ICCJ. Decizia nr. 1843/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1843/2013
Dosar nr. 7492/3/2009
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, sub nr. 6072/4/2008, la data de 3 iulie 2008, completată ulterior, reclamantul F.L. a chemat în judecată pe pârâta B.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 511.051,59 RON cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6748 din 11 decembrie 2008, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti reţinând că valoarea pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea reclamantului este superioară valorii de 500.000 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 975 din 2 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţi a existat o relaţie intimă, precum şi relaţii de afaceri, în considerarea cărora reclamantul a oferit pârâtei sume de bani variabile, inclusiv prin posibilitatea acordată acesteia în mod expres de a utiliza în mod direct şi fără vreo restricţie anumite conturi ale reclamantului. A mai reţinut prima instanţă reclamantul nu a reuşit să îşi dovedească susţinerile conform cărora sumele de bani au fost date cu titlu de împrumut, din probele administrate în cauză nereieşind voinţa comună a părţilor de a da şi, respectiv a primi sumele de bani cu acest titlu.
Tribunalul a mai constatat că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 992 C. civ. referitoare la plata nedatorată, invocate, de asemenea, de reclamant ca temei de drept al acţiunii, întrucât nici nu s-a susţinut şi nici nu s-a dovedit că reclamantul ar fi acordat sumele respective cu titlu de plată a unor presupuse datorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul F.L. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin Decizia civilă nr. 163 A din 10 aprilie 20 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a reuşit să dovedească afirmaţiile potrivit cărora sumele în litigiu au fost prestate cu titlu de împrumut iar în ceea ce priveşte întemeierea acţiunii pe prevederile art. 992 C. civ., aşa cum corect a constatat prima instanţă, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile legale de la plata nedatorată.
Totodată instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite nici condiţiile exercitării de către reclamant a actio de in rem verso întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei, din probatoriul administrat în cauză rezultând că a existat acordul de voinţă pentru a transfera şi dobândi sume de bani cu titlu gratuit atât din partea reclamantului cât şi din partea pârâtei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul F.L. invocând ca şi motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurentul a arătat că motivarea instanţei de apel este în contradicţie cu probele aflate la dosarul cauzei, temeiul de drept al acţiunii sale constituindu-l prevederile art. 922 C. civ. întrucât între părţi nu a existat un contract de împrumut încheiat în formă scrisă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire probele depuse la dosar pronunţând hotărârea cu încălcarea dispoziţiile art. 922 C. civ., arătând că în speţă nu poate fi vorba despre daruri manuale ci sunt îndeplinite condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire în baza textului legal mai sus evocat.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu.
Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente prin raportare la excepţia invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nulitatea cererii de recurs, în considerarea următoarelor:
Dispoziţiile art. 303 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiaşi text legal statuează că: "Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.".
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În speţă, din observarea criticilor formulate de recurentă se constată că motivele indicate în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., toate criticile invocate vizând elemente de temeinicie a soluţiei, privind stabilirea situaţiei de fapt, administrarea şi interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi subsumată motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Astfel, deşi recurenta a indicat drept motive de recurs pct. 7 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., aceasta îşi exprimă de fapt nemulţumirea faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a apelului în raport cu situaţia de fapt.
Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, şi nemulţumirea părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a se dezvolta în concret critici ce pot fi subsumate respectivele motive de recurs, nu este suficientă, lipsa acestora fiind sancţionată de lege cu nulitatea cererii.
Dezvoltarea criticilor nu face deci posibilă încadrarea lor în motivele de recurs invocate şi nici în restul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea probelor administrate şi a situaţiei de fapt.
Din aceste considerente Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale mai sus evocate şi pe cale de consecinţă a admite excepţia nulităţii şi a constata nulitatea cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs promovată de reclamantul F.L. împotriva Deciziei civile nr. 163 A din 10 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1842/2013. Civil → |
|---|
