ICCJ. Decizia nr. 1761/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1761/2013
Dosar nr. 1484/100/2011
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1717 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Silvică Maramureş şi, în consecinţă pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 267.235 RON reprezentând despăgubiri şi 6.788,35 RON cheltuieli de judecată. S-a respins petitul referitor la compensarea datoriilor reciproce ale părţilor. S-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Direcţia Silvică Maramureş, în contradictoriu cu Asociaţia C.V. - Vişeu de Mijloc şi Ocolul Silvic C.V.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că potrivit art. 13 din contract, prestatorul era obligat să asigure, prin personalul silvic de specialitate, paza pădurii, în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv şi a altor fapte infracţionale sau contravenţionale, că din actul de control parţial nr. 2 din data de 8 iulie 2010, reiese că s-au tăiat un număr de 1548 arbori din pădurea Asociaţiei C.P., după amenajamentul din 1996 echivalent cu U.A. 36B după amenajamentul asociaţiei întocmit în anul 2004, valoarea prejudiciului fiind de 267.235,24 RON, împrejurare confirmată de procesul-verbal de conducere în teren din 15 septembrie 2010, conform căruia în urma stabilirii traseului limitei între terenurile cu vegetaţie forestieră ale Asociaţiei C.P. faţă de cele ale altor proprietari s-a constatat faptul că exploatarea masei lemnoase pusă în valoare în anul 2010 de către Ocolul Silvic C.V., prin APV-urile nr. 243670 s-a realizat de pe terenul situat în UP xxx, care sunt situate în UP yyy, cele două înscrisuri fiind însuşite de pârâtă, motiv pentru care aceasta a fost obligată la plata prejudiciului solicitat de reclamantă reţinând că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contract privind paza pădurii raportat la modalitatea în care au fost efectuate tăierile, aspect ce rezultă din constatările Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Cluj-Napoca, urmare sesizării din 28 octombrie 2010 a Asociaţiei C.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia Silvică Maramureş solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii faţă de pârâtă, ca nefondată şi neîntemeiată, reţinând că prejudiciul a fost produs de către chematele în garanţie, care trebuie să răspundă pentru paguba produsă în patrimoniul reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 90 din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtei, instanţa de control judiciar reţinând, în esenţă legalitatea şi temeinicia deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Direcţia Silvică Maramureş solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată şi neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:
Rezumând argumentele instanţei de apel, se precizează că în mod corect a reţinut instanţa de fond culpa contractuală a subscrisei, având în vedere neîndeplinirea obligaţiei principale de pază a subscrisei izvorâtă din contractul de servicii silvice datorită căreia s-a cauzat prejudiciul reclamat.
Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate, se arată că instanţa de apel se rezumă să afirme că, prin adresa emisă de recurentă din 9 iulie 2010 către reclamanta-intimată, s-a arătat că valoarea prejudiciului creat este de 133.617,62 RON, fără TVA, care se multiplică cu 2 fiind suprafeţe de fond forestier care se încadrează în grupa 1 funcţională, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 36/2008 - Codul silvic, prin apelul declarat criticându-se tocmai cuantumul prejudiciului cauzat, arătând că acesta nu ar trebui dublat, deşi nu există argumente contrare şi chiar apelanta, prin înscrisurile existente la dosar a conchis asupra faptului că suprafaţa de fond forestier se încadrează în grupa I funcţională.
Referitor la întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate împotriva celor reţinute de către instanţa de fond şi cea de apel, recurenta învederează că în dovedirea cuantumului prejudiciului la nivelul sumei de 133.617,62 RON, fără TVA, care s-a calculat potrivit prevederilor O.U.G. nr. 85 din 8 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, a depus în probaţiune extras după Amenajamentul silvic al C.P. - ediţia 2004. respectiv U.P. yyy din care rezultă în mod explicit faptul că arboretul din această suprafaţă apare ca fiind încadrată în grupa funcţională a II-a, respectiv G.F. aaa şi nu în grupa funcţională 1, care fac inoperante, în cauza dedusă judecăţii, dispoziţiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, ceea ce impune calculul prejudiciului, în forma simplă, adică la valoarea de 133.617.62 RON - fără TVA şi nu multiplicată de două ori, aşa cum a solicitat reclamanta. Se arată în continuare că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel, nu s-au pronunţat asupra acestei probe (extrasul din amenajamentul silvic indicat mai sus), care vine să contrazică că susţinerile reclamantei-intimate privind dublarea prejudiciului creat în urma săvârşirii mai multor fapte de natură penală de către salariaţii chematei în garanţie şi administratorul firmei SC H.C. SRL.
Precizează recurenta că instanţa de fond şi cea de apel, de asemenea, nu s-au pronunţat şi asupra Raportului nr. 415 din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N. înregistrat la OS Poieni din 9 august 2010, prin care se dovedeşte netemeinicia calculului prejudiciului stabilit la data întocmirii actului de control, prin dublarea valorii rezultate, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic. Apreciază recurenta că atât extrasul din Amenajamentul silvic al Asociaţiei C.P. - ediţia 2004, respectiv U.P. yyy, cât şi Raportul din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N., constituie probe contrare celor reţinute prin hotărârea atacată, că potrivit doctrinei şi practicii judiciare, nepronunţarea asupra unor mijloace de probă echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi 5 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că instanţa de fond şi cea de apel nu s-au pronunţat în nici un fel asupra probelor indicate mai sus, recurenta apreciază că procesul s-a soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, fiind incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
Cu privire la susţinerea instanţei de apel, potrivit căreia recurenta ar fi recunoscut întinderea prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei-intimate, respectiv acela de 267.235 RON, care rezultă din chiar cuprinsul Plângerii penale din 6 august 2010, recurenta arată că este total nefondată şi neîntemeiată, faţă faptul că plângerea penală a fost formulată anterior cunoaşterii conţinutului actelor indicate mai sus, respectiv extrasului din Amenajamentul silvic al Asociaţiei C.P. - ediţia 2004 şi a Raportului din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N., prin formularea plângerii penale avându-se în vedere calculul valoric din Actul de control parţial nr. 2/1.820 din 8 iulie 2010, instanţa de fond şi cea de apel ignorând faptul că, ulterior întocmirii plângerii penale recurenta a indicat şi depus la dosarul cauzei cele două probe, a căror valoare probatorie nu poate fi pusă la îndoială.
Se arată că prin Ordonanţa din 17 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1166/P/20I0. I.P.J. Maramureş a dispus efectuarea unei expertize tehnice silvice, stabilind, printre alte obiective, verificarea încadrării arboretului din U.P. I Bistra, u.a. 36 B din Amenajamentul silvic al Asociaţiei C.P. ediţia 2004, dacă se încadrează în grupa I funcţională sau în grupa a II-a funcţională, care trebuie avută în vedere la calculul prejudiciului (lit. m. din ordonanţă), cât şi stabilirea prejudiciului produs în u.a. 36B/U.P. 1 Bistra ( lit. s. din ordonanţă).
Recurenta critică hotărârea instanţei de fond şi apel cu privire la modul de raportare la probele administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt şi a cauzei generatoare de prejudiciului, atunci când au statuat că raportul de cauzalitate este pe deplin dovedit, instanţele analizând în mod greşit cauzele care exclud faptul că prejudiciul a fost creat de terţe persoane, fiind confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, conform Adresei din 23 ianuarie 2012, prin care se precizează că a început urmărirea penală în Dosarul nr. 1166/P/2010 faţă de personalul silvic al chematei în garanţie şi faţă de învinuitul H.P., administratorul firmei S.C. H.P.M. C. S.R.L, societate care a exploatat masa lemnoasă din proprietatea reclamantei, pentru infracţiunile indicate în adresa citată.
Precizează recurenta-reclamantă că potrivit doctrinei şi practicii judiciare, dacă la originea prejudiciului se dovedeşte că stă fapta unei terţe persoane, nu se va putea angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligaţiei contractuale, această condiţie rezolutorie rezultând expres din art. 1086 C. civ. Potrivit căruia, "Daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei", cauzalitatea cerută de lege fiind una directă, iar existenţa ei este prezumată de lege. Referindu-se la art. 1082 C. civ., şi art. 1083 C. civ., recurenta arată că în cauza dedusă judecăţii, este dovedit faptul că prejudiciul a fost rezultatul faptelor unor terţi, aşa cum rezultă din adresa parchetului indicată, răspunderea debitorului contractual urmând a fi exclusă în cazul în care neexecutarea contractului se datorează faptei unei terţe persoane pe care debitorul nu a fost în măsură să o împiedice.
Recurenta reiterează faptul că în mod cu totul greşit reţine instanţa de fond în considerentele sale, opinie împărtăşită de instanţa de apel, atunci când motivează respingerea cererii de chemare în garanţie, pe considerentul că recurenta a formulat plângere penală împotriva unor angajaţi ai Asociaţiei C.N. Vişeu de Sus - Vişeu de Mijloc şi Ocolul Silvic C.V., ceea ce nu poate justifica admiterea cererii de chemare în garanţie, şi că recurenta are posibilitatea să se constituie parte civilă în dosarul penal, ceea ce este profund greşit întrucât potrivit prevederilor art. 30 din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006, cel care s-a obligat să se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor în dosarele penale, este chiar reclamanta, care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deşi, prin Adresa din 19 octombrie 2010, subscrisa a solicitat reclamantei-intimate să se constituie parte civilă în procesul penal.
Consideră recurenta că în mod greşit, au interpretat instanţa de fond şi cea de apel prevederile art. 13 alin. (2) din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006, atunci când au constatat că în temeiul acestei prevederi pârâta este obligată la plata prejudiciului cauzat reclamantei-intimate.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) Cod procedură civil, pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă îşi circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârile instanţelor de fond şi de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-pârâtă face referire la dispoziţiile art. 1086, art. 1082, art. 1083 C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de recurenta-pârâtă Direcţia Silvică Maramureş împotriva Deciziei nr. 90 din 28 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1752/2013. Civil . Constatare nulitate act... | ICCJ. Decizia nr. 1763/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
