ICCJ. Decizia nr. 1706/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1706/2013

Dosar nr. 46456/3/2011

Şedinţa din camera de consiliu din 26 martie 2013

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 februarie 2012, contestatorul C.G., a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, anularea deciziei din data de 31 decembrie 2010, menţinerea drepturilor de pensie stabilite prin decizia din data de 16 iulie 2001, recalculate prin decizia din data de 3 martie 2003, emisă de intimată, şi plata diferenţei dintre pensia stabilită prin decizia din data de 3 martie 2003 şi pensia stabilită prin decizia din data de 31 decembrie 2010, la care să se adauge dobânda legală calculată de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a deciziei din data de 3 martie 2003.

Prin sentinţa civilă nr. 4010/2011 din data de 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7020/63/2011, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinând că în temeiul art. 1 din Legea nr. 119/2010, pensiile militare de stat au devenit pensii în înţelesul Legii 19/2000, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul”. Având în vedere aceste dispoziţii, precum şi faptul că se constată o decizie de pensie emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau casa teritorială de pensii, respectiv o decizie a Ministerului Apărării Naţionale, care are sediul în Bucureşti, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2013 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr, 210 din 9 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 46456/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În motivarea hotărârii, Tribunalul a reţinut că Legea nr. 19/2000, decişi textul art. 156 din respectiva lege, a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011, în temeiul dispoziţiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se prevede o competenta teritorială exclusiva, respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent că cererea de chemare in judecata a fost îndreptată împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativa de la care părţile nu pot face derogare. Cum prezenta acţiune a fost introdusa iniţial la data de 11 februarie 2011, când deja era in vigoare Legea nr. 263/2010, iar reclamantul are domiciliul in localitatea C., judeţul Dolj, competenţa teritoriala exclusiva revine Tribunalului Dolj, secţia conflicte de munca şi asigurări sociale.

A mai reţinut Tribunalul că normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispoziţiilor art 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de competenţă ivit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cererea dedusă judecăţii este o contestaţie împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010 emise de o casă sectorială de pensii, anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanţei a fost făcută la data de 11 februarie 2011.

La data emiterii deciziei contestate era în vigoare textul art. 156 din Legea nr. 19/2000 ce stabilea competenţa de soluţionare a „celorlalte cereri", ce nu sunt îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Legea nr. 19/2000 a fost abrogată în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, astfel încât la data sesizării instanţei de judecată era în vigoare noua lege care cuprinde dispoziţii privitoare la competenţă în art. 154.

Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010, „cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul".

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de instanţa de la domiciliul reclamantului.

În raport de dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanţei.

Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere îndreptată împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, o astfel de cerere trebuie adresată instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece cauza este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2013.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1706/2013. Civil