acesteia din apel de a se reţine că prejudiciul material este în cuantum de 127.490 euro (astfel cum s-a menţionat de către expertul B.V.A. în raportul său).
Se are în vedere că expertul a prezentat şi argumentat punctul său de vedere, nefiind nicidecum părtinitor astfel cum susţine apelanta, iar în ceea ce priveşte avariile constatate de acesta curtea a reţinut că acestea sunt recunoscute de către apelantă nu doar prin semnarea Procesului-verbal din data de 27 aprilie 2010 ci şi prin solicitarea ca instanţa de apel să ţină seama de valoarea stabilită de expertul B.V.A. în baza aceluiaşi proces-verbal (deci pentru aceleaşi avarii cu cele evaluate de expertul S.T.O.).
Deşi curtea a apreciat că metoda de lucru folosită de expertul S.T.O. este corectă, nu poate fi de acord întrutotul cu valoarea de 56.073 euro indicată de acesta în răspunsul la obiecţiuni, apreciind că criticile formulate de apelantele SC T.R. SA şi G.T. - Franţa cu privire la greşita acordare şi a daunelor care nu au rezultat din accidentul de navigaţie din noaptea de 17 mai 2006 sunt întemeiate.
Aceasta deoarece, după cum este bine cunoscut, una dintre condiţiile pentru a opera răspunderea civilă delictuală este legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită.
Or, după cum se poate observa din răspunsul formulat de expertul S.T.O. la obiectiunile părţilor, valoarea de 56.073 euro (rotunjit 56.100 euro - cât a acordat prima instanţă) cuprinde atât reparaţia avariilor produse în timpul accidentului, cât şi a celor produse în afara accidentului (acestea din urmă fiind în cuantum de 2.993 euro - sumă contestată de pârâtă şi intervenientă prin motivele de apel).
Or, faţă de faptul că din suplimentul la raportul de expertiză reiese că repararea etravei pentru etanşarea corpului navei, deşi este necesar a fi efectuată, nu este consecinţa accidentului, reiese că suma de 2.993 euro menţionată în Anexa 5 la supliment în mod greşit a fost inclusă de prima instanţă în cuantumul despăgubirilor, întrucât nu există legătură de cauzalitate.
În consecinţă, curtea a apreciat ca fondate susţinerile apelantelor SC T.R. SA şi G.T. cu privire la acest aspect şi a constatat că prejudiciul material este în cuantum de 53.080 euro (diferenţa dintre 56.073 euro reprezentând valoarea totală a prejudiciului material indicată în raportul de expertiză şi 2.993 euro - c/val reparaţiilor necesare pentru avariile produse în afara accidentului).
Referitor la soluţia dată de prima instanţă pe capătul de cerere privind daunele morale, care a fost criticată în ambele apeluri, curtea retine că ambarcaţiunea care a fost avariată în accidentul din data de 17 mai 2006 era un vas de agrement aflat în construcţie, proprietatea apelantei-reclamante.
Se observă că timp îndelungat de la data producerii accidentului naval (respectiv până la data pronunţării sentinţei apelate) reclamanta a fost în imposibilitate de a finaliza construcţia ambarcaţiunii şi de a o folosi în scop de agrement, întrucât nu a primit nici un fel de despăgubiri care să îi permită să repare ambarcaţiunea, aceasta de altfel nefiind adusă nici în prezent la starea anterioară producerii accidentului.
Abia de la pronunţarea sentinţei (12 octombrie 2010) apelanta reclamantă a fost în posesia unui titlu executoriu împotriva intimatei pârâte pentru suma de 56.100 euro reprezentând daunele materiale acordate de prima instanţă.
S-au apreciat ca fondate criticile apelantei reclamate cu privire la admiterea în parte a capătului de cerere privind daunele morale şi ca nefondate criticile formulate de apelanta pârâtă şi apelanta intervenientă, considerând că suma de 1.500 euro daune morale acordată prin sentinţa atacată este într-un cuantum prea mic.
S-a mai reţinut că, faţă de faptul că prin avarierea ambarcaţiunii apelanta reclamantă a fost lipsită foarte mult timp de posibilitatea de a o termina şi apoi de a efectua călătorii de agrement - aceasta fiind de altfel natura ambarcaţiunii - i s-a produs un prejudiciu moral constând în privarea de plăcerea ocazionată de astfel de călătorii şi de posibilitatea de relaxare oferită de navigare şi că suma de 5.000 euro solicitată de către apelanta reclamantă este rezonabilă şi este de natură să acopere suferinţele psihice şi starea de nemulţumire a acesteia.
În sfârşit, cât priveşte motivele de apel formulate de apelanta reclamantă cu privire la respingerea capătului de cerere prin care se solicită actualizarea prejudiciului cu rata inflaţiei de la data pronunţării hotărârii şi până la data plăţii efective, curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.
S-a avut în vedere că în România moneda naţională este RON, Institutul National de Statistică fiind în măsură să stabilească rata inflaţiei doar pentru moneda naţională nu şi pentru altă monedă şi că, astfel cum reiese din adresa din 11 august 2011 emisă de această instituţie (dosar apel) rata inflaţiei pentru euro poate fi calculată numai pentru ţările care fac parte din zona euro - deci nu şi pentru România.
Referitor la cheltuielile de judecată din apel (taxe judiciare de timbru şi onorariu expert), faţă de faptul că ambele părţi au efectuat cheltuieli şi că ambele apeluri vor fi admise, în temeiul art. 276 C. proc. civ. curtea Ie-a compensat.
Împotriva deciziei civile nr. 162/2012 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs reclamanta P.M., precum şi pârâta SC T.R. SA Constanţa cu intervenientele G.T. Franţa şi G. SA Franţa.
Recurenta reclamantă P.M., prin recursul declarat, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a criticat decizia din apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului său, modificarea sentinţei în sensul de a fi obligată pârâta la plata prejudiciului efectiv cauzat, actualizat cu rata inflaţiei în moneda euro, plus daunele morale solicitate, în sensul omologării expertizei efectuate în apel de expert B.V.A., a omologării specificaţiei de lucrări de reparaţie emisă de SC S. ATG Giurgiu, anexa 17 din expertiză şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 127.490,60 euro contravaloare lucrări de reparaţie a navei conform obiectivului stabilit prin expertiza dispusă.
A susţinut că, decizia din apel este nelegală întrucât se întemeiază pe motive contradictorii, pe interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii, avându-se în vedere că reparaţia navei are în vedere un prejudiciu real suferit.
Astfel instanţa de apel a apreciat ca utilă proba cu expertiza în ceea ce priveşte stabilirea contravalorii reparaţiilor ambarcaţiunii, întrucât din actele dosarului de la fond au rezultat sume diferite alocate pentru repararea ambarcaţiunii, desemnând ca expert pe B.V.A.
Că în afară de expertiza efectuată de expert B.V.A., instanţa de apel urmare a obiecţiunilor făcute de pârâta a mai dispus şi efectuarea unui supliment la raportul de expertiză menţionat pentru a se clarifica dacă în cauză este vorba de anexa 16 şi nu 14, astfel că expertul a mai prezentat 2 devize de reparaţii de la şantiere navale din ţară, unul cu TVA, altul fără TVA.
S-a arătat că pârâta a fost nemulţumită de valorile devizelor recunoscând avariile prevăzute în raportul de expertiză, contestând doar valoarea estimata a reparaţiilor, arătând că valoarea prejudiciului este prea mare.
A mai susţinut recurenta reclamantă că, oferta depusă pentru reparaţii de şantierul Giurgiu Nav astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expert B.V.A. în dosarul de apel, reprezintă oferta reală, cea mai bună, fiind singurul şantier care cunoaşte expres avariile navei, care a stabilit o sumă ce permite acoperirea cheltuielilor cu reparaţia navei.
De asemenea, recurenta reclamantă a solicitat şi admiterea capătului de cerere privind actualizarea prejudiciului rezultat în moneda euro cu rata inflaţiei la aceasta monedă, de la data pronunţării deciziei şi până la data plăţii efective.
S-a arătat că, o dată cu introducerea în anul 1999 a monedei euro în cadrul Uniunii Europene, băncile europene au considerat necesară introducerea unei noi rate interbancare, comune băncilor care activează în zona monetara a UE, înlocuind ratele interbancare naţionale. Astfel a apărut EURIBOR, indicator ce reprezintă ratele de dobânzi pentru împrumuturile în euro la care băncile participante în zona monetara UE îşi acordă împrumuturi.
Inflaţia măsurată prin preţurile de consum în zona euro este calculată lunar de Eurostat. Indicele armonizat al preţurilor de consum acoperă, în medie, aproximativ 700 de bunuri şi servicii, reflectând cheltuielile medii ale gospodăriilor populaţiei din zona euro pentru un coş de produse.
Prin recursul declarat de pârâta SC T.R. SA Constanţa şi de intervenientele G.T. Franţa şi G. SA Franţa împotriva deciziei civile nr. 162/2012 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea critică soluţia instanţei din apel pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea lor la plata daunelor morale.
În criticile formulate, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, recurenţii au susţinut în esenţă următoarele:
În motivare, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea la plata prejudiciului reprezentând daunele cauzate prin evenimentul de navigaţie din 17 mai 2006 în portul Olteniţa.
Or, având în vedere faptul ca la momentul cercetării locale din data de 27 aprilie 2010, expertul a observat ca ambarcaţiunea suferise daune rezultate atât din accident cât şi din afara accidentului, datorită greşitei ancorări, manipulări, ulterior producerii accidentului, în raportul de expertiză a stabilit separat contravaloarea reparaţiilor (materiale şi manopera) pentru ambele tipuri de daune.
Cu toate că prin cererea de chemare în judecată reclamanta, a solicitat contravaloarea prejudiciului cauzat prin accident, instanţa a obligat pârâta SC T.R. SA şi la plata unei sume reprezentând echivalentul reparaţiilor pentru daune care nu sunt datorate accidentului.
Astfel, prin hotărârea pronunţată, instanţa a acordat reclamantei mai mult decât aceasta a solicitat, pronunţând o hotărâre nelegala şi că SC T.R. SA nu poate fi obligată decât la acoperirea prejudiciului cauzat prin accident, iar nu la acoperirea unor daune cauzate ulterior accidentului, fără a avea legătură cauzală cu accidentul propriu zis.
Totodată, instanţa a admis cererea reclamantei de plată a daunelor morale, fără însă a motiva hotărârea astfel pronunţată.
În virtutea principiului "onus probandi incumbit actori" reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului moral suferit, precum şi a cuantumului acestuia, or reclamanta nu a făcut nici o dovadă în acest sens, instanţa admiţând în mod neîntemeiat cererea reclamantei.
La data de 4 aprilie 2013, recurentele, pârâta SC T.R. SA Constanţa şi intervenientele G.T. Franţa şi G. SA Franţa, au depus întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Înalta Curte, examinând cererile de recurs din perspectiva criticilor indicate de părţi, aşa cum acestea au fost circumscrise temeiurilor de drept menţionate, reţine nemotivarea în drept a acestora în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 (1) lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Practic, prin criticile invocate recurenta reclamantă şi recurentele, pârâta şi intervenientele îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, dar aduc în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt, precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Astfel trimiterile pe care recurenta reclamantă le face la expertiza efectuată de expert B.V.A. şi la cele 2 devize de reparaţii de la şantierele navale din ţară, unul cu TVA, altul fără TVA, pentru a se clarifica dacă în cauză este vorba de anexa 16 şi nu 14, motivate de nemulţumirea intimatelor faţă de valoarea estimata a reparaţiilor, sunt pur formale, neargumentate în drept.
Argumentaţia adusă de recurenta reclamantă în susţinerea criticilor sale în sensul că, oferta depusă pentru reparaţii de şantierul Giurgiu Nav în dosarul de apel, reprezintă oferta reală, cea mai bună, întrucât a stabilit o sumă ce permite acoperirea cheltuielilor cu reparaţia navei, vizează istoricul cauzei, situaţia de fapt şi administrarea probatoriului, neîncadrabile în temeiurile de drept indicate.
Nici motivul de recurs, prin care recurentele, pârâta SC T.R. SA Constanţa şi intervenientele G.T. Franţa şi G. SA Franţa, au susţinut că în mod greşit instanţa de apel a admis cererea reclamantei de plata a daunelor morale, fără însă a motiva hotărârea astfel pronunţată şi că în virtutea principiului "onus probandi incumbit actori" reclamanta trebuia sa facă dovada prejudiciului moral suferit, precum şi a cuantumului acestuia nu poate fi încadrat în art. 304 C. proc. civ., acestea fiind motive de netemeinicie.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurente, reiterarea unor situaţii de fapt, invocarea probatoriului administrat, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurentele nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererilor de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de reclamanta P.M., de pârâta SC T.R. SA Constanţa şi de intervenientele G.T. Franţa şi G. SA Franţa împotriva deciziei civile nr. 162/2012 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1403/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1521/2013. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
