ICCJ. Decizia nr. 1673/2013. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1673/2013
Dosar nr. 1946/118/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Instanţa de fond
Reclamantul C.R.E.D.I.D.A.M., a formulat la 10 august 2006 o acţiune, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, împotriva pârâtei SC S.C.N. SRL pentru obligarea acesteia la piaţa sumei reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului pe prestaţii artistice din domeniul audiovizual de organisme de televiziune, în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, sumă care să fie reactualizată cu indicele de inflaţie corespunzător. S-a mai solicitat obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea ce se va pronunţa în două ziare de tiraj la nivel naţional.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996, H.G. 143/2003 şi Hotărârea O.R.D.A. nr. 104/2005.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civila nr. 893 din 22 februarie 2012 a admis în parte acţiunea şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 201.191,01 lei, remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, pentru utilizarea repertoriului acestora în perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, reactualizată cu indicele de inflaţie până la 4 noiembrie 2011, sumă ce se va actualiza cu indiceie de inflaţie fa data efectivă a plăţii. A mai fost obligată pârâta la 7.182,71 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei să publice hotărârea judecătorească.
În motivarea acestei soluţii s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Într-un prim ciclu procesual Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1582 din 27 septembrie 2007 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 125.402,84 lei, remuneraţie datorată artiştilor interpreţi în perioada 1 ianuarie 2002 - 31 martie 2006 plus 30.529,55 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi s-a respins cererea de publicare a hotărârii în presă.
Sentinţa nr. 1582/2007 a fost casată prin Decizia nr. 13/ C din 16 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Constanţa. S-a constatat în esenţă că instanţa de fond - pronunţându-se asupra remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi întemeiată pe H.G. nr. 119/2002 - s-a raportat la dispoziţiile H.G. nr. 143/2003, judecata purtând asupra unui alt obiect şi altor norme legale decât cele cu care a fost investită. S-a mai constatat o contradicţie între minută şi dispozitiv cât priveşte obligarea la plată, în minută consemnându-se suma de 41.688 lei (conform expertizei) iar în dispozitiv, suma de 125.402,84 lei.
Procedând la judecata cauzei, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 şi Decizia O.R.D.A. nr. 41/2002, pârâta SC S.C.N. SRL are obligaţia legală de a achita remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M., pentru faptul că utilizează repertoriul de prestaţii artistice din domeniul audiovizual pentru postul de televiziune T.V. Neptun.
Art 130 din Legea nr. 8/1996 stabileşte faptul că organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii: h) să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care Se colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia să furnizeze, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de ia solicitare, informaţiile şi documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal şi ştampilate,
Potrivit art. 130 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe pârâta SC S.C.N. SRL are obligaţia legală de a transmite către reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M. documentele necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care aceasta le colectează, iar fapta de a nu îndeplini această obligaţie atrage răspunderea contravenţională, potrivit art. 139 lit. d) din Legea nr. 8/1996 potrivit cu care constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 130 lit. h).
S-a constatat că pârâta SC S.C.N. SRL nu şi-a respectat această obligaţie.
În speţă, pârâta a utilizat repertoriul de prestaţii artistice din domeniul audiovizual pentru postui de televiziune T.V. Neptun, fără a deţine o autorizaţie eliberată C.R.E.D.I.D.A.M. care, încălcând prevederile cuprinse în Legea nr. 8/1996, nu a achitat remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual şi nici nu a solicitat autorizaţia pe care reclamanta este abilitată de lege să o emită şi, pe lângă acestea, a refuzat să comnunice pfay-isteie cu prestaţiile artistice difuzate către reclamantă.
Examinând întreg probatoriul administrat în cauză, înscrisuri care emană de la C.N.A., care prezintă structura serviciilor de programe şi grila de programe declarate la C.N.A., înscrisul conţinând grila de programe prezentat de către pârâta SC S.C.N. SRL instanţa a concluzionat că aceasta difuzează pe postul de televiziune T.V. Neptun emisiuni care conţin în cuprinsul lor prestaţii artistice din domeniul audiovizual şi spoturi publicitare.
S-a apreciat că lipsa autorizaţiei prevăzute de art. 1 din H.G., nr. 143/2003, nu exonerează de răspundere şi respectiv de obligaţia de plată a remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de organismele de televiziune, acest lucru fiind cu atât mai grav cu cât pârâta a folosit prestaţiile artiştilor interpreţi sau executanţi tară a avea autorizaţia impusă de lege. Această faptă este sancţionată de art. 140 lit. d) din Legea nr. 8/1996 cu închisoarea de la o lună la doi ani, sau cu amendă. Ca urmare, s-a observat că pârâta nu poate invoca propria turpitudine pentru a obţine exonerarea de plata remuneraţiei datorată conform H.G. nr. 143/2003.
În temeiul dispoziţiilor art. 130 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, reclamanta a notificat pârâta în vederea semnării contractului de licenţă şi pentru achitarea remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi şi executanţi, însă aceasta a refuzat să dea curs acestei obligaţii legale.
Refuzând încheierea contractului, dar utilizând prestaţiile, în lipsa oricărei plăţi, pârâta este debitoarea reclamantei, având calitate procesuală pasivă în acţiunea dedusă judecăţii.
În ceea ce priveşte programele de televiziune care reprezintă producţii proprii, s-a apreciat că potrivit art. 130 din Legea nr. 8/1996, remuneraţia este datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru reutilizarea/redifuzarea prestaţiilor artistice pe postul de televiziune.
Cât priveşte ponderea de utilizare a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, s-a constatat că aceasta este stabilită prin normele de aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, respectiv H.G. nr. 119/2002, potrivit căreia procentul de 1,2 % se aplică la baza de clacul prevăzută de pct. 3, totalitatea încasărilor brute lunare, din care se scade T.V.A. şi taxa de publicitate, sau, în lipsa acestora, cheltuielile ocazionate de utilizare, perspectivă din care, în raport de perioada pentru care s-au solicitat pretenţiile în prezenta cauză, procentul de 1,2 % se va aplica bazei de calcul.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert N.M. instanţa a constatat că valoarea renumeraţiei datorate pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005 este de 119 670,07 lei, iar valoarea actualizată a acestei sume este 201 191,01 lei, după aplicare indicelui de inflaţie,
Pentru radiodîfuzarea fonogramelor de comerţ (publicitate în scop comercial), gestiunea colectivă este obligatorie, conform art. 1231 alin. (1), lit. f) din Legea nr. 8/1996, republicată.
Chiar şi în cazul gestiunii obligatorii reglementată de art. 1231 din Lege, în situaţia în care titularii de drepturi nu au acordat mandat niciunui organism de gestiune colectivă, relaţiile dintre aceştia şi organismul de gestiune colectivă sunt tot de reprezentare, art. 1235 alin. (2) prevăzând că „pentru categoriile de drepturi prevăzute de alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".
Problema organismului de gestiune competent este rezolvată de art. 1291, care prevede că în cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un titular nu este asociat la nici un organism, competenţa revine organismului din domeniul cu cel mai mare număr de membrii, în speţă C.R.E.D.I.D.A.M.
S-a constatat că susţinerea pârâtei în sensul că, difuzează „producţii proprii" pentru care nu se plăteşte remuneraţia echitabilă stabilită de lege, este lipsiră de fundament legal.
Utilizarea videogramelor constând în spectacole/evenimente care au fost preluate de către postul de televiziune aparţinând SC S.C.N. SRL, trebuie să facă obiectul plăţii remuneraţiei echitabile prin gestiune colectiva obligatorie, conform prevederilor art. 1231 lit. f) din Legea nr. 8/1996 precum şi tratatelor internaţionale din domeniu, la care România este parte.
În acest sens, art. 12 din Convenţia de la Roma din 1961 prevede că utilizarea sub orice formă a unei fonograme (prin televiziune preluată prin cablu, în discoteci, etc.) este obligatoriu să facă obiectul plăţii unei remuneraţii echitabile.
Referitor la metodologia de calcul a remuneraţiei datorată de pârâtă, s-a observat că în expertiza contabilă efectuată de expert N.M. s-a arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005 calculele s-au realizat prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 8/1996, în H.G. nr. 119/2002 şi în Decizia nr. 41/2002 privind colectarea sumelor datorate de către utilizatorii artiştilor interpreţi sau executanţi, stabilite prin H.G. nr. 119/2002 la documentele justificative prezentate de către pârâtă,
Împrejurarea că, în cadrul programelor de divertisment, spoturi sau reclame este utilizată muzică, despre care pârâta susţine că este producătoarea acesteia, nu este de natură să modifice ponderea programelor ce conţin muzică şi în funcţie de care se calculează indemnizaţia conform H.G. nr. 143/2003, pârâta nefiind exonerată de plata remuneraţiei echitabile datorate conform art. 1231 lit. f) din Legea nr. 8/1996.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect publicarea sentinţei în două ziare de tiraj naţional, pe cheltuiala pârâtei, conform dispoziţiilor art. 139, alin. (14), lit. d) din Legea nr. 8/1996 republicată, s-a observat că numai titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei de judecată să dispună răspândirea informaţiilor cu privire la hotărâre, precum şi publicarea sa integral sau parţial în mijloacele de comunicare în masă pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta.
Potrivit cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.
În condiţiile în care textul de lege nu distinge între gestiunea colectivă facultativă a drepturilor şi gestiunea colectivă obligatorie, s-a apreciat că nu se poate face o asemenea distincţie.
Constatându-se că reclamanta C.R.E.D.I.D.A.M. nu a făcut dovada că a fost mandatată de către titularii drepturilor de autor încălcate, în a formula o astfel de cerere în numele lor, s-a apreciat că cererea este nefondată şi a fost respinsă.
Urmare admiterii, în parte a acţiunii reclamantei, în temeiul art. 274 C. proc. civ, apreciind că pârâta este cea căreia îi aparţine culpa procesuală, în sensul acestor dispoziţii legale, instanţa a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile avansate, în valoare de 7.182,71 lei, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expertiză, cheltuieli de deplasare şi taxă timbru, conform înscrisurilor depuse la dosar până la momentul încheierii dezbaterilor.
2, Instanţa de Apel Curtea de Apel constanţa prin Decizia civilă nr. 94/ C din 17 septembrie 2012 a respins ca nefbndat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 893/2012.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel Constanţa a constatat următoarele;
În soluţionarea cauzei, Curtea a constatat, sub un prim aspect, că este sesizată cu judecata unui apel, sentinţa atacată fiind pronunţată la 22 februarie 2012, într-un litigiu având ca obiect un drept de proprietate intelectuală (în care competenţa de primă instanţă revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.), materie în care nu se aplică, nici anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi nici ulterior, reglementarea dată de art. 2821 C. proc. civ. - chiar dacă în speţă criteriul valoric atrage dublul control judiciar.
Prin urmare, criticiie enunţate de apelanta pârâtă au fost raportate la dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., ele vizând atât netemeinicia, cât şi nelegalitatea soluţiei atacate (greşita aplicare a normelor legale şi stabilirea eronată a situaţiei de fapt prin acordarea a mai mult decât s-a cerut).
Sub un al doilea aspect, instanţa de apel a reţinut că prezenta cauză a suferit o casare conform Deciziei 13/ C din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa (Dosar nr. 713/118/2007), situaţie faţă de care - în raport de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cum s-a stabilit prin decizia de casare - temeiul de drept al pretenţiilor C.R.E.D.I.D.A.M. îl constituie dispoziţiile H.G. nr. 119/2002, soîicitându-se obligarea la plata remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, cuvenite pentru perioada 01 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005.
S-a constatat că textul incident este aşadar H.G. nr. 119/2002, de aprobare a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi metodologiile privind utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, care -astfel cum se stabileşte în preambulul actului normativ - trimite la prevederile art. 131 alin. (1) și (4) din Legea nr. 8/1996.
La data intrării în vigoare a hotărârii de guvern, acest articol al Legii-cadru viza funcţionarea organismelor de gestiune colectivă, cărora le revenea şi atributul elaborării, pe baza negocierii lor cu reprezentanţii asociaţiilor patronale de utilizatori, a tabelelor şi a metodologiilor prevăzute la alin. (1) lit b).
Raportându~se la conţinutul Legii nr. 8/1996 modificate, în forma în vigoare la data sesizării instanţei - 10 august 2006 - tribunalul a arătat că problema (calităţii) organismului de gestiune colectivă este rezolvată din perspectiva art. 1231 alin. (2) din Lege, în sensul că dreptul de a reprezenta există şi în cazul titularilor de drepturi care nu au conferit în mod explicit mandat acestei entităţi, gestiunea colectivă fiind obligatorie şi pentru prestaţiile artistice în domeniul audiovizual.
În consecinţă, criticile formulate de apelanta pârâtă pe acest aspect, au fost apreciate ca nefondate, instanţa de fond lămurind chestiunea mandatului C.R.E.D.I.D.A.M. (care potrivit normelor enunţate, nu trebuie probat), cât priveşte obţinerea în instanţă a sumelor pe care le consideră că se cuvin a fi plătite de utilizatori.
S-a mai apreciat că împrejurarea că în ultimele argumente ale sentinţei se arată că mandatul intimatei reclamante se întinde doar asupra recuperării prejudiciului produs prin neachitarea sumelor datorate, nu şi pentru formularea unor capete de cerere de natura celui respins (vizând publicarea în mass media a hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate), nu implică o contrarietate a considerentelor, judecătorul arătând în fapt care sunt limitele legale ale reclamantei şi pentru care motiv nu admite şi pretenţia adiţionată, formulată ca sancţiune civilă.
În privinţa inexistenţei motivelor pe care s-a sprijinit soluţia tribunalului sau includerea în considerente a unor elemente străine de natura pricinii, Curtea de apel a avut în vedere că deşi Tribunalul a făcut trimitere la lipsa autorizaţiei prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 143/2003, nu a conchis că obligaţia îi incumbă SC S.C.N. SRL din perspectiva acestui act normativ, ci pe baza dispoziţiilor relevate în chiar primele considerente, respectiv: Legea nr. 8/1996, H.G. nr. 119/2002 şi Decizia O.R.D.A. nr. 41/2002.
Aceste acte normative, corelate cu conţinutul expertizei contabile efectuate în cauză, în raport de dispoziţiile H.G. nr. 11.9/2002, au condus la soluţia obligării societăţii la suma echivalentă remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual, în perioada menţionată.
În fapt, s-a constatat că nu doar art 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 143/2003 impune societăţilor de televiziune să obţină, din partea organismelor de gestiune colectivă, autorizaţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea fonogramelor; o asemenea obligaţie fiind impusă aceloraşi entităţi şi prin art. 1 din Anexa 1 a H.G. nr. 119/2002, pentru emiterea, transmiterea şi retransmiterea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi. Ca urmare, s-a apreciat că indicarea în primă instanţă a situaţiei inexistenţei acestei autorizaţii din perspectiva „utilizării fonogramelor" nu indică o greşită dezlegare în drept, ci doar o preluare trunchiată a normelor care se referă, în cuprinsul legii-cadru, ia regimul tuturor acestor autorizaţii.
Prin urmare, s-a constatat că soluţia pronunţată nu s-a fundamentat, ca în cazul celei dispuse la 27 septembrie 2007 de Tribunalul Constanţa şi desfiinţate prin Decizia 13/ C din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, pe prevederile H.G. nr. 143/2003, nefiind întemeiată cererea apelantei de desfiinţare a sentinţei, cu trimitere spre rejudecare.
În privinţa obligaţiei societăţii apelante de a achita organismului de gestiune colectivă remuneraţia în discuţie, s-a avut în vedere că susţinerea potrivit căreia SC S.C.N. SRL nu este societate de cablu nu are relevanţă, pentru că însuşi legiuitorul a urmărit calcularea şi perceperea acesteia şi de la organismele de televiziune, sub formă de procent aplicat asupra încasărilor brute lunare.
Din acest punct de vedere, s-a observat că instanţa de fond a apreciat în mod corect când a reţinut că deşi pârâta a susţinut .că produce şi utilizează în cadrul programelor sale de televiziune propriile creaţii muzicale, nefiind utilizat repertoriul de prestaţii aitistice ale artiştilor interpreţi, societatea nu este exonerată de la achitarea sumelor calculate conform H.G. nr. 119/2002, în virtutea atributului de gestiune colectivă pentru drepturile indicate în art. 1231 (lit. d) din Legea nr. 8/1996 modificate - chiar dacă încadrarea în textul legal făcută de prima instanţă a fost greşită,prin trimitere Ia lit. f).
În ce priveşte modalitatea de calcul a acestor sume, s-a observat că prin expertiza contabilă judiciară efectuată cu ocazia judecăţii în de fond, apelanta pârâtă a susţinut formal că expertul a „dat mai mult decât s-a cerut", prin aplicarea indicelui lunar a preţurilor de consum pentru creanţa calculată pe perioada 2002 - 2005. Deşi societatea apelantă a apreciat că atât raportul de expertiză, cât şi suplimentul prezentat la termenul din 9 noiembrie 2011 s-au întocmit cu încălcarea gravă a legislaţiei, nu au fost indicate prevederile legale încălcate.
Acesta a fost considerentul pentru care, instanţa de apel, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că nu este necesară suplimentarea probatoriului în calea de atac printr-o nouă expertiză, cererea părţii fiind respinsă prin încheierea din 11 iunie 2012.
În speţă, s-a constatat că în suplimentul la raportul de expertiză s-au calculat drepturile cuvenite reclamantei, conform H.G. nr. 119/2002, pe perioada 01 ianuarie 2002 - 31 decembrie 2002prin aplicarea procentului de 1,1 % asupra încasărilor brute lunare (din care s-au scăzut T.V.A. şi taxa de publicitate) şi, respectiv, procentul de 1,2 % pentru perioada 01 ianuarie 2003 - 30 aprilie 2005 ~ conform anexei 3 la suplimentul la raport (filele 6-7 vol. III fond).
Expertul a arătat modalitatea de calcul a valorii actualizate a sumei astfel rezultate, defalcând sumele stabilite pe baza informaţiilor furnizate de I.N.S., iar în apel nu au fost indicate normele care nu ar ti permis reevaluarea în această modalitate a sumei datorate.
3. Recursul
împotriva Deciziei nr. 94/C/2012 a Curţii de Apel Constanţa, pârâta SC S.C.N. SRL a declarat în termen recurs.
În motivarea recursului s-a criticat decizia curţii de apel pentru că aceasta nu a analizat cu atenţie solicitarea de administrare de probe pentru a dovedi contrariul celor reţinute la fond şi pentru că expertiza şi suplimentul efectuate în cauză s-au realizat cu încălcarea gravă a legislaţiei.
Un al doilea motiv invocat în recurs s-a bazat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. S-a susţinut că solicitarea reclamantei a vizat, pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2005, repertoriul de prestaţii aitistice din domeniul audiovizualului şi nu încasările înregistrate de către pârâtă din toată activitatea acesteia. Ca urmare, ia calcularea remuneraţiei datorate trebuie să se ţină cont de grila de programe a postului de televiziune Neptun T.V., de procentele defalcate, comunicate de pârâtă ia C.N.A., singurul organism care autorizează, monitorizează şi sancţionează activitatea acestui post de televiziune.
Recurentul la acest punct a criticat împrejurarea că nici raportul de expertiză şi nici suplimentul la aceasta nu au luat în calcul grilele de programe, împrejurare care a motivat solicitarea pârâtei de întocmire a unui alt raport de expertiză. S-a mai arătat că H.G. nr. 119/2002 - în baza căreia s-au calculat penalităţile şi alte calcule suplimentare - nu prevede astfel de calcule, neexistând normative clare referitoare la acestea.
S-a criticat respingerea de către Curtea de Apel a cererii privind refacerea raportului de expertiză pentru considerentul că nu este utilă cauzei şi pentru că expertul a calculat aşa cum i s-a indicat de către C.R.E.D.I.D.A.M. Recurenta a apreciat că a avut suficiente motive pentru a i se încuviinţa proba solicitată.
Un al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
La acest punct s-a criticat faptul că instanţa de apel nu a făcut o analiză completă a întregii situaţii prezentate, luând o decizie greşită. Instanţa de apel a examinat probele deja existente la dosar, un raport de expertiză şi un supliment eronate şi nu s-a aplicat cu deplină atenţie în suplimentarea şi obţinerea unor date şi probe noi pentru a da o soluţie corectă şi conform cu legislaţia tn vigoare.
S-a menţinut că s-a invocat în apel împrejurarea că au existat în considerente motive străine de natura pricinii şi anume H.G. nr, 143/2003 care se referă la utilizarea fonogramelor şi care nu are nicio legătură cu prezenta cauză. Cu toate acestea instanţa a susţinut că nu doar precizările acestora impun obţinerea unei autorizaţii, aspect neinvocat de pârâtă.
Un al patrulea motiv de recurs a privit nelegalitatea deciziei, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că pentru realizarea raportului de expertiză contabilă s-au solicitat lămuriri în legătură cu obiectul lucrării de la C.N.A. iar aceste informaţii nu au fost interpretate corect.
Pentru aceste motive invocate recurenta a solicitat casarea deciziei cu trimiterea cauzei instanţei competente, intimata reclamantă a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului răspunzând punctual la motivele de recurs invocate şi apreciate nefondate.
4. Analiza instanţei de recurs
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate se constată că aceasta este legală, recursul fiind respins pentru următoarele considerente:
Prima critică - respingerea cererii de efectuare a unei noi expertize - neîncadrată în drept ~ este nefondată.
Conţinutul criticii - lipsa unei atente analize a probelor şi necesităţii completării acestora - nu se poate încadra în nici unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de art 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
O atare critică putea face obiect de recurs, în vechea reglementare a art. 304 care conţinea şi pct. 10 şi 11, abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 119/2005.
Critica respingerii efectuării unei noi expertize, din perspectiva regulilor procedurale ale administrării probelor (care s-ar putea încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), este de asemenea nefondată. Instanţa de apel a motivat respingerea acestei probe - critica încălcării normelor legale de expertiză efectuate în cauză, nefiind susţinută de apelanta pârâtă prin referiri concrete cu privire la dispoziţiile legale încălcate.
De altfel şi în recurs se reia această critică fără să se îndica textele legale încălcate.
Problemele ridicate de recurentă în recurs în legătură cu expertiza efectuată - bază de calcul greşită, ponderea transmisiunilor muzicale în grila de program, constituirea grilei de programe - nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate, ele vizând situaţii de fapt, deci privind netemeinicia deciziei care nu se mai poate analiza în această cale de atac.
În cauză - în faza rejudecării după casarea eu trimitere - s-a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei noi expertize având ca obiect determinarea cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii din perspectiva H.G. nr. 119/2002.
La determinarea obiectului raportului de expertiză s-a avut în vedere şi poziţia pârâtei, dispunându-se „stabilirea exactă a ponderii prestaţiilor muzicale difuzate de T.V. Neptun în anii 2002 - 2006", conform celor consemnate în încheierea şedinţei de judecată din 19 ianuarie 2009, la fila 32 vol. II al dosarului Tribunalului Constanţa.
Observaţiile la raportul de expertiză formulate de pârâtă au fost încuviinţate de instanţa de fond care a primit suplimentul de explicaţii furnizat de expert.
Ca urmare, în mod corect - pentru motivele arătate instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză -nemulţumirea generală a pârâtei cu privire la modul de efectuare a expertizei nereprezentând un motiv legal pentru refacerea raportului.
Motivul doi de recurs, întemeiat pe pct. 6 al art. 304, vizează tot o critică ia modul de efectuare a raportului de expertiză şi deci o chestiune de fapt.
Acţiunea a fost întocmită pentru o sumă reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi, sumă solicitată a se stabili prin expertiză. În cauză după cum s-a arătat mai sus s-a dispus efectuarea unei expertize la ale cărei obiective au fost avute în vedere şi solicitările pârâtei nu numai ale reclamantei.
Celelalte critici de la acest punct (bază de calcul, grila de programe) se încadrează în contestaţii ale situaţiilor de fapt, necenzurate pe calea recursului.
Critica motivelor pentru care a fost respinsă cererea de refacere a raportului de expertiză - după cum s-a reţinut mai sus - este nefondată, curtea de apel indicând motivul respingerii acestei probe -altul decât cel invocat în recurs de recurentă - motiv care indică, în raport de actele dosarului, legalitatea măsurii respingerii.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile pct. 8 din art. 304, se referă, contrar textului invocat, la lipsa unei analize complete a întregii situaţii prezentate - ceea ce a condus, în opinia recurentei, la o soluţie greşită.
Critica nu se poate înscrie în conţinutul motivului de recurs invocat şi în materialitatea ei priveşte probleme de netemeinicie care nu se mai pot examina pe calea recursului.
Criticile referitoare la argumente fondate pe H.G. nr. 143/2003, apreciată ca fiind o reglementare străină de natura cauzei, sunt de asemenea nefondate.
Instanţa de apel a explicat punctual, în pag. 4 a deciziei, răspunzând ia criticile apelantei, măsura în care trimiterea instanţei de fond la acest act normativ a avut incidenţă sau nu, conchizând că temeiul obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei a fost reţinut ca fiind actul normativ invocat în acţiune şi care este incident în cauză, H.G. nr. 119/2002, problemă de altfel dezlegată şi prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei.
Ultimul motiv de recurs, fundamentat pe pct. 9 al art. 304, readuce în discuţie probleme de fapt, şi anume obiectul raportului de expertiză, criticându-se de fapt sub motivul de nelegalitate invocat, o greşită interpretare a unei informaţiuni primite de la C.N.A., deci o greşită interpretare a unei probe.
Şi această critică a fost apreciată ca inadmisibilă în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. care nu mai conţine pct. 10 şi 11 abrogate - cum s-a arătat mai sus.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză recurenta nu a dovedit motive de recurs care să impună modificarea sau casarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-a respins recursul ca nefondat.
Deşi prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată, asupra acestei cereri nu s-a. emis o decizie, în lipsa din dosar a dovezilor cheltuielilor făcute de partea care le-a reclamat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C.N. SRL Constanţa împotriva Deciziei nr. 94/ C din 17 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1081/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2173/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
