ICCJ. Decizia nr. 2133/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2133/2013
Dosar nr. 6035/110/2007
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Deliberând asupra constatării perimării recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 95 din 3 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 6035/110/2007, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC U.M.B.C. SA în contradictoriu cu pârâtele SC O.I. SRL prin lichidator SC I.E. IPURL, SC S. SRL, SC E.B. SA şi B.R.D.G.S.G. - Sucursala Bacău, în sensul că s-a constatat nevalabilitatea B.O. nr. x din 10 mai 2005 scadent la data de 5 august 2005 în sumă de 50.000 RON, B.O. nr. y din 10 mai 2005 scadent la data de 15 august 2005 în sumă de 50.000 RON, B.O. nr. z din 10 mai 2005 scadent la data de 11 mai 2005 în sumă de 50.000 RON şi a B.O. nr. a din 10 mai 2005 scadent la data de 17 august 2005 în valoare de 50.000 RON.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei cele patru bilete la ordin şi de asemenea, să achite reclamantei suma de 6.198,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus ca Biroul Local de Expertiză să achite d-nei expert G.N.A. suma de 1.000 RON - onorariu expert achitată cu chitanţa din 8 ianuarie 2009 la C.E.C.B.
Împotriva acestei sentinţei au declarat apel pârâtele SC S. SRL, SC .B. SA şi SC O.I. SRL.
Prin Decizia civilă nr. 106 din 7 decembrie 2010 pronunţată de de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, s-au admis apelurile declarate de pârâtele SC E. SA Bacău şi SC S. SRL Bacău împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că:
A fost respins ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea nevalabilităţii biletelor la ordine nr. x, y, z şi a din 10 mai 2009 şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S. SRL împotriva încheierii din 20 iulie 2010 şi a fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantelor-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 41 RON pentru fiecare apelantă.
Prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2011, a fost suspendată judecata recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatându-se lipsa nejustificată a părţilor la strigarea pricinii.
Urmare referatului din data de 5 aprilie 2013, pricina a fost repusă pe rol din oficiu în vederea constatării perimării cererilor de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar şi împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Din raportarea textelor legal citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea şi pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va constata perimarea recursurilor pârâtelor, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimate recursurile declarate de pârâtele SC E. SA Bacău şi SC S. SRL Bacău împotriva Deciziei civile nr. 106 din 7 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
← ICCJ. Decizia nr. 2140/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2061/2013. Civil. Rectificare carte funciară.... → |
---|