ICCJ. Decizia nr. 2192/2013. Civil. Acţiune în constatare. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2192/2013
Dosar nr. 45435/3/2010
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 17934 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 45435/3/2010, s-a anulat cererea formulată de reclamanta SC R.T. SRL (fosta SC A. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC F.L.R. IFN SA, instanţa făcând aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1990.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub acelaşi număr unic la 12 decembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În motivarea apelului a fost criticată hotărârea primei instanţe pentru că s-a păşit la soluţionarea excepţiei de netimbrare în condiţiile în care părţile au fost lipsă şi niciuna dintre acestea nu a cerut judecarea în lipsă. Sub acest aspect, apelanta-reclamantă a invocat nulitatea hotărârii în temeiul art. 105 alin. (2), raportat la art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A doua critică a vizat pe de o parte faptul că apelanta-reclamantă nu a primit citaţie pentru termenul din 17 octombrie 2011 şi pe de altă parte faptul că la data respectivă a trimis prin fax o cerere însoţită de taxa judiciară de timbru, de timbru judiciar şi de dovada expedierii originalelor taxelor prin poştă.
Ultima critică a vizat nepronunţarea pe cererea de amânare, ceea ce constituie, conform practicii recente a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încălcarea dreptului la apărare, drept garantat de art. 22 din Constituţia României şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept conferit de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 166 din 5 aprilie 2012, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut ca întemeiat numai primul motiv de apel, considerând că dispoziţiile art. 242 C. proc. civ. sunt imperative, ele consacrând o dată în plus principiul disponibilităţii, care guvernează indiscutabil procesul civil, în sensul că obligă instanţa să suspende judecata dacă toate părţile cer acest lucru (alin. (1) pct. 1) sau dacă părţile sunt lipsă (alin. (2) pct. 2) şi nu o autorizează să păşească la judecată decât în condiţiile alineatului al doilea, respectiv dacă vreuna dintre părţi a solicitat judecarea în lipsă.
A considerat instanţa că această din urmă ipoteză nu a fost îndeplinită, iar instanţa de fond, anulând cererea ca netimbrată, a încălcat prevederile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., producându-i astfel apelantei-reclamante o vătămare care, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi remediată altfel decât prin anularea actului, respectiv a hotărârii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.L.R. IFN SA Bucureşti solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, menţinerea în totalitate a Sentinţei civile nr. 17934, pronunţată de Tribunalul Bucureşti la data de 17 octombrie 2010, ca temeinică şi legală şi anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată, cu obligarea R.T. la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie (a se vedea Decizia nr. 129 din data de 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia) (Anexa), excepţia netimbrării este o excepţie care primează oricărei alte cereri sau excepţii.
Potrivit Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru:
- art. 20 alin. (1) taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat;
- art. 20 alin. (2) dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată;
- art. 20 alin. (3) neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Normele de aplicare ale Legii nr. 146/1997 privind taxele de timbru, dacă acţiunile şi cererile nu cuprind datele sau documentaţia necesară caracterizării actului sau calculării taxelor sau dacă nu s-au anexat dovezile din care să rezulte plata acestora, instanţele judecătoreşti stabilesc termenul de judecată şi comunică părţilor, odată cu întâmpinarea şi obligaţiile în legătură cu taxa judiciară de timbru, ce trebuie îndeplinite până la termenul de judecată, sub sancţiunea anularii cererii sau acţiunii.
Prin întâmpinarea formulată intimata-reclamantă SC R.T. SRL a invocat inadmisibilitatea recursului motivat de faptul că recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 299, fără a specifica vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi nu-şi încadrează în drept criticile, dezvoltarea lor permite circumstanţierea acestora motivului de neegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a art. 20 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 şi a art. 36 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 146/1997 în soluţionarea excepţiei de netimbrare a cererii, ce primează oricărei alte cereri şi excepţii, apărarea intimatei-reclamante, astfel că nu poate fi primită.
Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Obligaţia de timbrare a unei cereri - acţiune de primă instanţă, căi de atac, cereri de intervenţie etc. - deşi îşi are sorgintea în reglementări de natură fiscală trebuie tratată ca un incident procedural întrucât este o excepţie sui generis legată de învestirea instanţei şi vizează în mod esenţial legalitatea actului de sesizare, urmând a fi analizată cu prioritate, înaintea oricăror alte cereri, în virtutea principiului consacrat de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., această abordare fiind în acord cu cerinţa soluţionării cu celeritate a cauzelor şi, de ce nu, cu principiul prezumării bunei-credinţe a părţilor la momentul sesizării instanţei.
Dispoziţiile art. 242, deşi au un caracter imperativ nu pot avea incidenţă în condiţii de neregularitate a actului de sesizare, ele aplicându-se pe fondul existenţei unei sesizări legale a instanţei, în primul rând sub aspectul îndeplinirii de către parte a obligaţiei de fiscalitate.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată este cenzurabilă din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC F.L.R. IFN SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 166 din 5 aprilie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, modifică în tot decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC R.T. SRL prin administrator judiciar C.V.A. SPRL împotriva Sentinţei nr. 17934 din 17 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2034/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2213/2013. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
