ICCJ. Decizia nr. 1779/2013. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1779/2013
Dosar nr. 4101/2/2012
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1568/F din 10 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Tribunalul Bucureşti, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins contestaţia la executare formulata de P.O. în contradictoriu cu I.D. şi P.I.C., ca fiind lipsită de interes.
Prin decizia civilă nr. 188 din 10 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 32473/3/2008, Curtea de Apei Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că reclamanta are un interes în promovarea contestaţiei Ia executare.
Cu prilejul rejudecârii, prin sentinţa civilă nr. 1072/F din 2 octombrie 2009, Tribunalul Bucureşti, a admis contestaţia la executare În sensul că a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 950 din 7 decembrie 2001 şi a constatat că termenul de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 950 din 7 decembrie 2001 împotriva debitorului P.I.C. a început la data de 7 decembrie 2001.
Prin decizia civilă nr,270/A din 18 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 301/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de intimatul I.D. împotriva sentinţei civile nr. 1072/F din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, a desfiinţat sentinţa apelata şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa, ca urmare a faptului că intimatul nu a fost legal citat.
Prin decizia civilă nr. 1841 din 2 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 301/2/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca nefondat, recursul promovat de contestatoarea P.O. împotriva deciziei civile nr. 270/A din 18 aprilie 2010 pronunţate în Dosarul nr. 301/2/2010 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Cu prilejul celei de-a doua rejudecări, raportat la limitele învestirii, astfel cum au fost acestea conturate prin decizia civilă nr. 188 din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a reţinut ca justificat interesul contestatoarei în promovarea acţiunii, tribunalul a apreciat că este necesară analizarea cu prioritate a celorlalte două excepţii invocate de intimat, respectiv excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei Ia titlu, prealabil analizării fondului pretenţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 2104 din 28 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia tardivităţii invocată de intimat, a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu, invocată, de asemenea, de intimat şi a respins contestaţia la titlu formulată de contestatoarea P.O., ca inadmisibilă.
Cu privire la termenul În care trebuie formulată contestaţia la litiu, tribunalul a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 401 alin. (11) din C. proc. civ., potrivit cărora „contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită", determinat de dispoziţiile art. 405 alin. (1) din C. proc. civ., iar momentul de la care începe să curgă acest termen este stabilit de art. 405 alin. (2) din C. proc. civ., astfel că dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită.
Cu privire fa excepţia inadmisibilităţii contestaţiei tribunalul a reţinut că invocarea acestei apărări în cadrul unei contestaţii la titlu este inadmisibilă, întrucât contestaţia la titlu vizează în exclusivitate clarificarea Înţelesului, determinarea întinderii şi aplicării titlului executoriu, aşa cum în mod clar indică dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., normele ce reglementează contestaţia la titiu fiind derogatorii de la dreptul comun în materia căilor de atac, rezultând expres din conţinutul textului legai că numai în situaţia în care nu s-a promovat o cerere de lămurire conform art. 2811 din C. proc. civ., este posibilă promovarea unei contestaţii la titlu.
A mai arătat tribunalul că lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu vizează eehivocîtatea dispozitivului ce se execută, în sensul că se pretinde existenţa unor dificultăţi în a înţelege ce a dispus instanţa, care este întinderea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, cine este persoana obligată, solicitarea contestatoarei neputând fi încadrată în vreuna dintre situaţiile expres menţionate, împotriva acestei sentinţe a declarat apel m termenul prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 2813 alin. (1) din C. proc. civ., apelanta-contestatoare P.O., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de apel întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ., apelanta-contestatoare a reproşat, în esenţă, instanţei de fond soluţionarea eronată a excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei la titiu.
Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei la titlu invocată de către I.D. şi respinsă, apelanta a arătat faptul că instanţa de fond nu era nici competentă şi nici învestită cu constatarea prescripţiei titlului executoriu, că fără a exista un dosar de executare şi o încheiere de încuviinţare a executării silite, tribunalul nu avea elementele necesare pentru a analiza când a început executarea silită şi dacă această executare sau actele de executare au fost anulate.
A susţinut apeianta-contestatoare că, în fapt, tribunalul, prin motivarea dată acestei excepţii, a soluţionat pe fond cererea contestatoarei, în sensul că deşi debitorul P.I.C. nu a declarat apel, s-a stabilit că data Ia care sentinţa a devenit definitivă coincide cu data ia care a fost respins apelul declarat de I.D.
Curtea de Apei Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin decizia nr. 270/S din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul contestatoarei.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că prescripţia dreptului de a cere executarea silita nu face parte din elementele, pe care instanţa care pronunţă hotărârea ce constituie titlu executoriu, să le poată avea în vedere la momentul pronunţării; acesta este un element care poate fi pus în dezbatere exclusiv în cadrul unei contestaţii ia executare propriu-zise iar că, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii contestaţiei ia titlu, sub aspect strict formal, faţă de soluţia dată de tribunal acestei excepţii (de respingere), apelanta-contestatoare nu justifică interesul de a formula critici sub acest aspect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea P.O. solicitând admiterea recursului casarea deciziei atacate şî trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta-contestatoare îşi subsumează criticile motivelor de nelegalîtate reglementate de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte:
1. Hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanţa reţinând în mod greşit că, prin cererea formulată în cauză, s-a solicitat modificarea titlului executoriu, în condiţiile în care recurenta în mod evident a formulat o acţiune care tinde doar la lămurirea înţelesului şi a întinderii dispozitivului sentinţei civile nr. 950/2001 a Tribunalului Bucureşti.
Arată recurenta că, prin cererea formulată în cauză, a urmărit lămurirea dispozitivul sentinţei ce constituie titlu executoriu, finalitate ce poate fi atinsă utilizând prevederile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., legea nelimitând în vreun fel motivele care pot fi invocate pe aceasta cale, judecătorul neputând adaugă la dispoziţiile legale, în speţă fiind posibilă contestaţia la titlu, în caz contrar, dispoziţiile legale relevante referitoare la contestaţia la executare neavând aplicabilitate, ceea ce nu poate fi acceptat.
Consideră recurenta că singurul motiv de inadmisibilitate în lumina textelor legale şi a doctrinei juridice aplicabile instituţiei juridice în cauză este acela care priveşte faptul că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, în speţă neîncadrându-se în această situaţie.
2. Într-o a doua critică recurenta arată că în condiţiile în care instanţele inferioare au considerat totuşi faptul că motivul invocat nu se încadrează între cele prevăzute de dispoziţiile art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., în virtutea rolului activ presupus de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aveau obligaţia să determine dispoziţiile legale incidente, şi să califice cererea sub aspectul temeiului juridic adecvat, declinând competenţa judecăţii instanţei de executare, calificarea cererii reprezentând o prerogativă a instanţei, chiar dacă reclamantul a înţeles să invoce alte norme în susţinerea cererii sale, dispoziţiile art. 129 alin. (8) C. proc. civ. raportat Ia dispoziţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ.
Arată recurenta că, respingerea acţiunii ca inadmisibilă este profund nelegală, acţiunea de fond în astfel de condiţii lovindu-se de un fine de neprimire, cauza juridică fiind calificarea greşită a cererii de chemare în judecată, iar efectul juridic fiind inadmisibilitatea ei.
Referindu-se la exigenţele art. 6 din CEDO, recurenta precizează că dreptul de acces la justiţie este o componentă fundamentală a dreptuiui Ia un proces echitabil şi totodată, temeiul oricărui demers în faţa unei instanţe, că fără un acces efectiv Ia o instanţă pentru valorificarea lor, drepturile oferite justiţiabililor şi consacrate în Constituţie, legi sau alte acte normative ar fi iluzorii.
Consideră recurenta că după ce cauza s-a judecat 4 ani în fond-apel-recurs, soluţia instanţei de a încălca dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi de a respinge acţiunea ca inadmisibilă este nelegală şi netemeinică, îngrădind accesul său la justiţie.
3. Într-o ultimă critică recurenta, referindu-se la recunoaşterea pretenţiilor reclamantului de către debitorul P.I.C. la primul termen, precizează că solicitarea sa din acţiunea principală, respectiv că instanţa sa stabilească data de la care începe să curqă termenul de executare silită a hotărârii având în vedere aspectele mai sus menţionate, ţin strict de contestaţia la titlu, instanţa care a pronunţat titlul fiind singura care poate spune dacă speţa se situează în cazul prevăzut de dispoziţiile art. 270 C. proc. civ., şi dacă hotărârea a rămas irevocabilă în ceea ce îl priveşte pe P.I.C. de la data pronunţării ei şi nu la data soluţionării apelului formulat de creditor, apel care nu îi viza pe P.I.C. ci pe ceilalţi debitori în solidar (căi de atac care au fost respinse creditorului în mod irevocabil), o soluţie contrară permiţând ca debitorul care recunoaşte pretenţiile reclamantului şi care nu formulează căile de atac legale, să fie purtat în instanţe în continuare de creditorul care formulează căile de atac în mod abuziv doar pentru a încasa dobânzile aferente, fapt ce conduce ia o îmbogăţire fără just temei a acestuia.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la titlu a fost analizată de instanţa de control judiciar din perspectiva limitelor învestirii instanţei raportat la art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Aşadar instanţa de fond a avut a se pronunţa asupra unei contestaţii cu privire la întinderea şi aplicarea titlului executoriu concretizat în sentinţa nr. 950 din 7 decembrie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 405 C. proc. civ., contestatoarea solicitând lămurirea titlului executoriu în sensul că momentul la care începe să curgă termenul legal de îndeplinire a prescripţiei cu privire la executarea titlului împotriva pârâtului P.I.C. este împlinit.
Prin contestaţia la titlu se contestă însuşi titlul executoriu, dar nu în ceea ce priveşte validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce priveşte înţelesul, întinderea şi aplicarea sa, în condiţiile în care dispozitivul acesteia ar conţine dispoziţii ambigue, insuficient clarificate în vederea examinării unei corecte executări, fără însă a se interveni, pe cale procesuală, asupra situaţiei de fapt şi de drept reţinută în mod irevocabil de instanţă.
Aşadar, finalitatea urmărită de legiuitor prin reglementarea contestaţiei la titlu este explicitarea dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat în cadrul contestaţiei la executare.
Or, contestatoarea, prin cererea formulată, pune în discuţie excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aspect ce excede cadrul în care poate fi examinată o contestaţiei la titlu.
Astfel, Înalta Curte reţine că prin decizia recurată instanţa a pronunţat o soluţie judicioasă sub aspectul excepţiei inadmisibilităţii cererii.
Nici cea de-a doua critică nu poate fi primită întrucât instanţa se pronunţă numai în limitele învestirii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, roiul activ al judecătorului fiind limitat de principiul disponibilităţii, partea fiind cea care precizează obiectul cererii şi care indică temeiurile de drept în susţinerea ei.
Aşa fiind, nu se poate reproşa instanţei ca, exercitandu-şi controlul de legalitate în limitele învestirii sale, a adus atingere dreptului de acces la justiţie al recurentei, respectiv garanţiei unui proces echitabil.
Cea de-a treia critică, de asemenea, nu poate fi primită întrucât problemele puse în discuţie exced cadrul examenului de legalitate confiqurat de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., constatând că decizia recurală nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare P.O. împotriva deciziei nr. 270/A din 28 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă,
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi, 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2013. Civil. Acţiune în anulare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1780/2013. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
