ICCJ. Decizia nr. 2352/2013. Civil. Acţiune în constatare. Obligatia de a face, pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2352/2013
Dosar nr. 24209/3/2010
Şedinţa publică de la 13 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8687 din 30 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC B.R. SRL în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, ca neîntemeiată; a fost anulată cererea de intervenţie formulată de SC R.G.P. SRL ca netimbrată.
Prin încheierea de şedinţa din data de 19 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 13822/3/2010 al secţiei a IV-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, întrucât litigiul este comercial, cauza fiind înaintată secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 17 mai 2010 nr. 24209/3/2010.
Municipiul Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 67 alin. (1) art. 18 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 215/2001.
Municipiul Bucureşti a susţinut că Primăria Municipiului Bucureşti nu are calitate procesual pasivă, deoarece nu are patrimoniu şi nici personalitate juridică. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă aparţine Municipiului Bucureşti, ca unitate administrativ teritorială, reprezentat prin Primar.
Totodată Municipiul Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului S.O., în ceea ce priveşte capătul 5 de cerere, în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 215/2001, care prevăd că primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială. Prin urmare, nu Primarul S.O. are calitate procesual pasivă, ci Municipiului Bucureşti, ca unitate administrativ teritorială reprezentată de Primar.
La termenul de judecată din data de 17 februarie 2011, reclamanta a precizat că înţelege să se judeca în cauză în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, astfel că, faţă de această precizare instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Primarului S.O., ca ramase fără obiect.
La data de 31 martie 2011 a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, SC B.R. SRL, prin care s a invocat excepţia insuficienţei timbrări a acţiunii, solicitând în principal, anularea cererii ca netimbrată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 mai 2011 instanţa, în temeiul art. 20 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 148/1997 a admis excepţia insuficienţei timbrări a cererii de intervenţie formulată de SC B.R. SRL, întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă.
La data de 26 mai 2011 a formulat cerere de intervenţie accesorie S.N., iar la data de 26 mai 2011 a formulat cerere de intervenţie accesorie SC S.S.I. SRL solicitând respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată. Intervenienţii au arătat că în calitatea lor de contribuabili şi membrii ai colectivităţii locale sunt îndreptăţiţi să intervină în proces pentru a susţine apărările pârâtului Municipiului Bucureşti.
L a data de 6 iunie 2011 a formulat cerere de intervenţie accesorie Fundaţia Sens Team Motorsport, solicitând respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, ca urmare a nevalabilităţii convenţiei din 2 februarie 2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 august 2011 instanţa, în procedura civilă a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de S.N., SC S.S.I. SRL şi Fundaţia Sens Team Motorsport, pentru motivele arătate în cuprinsul acestei încheieri.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta SC B.R. SRL a solicitat să se constate valabilitatea convenţiei din 2 februarie 2006 încheiată cu pârâtul Municipiul Bucureşti, obligarea pârâtului la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin această convenţie, în sensul organizării circuitului automobilistic de Formula 3 pe perioada 2010-2015, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în sumă de 5.000RON/zi de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, obligarea pârâtului la plata daunelor interese în sumă de 2.785.242,88 RON fără TVA, obligarea Primarului General, S.O., la plata sumei de 1 leu, reprezentând prejudiciul de imagine al numitului H.B., precum şi obligarea pârâtului Ia plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte valabilitatea convenţiei din 2 februarie 2006, depusă de reclamantă la dosar, Tribunalul a respins primul capăt de cerere, ca neîntemeiat întrucât reclamanta nu a făcut dovada că aceasta este rezultatul acordului de voinţă al pârţilor, în condiţiile în căre înscrisul depus la dosar nu conţine semnătura reprezentantului legal al reclamantei şi nici semnătura Primarului General al Municipiului Bucureşti.
Chiar dacă reclamanta îşi asuma convenţia din 2 februarie 2006, prin probele administrate în cauză nu a făcut dovada consimţământului valabil exprimat al pârâtului Municipiul Bucureşti pentru încheierea acestei convenţii.
Este adevărat că ultima pagină a convenţiei poartă semnăturile unor directori ai unor direcţii din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, însă aceştia nu pot angaja juridic Municipiul Bucureşti, în relaţia cu terţii.
Potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, în forma în vigoare la data de 2 februarie 2006, Primarul este cel care reprezintă unitatea administrativ teritorială în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie, or, reclamanta nu a făcut dovada că Primarul General a semnat această convenţie.
Cât priveşte organizarea, în anul 2007 şi respectiv în anul 2008, a unor evenimente automobilistice, acestea nu fac dovada încheierii valabile a convenţiei în discuţie. De altfel, reclamanta nu a produs nicio probă din care să rezulte că aceste evenimente au fost organizate în baza convenţiei mai sus menţionate.
Primarul General nu ar fi putut exprima un acord valabil al Municipiului Bucureşti pentru încheierea convenţiei invocată de reclamantă fără aprobarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar faptul că prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, s-a aprobat desfăşuiarea unui circuit automobilistic omologat de F.I.A., iar Primarul a fost împuternicit să efectueze demersurile necesare desemnării organizatorului, nu face decât să confirme faptul că nu există o convenţie asumată de Municipiul Bucureşti prin care organizatorul unor astfel de evenimente să fi fost desemnat pentru perioada 2006-2015, astfel cum susţine reclamanta.
Tribunalul a apreciat, ca neîntemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului Municipiului Bucureşti la plata daunelor interese, în sumă de 2.785.242,88 RON fără TVA, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă întrucât aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii contractuale a pârâtului Municipiul Bucureşti respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită culpa pârâtului în neexecutarea unei convenţii.
Este neîntemeiat şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului Primarul General S.O. la plata daunelor morale în sumă de 1 RON pentru prejudiciul de imagine adus reprezentantului societăţii reclamante, H.B., deoarece prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului prin care s-a adus atingere vreunui atribut al personalităţii administratorului reclamantei. În plus reclamanta nu a făcut dovada că a fost mandatată de administratorul său să solicite în numele acestuia plata daunelor morale de către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC B.R. SRL, iar prin motivele de apel formulate, reclamanta a reiterat cererea de chemare în judecată.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod legal instanţa de fond a reţinut că în lipsa semnăturii reprezentantului legal al Municipiului Bucureşti, consimţământul liber exprimat ai Municipalităţii pentru perfectarea convenţiei nu există, aceasta nefiind semnată de Primarul General (singura persoana care putea angaja în mod valabil Municipalitatea în relaţiile contractuale perfectate cu terţii). Nelegal şi în contradicţie cu prevederile legale în vigoare, apelanta a susţinut că normele juridice edictate prin Legea nr. 215/2001 nu îşi au aplicabilitatea în prezenta speţă, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 61/1991.
Corect s-a reţinut de instanţa de fond, că înţelegerea părţilor viza intenţia pentru o eventuală colaborare viitoare, aşa cum sezultă şi din parag. 1 din capitolul privind scopul urmărit de către părţi prin organizarea acestui circuit, unde se menţionează „Cele două părţi ale prezentei convenţii intenţionează să organizeze o cursă auto-moto, pe o pistă de curse din Bucureşti. Locaţia exactă, planurile şi aşezarea pistei, inclusiv toate zonele, cum ar fi padocul, culoarele pistei, tribunele, zonele VIP, sunt stabilite în Anexa I a prezentei convenţii”.
Astfel voinţa părţilor nu a fost aceea de a organiza într-o anumită locaţie (în speţă circuit pe străzile bucureştene), fiind vorba de un spaţiu amenajat special pentru această cursă.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 284 din 7 iunie 2012 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC B.R. SRL.
Decizia sus evocată a fost recurată de către reclamanta SC B.R. SRL, în cadrul termenului legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea în totalitate a acţiunii.
În susţinerea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a arătat că în mod greşit au reţinut ambele instanţe că nu există semnătura reprezentantului legal al Primăriei şi nici a reprezentantului reclamantei, în cuprinsul convenţiei.
Recurenta aminteşte dispoziţiile art. 942 C. civ., în sprijinul ideii că denumirea dată unui act nu are semnificaţie juridică, termenul de contract fiind echivalent cu cel de convenţie.
Prin aplicarea dispoziţiilor art. 977 C. civ., motivarea ambelor instanţe este greşită, iar trimiterea la Legea nr. 215/2001 nu are temei, importantă fiind intenţia părţilor de organizare a circuitului în anii 2007-2008.
În consecinţă, convenţia este asumată de ambele părţi, semnătura Primarului General nefiind necesară.
În ceea ce priveşte argumentul instanţelor potrivit căruia municipalitatea nu şi-a asumat nici un moment obligaţia de a permite desfăşurarea acestei curse, recurenta face trimitere la prevederile convenţiei şi la obligaţiile reciproce asumate de către părţi, pentru organizarea circuitului automobilistic pe perioada 2005-2015.
Recurenta şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate, obţinând toate autorizaţiile cerute, cursa fiind organizată în anii 2007 şi 2008.
În ceea ce priveşte prezumţia de legalitate a convenţiei, recurenta susţine că în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate nelegalitatea convenţiei, instanţele nu pot face aprecieri despre îndeplinirea sau nu a condiţiilor Legii nr. 215/2001.
De asemenea, nici motivul reţinut de instanţe în sensul că această convenţie nu a fost supusă aprobării Consiliului General nu poate fi reţinută.
În continuare, recurenta face trimitere la probele administrate în cauză, pentru a demonstra organizarea circuitului auto.
În ceea ce priveşte existenţa condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, recurenta susţine îndeplinirea acestora.
Astfel, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii există, având în vedere durata convenţiei, 31 decembrie 2015, denunţarea unilaterală fiind abuzivă, fiind atrasă răspunderea contractuală.
De asemenea existenţa prejudiciului nerealizat rezultă din anularea cursei din anul 2009, suma fiind de 2.785.242,88 RON,
Prejudiciul moral solicitat rezidă în umilinţa îndurată de reprezentantul societăţii reclamante, care a citit afirmaţii defăimătoare defavorabile, aspecte care ţin de domeniul evidenţei şi nu mai necesită administrarea de probe. Invocă jurisprudenţa instanţelor naţionale în acest sens.
Faţă de cerinţa privind existenţa culpei, recurenta face trimitere Ia dispoziţiile art. 1082 C. civ., culpa debitorului fiind prezumată.
Recursul este nefondat,
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea unei hotărâri atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Criticile recurentei întemeiate pe acest motiv vizează teza a doua a articolului menţionat şi anume aplicarea greşită a legii. În opinia recurentei s-au încălcat prevederile art. 942 C. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 977 C. civ., întrucât ambele instanţe nu au reţinut existenţa convenţiei încheiată între părţi la data de 2 februarie 2006
Dispoziţiile art. 342 C. civ. la care face trimitere recurenta dispun în sensul că „Contractul este acordul dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic”. Aceste dispoziţii, reglementează definiţia actului juridic civil, ca izvor de obligaţii.
Prin încheierea contractului înţelegem realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, iar această operaţiune nu poate fi despărţită de elementele care ţin de validitatea contractului încheiat.
Din acest punct de vedere, instanţa de fond a analizat validitatea contractului, prin prisma condiţiilor esenţiale pentru validitatea convenţiilor.
Astfel, instanţele de fond au examinat capacitatea părţilor contractante, sub aspectul capacităţii de folosinţă şi de exerciţiu, reţinând în mod corect lipsa semnăturii reprezentantului legal al Municipiului Bucureşti, Primarul General, cu trimitere la dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 singura instituţie care se poate angaja juridic în relaţiile cu terţii Primăria Municipiului Bucureşti.
Faţă de trimiterea făcută de recurenta la dispoziţiile art. 977 C. civ. referitoare la interpretarea convenţiilor, care demonstrează acordul de voinţă al părţilor în sensul de a organiza o cursă automobilistică, Înalta Curte constată că organizarea unor evenimente automobilistice în anul 2007 şi 2008, nu fac dovada încheierii valabile a convenţiei. Obligaţiile asumate de către părţi, fac numai dovada intenţiei de a organiza o cursă automobilistică.
În condiţiile în care nu sunt elemente care să conducă la concluzia că intenţia părţilor a fost denaturată prin intervenţia instanţei de apel, critica este nefondată.
Critica recurentei referitoare Ia inadmisibilitatea cercetării condiţiilor cerute de art. 38 şi art. 94 din Legea nr. 215/2001 este nefondată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, orice contract se încheie în ideea validităţii sale, astfel încât tot prin prisma cercetării laturii voinţei juridice, consimţământului, instanţele de fond au analizat capacitatea de exerciţiu a Municipiului Bucureşti, având în vedere că potrivit dispoziţiilor sus citate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti este autoritate deliberativă, hotărând cu privire la administrarea domeniului public şi privat al municipiului Bucureşti.
Criticile recurentei dezvoltate în sprijinul îndeplinirii condiţiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, în ceea ce o priveşte pe pârâtă, nu vor fi reţinute.
Aşa cum a arătat recurenta, în materia răspunderii civile contractuale, creditorul trebuie să dovedească numai existenţa contractului, pentru ca acesta să producă efecte juridice. Or, în raport de considerentele sus arătate, nu s-a dovedit existenţa unei convenţii asumată de Municipiul Bucureşti.
Considerentele instanţei de apel în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la daune morale sunt corecte, fapta ilicită nefiind demonstrată în cauză.
În consecinţă faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 284 din 7 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 752/2013. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
|---|
