ICCJ. Decizia nr. 2168/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2168/2013
Dosar nr. 66/43/2009*
Şedinţa publică din 15 aprilie 2013
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. 2619/2000, reclamanţii S.A., S.D. şi Ș.L., au chemat în judecată pârâtele K.M., B.K. şi V.V., solicitând obligarea lor la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în municipiul Târgu Mureş, P-ţa Trandafirilor, şi înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureş sub A+1, nr. top. 1161/2 1162/1, 1163/1 format din spaţiu comercial având intrare directă din stradă, în suprafaţă de 72,54 mp, un antreu în suprafaţă de 7,67mp, o cameră de 4,5/5 m. şi un depozit aflat la subsol în suprafaţă de 46,8mp. De asemenea, reclamanţii au solicitat să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 84 din 30 martie 2001, Tribunalul Mureş a admis acţiunea reclamanţilor, fiind obligate pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului aflat în litigiu, s-a dispus şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea reclamanţilor, fiind obligaţi pârâţii şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Mureş a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 1948, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către S.A. şi S.D. de către antecesoarea pârâtelor, în contract consemnându-se plata în întregime a preţului, precum şi faptul că apartamentul a intrat în posesia cumpărătorilor.
De asemenea, tribunalul a reţinut că, prin încheierea nr. 1276 din 1948 a biroului de carte funciară, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor la data de 5 august 1948, operaţiunea în cartea funciară fiind efectuată în baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu Mureş, prin care întregul imobil a fost cuprins în CF 2916 Târgu Mureş şi dezmembrat pe apartamente.
S-a reţinut că dovada faptului că cei doi cumpărători au intrat în posesia imobilului este ordinul de cartiruire, precum şi contractul de închiriere încheiat între reclamanta S.A. şi Magazinul de stat Târgu Mureş.
Prin decizia civilă nr. 59/A din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelurile declarate de pârâte, a anulat sentinţa civilă nr. 84/2001, pronunţată de Tribunalul Mureş şi, în rejudecare, a admis acţiunea reclamantelor şi a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului în cauză. Pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii iar prin decizia civilă nr. 2442 din 14 iunie 2002, Î.C.C.J. a casat decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 84/2001 a Tribunalului Mureş, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureş.
Instanţa supremă a constat că, deşi pârâtele au contestat existenţa valabilă a unui titlu exhibat de reclamanţi, instanţele nu au dispus administrarea unor probe pentru verificarea acestor susţineri şi abia după administrarea unor astfel de probe (- verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri) - se va putea trece la aplicarea Decretului Lege nr. 115/1938.
În rejudecare, reclamanţii au formulat o cerere de chemare în judecată şi a altor persoane, respectiv a pârâţilor S.C.C., Ş.M. şi K.C.Ş.C., solicitând obligarea acestora la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului în cauză, evacuarea necondiţionată a pârâţilor Ş.C. şi M. din spaţiul revendicat, lăsarea acestuia în deplină folosinţă reclamanţilor, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea acestei cererii s-a arătat că, în cursul procesului, pârâtele împreună cu K.C. au înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001, imobilul în cauză către soţii Ș., însă cum litigiul era înscris în cartea funciară, în contract s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de evicţiune totală sau parţială.
Judecătoria Târgu Mureş şi-a declinat însă competenţa materială în soluţionarea cererii trimise spre judecare prin sentinţa civilă nr. 5776 din 5 octombrie 2004 în favoarea Tribunalului Mureş.
În rejudecare, pârâţii au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C.Ş., V.V., B.K. şi K.M., aceste excepţii fiind unite de instanţă cu fondul cauzei.
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor K.C.Ş., V.V., B.K. şi K.M. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceştia. Totodată, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.A., S.D. şi Ș.L., acţiune continuată de reclamanţii S.D. T. şi Ș.L., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai reclamantei S.A., şi a obligat pârâţii Ș.M. şi Ș.C. să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 din imobilul situat în Târgu Mureş, P-ţa Trandafirilor, înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureş, sub A+1, nr. top. 1161/2, 1162/1 şi 1163/1/1, apartament compus din spaţiu comercial în suprafaţă de 72,54 mp, un antreu în suprafaţă de 7,67 mp., o cameră de 4,5/5metri şi un depozit la subsol de 46,8 mp. S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanţi.
Tribunalul a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, întrucât acţiunea reclamanţilor, soluţionată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 a Curţii de Apel Alba Iulia, a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş.
De asemenea, tribunalul a reţinut că pârâtele K.M., V.V., B.K. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ele nu mai sunt proprietare, nu au calitate de posesori ai imobilului revendicat în cauză.
Pe fond, Tribunalul Mureş a reţinut că, în conformitate cu îndrumările deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi cu concluziile raportului de expertiză grafologică efectuată în cauză, contractul a fost semnat de văduva lui B.G., B.V., B.G. junior, B.L. şi B.E., reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate în contradictoriu cu pârâtele K.M., V.J. şi B.K., prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. şi a prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractuală celeilalte părţi contractuale.
În ceea ce priveşte situaţia pârâţilor Ș.C. şi Ș.M., tribunalul a reţinut că aceştia nu se pot prevala de prezumţia de proprietate rezultată din întabulare, întrucât aceasta situaţie profită numai dobânditorilor de bună credinţă, iar pârâţii cunoşteau, la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, de existenţa litigiului purtat cu moştenitorii defuncţilor B.G. şi B.V., mai mult, ei şi-au asumat riscul unei evicţiuni. S-a mai reţinut că prin compararea titlului de proprietate al reclamanţilor cu titlul de proprietate al pârâţilor Ș.C. şi Ș.M., este preferabil cel al reclamanţilor, care au dobândit imobilul prin cumpărare de la foştii proprietari tabulari.
Întrucât efectul principal al acţiunii în revendicare constă în restituirea bunului în patrimoniul revendicatorului, liber de orice sarcină, în temeiul Legii nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel atât reclamanţii S.D. şi Ș.L., cât şi pârâţii Ș.C. şi Ș.M.
La data de 31 februarie 2009, reclamanţii au formulat în scris o cerere de renunţare la judecarea apelului, iar pârâţii Ș.C. şi Ș.M. au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin decizia nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş a luat act de renunţarea reclamanţilor S.D. şi S.L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Mureş, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii Ș. M. şi Ș. C., reţinându-se următoarele considerente:
La data de 31 martie 2009, reclamanţii au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunţare la apelul declarat şi respectând principiul disponibilităţii, instanţa a luat de renunţarea lor la judecarea căii de atac a apelului.
În privinţa apelului pârâţilor,instanţa de apel reţinut că imobilul situat în strada Stalin, în prezent P-ţa Trandafirilor, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei B.E., ai cărei moştenitori legali sunt B.K., V.J. şi K.M.
Imobilul a constituit obiect al Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, iar prin sentinţa civilă nr. 861 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Mureş, s-a constatat că imobilul a fost trecut nelegal în proprietatea statului şi ca urmare, s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea lui B.E., cu restabilirea situaţiei de carte funciară. Urmare a acestei sentinţe, cele trei pârâte au devenit proprietare tabulare în cota de 1/3 parte fiecare. Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08 aprilie 1948 în faţa Notarului Public D.I., B.E. a vândut soţilor S.D. şi S.A. o parte din imobil, respectiv apartamentul nr. 6, situat la parterul imobilului. Dreptul de proprietate transmis soţilor S. a fost menţionat şi în încheierea CF nr. 1276 din 1948, în care se arată că apartamentul nr. 6, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost întabulat în CF individual nr. 8021 Târgu Mureş.
Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între familia S. şi vânzătoarea B.E. a fost verificată în urma unei expertize grafologice, din care a rezultat că acest contract a fost semnat de vânzătoare. În aceste condiţii, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. şi prevederile Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii dreptului în cartea funciară nu poate fi opusă celeilalte părţi contractante, fiecare parte fiind obligată să respecte obligaţiile asumate.
S-a reţinut că pârâţii, la data cumpărării, aveau cunoştinţă de existenţa litigiului între reclamanţi şi moştenitoarele lui B.E., asumându-şi astfel riscul de a fi evinşi de către reclamanţi.
De asemenea s-a mai reţinut că, dreptul de proprietate fiind pe deplin dovedit, acţiunea în revendicare este admisibilă în condiţiile art. 480-481 C. civ., de aici izvorând calitatea procesuală activă a reclamanţilor, ceea ce a dus la respingerea în mod corect a excepţiei lipsei calităţii procesuale invocată de pârâţii Ș. C. şi M. În mod corect s-a reţinut faptul că dreptul de proprietate al reclamanţilor a fost dovedit şi prin încheierea de CF nr. 1276 din 20 iulie 1948,motiv pentru care susţinerile pârâţilor, conform cărora încheierea poartă doar semnătura de conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reţinută.
S-a mai reţinut că nu are relevanţă susţinerea pârâţilor potrivit căreia reclamanţii nu au făcut dovada că imobilul revendicat ar fi aparţinut autorilor lor, având în vedere că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe art. 480, 481 C. civ. Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 861/1999 a Tribunalului Mureş s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din P-ţa Trandafirilor, însă trebuie menţionat că decretul de naţionalizare se referea la imobilele înscrise în cartea funciară şi la proprietarii tabulari, însă, în fapt, imobilul a fost naţionalizat prin Ordinul de cartiruire din 07 septembrie 1948. În consecinţă, faptul că s-a naţionalizat întregul imobil de la văduva lui B.G. nu are relevanţă atâta timp cât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor, proprietari ai apartamentului 6, nu era înscris în cartea funciară dar dobândit anterior naţionalizării.
În aceeaşi idee, s-a mai reţinut că nu are relevanţă faptul că reclamanţii au revendicat imobilul din fosta Piaţă Stalin, pentru că acest imobil a fost atribuit autorilor reclamantei ca urmare a rechiziţionării farmaciei ce o aveau în proprietate. Oricum, această acţiune a fost respinsă ca urmare a faptului că şi el a fost preluat abuziv de la alţi proprietari.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1494/1996 a Curţii de Apel Târgu Mureş, lipsind tripla identitate în condiţiile în care în această cauză pârâţi erau Primăria municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş, iar obiectul nu îl constituia o acţiune în revendicare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Ș. M. şi Ș. C., iar prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâţilor, a casat în parte decizia recurată,dispunând trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de pârâţii Ș. M. şi Ș. C., menţinând dispoziţiile referitoare la apelul reclamanţilor.
În considerentele deciziei s-a arătat că, din actele aflate la dosar, la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat, anterior pronunţării sentinţei civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Mureş.
Ca urmare, cererea reclamanţilor, fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, s-a dispus casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând a fi analizate toate motivele invocate de reclamanţi.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 27 din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, cu majoritate de voturi s-a respins apelul pârâţilor Ș. M. şi Ș. C. şi a fost obligată SC H.C. SRL la plata sumei de 6.328 lei în favoarea lui S.D. T. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, apreciind că au fost viciate normele de procedură, în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 a fost pronunţată după ce, anterior, decedase una dintre pârâte. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că rejudecarea cauzei trebuie să pornească din faza procesuală a apelului. Din ansamblul motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că motivele de casare privesc stabilirea cadrului procesual al acestui litigiu.
Acţiunea a fost iniţial pornită de către reclamanţii S.A., S.D. şi Ș.L., pe parcursul judecăţii decedând reclamanta S.A., demersul judiciar fiind continuat de ceilalţi doi reclamanţi, care au şi calitatea de moştenitori ai primei reclamante.
Cererea iniţială a fost îndreptată împotriva pârâtelor K.M., născută B., B.K., născută B., şi V.V., născută B. Ulterior, la data de 02 mai 2001, imobilul aflat în litigiu este cumpărat de soţii Ș. C. şi Ș. M. şi este înscris în cartea funciară la poziţia B+21, B+22, la data de 02 mai 2001, prin încheierea nr. 7601, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 898/2001, pentru ca, mai apoi, soţii Ș. să vândă acelaşi imobil către SC H.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate fiind înscris sub B+23 la data de 03 octombrie 2001, prin încheierea nr. 17736 (fila 135 vol. I din dosarul 5527/1888/2004 al Tribunalului Mureş).
La data de 07 octombrie 2002, reclamanţii au formulat o cerere de introducere în cauză şi a soţilor Ș. C. şi Ș. M. constatând că aceştia au dobândit, prin cumpărare, imobilul aflat în litigiu, aceeaşi cerere fiind formulată şi cu ocazia rejudecării apelului faţă de SC H.C. SRL.
Instanţa de apel a constat că, pe parcursul desfăşurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu de la pârâţii iniţiali K.M., B.K. şi V.V. către soţii Ș. C. şi Ș. M. şi, în cele din urmă, către SC H.C. SRL.
Odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc şi o transmitere a calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare prin care reclamanţii invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii imobilului.
Instanţa de apel a apreciat că potrivit doctrinei, transmisiunea calităţii procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci şi convenţională, ca urmare a unei cesiuni de creanţă, a unei vânzări sau donării bunului aflat în litigiu, precum şi prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic substanţial dedus judecăţii.
Ca atare cel care dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândeşte şi calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii preluând procesul în starea în care se găseşte.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureş a procedat la introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC H.C. SRL, singura care, la momentul de faţă, are calitate procesuală pasivă.
Pârâtele iniţiale, K.M., B.K. şi V.V., precum şi soţii Ș. C. şi Ș. M. nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a transmiterii acestei calităţi succesiv către SC H.C. SRL.
Instanţa de apel a reţinut faptul că, în cauză, doar în rejudecarea apelului (cu mult timp după ce a avut loc înstrăinarea imobilului dedus judecăţii), pârâţii Ș. C. şi Ș. M. au înţeles să invoce faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, încercând astfel să lase fără efect demersul judiciar al reclamanţilor.
S-a mai apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care stipulează principiul potrivit căruia orice persoană este îndreptăţită să beneficieze de un proces echitabil într-un termen rezonabil. Chiar dacă normele de procedură civilă nu reglementează în mod expres procedura după care are loc transmiterea calităţii procesuale, în cazul în care are loc o transmitere convenţională a bunului ce face obiectul litigiului, prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituţia României, prevederile art. 6 din Convenţie pot asigura cadrul legislativ care să permită înlocuirea pârâţilor care au înstrăinat obiectul dedus judecăţii şi care nu mai justifică participarea lor la judecată cu cel care a dobândit imobilul şi, odată cu aceasta, calitatea procesuală pasivă. S-a mai reţinut că acest procedeu asigură toate garanţiile procesuale privind dreptul la apărare pentru cel care a dobândit calitate procesuală prin transmitere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, SC H.C. SRL are ca acţionari unici pe pârâţii Ș. C. şi Ș. M.
Instanţa de apel a mai reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat de Notarul Public I.D. la data de 8 aprilie 1948, imobilul aflat în litigiu a fost înscris iniţial în cartea funciară nr. 2916 Târgu Mureş, sub A+1, având ca proprietari tabulari pe văduva lui B.G. – B.E., născută B., B.V., B.G. junior, B.L. junior şi B.E.
Apartamentul 6 din acest imobil constând în local de farmacie, compus dintr-o cameră mare, o bucătărie, antreu, a fost vândut, prin contract de vânzare-cumpărare soţilor S.D. şi S.A. contra sumei de 174.000 lei. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menţionează la pct. 4 alin. (2) că, la momentul încheierii vânzării, dreptul de proprietate al vânzătorilor nu era intabulat în cartea funciară, însă, conform menţiunii făcută pe acest contract de vânzare-cumpărare, constând în încheierea nr. 1276/1948 din data de 5 august 1948, menţiune semnată şi ştampilată, dreptul de proprietate dobândit de cumpărători a fost înscris în cartea funciară. Aceasta înseamnă că, în intervalul 8 aprilie 1948, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, şi 5 august 1948, data încheierii nr. 1276/1948 dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra întregului imobil a fost înscris în cartea funciară, precum şi dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra apartamentului nr. 6. În acest sens, se poate observa că, prin încheierea aflată la fila 12 din dosarul nr. 2619/2000 al Tribunalului Mureş, a avut loc o dezmembrare a imobilului înscris iniţial în CF nr. 2916 Târgu Mureş în 7 apartamente, iar apartamentul 6 – local de prăvălie-farmacie – a fost transcris în CF 8021 Târgu Mureş şi înscris dreptul de proprietate al soţilor S.D. şi S.A. Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, familia S. este obligată să părăsească acest local de farmacie, primeşte de la autorităţile vremii un alt local pentru farmacie, preluat de autorităţi de la alte persoane, apoi este naţionalizată farmacia cu tot ce este în ea şi trecută în proprietatea statului. Imobilul este transcris din cartea funciară nr. 8021 Târgu Mureş, mai întâi în foaia colectivă 800/II Târgu Mureş şi, în cele din urmă, în cartea funciară nr. 90203 Târgu Mureş.
La 25 iunie 1999, prin sentinţa civilă nr. 861 a Tribunalului Mureş s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului construit situat în Târgu Mureş, Piaţa Trandafirilor, restabilind dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar, B.E., în CF 800/II Târgu Mureş, nr. top 1161/2, 1162/1, 1163/1/1, imobil transcris din CF 8023 Târgu Mureş. Ulterior, dreptul de proprietate redobândit astfel de fosta proprietară este înscris sub B+9 în CF 90203 Târgu Mureş, prin Încheierea nr. 13880 din 5 august 1999, transcris din CF 800/2 Târgu Mureş.
În baza certificatului de moştenitor nr. 113/1999, prin încheierea nr. 14578, este înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.K., V.J. şi K.M.
S-a mai reţinut că,deşi imobilul a fost dezmembrat, iar apartamentul nr. 6, dobândit de soţii S.D. şi S.A., a fost transcris într-o altă carte funciară şi anume CF 8021 Târgu Mureş, la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B.E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere faptul că în CF 800/II Târgu Mureş nu putea să fie transcrisă din CF 8023 Târgu Mureş decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948, adică apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 şi 7, rămase în proprietatea lui B.E. înainte de naţionalizare.
S-a mai avut în vedere că Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 861 din 25 iunie 1999, a dispus restituirea imobilului din Piaţa Trandafirilor, mai puţin apartamentul nr. 6, ce a fost dobândit de autorii reclamanţilor, apartamentul 6 a rămas înscris în CF 8021 Târgu Mureş. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureş, deci la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 şi 7.
Odată cu naţionalizarea imobilelor, a avut loc o transcriere a acestora în cărţi funciare colective, una dintre acestea fiind 800/II Târgu Mureş, ocazie cu care cărţile funciare iniţiale s-au distrus.
Constatarea stării de fapt mai sus arătată, rezultă atât din actele depuse la dosar, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948, precum şi din încheierea de dezmembrare şi înscriere a dreptului de proprietate depuse de reclamanţi în mai multe rânduri, pe parcursul judecării cauzei. Foarte important este şi aspectul că, într-un prim demers iniţiat de reclamanţi, instanţele au stabilit că apartamentul 6, pe care-l revendică reclamanţii, nu a făcut obiectul naţionalizării prin Decretul nr. 92/1950 (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr. 1494 din 1996 a Curţii de Apel Alba Iulia).
Pornind de la această stare de fapt, instanţa de apel a reţinut că, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari tabulari ai apartamentului 6, au calitate procesuală activă în a revendica acest imobil invocând prevederile art. 480 – 481 C. civ. Dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor fiind înscris în CF, poate fi opus oricăror persoane care invocă un drept asupra acestui imobil. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu numai că a fost confirmată de expertiza grafologică, dar ea este întărită şi de faptul că acest contract a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate atât al autorilor reclamanţilor în CF 8021 Târgu Mureş şi înscrierii dreptului de proprietate în CF 90203 Târgu Mureş în favoarea lui B.E. şi apoi succesiv, prin moştenire, în favoarea lui B.K., V.J. şi K.M., precum şi al înscrierii dreptului de proprietate prin vânzare-cumpărare în favoarea familiei S.C. şi S.M. şi respectiv în favoarea SC H.C. SRL.
Instanţa de apel a mai observat că nu se pot reţine nici criticile de nelegalitate aduse de apelanţi privind existenţa unei autorităţi de lucru judecat pentru că, pe de o parte, cauza litigiului promovat de S.A., S.D. T. şi S.L.D. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureş şi R.A.G.C.L. Târgu Mureş este diferită de cea din prezenta cauză şi totodată părţile sunt diferite. Aşa cum s-a arătat deja, hotărârea Tribunalului Mureş din 1999 vizează imobilul transcris din CF 8023 Târgu Mureş.
Apelanţii au criticat hotărârea instanţei de fond considerând că apartamentul 6 nu poate fi restituit pentru că expertul tehnic judiciar, care, la fond, a efectuat raportul de expertiză, a precizat că acest apartament nu poate fi delimitat încât să poată fi revendicat de către reclamanţi.
S-a mai reţinut că nici această critică nu poate fi primită şi că nu pot fi însuşite concluziile expertului pentru că, într-adevăr, prin raportare la situaţia actuală a imobilului, care, după înstrăinare şi dobândirea acestuia de către familia S. şi mai apoi de către SC H.C. SRL, şi-a schimbat destinaţia şi totodată compartimentarea. Este evident că, în raport cu această nouă compartimentare, nu poate fi identificat cu descrierea din cartea funciară, dar această constatare a expertului nu poate duce la concluzia că acţiunea în revendicare nu poate fi primită pentru că, în mod evident, admiţându-se acţiunea în revendicare, limitele de demarcare a apartamentului 6, aşa cum este el descris prin suprafeţe şi amplasament, pot fi restabilite.
Apelanţii pârâţi au criticat hotărârea instanţei de fond considerând că reclamanţii nu puteau revendica imobilul situat în Piaţa Trandafirilor, pentru că localul de farmacie a fost rechiziţionat de la autorii reclamanţilor şi li s-a atribut o altă farmacie, un alt local, al firmei R., din fosta Piaţă Stalin.
Instanţa de apel a mai reţinut diferenţa de raţionament a pârâţilor, care, pe de o parte, neagă faptul că autorii reclamanţilor au devenit proprietari ai apartamentului 6 revendicat şi susţin că imobilul a fost în întregime naţionalizat de la văduva B., iar, pe de altă parte, apreciază că imobilul în litigiu a fost rechiziţionat de Statul Român, reclamanţii primind în schimb un alt imobil.
Ca atare, se reţine că raţionamentul instanţei porneşte de la faptul că autorii reclamanţilor nu doar au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aflat în litigiu, ba chiar au intrat în posesia acestuia şi şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară. Faptul că, ulterior, statul, printr-o măsură arbitrară, a rechiziţionat imobilul aflat în litigiu şi tot printr-o măsură arbitrară a acordat autorilor reclamanţilor un alt spaţiu dovedeşte atât că apartamentul 6 n-a fost preluat de Statul Român prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, ci prin rechiziţie, cât şi faptul că reclamanţii nu au fost compensaţi pentru pierderea acestui apartament.
De altfel, aşa cum au susţinut chiar şi pârâţii, demersul reclamanţilor de a redobândi un alt imobil decât cel la care sunt îndreptăţiţi, nu a fost încununat de succes.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâţii Ș.C., Ș.M. cât şi SC H.C. SRL, iar criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se astfel, în principal, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar modificarea, în tot, a hotărârii, în sensul admiterii apelului şi a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ș. C. şi Ș. M. şi pe cale de consecinţă respingerea, cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
Astfel, recurenţii Ș., susţin că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive şi că în mod arbitrar a dispus scoaterea acestora din proces, fără a pronunţa o hotărâre în contradictoriu cu aceştia, deşi au fost parte în primul ciclu procesual.
În aceeaşi idee, recurenţii Ș. invederează că au formulat o cerere de introducere în cauză a societăţii H.C. în calitate de posesor şi proprietar al imobilului revendicat, cerere respinsă iniţial prin încheierea din 7 februarie 2012, iar după repunerea pe rol a cauzei s-a procedat la citarea societăţii în calitate de apelant şi la scoaterea din litigiu a pârâţilor S.
Ca atare, se arată că la data la care imobilul a fost vândut de pârâţii Ș. C. şi Ș. M., aceştia nu aveau nici o calitate procesuală, neavând ce transmite pe cale convenţională, iar contractul de vânzare – cumpărare al imobilului a fost încheiat în octombrie 2001, deci înainte ca soţii Ș. să fi fost chemaţi în judecată şi respectiv, înainte ca aceştia să fi dobândit calitate procesuală în litigiu, motiv pentru care nu putea opera vreo transmisiune convenţională a calităţii procesual pasive a acestora.
Din aceastîă perspectivă se mai arată că faţă de data cererii de chemare în judecată 7 octombrie 2002, trebuia reţinut faptul că vânzarea imobilului, respectiv cumpărarea de către SC H.C. SRL, s-a făcut la 1 octombrie 2001, cu aproximativ 1 an înainte de introducerea soţilor Ș. în proces, situaţie în care este evident că pârâţii Ș. nu aveau nicio calitate procesuală şi pe cale de consecinţă nefiind parte în proces, nu puteau transmite nicio calitate procesuală.
Ca atare, susţin recurenţii, instanţa de apel. a constatat în mod greşit că a avut loc o transmisiune a calităţii procesual pasive şi în mod greşit cu încălcarea art 294 coroborat cu art. 132 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a societăţii H.C. în faza procesuală a apelului.
În ce priveşte recursul declarat de SC H.C. SRL, criticile de nelegalitate vizează următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
O primă critică vizează încălcarea dispoziţiilor din decizia de casare şi respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care nu au fost pe deplin stabilite imprejurările de faptşi nu au fost lămurite aspectelelegate de cadrul procesual
Astfel se arată că deşi reclamanţii au solicitat a se constata nulitatea contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001 încheiat între pârâţii K.M., K.C., B.K. şi pârâţii Ș., instanţa nu s-a pronunţat cu privire la acest capăt de cerere.
Aceeaşi recurentă mai susţine că se impunea anularea sentinţei civile nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureş şi în rejudecare după îndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile citate şi cu moştenitorii defunctei B.K., trebuia analizat fondul cauzei, or, instanţa nu a stabilit nici cadrul procesual şi nici nu a citat părţile şi moştenitorii acestora, fiind încălcate şi dispoziţiile art. 243 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană decedată.
O altă critică, vizează încălcarea dispoziţiilor art. 294 coroborat cu art. 132 C. proc. civ. şi introducerea în apel a SC H.C. SRL, în condiţiile în care la data încheierii convenţiei de vânzare, pârâţii Ș. nu aveau nici o calitate procesuală şi nefiind parte în proces nu puteau transmite nici o calitate procesuală la încheierea convenţiei.
Se mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererile de probaţiune formulate, motiv pentru care se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Un alt motiv de recurs învederat, vizează dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,susţinându-se că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei.
În acest sens se susţine că printr-o argumentaţie străină de probele administrate în cauză, instanţa de apel constată că fostul apartament 6 a fost transcris într-o altă carte funciară şi anume CF 8021 Târgu Mureş iar la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B.E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere că în CF 800/II Târgu Mureş nu putea fi transcrisă, din CF 8023 Târgu Mureş, decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948.
Această argumentaţie, susţine recurenta, vine în contradicţie cu dispozitivul sentinţei civile nr. 861/1999 a Tribunalului Mureş, hotărâre rămasă irevocabilă.
Or, susţine aceeaşi recurentă, eventualele critici ale hotărârii intrate în puterea lucrului judecat nu îşi au locul şi nici sensul, iar argumentaţia instanţei de apel este una lipsită de orice temei legal.
Ca atare, se susţine că prin menţinerea sentinţei civile nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureş s-a ajuns ca sentinţa nr. 861/1999 să fie golită de conţinut, iar drepturile recunoscute numitei B.E. să fie recunoscute şi reclamantelor din prezenta cauză.
Un ultim aspect vizează cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 480 C. civ., în condiţiile în care o acţiune în revendicare imobiliară nu putea fi promovată, nefiind realizată încă o identificare şi delimitare a fostului apartament 6 raportat la actuala configuraţie a imobilului, motiv pentru care se susţine încălcarea dispoziţiilor art 26 din Legea nr. 7/1996.
Prin întâmpinarea depusă la filele 46 – 70, intimaţii S.D. şi Ș.L. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar cel al recurenţilor Ș. ca inadmisibil, poziţie procesuală susţinută şi prin concluziile scrise depuse la filele 94 – 104.
Examinând recursurile declarate de pârâţii Ș. C. şi Ș. M. şi respectiv de SC H.C. SRL, Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea reclamanţilor vizează revendicarea apartamentului nr .6 din imobilul situat în Tîrgu Mureş piata Trandafirilor înscris în Cf 90203 Tirgu Mureş sub A+1 nr. top. 1161/2 1162/1 şi 1163/1 format din spaţiu comercial în suprafaţă de 72, 54 mp un antreu de 7,67 mp, o cameră de 4,5 mp şi un depozit aflat la subsol în suprafaţă de 46,8 mp şi pe cale de consecinţă intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Este real că acţiunea în revendicare este cel mai energic mijloc de apărare al dreptului de proprietate, fiind definită ca o acţiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, numai că ea poate fi exercitată doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie să facă dovada că este proprietarul exclusiv al bunului revendicat.
Aşadar, condiţia „sine qua non” pentru promovarea acţiunii în revendicare este ca reclamantul să îşi probeze dreptul de proprietate. Or, în absenţa unei astfel de dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să îşi probeze propriul titlu,deoarece legea ocroteşte posesia, independent de dovada dreptului ce se pretinde a-l exterioriza.
Din acestă perspectivă şi raportat la obiectul dedus judecăţii, este de reţinut că în condiţiile în care imobilul din litigiu este suspus regimului de carte funciară, acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor, prezintă o notă specifică regulilor şi principiilor de carte funciară, cu atât mai mult cu cât acţiunea în revendicare nu a fost îndreptată împotriva statului, nefiind solicitatată constatarea nevalabilităţii titlului statului, şi nici rectificarea de carte funciară.
Din această perspectivă, în condiţiile în care acţiunea reclamanţilor vizează revendicarea imobilului de la pârâţi, fără a se solicita în contradictoriu cu Statul Român,constatarea nevalabilităţii titlului statului, şi respectiv rectificarea de carte funciară,sunt de reţinut următoarele aspecte:
Din fila 14 – dos. civ nr. 9167/1998 rezultă că titlul Statului Român a fost înscris asupra imobilului din CF 800/II (ce vine din CF 8023), în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950, fiind preluat de la familia B.G.
Or, în condiţiile în care reclamanţii nu au chemat în judecată statul pentru constatarea nevalabilităţii titlului şi respectiv rectificarea de carte funciară, este de reţinut că reclamanţii nu-şi pot dovedi calitatea de proprietari ai imobilului din litigiu, cu atât mai mult cu cât în prezent, dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu este întabulat în în favoarea pârâtei SC H.C. SRL.
Astfel, în considerarea principiului constitutiv de drepturi reale ce guvernează înscrierile în cartea funciară, este de reţinut că potrivit art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Prin urmare, înscrierea în cartea funciară dă naştere, modifică sau stinge drepturile reale şi le face opozabile faţă de terţi.
Or, în virtutea principiului de carte funciară sus evocat, cea care în prezent face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, prin înscrierea dreptului în cartea funciară, este doar pârâta SC H.C. SRL.
Ca atare, din in această perspectivă, este de reţinut este incidenţă într-adevăr exceptia lipsei calităţii lor procesual pasive a pârâţilor S., în condiţiile în care au depus contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 1 octombrie 2001 şi din care rezultă că proprietar asupra imobilului din litigiu este SC H.C. SRL.
Este real că instanţa a examinat incidenţa acestei excepţii în chiar considerentele hotărârii, numai că acest aspect nu s-a mai reflectat şi în dispozitivul hotărârii, motiv pentru care este de reţinut că pârâţii Ș. în mod nelegal au fost scoşi din cauză, fără a se pronunţa o hotărâre în contradictoriu cu aceştia.
Cum pârâţii Ş.C. şi Ș. M. nu au nici calitatea de posesori şi nici cea de proprietari asupra imobilului revendicat de reclamanţi, este fără posibilitate de echivoc că fiind incidentă excepţia lispei calităţii procesual pasive, se impunea admiterea ei şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii faţă de pârâţii Ș., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
În ce priveşte motivul de recurs invocat de pârâţii Ș., legat de faptul că nu putea opera transmisiunea convenţională şi că în mod greşit a fost introdusă în apel pârâta SC H.C. SRL, este de reţinut că acesta este nefondat, în condiţiile în care acţiunea reclamanţilor a fost formulată în anul 2000, iar contractul cu SC H.C. SRL a fost încheiat în anul 2001.
Ca atare, calitatea lor procesual pasivă a pârâţilor Ș. şi implicit a pârâţilor Ș., trebuie raprtată la aceste aspecte,motiv pentru care în condiţiile în care doar SC C. SRL, are în prezent calitatea de proprietară a imobilului, în mod corect şi legal s-a dispus introdroducerea acesteia în cauză.
Din perspectiva celor expuse şi dor în ceea ce priveşte incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ș., fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul pârâţilor Ş.C. şi Ș. M. a se modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului pârâţilor sus menţionaţi şi pe cale de consecinţă a se schimba în parte sentinţa civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 în sensul respingerii acţiunii formulată împotriva pârâţilor Ș., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.
În ce priveşte recursul declarat de SC H.C. SRL sunt de reţinut următoarele aspecte:
Este real că prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2010, a ÎCCJ s-a casat în parte decizia civilă nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, a Curţii de Apel Târgu Mureş dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârâţii Ș.M. şi Ș.C., fiind menţinute dispoziţiile referitoare la apelul reclamanţilor.
Numai că,din considerentele deciziei de casare rezultă că trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost determinată de faptul că la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat.
Criticile recurentei legate de faptul că instanţa în rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare sub aspectul identificării moştenitorilor acestei pârâte sunt nefondate, în condiţiile în care decizia de casare nu a statuat cu privire la aceste aspecte.
Or, instanţa în rejudecare a avut în vedere decizia de casare, precum şi faptul că B.K. neavând calitate procesual pasivă, nu se mai impunea introducerea în cauză a moştenitorilor ei.
Din această perspectivă sunt nefondate criticile legate de nerespectarea deciziei de casare şi respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 315 şi 243 C. proc. civ.
Nefondată este şi critica legată de faptul că hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană decedată (lipsită de capacitate de folosinţă) în condiţiile în care B.K. nu figurează în hotărârea recurată.
În ce priveşte criticile recurentei SC H.C. SRL privind a lipsa calităţii procesual pasive a pârâţilor Ș. şi că nu puta opera transmisiunea convenţională a calităţii procesual pasive către SC H.C. SRL, este de reţinut că acest aspect a fost analizat şi dezvoltat mai sus, în condiţiile în care aceleaşi critici au fost formulate de pârâţii Ș., fiind apreciate ca nefondate pentru cele deja expuse cu ocazia analizării recursului declarat de pârâţii Ș.
De altfel este de reţinut că în condiţiile în care acţiunea reclamanţilor a fost formulată în anul 2000, iar contractul cu SC H.C. SRL a fost încheiat în anul 2001, calitatea procesual pasivă a pârâţilor Ș. şi implicit a pârâtei SC H.C. SRL trebuie raportată la aceste aspecte,motiv pentru care în condiţiile în care doar SC C. SRL,are în prezent calitatea de proprietară a imobilului, în mod corect şi legal s-a dispus introducerea acesteia în cauză, în locul pârâţilor Ș.
Or, în aceste condiţii,operând transmisiunea convenţională în ce priveşte calitatea procesuală a pârâţilor apelanţi Ș., recurenta SC H.C. SRL poate invoca în recurs doar acele critici ce au constituit motive de apel invocate în apelul lor de pârâţi Ș. Din această perspectivă, este de reţinut că în condiţiile în care pârâţii Ș. în apelul lor, nu au formulat nici o critică legată de nepronunţarea instanţei de fond, pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare- cumpărare, criticile recurentei SC H.C. SRL formulate direct în recurs cu privire la aceste aspecte, sunt invocate „omisso medio”. Astfel este de reţinut că recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel.
Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa investită cu calea extraordinară de atac.
Or, este de reţinut că această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în prima instanţă nu a declarat apel, ci şi în situaţia în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu a fost invocate critici de nelegalitate, ele fiind invocate direct doar în faza procesuală a recursului.
Din perspectiva celor expuse,criticile legate de nepronunţarea instanţei de fond pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare- cumpărare, formulate direct în recurs, sunt critici„omisso medio” inadmisibile în această fază procesuală.
Criticile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la faptul că argumentele instanţei vin în contradicţie cu dispozitivul sentinţei a civile nr. 861/1999 a Tribunalului Mureş, şi că sub acest aspect a fost încălcată puterea de lucru judecat, sunt nefondate pentru următoarele aspecte:
Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 861 din 25 iunie 1999, a dispus restituirea imobilului din Piaţa Trandafirilor, mai puţin apartamentul nr. 6. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureş, respectiv doar la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 şi 7. Ca atare, rezultă fără posibilitate de echivoc că dispozitivul hotărârii sus evocate nu priveşte apartamentul nr 6.
Ca atare, nu a fost încălcată nici puterea de lucru judecat, iar criticile sus arătate nu se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ce priveşte obiectul dedus judecăţii, ce constă în acţiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâţilor, fără a însă fi chemat în judecată şi Statul Român pentru constatarea nevalabilităţii titlului în baza căruia a fost preluat imobilul şi respectiv pentru rectificarea înscrierilor de CF, raportat şi la efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în CF a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.C. SRL (art. 17-18 din Legea nr. 115/1938) este de reţinut că reclamanţii nu sunt proprietarii tabulari ai imobilului din litigiu, motiv pentru care acţiunea în revendicare împotriva deţinătorului actual al imobilului SC H.C. SRL, este neîntemeiată.
Din perspectiva celor expuse urmează a fi admise recursurile declarate de pârâţii Ș. C., Ș. M. şi de SC H.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunţată la 17 mai 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureş, a se modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelul declarat de pârâţii S. C. şi S. M. şi continuat de SC H.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1850 pronunţată la 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Mureş,şi pe cale de consecinţă urmează a se schimba în parte sentinţa, în sensul că urmează a se respinge acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ș. C. şi Ș. M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, şi a se respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL,urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Ș.C., Ș.M. şi de SC H.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunţată la 17 mai 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâţii S.C. şi S.M. şi continuat de SC H.C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1850 pronunţată la 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Mureş.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că respinge acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ș.C. şi Ș.M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2013. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5541/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
