ICCJ. Decizia nr. 2152/2013. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2152/2013
Dosar nr. 44497/3/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 27 mai 2011, sub nr. 44497/3/2011, reclamanta SC C.H. SRL a chemat în judecată pârâta SC A. SA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 251.900 RON compusă din:
1. - contravaloarea facturilor de la nr. a la nr. d în sumă de 125.804,55 RON întocmite în temeiul contractului din 23 decembrie 2009 conform situaţiei facturilor neachitate;
2. - contravaloarea garanţiei de 5% reţinută din facturile a, b, c şi d în sumă de 5.516,93 RON şi care trebuia restituită în termen de 21 zile de la data terminării lucrărilor conform garanţiei reţinute din facturile nr. a, b, c şi d;
3. - diferenţa valorică la contractul din 23 decembrie 2009 reziliat unilateral de către SC A. SA pe perioada 18 februarie 2010 până la 31 martie 2010 în sumă de 120.578,54 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat plata dobânzii legale aferente sumei neachitate de 251.900 RON, calculată începând cu data scadentă a plăţii fiecărei facturi conform situaţiei "calculul zilelor de întârziere a plăţii facturilor şi sumelor datorate", precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 20852 pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul din 23 decembrie 2009, reclamanta în calitate de subantreprenor şi pârâta în calitate de antreprenor general pentru execuţia lucrărilor de finisare pentru sediul principal şi pentru clădirea administrativă, conform căruia reclamanta s-a obligat să execute lucrările ce urmau să fie comandate de pârâtă şi să menţină pe şantier un număr de 15 muncitori calificaţi.
În ce priveşte sumele solicitate de reclamantă, tribunalul a reţinut că nu sunt întemeiate raportate la situaţiile de lucrări bilunare şi că documentele care au stat la baza emiterii facturilor întocmite de creditoare, nu au fost semnate niciodată de un reprezentant autorizat al pârâtei, situaţie în care nu sunt opozabile părţii adverse.
Referitor la garanţia de bună execuţie stabilită de părţi prin contract, instanţa de fond a apreciat că nu i se cuvin reclamantei, întrucât nu a realizat obligaţiile înserate în art. 8 din contractul părţilor.
Daunele interese au fost înlăturate ca nefondate, întrucât contractul nu a fost reziliat abuziv de către pârâtă.
Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 218 din 2 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a apreciat că atâta timp cât situaţiile de lucrări nu au fost recunoscute/semnate de şeful de şantier al antreprenorului general, este evident că nu avea niciun temei pentru emiterea unor obiecţiuni, iar garanţia de bună execuţie nu putea fi obligată pârâta, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 8 din contractul părţilor.
Cu privire la daunele interese pentru încetarea unilaterală a contractului, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a redus lucrările menţionate în ofertă, ci nu a mai comandat lucrări reclamantei, fapt ce nu o obligă să comunice o notificare de încetare a lucrărilor. Aşa fiind, instanţa de apel a confirmat constatările primei instanţe cu referire la faptul că oprirea comenzilor nu are caracter abuziv.
Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanta a declarat recurs prin care arată că şi-a dovedit temeinicia pretenţiilor formulate, astfel că cele 4 facturi au fost semnate, ştampilate şi fără obiecţiuni de către partea adversă şi că a respectat clauzele contractului încheiat cu pârâta.
În continuare, recurenta mai arată că există înscrisuri care dovedesc reducerea obiectului contractului până la o valoare maximă de 25.685 euro, iar notificarea privind reducerea valorii contractului a fost de fapt o reală reziliere. Referitor la garanţia de bună execuţie recurenta susţine că ar fi fost clarificată prin intermediul interogatoriului.
În consecinţă, recurenta susţine că instanţele anterioare au interpretat greşit probele administrate în cauză, în special în privinţa înscrisurilor pe care le-a depus în apărare, Înalta Curte, din oficiu, la acest termen a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Înalta Curte examinând cererea de recurs constată recurenta invocă aspecte de netemeinicie cu privire la modul de derulare a contractului încheiat de părţi, la faptul că au fost semnate situaţiile pentru încasarea plăţilor din cele 4 facturi şi instanţele anterioare au interpretat probele administrate în cauză, împrejurări care tind spre o reapreciere a probelor administrate în cauză şi o restabilire a situaţiei de fapt deja stabilită şi care nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs.
Afirmaţiile recurentei privind garanţia de bună execuţie şi înscrisurile menţionate în cererea de recurs, de asemenea, sunt aspecte de netemeinicie, care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Prin urmare, aşa cum se poate observa, în recursul declarat în prezenta cauză, nu conţine în sensul motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. - deşi recurenta le-a indicat formal aşa cum s-a arătat mai sus - în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs. În atare condiţii, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii cererii de recurs, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamanta SC C.H. SRL Alexandria împotriva Deciziei civile nr. 218 din 2 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2013. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2148/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
