ICCJ. Decizia nr. 1764/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1764/2013
Dosar nr. 5610/95/2011
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 7 din data de 20 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 5610/95/2011, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta SC G.R.A.R. SA Bucureşti - prin Sucursala Vâlcea s-a respins acţiunea faţă de pârâtul-intervenient I.I., a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 4492 RON despăgubiri civile şi suma de 6000 RON daune morale.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat, pârâta fiind obligată la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 17 aprilie 2010, autoturismul D. înmatriculat sub nr. xxx, condus de către reclamant, a intrat în coliziune cu autoturismul O.A. nr. yyy, condus de intervenientul I.I., autoturismul fiind avariat în proporţie de 90%, iar reclamantul suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 55 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate pentru daunele produse autoturismului, instanţa de fond, în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, a considerat că suma datorată de societatea pârâtă cu acest titlu este de 4492 RON, sumă necontestată de părţi.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamant ca urmare a leziunilor suferite, în cuantum de 100.000 RON, instanţa a constatat că acesta nu a fost dovedit.
S-a constatat că societatea pârâtă a oferit 6000 RON cu titlul de daune morale - sumă care este apreciată îndestulătoare de către instanţă, având în vedere criteriile care au fost avute în vedere.
S-a mai reţinut că obligaţia de despăgubire revine în exclusivitate societăţii pârâte, în conformitate cu dispoziţiile art. 48 - 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, intervenientul având o poliţă de asigurare legal încheiată.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul V.G.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pin Decizia nr. 74 din 22 mai 2012, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta SC G.R.A.R. SA să achite reclamantului V.G.G. suma de 50.000 RON daune morale.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, faţă de probatoriul administrat, că nu există legătură de cauzalitate între diminuarea capacităţii de muncă a apelantului reclamant urmare a accidentului rutier şi lipsa resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, resurse pe care, de altfel, acesta trebuia să le deţină atunci când s-a înscris la licitaţie, mai ales că mai participase anterior, după propriile susţineri, la licitaţii de acest fel, astfel că acestuia nu i se pot acorda sumele pe care le-ar fi obţinut de la APIA în cazul în care ar fi concesionat păşunea P., neputându-se considera că neobţinerea acestui beneficiu s-a datorat accidentului de circulaţie.
Cu privire la cuantificarea daunelor morale instanţa a constatat inexistenţa suportului probator, judecătorul apreciind suma globală în raport de consecinţele suferite de parte vătămată pe orice plan.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul V.G.G. şi pârâta SC G.R.A.R. SA Bucureşti prin Sucursala Vâlcea.
I. Recurentul-reclamant îşi subsumează criticile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Într-o primă critică recurentul-reclamant arată că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat ca urmare a leziunilor suferite în cuantum de 100.000 RON atât instanţa de fond cât şi cea de apel în mod greşit l-au respins considerând că acesta nu a fost dovedit întrucât la dosarul cauzei există nenumărate acte din care reiese că deţine în proprietate exploataţia agrozootehnică RO qqq, având în proprietate peste 300 de ovine, instanţa în mod eronat considerând că nu există legătură de cauzalitate între diminuarea capacităţii de muncă urmare a accidentului de circulaţie şi lipsa resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, neţinând cont de actele depuse la dosarul cauzei.
A doua critică formulată de recurentul-pârât vizează faptul că instanţa de apel a subevaluat prejudicial moral în raport cu suferinţele fizice şi psihice suferite de recurent ca urmare accidentului de circulaţie produs în data de 17 aprilie 2010, dat fiind numărul mare de îngrijiri medicale, faptul că a rămas cu o incapacitate adaptivă de 20% şi cu scăderea capacităţii de muncă în acelaşi procent, aşa cum rezultă din raportul de expertiză IML, cât şi faptul că din cauza traumatismelor fizice suferite nu a putut să-şi desfăşoare şi să coordoneze activitatea exploataţiei agricole zootehnice încercând mari prejudicii financiare.
Consideră recurentul că suma de 50.000 RON acordată de instanţă cu titlu de daune morale este mult prea mică faţă de traumele pe care Ie-a suferit ca urmare a acestui accident de circulaţie.
II. Recurenta-pârâtă SC G.R.A.R. SA Bucureşti solicită desfiinţarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond arătând că în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale având în vedere probele aflate la dosar, reclamantul nefăcând dovada decât a unei vătămări minore a sănătăţii pentru care a fost internat 3 zile după cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, respectiv, certificat medico-legal din 23 aprilie 2010 din care rezultă că a fost internat timp de 3 zile, în perioada 17 - 20 aprilie 2010, că prezintă doar echimoze şi nicio leziune osoasă.
Concluzionează recurenta-pârâtă că din înscrisurile enumerate în cererea de recurs rezultă că starea de invaliditate a reclamantului este mult anterioară datei producerii accidentului, nefiind o consecinţă a accidentului rutier, astfel că nu poate fi pusă în sarcina asiguratului, această veche afecţiune a reclamantului şi, implicit, nu poate fi imputată societăţii recurente vreo obligaţie de a repara un vechi prejudiciu al sănătăţii reclamantului, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între producerea accidentului şi acest prejudiciu, raportul de cauzalitate fiind un element esenţial al răspunderii civile delictuale.
Arată recurenta-pârâtă că împrejurarea că daunele morale urmează să fie preluate de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri, întrucât o astfel de abordare, fără justificare în prevederi legale, creează grave inechităţi şi discrepanţe între diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, deşi nu se poate considera că durerea/suferinţa pricinuită prin vătămare/pierderea fiinţei dragi este mai mică pentru că nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor morale, rolul daunelor morale fiind acela de a compensa suferinţele de ordin fizic şi/sau psihic prin care persoana vătămată prin infracţiune a trecut, dar cuantumul lor trebuie să fie echitabil, fără a conduce la o îmbogăţire nejustificată a părţii civile.
Consideră recurenta-pârâtă că instanţei de judecată îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să ţină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum că aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor, motiv pentru care solicită instanţei de recurs să constate că sumele acordate de către instanţa de fond sunt mai mult decât acoperitoare pentru prejudiciul suferit de reclamant şi, pe cale de consecinţă, casarea Deciziei nr. 74 din 22 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova ca fiind neîntemeiată şi nelegală şi menţinerea în totalitate Sentinţa nr. 7 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Gorj ca temeinică şi legală.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, constatând întemeiată excepţia nulităţii cererii privind recursul, invocată de intimatele-pârâte, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă îşi circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 şi C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanţelor - cu predilecţie la hotărârea instanţei de fond - din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatoriului administrat.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia invocată de intimatele-pârâte şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant V.G.G. şi de pârâta SC G.R.A.R. SA Bucureşti - prin Sucursala Vâlcea împotriva Deciziei nr. 74 din 22 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1763/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1770/2013. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
|---|
