ICCJ. Decizia nr. 1546/2013. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1546/2013
Dosar nr. 16159/299/2012
Şedinţa camerei de consiliu din 20 martie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5398/105/2011, reclamanta SC O.P. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.I., obligarea acesteia la restituirea sumei de 3.789 RON reprezentând drepturi băneşti încasate rară drept, cu titlu de prime de Paşti şi de Crăciun.
Prin sentinţa civilă nr. 1878 din 20 martie 2012, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, reţinând că, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 5/2012, s-a stabilit că instanţa judecătorească competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite este instanţa de executare, respectiv, judecătoria. A mai reţinut că acţiunile promovate de salariaţii SC O.P. SA au fost soluţionate anterior modificării art. 3731 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 42/2009, când cererea de executare silită era adresată direct executorului judecătoresc, fără a se mai urma procedura de încuviinţare a executării silite. Având în vedere şi dispoziţiile art. 1104 alin. (3) C. civ. conform cărora, dacă părţile nu au stabilit locul plăţii, plata este cherabilă, urmând a fi efectuată la domiciliul debitorului, instanţa de executare nu poate fi decât judecătoria în raza căreia s-a realizat plata prin raportare la dispoziţiile legale anterior citate, respectiv, Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 14277 din 16 august 2012, Judecătoria sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea
Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că, raportat la precizarea temeiului de drept al acţiunii, respectiv, art. 256 alin. (1) C. mun., competenţa de soluţionare aparţine instanţei mai întâi învestite, care este cea de la domiciliul angajatului, în speţă, Tribunalul Prahova.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti:
Astfel, obiectul cererii care a învestit instanţa a vizat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.024 RON (actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective).
Potrivit motivelor cererii de chemare în judecată, cauza acestei restituiri, care se constituie în fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, este reprezentată de desfiinţarea hotărârii judecătoreşti în baza căreia SC O.P. SA fusese obligată la plata unor drepturi salariale (prime de Paşti şi Crăciun).
Aşadar, este vorba despre pretenţii derivând din instituţia întoarcerii executării aşa cum se găseşte ea reglementată prin dispoziţiile art. 4041, art. 4022 C. proc. civ.
Împrejurarea că ulterior, printr-o precizare de acţiune, reclamanta a indicat ca temei juridic al pretenţiilor dispoziţiile art. 256 alin. (1) C. mun. („salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie") nu este de natură să transforme litigiul într-unui de drept al muncii, care să atragă competenţa de primă instanţă a tribunalului.
Aceasta întrucât, independent de temeiul de drept indicat de parte, instanţa are obligaţia să procedeze la calificarea juridică a pretenţiilor care, în speţă, nu derivă, aşa cum s-a arătat, din raporturi de muncă, ci din desfiinţarea hotărârii pe temeiul căreia se făcuse anterior executarea.
De altfel, natura juridică a unei astfel de cereri, cu implicaţii vizând competenţa şi regimul juridic al căilor de atac, a fost tranşată prin decizia în interesul Legii nr. 5/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei interpretare dată chestiunii în discuţie este obligatorie pentru instanţe.
Astfel, s-a reţinut, conform deciziei menţionate, tocmai în vederea unificării unei practici jurisprudenţiale divergente, că „cererea de întoarcere a executării, formulată pe cale separată, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă celei de soluţionare irevocabilă a litigiului". Că, întoarcerea executării îşi are fundamentul în executarea anterioară a unui titlu ce a fost desfiinţat, neavând nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată.
De aceea, împrejurarea că litigiul în care a fost pronunţată hotărârea care a constituit titlu executoriu (desfiinţat ulterior şi generând pretenţiile de faţă) a fost unul de drept al muncii nu are nicio relevanţă şi nu-şi extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea executării.
Este motivul pentru care, adăugarea de către reclamantă a încă unui text legal [art. 256 alin. (1) C. mun.] dispoziţiilor care i-au fundamentat dintru început pretenţiile (art. 4042 C. proc. civ.) nu este de natură să influenţeze natura juridică a litigiului şi să transforme această „contestaţie specială la executare" într-un litigiu de muncă (tranşat în procedura jurisdicţională anterioară).
Cum în această materie interesează, sub aspectul competenţei, la fel ca în situaţia încuviinţării executării silite, instanţa de executare, rezultă că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, cu referire la dispoziţiile procedurale menţionate anterior, se va stabili, pe calea regulatorului, ca fiind competentă în primă instanţă, Judecătoria sector 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1545/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1542/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
