ICCJ. Decizia nr. 1955/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1955/2013
Dosar nr. 11077/2/2009
Şedinţa publică din 4 aprilie 2013
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 108/A din 8 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, evocând fondul în apel, după anularea sentinţei nr. 1537 din 6 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a admis, în parte, cererea apelantei reclamante SC T.A.A. SA, în contradictoriu cu intimatul pârât Serviciul Român de Informaţii şi intervenientul forţat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul Serviciul Român de Informaţii să emită dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri, în cuantum de 466.350 RON, în favoarea reclamantei, pentru construcţiile imposibil de restituit în natură, pe care să o înainteze Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.
A respins cererea reclamantei de acordare de măsuri reparatorii pentru teren, ca neîntemeiată.
A respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârât, în contradictoriu cu intervenientul forţat, ca neîntemeiată.
A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin notificarea din 2001, reclamantele iniţiale, P.M.E. şi P.D., au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea pârâtului Serviciului Român de Informaţii, în calitate de unitate deţinătoare, la restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut autoarei lor P.E. situat în comuna Snagov, C., sat I., compus din teren în suprafaţă de 20.960 mp şi construcţie aflată pe teren.
Răspunzând notificării reclamantelor iniţiale, pârâtul Serviciul Român de Informaţii emite adresa din 2 august 2001 prin care le comunică acestora că imobilul revendicat a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului, iar actualmente face parte din domeniul public al statului. De asemenea, pârâtul le comunică reclamantelor iniţiale că deţine în baza H.G. nr. 187/1994, în administrare, doar o suprafaţă de 2700 mp teren, şi că, pentru clarificarea situaţiei este necesară o acţiune în justiţie, mai ales că pe rolul instanţelor de judecată mai există un dosar de revendicare cu privire la o parte din acelaşi imobil.
Curtea a constatat că autoarea reclamantelor iniţiale, şi anume, P.E., a cumpărat de la vânzătorul I.N.O., (contract din 3 octombrie 1942) imobilul situat în Snagov, constituit dintr-o fermă cu plantaţii de pomi, vie, clădire de zid, cu trei camere şi bucătărie, gheţărie construită cu stuf, coteţ de păsări, împrejmuire cu gard de sârmă, şi tot ce se află pe ea, fermă constituită prin reunirea următoarelor terenuri: 1) terenul de 7500 mp situat în comuna Snagov, dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 987/935; 2) terenul în suprafaţă de 7500 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 988/935; 3) terenul în suprafaţă de 2500 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1113/935; 4) terenul în suprafaţă de 2506 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1112/935 şi 5) terenul în suprafaţă de 940 mp dobândit de vânzător prin actul de vânzare-cumpărare. În actul de vânzare prin care autoarea reclamantelor iniţiale a dobândit imobilul, se arată că primele patru terenuri constituie un corp principal, iar cel de-al cincilea este separat, fiind întrebuinţat ca drum de acces la corpul principal. Toate cele cinci terenuri împreună, însumează o suprafaţă totală de 20.960 mp.
În baza Decretului nr. 92/1950 statul a preluat de la P.E., 1 apartament din comuna Ciofliceni.
Autoarea reclamantelor iniţiale a decedat la data de 16 iunie 1973. Reclamantele iniţiale au acceptat expres succesiunea prin declaraţia în faţa autorităţilor italiene. Pe baza declaraţiei de acceptare a succesiunii din data de 14 decembrie 1973, s-a emis certificatul de calitate de moştenitor din 16 noiembrie 2000, din care rezultă că moştenitoarele defunctei P.E. sunt P.M.E. şi P.D., fiecare cu câte o cotă de 1/2 din succesiune. Acestea din urmă şi-au transmis calitatea procesuală, acest aspect fiind lămurit şi tranşat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ultima decizie de casare.
Imobilul ce face obiectul prezentei cauze, figura la nivelul anului 1974, în patrimoniul întreprinderii Economice de Odihnă Snagov, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosar. Din adresa menţionată rezultă că imobilul era compus din teren agricol în suprafaţă de 10.000 mp şi două construcţii identificate prin denumirile „Vila nr. X" şi „Căminul nr. Y".
La nivelul anului 1994, între SC S. SA şi Serviciul Român de Informaţii se încheie un protocol privind transferarea în administrarea Serviciului Român de Informaţie a unor imobile din Snagov împreună cu terenul aferent, mijloacele fixe şi obiectele de inventar din dotare. Protocolul a fost încheiat în conformitate cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 187/1994, care prevedea transmiterea fără plată, din patrimoniul SC S. SA, în proprietatea publică, în administrarea Serviciului Român de Informaţie, a imobilelor nr. X cu 2700 mp teren, nr. Z cu 1360 mp teren, şi a căminului nr. Y cu 8000 mp teren împreună cu mijloacele şi obiectele de inventar din dotarea acestora.
Din raportul de expertiză întocmit de expertul C.V.S. rezultă că terenul cumpărat de defuncta P.E., în baza actului de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 1942, este situat în localitatea C. sat I. şi are o suprafaţă fizic măsurată de 19.803,77 mp fiind deţinut de către pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi având categoria de folosinţă „intravilan, curţi, construcţii, fâneaţă, livadă şi arabil. întreaga suprafaţă este identificată în anexa nr. 1 la raportul de expertiză. Din întreaga suprafaţă de 19.803,77 mp, o suprafaţă de 8301,94 mp este ocupată de numita S.A.. Suprafaţa terenului deţinut de către Serviciul Român de Informaţii, în care nu este inclus terenul numitei S.A., este de 13585,21 mp.
Actualmente pe terenul deţinut de pârâtă (care la nivelul anului 1942 aparţinea autoarei reclamantelor iniţiale), se află o locuinţă parter, cu o suprafaţă construită de 363,7 mp şi o anexă cu o suprafaţă de 23,33 mp, respectiv o altă construcţie având regimul de înălţime P+l, având o suprafaţă ocupată la sol de 244,30 mp şi fiind înregistrată în activele Serviciului Român de Informaţii, sub denumirea de Vila X, plus o construcţie uşoară, cu o suprafaţă la sol de 10,29 mp. Suprafaţa de teren neconstruită este de 19.162 mp.
Valoarea actualizată conform standardelor internaţionale de evaluare, a construcţiilor ce au făcut obiectul contractului din 1942 (compunerea, întinderea şi materialele de la momentul respectiv) a fost stabilită de către experţii V.S.C. şi B.M. (expert evaluator parte) la suma de 466.350 RON sau 107.110 euro, potrivit metodei costurilor respectiv la suma de 1.084.660 RON sau 331.050 dolari SUA sau 249.120 euro, potrivit metodei capitalizării veniturilor. Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, efectuând propria actualizare a valorii de piaţă a imobilului din anul 1942, exclusiv potrivit metodei costurilor, a ajuns la suma de 273.912 RON sau 62.912 euro. Diferenţa dintre cele două valori este dată, pe de o parte, de cursul de schimb lei-dolar avut în vedere pentru perioada anterioară anului 1989 iar, pe de altă parte, de indicele preţului de consum avut în vedere pentru perioada iulie 2001-noiembrie 2011. Astfel, deşi se acceptă că valoarea iniţială neactualizată a construcţiilor era, potrivit metodei costurilor de 264.733 RON, primii doi experţi au avut în vedere un curs de 4,70 RON la 1 dolar şi un indice al preţului de consum de 284,90% (2,849 pentru perioada menţionată) iar reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice au avut în vedere un curs de 13,75 RON la 1 dolar SUA şi un indice al preţului de consum de 247,30% (2, 473 pentru perioada menţionată).
Din adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor, Arhivele Naţionale rezultă că, potrivit evidenţelor, imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1942, nu a făcut obiectul unor acte juridice de înstrăinare, încheiate în perioada 1941-martie 1948, aprilie 1948-1950, de către P.E.
Cu toate acestea, pentru o suprafaţă de 6200 mp din terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1942, s-a eliberat titlu de proprietate din 2 iunie 1994, în favoarea numitei S.A. Acest titlu s-a eliberat în baza sentinţei civile nr. 338 din 22 februarie 1991, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului. în sentinţa amintită se reţine, printre altele, că suprafaţa respectivă de teren a fost cumpărată de numitul F.B. (tatăl numitei S.A.) şi a intrat în proprietatea statului fără titlu.
De asemenea, o suprafaţă de 4900 mp din terenul ce face obiectul prezentei cauze, a făcut obiectul unui alt proces în cadrul căruia s-a reţinut cu putere de lucru judecat că defunctul P.I.I. a dobândit în anul 1944 un teren în suprafaţă de 4900 mp situat în comuna C., jud. Ilfov şi că respectiva suprafaţă de teren a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, făcând parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren ce a aparţinut SC A. SA Română. Sentinţa civilă nr. 1460/2000 a Judecătoriei Buftea, a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta Serviciul Român de Informaţii şi privea o parte din suprafaţa de teren deţinută de către această instituţie, solicitată a fi restituită inclusiv în prezenta cauză. Soluţia de respingere dispusă prin sentinţa menţionată anterior nu a fost motivată pe nedovedirea calităţii de fost proprietar a numitului P.I.I., ci pe faptul că moştenitorii acestuia nu au urmat calea prevăzută de legile speciale ci calea dreptului comun.
În cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 247/2005, acest lucru fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 8063/2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care se face referire la decizia în interesul Legii nr. 20/2007 şi se reţine că unitatea notificată a răspuns solicitărilor reclamantelor din notificarea din 23 iulie 2001 (înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 1707/2001), prin adresa din 2 august 2001 asimilată din punctul de vedere al efectelor cu o decizie motivată, ce poate fi contestată în procedura judiciară reglementată de art. 22, 23 din Legea nr. 10/2001.
Calitatea reclamantelor iniţiale de moştenitoare a fostei proprietare este indubitabil dovedită prin certificatul de moştenitor din 16 noiembrie 2000 şi declaraţia de acceptare a succesiunii dată în anul 1973, în faţa autorităţilor italiene.
Din coroborarea conţinutului contractului din 6 octombrie 1942, cu conţinutul din anexa Decretului nr. 92/1950, pentru naţionalizarea unor imobile în judeţul Ilfov, aplicând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, rezultă că de la numita P.E. s-a preluat abuziv un apartament situat în localitatea C. jud. Ilfov.
În baza Decretului nr. 92/1950, nu s-a preluat de la numita P.E. nici o suprafaţă de teren.
Faptul că la nivelul anului 1942 numita P.E., născută M., dobândise în proprietate, alături de imobilul construcţie, şi suprafaţa de 20960 mp teren, nu este suficient prin sine însuşi, necoroborat cu ale probe, să ducă la concluzia că respectiva suprafaţă de teren a fost, la rândul ei, preluată abuziv de către stat de la autoarea autoarelor reclamantei.
Susţinerea apelantei reclamante conform căreia în privinţa terenului ar fi aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) nu poate fi primită de Curte faţă de probele irefragabile existente la dosar.
Astfel, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi a Legii nr. 18/1991, pentru o suprafaţă de 6200 mp din terenul ce a făcut obiectul contractului din anul 1942, este un aspect ce are forţa unui argument peremptoriu în sensul că, cel puţin respectiva suprafaţă de teren nu a fost preluată de către stat de la autoarea autoarelor reclamantei.
Mai mult, reţinerea printr-o altă hotărâre judecătorească a faptului că o suprafaţă de 4900 mp, din terenul ce face obiectul prezentei cauze, a fost dobândită în anul 1944 de către defunctul P.I.I. şi că, respectiva suprafaţă, făcea parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren ce a aparţinut SC A. SA Română constituie, de asemenea, argumente peremtorii în sensul că terenul a cărei retrocedare se solicită nu a fost preluat de la P.E., chiar dacă acest teren îi aparţinuse la nivelul anului 1942. Prin urmare, apelanta reclamantă nu are dreptul la obţinerea de măsuri reparatorii pentru terenul deţinut, în parte, de către SRI şi în parte de către numita S.A.
Întrucât prezumţiile legale relative, instituite de legea specială pentru uşurarea probatoriului foştilor proprietari sau succesorilor acestora [art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 1 lit. e) din capitolul I al H.G. nr. 250/2007], sunt contrazise prin probele irefutabile menţionate anterior, respectivele prezumţii nu pot fi folosite nici pentru a considera că reclamanta ar avea dreptul la diferenţa de teren (19.162 mp-11.100 mp). În lipsa unor dovezi din care să rezulte preluarea terenului (ce alcătuia ferma iniţială) de la autoarea autoarelor reclamantei, în condiţiile în care, cel puţin pentru o parte, respectivului teren i-au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 18/1991 (reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea altei persoane) iar, pentru o altă parte s-a reţinut prin hotărâre judecătorească faptul că ar fi aparţinut la nivelul anului 1944 altor persoane (P.I.I. şi SC A. SA Română) Curtea a reţinut că pretenţiile reclamantei cu privire la teren nu au fost dovedite conform dispoziţiilor art. 1169 din vechiul C. civ.
În privinţa construcţiei, Curtea a constatat că, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul Caragea Valentin, activul înregistrat la Serviciul Român de Informaţii, sub denumirea Vila X este unul şi acelaşi cu construcţia figurată în planul anexă la actul de vânzare-cumpărare. De asemenea Curtea a constatat că actualmente, suprafaţa construcţiilor deţinute de către Serviciul Român de Informaţie este de 641,62 mp, urmare a extinderii atât pe orizontală cât şi pe verticală, iar suprafaţa utilă a clădirii existente la preluare era de 128 mp. Expertul precizează că anexele gospodăreşti: gheţărie acoperită cu stuf, coteţ de păsări şi împrejmuire cu gard de sârmă erau fie desfiinţate fie modernizate la momentul efectuării expertizei. În acest sens expertul se referă la coteţul de păsări care a fost transformat actualmente în Căminul nr. Y şi are o suprafaţă de 302 mp. Această apreciere nu este reţinută de Curte deoarece coteţul de păsări existent în contractul din 1942 (neindicat prin suprafaţă) ar fi trebuit, în măsura în care ar fi identic cu actualul Cămin Y, să apară şi în tabelul întocmit în anul 1948, care descrie vila aparţinând numitei P.E.. Aceasta deoarece, căminul nr. 2 este o construcţie funcţională, din cărămidă, a cărei suprafaţă este mai mare decât cea a fostei vile.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007, Curtea a constatat că vechea locuinţă a fost semnificativ transformată, prezentând caracteristicile unei construcţii noi, astfel că măsurile reparatorii la care are dreptul apelanta reclamantă trebuie stabilite în echivalent.
2. Recursurile
2.1. Motive
Reclamanta şi pârâtul au declarat recurs.
Criticile formulate de către reclamanta SC T.A.A. SA vizează următoarele aspecte:
Respingerea cererii de restituire în natură a terenului a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 2 alin. (1) lit. i), art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi pct 1 lit. e) din Capitolul I al H.G. nr. 250/2007.
Cu toate că hotărârile judecătoreşti menţionate de instanţă se referă la suprafaţa totală de 11.100 mp, chiar dacă situaţia ar fi cea expusă de instanţă, reclamanta tot ar fi îndreptăţită la restituirea celeilalte suprafeţe de 9.860 mp din cei 20.960 mp.
Reclamanta este îndreptăţită şi la restituirea suprafeţei de 11.000 mp întrucât, faptul că această suprafaţă a intrat în patrimoniul lui S.A. şi a lui P.I.I. rezultă că statul a preluat în mod abuziv această suprafaţă. În Dosarul nr. 959/2002 al Curţii de Apel Bucureşti a fost administrată proba cu expertiză tehnică, iar expertul a constatat că S.A. nu era îndreptăţită să i se reconstituie dreptul de proprietate pe amplasamentul actual, ci în altă parte.
Respingerea cererii de restituire în natură a construcţiei s-a făcut cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (2), art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 pct. 1 din H.G. nr. 250/2007.
Proporţia dintre clădirea veche şi clădirea nouă a fost lămurită de suplimentul la raportul de expertiză. Construcţia veche reprezintă 70% din construcţia nouă.
Au fost încălcate prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fiind respinsă în mod greşit, ca nedovedită, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. în dosarul curţii de apel se află chitanţa care atestă că a fost efectuată plata sumei de 37.200 RON.
Pârâtul Serviciul Român de Informaţii a enunţat următoarele critici:
Reclamanta nu a făcut dovada existenţei unor înscrisuri cu care să justifice pretenţiile asupra imobilului în litigiu. Deşi recurenta a solicitat în mod expres la termenul din 29 septembrie 2011 efectuarea unor verificări de scripte asupra înscrisurilor pe care îşi întemeiază acţiunea, instanţa a respins această cerere. Există neconcordanţe între anexa la Decretul nr. 92/1950, depusă de către reclamantă şi anexa transmisă şi certificată că este conformă cu originalul de Şeful Biroului Special, în care nu apare nicio completare, dactilografiată sau olografa.
De asemenea, documentele depuse îndreptăţesc pârâtul să aprecieze că nu există identitate între titulara iniţială a drepturilor deduse judecăţii şi persoana menţionată în anexa la Decretul nr. 92/1950.
2.2. Analiza recursurilor
Cât priveşte recursul declarat de către reclamantă, Înalta Curte a reţinut următoarele aspecte:
Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Pronunţând soluţia de respingere a acţiunii reclamantei pentru partea de teren ce a format obiect al unor hotărâri judecătoreşti, respectiv al procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate finalizată prin eliberarea titlului de proprietate din 2 iunie 1994, instanţa de apel a aplicat corect textul enunţat, hotărârile judecătoreşti având valoare de „probe contrare".
Pe de altă parte, faptul că o parte din terenul solicitat de către reclamantă este stăpânit de terţe persoane, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, rezultă şi din raportul de expertiză depus la 2 iunie 2010, expertul arătând că din suprafaţa totală de 19.803,77 mp, 8301,94 mp sunt deţinuţi de către S.A. Or, reclamanta nu a făcut obiecţiuni la acest raport de expertiză.
În acelaşi timp, în considerentele sentinţei civile nr. 1460 din 20 martie 2000 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1832 A din 12 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, s-a reţinut că P.I.I. a cumpărat în anul 1944 un teren în suprafaţă de 4900 mp în comuna C., teren ce a aparţinut SC A. SA Română. în procesul finalizat prin darea soluţiei menţionate, a fost administrată şi proba cu adresa din 12 martie 1997, emisă de Comisa Locală C. de aplicare a Legii nr. 18/1991, în care se arată că terenul în suprafaţă de 4900 mp se află în administrarea Serviciul Român de Informaţii.
Prin urmare, pentru o suprafaţă de 11.100 mp din terenul solicitat de către reclamantă s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, criticile formulate neputând fi primite. Aşadar, sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel va dobândi autoritate de lucru judecat.
Însă, întrucât înlăturarea prezumţiei instituite prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate să fie făcută decât în temeiul unor dovezi din care să rezulte o altă împrejurare de fapt sau de drept, pentru diferenţa de teren solicitat de către reclamantă instanţa de apel a extins fără vreun temei existenţa unor „probe contrare" care să înlăture prezumţia de preluare de către stat, dedusă din stăpânirea în fapt a terenului de către pârât.
Aşadar, criticile formulate de către reclamantă, privitoare la aplicarea greşită a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru o suprafaţă de teren de 9860 mp, întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât priveşte recursul pârâtului, au fost reţinute următoarele chestiuni de fapt şi de drept:
Instanţa de apel a arătat că problema calităţii de proprietară a imobilului în litigiu a defunctei P.E., autoarea lui P.M.E. şi P.D., care şi-au vândut drepturile litigioase reclamantei, a fost dezlegată prin decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât nu mai trebuie analizată critica pârâtului legată de identitatea dintre P.E., care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, pentru că singura dezlegare dată prin decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era în legătură cu transmiterea convenţională a calităţii procesuale către cumpărătorul drepturilor litigioase. Instanţa care a pronunţat decizia nr. 8063 din 8 octombrie 2009 nu a analizat şi în ce măsură P.M.E. şi P.D. aveau legitimare procesuală, prin raportare la calitatea de proprietară a bunului în litigiu a autoarei lor.
Or, de vreme ce nu a lămurit sfera subiectivă a cadrului procesual în care se desfăşoară judecata, de vreme ce nu a stabilit că există identitate de persoană între autoarea lui P.M.E. şi P.D., P.E., şi E.M., care figurează în Anexa la Decretul nr. 92/1950, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
După cum, instanţa de apel a stabilit, întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză depus la 2 iunie 2010, faptul că Vila X este una şi aceeaşi cu construcţia ce figura în planul anexă la actul de vânzare-cumpărare din 1942. Totuşi, această anexă nu a fost depusă la dosarul cauzei nici de către reclamantă, nici alături de exemplarul contractului de vânzare-cumpărare din 1942 transmis de Arhivele Naţionale. Pronunţându-se în acest mod, instanţa a încălcat principiul fundamental al nemijlocirii, ceea ce atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 304 pct 5 C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. vor fi admise ambele recursuri şi cauza va fi trimisă spre rejudecarea fondului în apel.
În fond după casare, instanţa va analiza cu prioritate problema identităţii dintre autoarea lui P.M.E. şi P.D. şi persoana care figurează înscrisă la poziţia nr. 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, în forma depusă de Secretariatul General al Guvernului Dosar nr. 11077/2/2009.
Numai după stabilirea acestei identităţi, vor fi soluţionate celelalte chestiuni referitoare la identitatea dintre Vila X şi apartamentul înscris la poziţia 78 din Anexa la Decretul nr. 92/1950, respectiv preluarea de către stat a suprafeţei de teren de 9860 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC T.A.A. SA şi de pârâtul Serviciul Român de Informaţii împotriva deciziei nr. 108/A din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi în consecinţă:
Casează decizia şi trimite cauza pentru evocarea fondului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1956/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1953/2013. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
