ICCJ. Decizia nr. 1841/2013. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 1841/2013

Dosar nr. 921/1371/2009

Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 908 din 3 iunie 2011 Tribunalul Comercial Mureş a respins cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta P.F., în contradictoriu cu pârâţii A.A.A., D.G.D. şi SC S. SRL, având ca obiect excludere asociaţi şi cererea reconvenţională înaintată de pârâţii A.A.A. şi D.G.D. în contradictoriu cu reclamanta P.F. şi SC S. SRL.

Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta P.F. a solicitat excluderea pârâţilor A.A.A. şi D.G.D. din societatea pârâtă SC S. SRL, revocarea pârâţilor din calitatea de administrator şi modificarea formei asociative a societăţii pârâte din societate comercială pluripersonală în societate comercială unipersonală şi înregistrarea în registrul comerţului a acestor menţiuni, cu cheltuieli de judecată, invocând prevederile art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

A reţinut prima instanţă că nu orice neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a îndatoririlor legale sau statutare ale administratorilor statutari poate duce la pierderea calităţii acestora de asociaţi prin excludere pe temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 iar în speţă, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege mai sus evocat.

Cu privire la cererea reconvenţională prima instanţa a reţinut că pârâţii au solicitat constatarea retragerii reclamantei din SC S. SRL şi în subsidiar, excluderea din societatea SC S. SRL şi revocarea din funcţia de administrator al acestei societăţi.

Din probele administrate instanţa a constatat ca nu s-a realizat acordul unanim al asociaţilor în legătură cu retragerea din societate a reclamantei P.F., astfel că, nu este îndeplinită cerinţa legală prevăzută la art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 şi că nici în ceea ce priveşte petitul subsidiar pârâţii nu au făcut dovada încadrării în situaţiile prevăzute expres de art. 222 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel atât reclamanta P.F., cât şi pârâţii A.A.A. şi D.G.D., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin Decizia nr. 54/A din 2 iulie, 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelurile formulate de reclamanta P.F. şi de pârâţii A.A.A. şi D.G.D.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerile reclamantei, precum că cei doi pârâţi ar fi acţionat atât în contra intereselor societăţii, cât şi împotriva intereselor acesteia nu pot fi reţinute ca pertinente, atât timp cât prin Actul constitutiv al societăţii au fost conferite puteri depline pârâţilor, această stare de fapt fiind menţinută de-a lungul timpului, deşi reclamanta avea posibilitatea să solicite atât reducerea puterilor acordate iniţial administratorilor, cât şi revocarea vreunuia dintre aceştia.

În ceea ce priveşte apelul pârâţilor instanţa de apel a reţinut că date fiind dispoziţiile pct. 5.3. din Actul constitutiv, care cuprind norme de trimitere la Legea societară, este de observat că cerinţa impusă de art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 nu este realizată. În acest sens, se prevede că retragerea asociatului din societăţile cu răspundere limitată este posibilă doar cu acordul tuturor asociaţilor, ipoteză legală care nu a fost realizată în cauză.

Totodată a reţinut instanţa de apel că faptele imputate de pârâţi reclamantei P.F., nu sunt încadrabile în vreuna din cazurile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 31/1990 şi, cu atât mai puţin în cazul indicat de pârâţi în cererea de apel, respectiv excluderea reclamantei.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii A.A.A. şi D.G.D. invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii arată că decizia atacată este lacunar şi insuficient motivată, fapt ce echivalează cu nemotivarea acesteia.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenţii învederează că decizia atacată a fost pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 226 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată arătând, în esenţă, că în speţă există atât manifestarea de voinţă a reclamantei de retragere din societate şi renunţare la calitatea de administrator cât şi acordul tuturor celorlalţi asociaţi cu privire la această retragere.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reţine că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1397, cu referire la art. 3 lit. e) alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanţă.

Potrivit prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speţă, recurenţii au fost citaţi cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei.

Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat şi nici până la termenul stabilit de Curte, 25 aprilie 2013, şi că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată şi să dispună anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de pârâţii A.A.A. şi D.G.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de pârâţii A.A.A. şi D.G.D. împotriva Deciziei nr. 54/A din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1841/2013. Civil