ICCJ. Decizia nr. 147/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A ll-A CIVILĂ
Decizia nr. 147/2013
Dosar nr. 2938/271/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2013
Deliberând, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea promovată la data de 29 martie 2007 pe rolul Judecătoriei Oradea şi declinată prin sentinţa civilă nr. 4386/2007 în favoarea Tribunalului Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 2938/271/2007, reclamantul V.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC U. SRL, T.N., T.D., SC E. SRL Oradea, Primăria Municipiului Oradea şi Banca T. SA - Sucursala Oradea, în temeiul dispoziţiilor art. 948, 968, 975 şi 1303 C. civ., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. P.F. din 2006 în privinţa imobilului înscris în CF Oradea, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. P.F. în privinţa imobilului înscris în C.F.N.D.F Oradea, constatarea nulităţii absolute a actului de defalcare autentificat la biroul aceluiaşi notar public, sistarea C.F.N.D.F. Oradea şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.
În subsidiar, a solicitat revocarea celor două contracte de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 3408/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a pierdut calitatea de asociat al SC E. SRL fiind exclus din societate, fără ca aceasta să fie obligată la plata contravalorii părţilor sociale pe care le deţinea potrivii: art. 224 din Legea nr. 31/1991. După pronunţarea acestei hotărâri în scopul fraudării intereselor sale, pârâta SC E. SRL Oradea a înstrăinat bunurile amintite la preţuri derizorii pentru a face imposibilă orice formă de executare silită, complicitatea la fraudă dintre cele două societăţi comerciale pârâte rezultând din valoarea preţului convenit de acestea, precum şi din calitatea de asociat a pârâtului T.N. în cadrul celor două.
Pârâţii T.N., T.D. şi SC U. SRL. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 2.000.000 euro cu titlu de daune, susţinând că excluderea reclamantului din SC E. SRL s-a datorat faptului că acesta nu a adus aportul la care s-a obligat, neputându-se reţine calitatea sa de creditor al societăţii. De asemenea, au arătat că prin notarea litigiului în cartea funciară, SC E. SRL a fost împiedicată să obţină un credit de 100.000 euro de la Banca T. SA, producându-i-se astfel un prejudiciu în valoare de 2.000.000 euro.
La Dosarul nr. 2938/271/2007 a fost conexat Dosarul nr. 5064/111/2C07, având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul V.M. împotriva pârâţilor SC E. SRL Oradea şi T.N., prin care a solicitat să se constate că, în calitate de fost asociat al SC E. SRL, este îndreptăţit la contravaloarea a 33,9437% din patrimoniul societăţii şi să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumelor corespunzătoare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei cereri, reclamantul a susţinut că, la data excluderii sale din societate deţinea un număr de 482 părţi sociale, fiind îndreptăţit la plata contravalorii acestora, conform dispoziţiilor art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa comercială nr 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, invocată de pârâţii SC U. SRL., T.N. şi T.D.; a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta SC E. SRL Oradea; a respins ca nefondată cererea principală modificată formulată de reclamantul V.M., în contradictoriu cu pârâţii SC U. SRL, T.N., T.D., SC E. SRL, Primăria Municipiului Oradea şi Banca T. SA- Sucursala Oradea; a admis în parte cererea conexată formulată de reclamantul V.M. în contradictoriu cu pârâţii SC E. SRL şi T.N., şi în consecinţă a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 267.134, 86 RON reprezentând contravaloarea participării sale la patrimoniul social al acesteia; a luat act de renunţarea la judecarea cererii reconvenţionale formulată de pârâtele SC U. SRL. şi T.D., în contradictoriu cu reclamantul V.M. şi a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul T.N. în contradictoriu cu reclamantul V.M.; a obligat pârâta SC E. SRL să plătească reclamantului suma de 14.212 RON cu titlu de cheltuieli de judecata şi a respins ca nefondate celelalte pretenţii.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanţă a reţinut că prin decizia comercială nr. 3408 din 7 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 2366/1/2003, reclamantul V.M. a fost exclus din SC E. SRL, pierzând calitatea de asociat în cadrul acesteia.
De asemenea, a apreciat că acesta justifică interes şi calitate procesuală activă în promovarea cererilor formulate, în raport de prevederile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora fostul asociat este îndreptăţit să primească contravaloarea contribuţiei sale la patrimoniul social al societăţii din cadrul căreia a fost exclus, instituţia excluderii nefiind concepută de legiuitor ca o formă de expropriere a fostului asociat, astfel încât a respins ca nefondate excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocate de pârâţi.
Coroborând probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertize tehnice, prima instanţă, în raport: de valoarea bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei SC E. SRL Oradea la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus excluderea reclamantului, a apreciat că acesta este îndreptăţit în parte să primească contravaloarea părţilor sociale deţinute, şi admiţând în parte cererea conexată, a dispus obligarea pârâţilor SC E. SRL şi T.N. să-i plătească reclamantului suma de 267.134,86 RON cu acest titlu.
Referitor la petitul principal, prima instanţă, în raport de probele administrate a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii pauliene, respectiv încheierea actelor a căror revocare se solicită în scopul fraudării intereselor cerditorului-reclamant şi conivenţa frauduloasă dintre pârâtele SC E. SRL şi SC U. SRL..
Pentru a respinge ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtul T.N., tribunalul a reţinut că acţiunea introductivă formulată de reclamant şi notarea litigiului în cartea funciară reprezintă un demers pentru protejarea unui interes legitim şi nu unul iniţiat în scop şicanator, astfel că a apreciat că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii în răspundere civilă delictuală - fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente şi vinovăţia.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel pârâtul T.N. şi pârâta SC E. SRL Oradea, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea căilor de atac, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea împotriva sentinţei comerciale nr. 642/2011 din 1 iunie 2011, Tribunalul Bihor, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul T.N. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a dispune astfel, Curtea a înlăturat apărările formulate de apelanta-pârâtă prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvenţă F.D., în sensul incidenţei în speţă a prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora calea de atac ar fi fost scutită de la plata taxei de timbru, argumentat de faptul că apelul nu a fost formulat de lichidatorul judiciar, ci de societatea împotriva căreia nu fusese deschisă procedura insolvenţei la data formulării apelului, ci la peste patru luni de la înregistrarea acestuia, respectiv prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie 2011.
În consecinţă, în baza art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea.
Referitor la apelul formulat de pârâtul T.N., instanţa de control a reţinut în esenţă ca fiind corectă şi legală soluţia de admitere în parte a cererii conexate formulate de reclamantul V.M. şi de respingere a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul T.N..
Împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în termen legal, au declarat recurs pârâţii T.N. şi SC E. SRL Oradea, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D., actualmente S.I. IPURL, criticând-o"pentru nelegalitate şi solicitând admiterea recursurilor, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor formulate cu consecinţa schimbării hotărârii primei instanţe în sensul respingerii cererii în pretenţii formulate de reclamant şi admiterea cererii reconvenţionale.
Pârâtul T.N. a indicat ca temei de drept al căii extraordinare de atac exercitate dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului depus la dosar susţinând în principal că, decizia atacată nu cuprinde argumentele care au format convingerea instanţei în sensul respingerii apelului său, criticând-o pentru lipsa motivării şi pe fond, pentru interpretarea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în răspundere civilă, pe care a formulat-o pe cale de cerere reconvenţională.
Pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D. şi-a subsumat criticile formulate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în principal că instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prin anularea apelului său ca netimbrat, în condiţiile în care calea de atac fusese însuşită de lichidator la momentul la care s-a aplicat sancţiunea.
De asemenea, pe fondul cauzei s-a criticat cuantificarea greşită a câtimii pretenţiilor reclamantului prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca şi consecinţă a interpretării greşite a prevederilor art. 224 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 modificată şi completată, arătând că este de neconceput ca asociatul exclus sa răspundă faţă de societate pentru pierderile înregistrate până la data excluderii sale, însă drepturile sa-i fie extinse până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti de excludere, în condiţiile în care, între data excluderii şi data rămâneri irevocabile a hotărârii judecătoreşti de excludere, asociatul exclus şi-a pierdut affectio societatis, ca intenţie de a colabora, de a conlucra cu restul asociaţilor în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivului societăţii, de natură a face inadmisibilă recunoaşterea drepturilor asociatului exclus izvorând din contractul de societate, ulterior momentului excluderii.
La data de 15 ianuarie 2013, intimatul-reclamant V.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că în mod corect a fost anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, în sarcina acesteia revenind obligaţia satisfacerii taxei de timbru, în considerarea faptului că aceasta a exercitat calea de atac la data de 5 iulie 2011, anterior deschiderii împotriva sa a procedurii insolvenţei prin încheierea nr. 2771/F din 25 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 13035/111/2011, la cererea pârâtei înseşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepţiei netimbrării recursului invocată din oficiu şi analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac formulată de pârâtul T.N. ca netimbrată, în considerarea următoarelor:
Pentru termenul de astăzi, recurentul-pârât a fost citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.633,33 RON şi a timbrului judiciar de 5 RON, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 21 dosar recurs, obligaţie pe care, în mod nejustificat, nu şi-a îndeplinit-o.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se achită şi se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.
Potrivii prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.
Constatând că recursul pârâtului nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 22 ianuarie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită şi reţinând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligaţia satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la recursul formulat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă F.D., actual S.I. IPURL, Înalta Curte reţine că, deşi criticile dezvoltate de aceasta au fost subsumate motivului de nelegalitate .prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele evocate referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1) C. proc. civ., având drept consecinţă sancţionarea apelului exercitat de pârâtă cu anularea şi privarea implicită a acesteia de cenzura unui grad de jurisdicţie, pot fi încadrate în prevederile motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. şi în baza prevederilor art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, va analiza critica menţionată din perspectiva acestuia.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D., actual S.I. IPURL este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia1 recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."
Cum normele prevăzute în materia taxei de timbru sunt norme de procedură, iar în speţă, în faza procesuală a apelului, apelanta - pârâtă a fost citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru, instanţa sancţionând calea de atac cu anularea ca şi consecinţă a neîndeplinirii acestei obligaţii stabilite în sarcina sa, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale prevăzute la art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reţine că părţii i s-a produs o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale.
Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor actului normativ evocat, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.
Prin adoptarea prevederilor art. 77 din Legea nr. 85/2006 s-a extins sfera scutirilor de la plata taxei de timbru la! toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii privind procedura insolventei, inclusiv pentru recuperarea creanţelor.
Analizând textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, rezultă că scutirea de plata taxelor de timbru are caracter generai, în sensul că priveşte toate acţiunile promovate de administratorul judiciar sau lichidator, indiferent împotriva cui sunt îndreptate şi indiferent care este felul sau natura cererii formulate, astfel încât nici una dintre aceste acţiuni nu poate fi anulată ca netimbrată.
Astfel, interpretând textul de lege anterior evocat, nu în sensul său literal, ci în spiritul său, prin raportare la intenţia legiuitorului la edictarea normei, rezultă că a vizat proteguirea patrimoniului societăţii debitoare şi implicit a creditorilor acesteia. Ca atare, întrucât prin textul legal precitat s-a instituit exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a tuturor acţiunilor formulate prin administratorul sau lichidatorul judiciar, de acelaşi beneficiu trebuie să se bucure şi acţiunile sau căile de atac exercitate sau însuşite de unul dintre reprezentanţii menţionaţi ai societăţii în insolvenţă, ca şi consecinţă a prezumţiei de ocrotire a intereselor societăţii căreia i s-a ridicat dreptul de administrare.
Limitarea aplicării scutirii de la plata taxei de timbru, exclusiv la categoria acţiunilor introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar, aşa cum prevede textul art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără a include şi categoria cererilor însuşite de aceştia, dând astfel normei o interpretare strict literală, ar avea semnificaţia limitării finalităţii intenţiei legiuitorului însuşi, de a proteja interesele societăţii împotriva căreia s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei ulterior promovării unor acţiunii care aveau tocmai acest scop, prejudiciind societatea, în loc de a-i asigura o facilitate.
În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază, prin prisma dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, că apelul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea, ulterior însuşit de lichidatorul judiciar desemnat Cabinet Individual de Insolvenţă F.D., prin care se tinde la reformarea unei hotărâri prin care societatea a fost obligată la plata unei sume de bani, urmărindu-se protejarea patrimoniului societăţii, este scutit de la plata taxei de timbru.
De asemenea, se reţine că procedând la anularea ca netimbrat apelul pârâtei, ulterior momentului deschiderii împotriva acesteia a procedurii insolvenţei, instanţa de prim control judiciar, sancţionând partea pentru că nu s-a conformat dispoziţiei de achitare a plăţii taxei de timbru cu a cărei menţiune a fost citată, a pronunţat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea normelor speciale referitoare la scutirea de la plata taxei de timbru a acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, actul de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, fiind de natură a-l pricinui pârâtei o vătămare - lipsirea de un grad de jurisdicţie, care nu poate fi înlăturată.
Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte reţine ca fiind fondată critica dezvoltată de pârâtă circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) şi alin. (5) din acelaşi cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D., actual S.I. IPURL şi să caseze decizia atcată cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează să verifice incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora operează suspendarea de drept în cazul acţiunilor judiciare sau extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Faţă de soluţia de admitere a recursului declarat de SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D. şi de casare cu trimitere spre rejudecare a deciziei atacate, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-reclamant V.M. de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea acestei faze procesuale, petitul accesoriu urmând a fi analizat de instanţa de apel cu ocazia rejudecării în raport de culpa procesuală ce se va stabili.
În raport de anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., urmează să admită cererea intimatului-reclamant V.M. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în acest grad de jurisdicţie, situaţie în care va dispune obligarea recurentului-pârât în favoarea intimatului-reclamant la plata sumei de 1.751 RON reprezentând jumătate din cheltuielile de judecată (onorariu de avocat şi cost bilet de avion) efectuate.
Pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (2), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificate, urmează să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiaşi decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC E. SRL Oradea prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă F.D. împotriva deciziei nr. 26/C/2012-A din 21 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul T.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul T.N. să-i achite intimatului V.M. suma de 1.751 RON cheltuieli de judecată parţiale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 149/2013. Civil → |
|---|
