ICCJ. Decizia nr. 1842/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1842/2013
Dosar nr. 7277/62/2003
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1157/C din 6 iunie 2011 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis excepţia autorităţii lucrului judecat a cererii reconvenţionale, invocate din oficiu, în privinţa unei părţi a petitului 1, respectiv a cererii de obligare a reclamantei SC M.C. SRL să îi transmită dreptul de proprietate asupra cotei de 30,08/687 asupra terenului înscris în C.F. nr. X Braşov sub nr. top X nr. cad. X situat pe str. L.C.B.; a respins acţiunea formulată de pârâta SC T.F. SRL privind obligarea reclamantei la transmiterea dreptului de proprietate asupra cotei de 30,08/687 asupra terenului înscris în C.F. nr. X Braşov sub nr. top X nr. cad. X situate pe str. L.C.B.; a respins excepţia autorităţii lucrului judecat cu privire la restul pretenţiilor cuprinse în petitul 1 şi cu privire la petitul 2 din cererea reconvenţională; a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă; a obligat pârâta să achite reclamantei echivalentul în lei la data plăţii al sumei de 12.345 euro reprezentând c./val. terenului în suprafaţă de 246,90 mp şi suma de 2.659 ROL reprezentând impozit pentru anul 2008 pe construcţia proprietatea pârâtei-reclamante, situate în Braşov, str. L.C.B.; a respins restul pretenţiilor reclamantei; a admis în parte acţiunea formulată, pe cale reconvenţională, de pârâtă; a obligat pe reclamantă să dea pârâtei act apt de intabulare pentru terenul de 246,90 mp ce face parte din descrierea imobilului înscris în C.F. nr. Y sub nr. top Y iar m caz contrar hotărârea să ţină loc de act apt de intabulare; a dispus intabularea construcţiei dobândite de pârâtă potrivit Sentinţei civile nr. 9705 din 16 octombrie 2008 a Judecătoriei Braşov - spaţiul comercial IIC înscris în C.F. nr. X Braşov, sub nr. top X (nr. cad. X) situat pe str. L.C.B., compus din 7 depozite cu cota de 30,08/687 din părţile de uz comun, descrise în C.F. colectivă nr. Z Braşov şi terenul în suprafaţă de 246,90 mp - ce face parte din descrierea imobilului înscris în C.F. nr. Y sub nr. top Y; a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 118.000 ROL reprezentând echivalentul a 28.000 euro cu titlu de daune interese; a respins restul pretenţiilor formulate de pârâtă şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.F. SRL criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia nr. 7/Ap din 2 mai 2012 Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a respins apelul şi a obligat pârâta să plătească suma de 1.500 ROL, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că nu a existat un acord de voinţă al părţilor pe care să se poată întemeia stabilirea preţului la această valoare, în mod corect prima instanţă luând în considerare valoarea stabilită prin expertiza administrată în cauză.
A mai reţinut instanţa de apel că folosirea netulburată a spaţiului comercial de la parterul blocului amplasat pe teren nu este, aşa cum pretinde reclamanta o "gratificare" a pârâtei, ci o prerogativă a dreptului său de proprietate asupra construcţiei şi că indiferent de motivul neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare nu există niciun temei legal pentru obligarea unei persoane la plata impozitului pentru un imobil asupra căruia nu este proprietar.
Cu privire la cererea reconvenţională instanţa de apel a apreciat că nu se poate susţine că obligaţia reclamantei a fost stabilită necondiţionat în condiţiile în care dispoziţiile sentinţei prin care pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei contravaloarea terenului sunt executorii, în baza art. 7208 C. proc. civ., la fel ca şi obligaţia acesteia de a da act apt de intabulare asupra terenului.
Referitor la obligarea reclamantei la plata către pârâtă a daunelor interese pentru neexecutarea obligaţiei de a încheia contractul de vânzare-cumpărare se reţine că prin probele administrate în cauză nu a rezultat că pârâta a realizat din exploatarea spaţiului în litigiu în perioada 1 martie 2008 - 1 martie 2009 venituri mai mari decât cele recunoscute, respectiv 39.535,75 ROL constatându-se că evaluarea prejudiciului a
avut la bază chiria stabilită prin contractele reziliate iar reclamanta nu a făcut dovada că aceasta nu ar fi în conformitate cu preţurile practicate în acea perioadă în zonă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC M.C. SRL invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea acestui motiv de recurs reclamanta a reiterat situaţia de fapt şi istoricul litigiului arătând că în mod greşit instanţa a obligat pârâta la preţul stabilit în baza expertizei tehnice administrate în cauză, neluând în considerare probele din care rezultă oferta de cumpărare transmisă de pârâtă, încălcându-se astfel prevederile art. 1295 C. civ. conform cărora vânzarea este perfectată la data realizării acordului de voinţă asupra lucrului şi asupra preţului.
Totodată recurenta a arătat că prin soluţia dată se încalcă prevederile dreptului intern şi comunitar cu privire la protecţia şi garantarea proprietăţii, învederând că pârâta a exercitat în mod exclusiv dreptul de folosinţă asupra terenului deşi nu deţinea decât dreptul de proprietate asupra construcţiei.
Cu privire la impozitul achitat pentru construcţia proprietatea pârâtei recurenta susţine că soluţia dată în cauză determină îmbogăţirea acesteia în dauna patrimoniului său iar cu privire la cererea reconvenţională învederează nelegalitatea hotărârii recurate arătând că a fost în permanenţă de acord cu încheierea contractului, predând posesia şi folosinţa imobilului şi că pârâta a avut posesia şi folosinţa continuă şi netulburată a întregului imobil, posesie exercitată sub nume de proprietar.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin raportare la excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:
Dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiaşi text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte."
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând elemente de temeinicie a soluţiei, privind stabilirea situaţiei de fapt, administrarea şi interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, deşi recurenta a indicat drept motiv de recurs pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., aceasta îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a apelului în raport cu situaţia de fapt.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta în concret critici ce pot fi subsumate respectivelor motive de recurs, nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancţionată de lege cu
nulitatea cererii.
Dezvoltarea criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor în motivul de recurs invocat şi nici în restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea probelor administrate şi a situaţiei de fapt.
Din aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale mai sus evocate şi pe cale de consecinţă a admite excepţia nulităţii invocată din oficiu şi a constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs promovată de reclamanta SC M.C. SRL împotriva Deciziei nr. 7/Ap din 2 mai 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială.
Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.561 ROL cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 aprilie 2013 .
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1843/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1841/2013. Civil → |
|---|
