ICCJ. Decizia nr. 154/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 154/2013
Dosar nr. 4655/118/2010
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2013
Deliberând, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 838/118 din 26 ianuarie 2010, reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de proprietari XX Constanţa, a solicitat în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 5/2001, obligarea pârâtei la plata sumei de 42.189,71 RON, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada 28 februarie 2009-31 octombrie 2009; a sumei de 61.965,51 RON, reprezentând penalităţi de întârziere în decontarea facturilor aferente perioadei 31 august 2005-31 octombrie 2009; a sumei de 39,30 RON, reprezentând taxa de timbru şi timbru judiciar; a sumei de 23,80 RON, reprezentând taxa de notificare prin executor judecătoresc şi la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior; reclamanta şi-a modificat cererea introductivă, indicând ca temei de drept al acţiunii formulate dispoziţiile art. 969-970 C. civ. şi totodată, şi-a precizat cuantumul pretenţiilor la valoarea penalităţilor de întârziere, arătând că pârâta a executat plata integrală a creanţei reprezentând preţ.
Prin sentinţa civilă nr. 1818 din 8 martie 2011, Tribunalul Constanta, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa şi a obligat pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa să plătească acesteia suma de 31.528,93 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, respingându-se ca fiind prescrise, pretenţiile în cuantum de 30.136,58 RON, cu consecinţa obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.426,28 RON, reprezentând taxă de timbru.
Pentru a pronunţa sus-menţionata hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, obligaţiile reciproce ale părţilor izvorăsc şi sunt reglementate de contractul de furnizare a energiei termice pentru încălzire şi prepararea apei calde din 12 martie 1999.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar şi a concluziilor raportului de expertiza tehnică contabilă efectuată în cauză, prima instanţă a constatat că pârâta a efectuat cu întârziere plata preţului energiei termice furnizate, situaţie în raport de care a apreciat că datorează în conformitate cu prevederile art. 8 din contract, penalităţi de întârziere în sumă de 61.665,51 RON, calculate aferent perioadei 31 august 2005-31 octombrie 2009.
Raportat la data sesizării instanţei, tribunalul a constatat că parte din pretenţiile reclamantei sunt prescrise, conform prevederilor art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, reţinând că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile acestuia.
Având în vedere că, termenul de prescripţie este de 3 ani, prima instanţă a respins ca fiind prescrise pretenţiile reclamantei în cuantum de 30.136,58 RON, reprezentând penalităţi aferente perioadei 31 august 2005-31 decembrie 2008, şi astfel, în temeiul prevederilor art. 969, art. 970 şi art. 1066 C. civ., coroborate cu prevederile art. 8 din contract, pârâta a fost obligată la plata sumei de 31.528,93 RON, reprezentând penalităţi aferente perioadei 31 ianuarie 2009-31 octombrie 2009, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.426,28 RON, pentru pretenţiile dovedita ca fiind întemeiate.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 51 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea căii ordinare de atac, a admis apelul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1818 din 8 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea promovată şi a obligat pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa sâ plătească reclamantei Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa suma de 10.776,01 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat intimata-reclamantă la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.300 RON, reprezentând onorariu apărător ales şi onorariu expert desemnat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control a avut în vedere concluziile raportului de contraexpertiză tennică contabilă, potrivit cărora pentru perioada 31 septembrie 2009-31 octombrie 2009 s-au calculat penalităţi de întârziere în sumă .de 10.074,20 RON, situaţie în raport de care a obligat pârâta la plata acestei sumei, restul pretenţiilor fiind apreciate ca prescrise conform art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la critica pârâtei privind obligarea sa în primă instanţă la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în primul grad de jurisdicţie, deşi tribunalul a admis doar în parte cererea precizată fcrmulată de aceasta, curtea a respins critica apreciind-o ca fiind nefondată în considerarea dispoziţiilor ârt.274 C. proc. civ., pe care Ie-a interpretat în sensul că legiuitorul a lăsat instanţei opţiunea de a dispune asupra diminuării sau majorării cuantumului cheltuielilor de judecată, astfel că, prin raportare la condiţiile concrete ale cauzei a respins această critică, apreciind ca fiind corectă soluţia primei instanţe.
Împotriva deciziei civile nr. 51 din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanta, cât şi pârâta.
Reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa a dezvoltat critici vizând prescripţia sumelor datorate aferent intervalului 25 mai 2007-25 mai 2010, pe care însă nu Ie-a subsumat niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul repingerii apelului declarat de pârâta şi menţinerea hotărârii primei instanţe, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa şi-a subsumat criticile formulate împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului său, cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensul diminuării cunatumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată în primă instanţă de la 4.226,28 RON la suma de 757,82 RON, reprezentând taxa de timbru aferentă cunatumului pretenţiilor reclamantei care au fost admise.
În acest sens pârâta a susţinut în esenţă că, în mod eronat, instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondată critica sa vizând greşita sa obligare la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă, în condiţiile în care tribunalul a admis doar în parte acţiunea formulată de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanta.
1. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată de reclamantă vizează stabilirea intervalului în care a operat prescripţia dreptului material la acţiune, aspect ce vizează lămurirea situaţiei de fapt şi nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii, astfel încât, cum din expunerea reclamatei rezultă că în realitate ar fi vorba doar despre o eroare materială. Înalta Curte, urmează să respingă recursul câ nefondat, cu atât mai mult cu cât perioada 31 august 2005-31 decembrie 2008, invocată ca fiind eronat stabilită, a fost determinată de prima instanţă şi necontestată de reclamantă, care nu a formulat apel împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, neputând fi cenzurată omisso medio.
2. Având în vedere criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi ale temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de de părăta Asociaţia de Proprietari XX Constanta este fondat motivat de următoarele argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Verificând decizia atacată, din perspectiva motivului de nlegalitate precitat, indicat de pârâtă în memoriul de recurs depus la dosar, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, având în vedere că motivul de casare menţionat reprezenta o concretizare a principiului procedural al disponibilităţii şi presupune ca instanţa a cărei hotărâre este recurată să se fi pronunţat asupra cererilor introductive cu care a fost învestită prima instanţă.
Cazul de casare menţionat vizează ipoteza în care instanţa de apel a admis apelul şi, rejudecând cajza, fie a acordat mai mult decât ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată (plus petita), fie nu s-a pronunţat asupra unuia dintre capetele de cerere (minus petita), ceea ce în mod evident nu este cazul în speţă, referitor la cheltuielile de judecată în primă instanţă, instanţa de apel menţinând soluţia tribunalului, astfel încât nu se poate aprecia că, prin decizia atacată s-a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Analizând criticile formulate în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte apreciind că acestea pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., având în vedere că vizează greşita aplicare a prevederilor art. 276 din acelaşi cod, le va cenzura din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.
Astfel, se constată că, deşi în cuprinsul motivelor de apel formulate de pârâtă, aceasta a criticat hotărârea primei instanţe referitor la obligarea sa la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în primul grad de jurisdicţie, în condiţiile în care tribunalul a admis doar în parte acţiunea reclamantei, curtea a respins această critică cu motivarea că legiuitorul a lăsat judecătorului opţiunea diminuării sau majorării cuantumului cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ., interpretare în considerarea căreia a respins critica pârâtei ca neîntemeiată.
Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:"Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.", iar art. 276 din aceleaşi cod statuează că, atunci: "Când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor."
Raportând normele legale precitate la soluţia pronunţată în speţă de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că se impunea, faţă de critica formulată de pârâtă sub acest aspect în faţa instanţei de apel, cezurarea sentinţei din această perspectivă şi schimbarea soluţiei tribunalului în sensul acordării cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă prin stabilirea culpei procesuale proporţional cu câtimea pretenţiilor admise în fază procesuală respectivă.
Astfel, având în vedere că în primă instanţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 42.189,71 RON reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate in perioada 28 februarie 2009-31 octombrie 2009 şi la plata sumei de 61.965,51 RON reprezentând penalităţi de întârziere in decontarea facturilor aferente perioadei 31 august 2005-31 octombrie 2009, deci un total de 104.145,22 RON, aceasta fiind valoarea în raport de care trebuia stabilită taxa de timbru.
Cum reclamanta a achitat în primă instanţă o taxă de timbru în sumă de 4.226 RON pentru pretenţii totale în valoare de 104.145,22 RON, din care i-au fost admise doar pretenţii în cuantum de 31.528,93 RON, ulterior diminuate în faza apelului la suma de 10.776,01 RON, susţinerile pârâtei în sensul că datora cheltuieli de judecată în primă instanţă în valoare de 757 RON sunt pe deplin justificate, prin raportare la câtimea pretenţiilor reclamantei la a căror achitare a fost obligată.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa, să modifice în parte decizia atacată, în sensul în sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă în primă instanţă către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice de la suma de 4.426,28 RON la suma de 757 RON.
Având în vedere că, în prezenta cale de atac, reclamanta a căzut în pretenţii, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea acesteia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, şi în considerarea aceluiaşi text legal şi a soluţiei de admitere a recursului declarat de părăta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa, admite aceeaşi cerere accesorie formulată de pârâtă şi va obliga recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice să achite recurentei-pârâte Asociaţia de Proprietari XX Constanta suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa împotriva deciziei civile nr. 51 din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi să admită recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa împotriva aceleiaşi decizii, pe care o va modifica în parte, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă în primă instanţă către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice de la suma de 4.426,28 RON la suma de 757 RON; va menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa împotriva deciziei civile nr. 51 din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de pârâta Asociaţia de Proprietari XX Constanţa împotriva, aceleiaşi decizii, pe care o modifică în parte, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă în primă instanţă către reclamanta Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice de la suma de 4.426,28 RON la suma de 757 RON.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Obligă pe recurenta-reclamantă Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice să-i achite recurentei-pârâte Asociaţia de Proprietari XX Constanţa suma de 500 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 152/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 156/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
