ICCJ. Decizia nr. 2348/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2348/2013
Dosar nr. 1217/59/2011/a3
Şedinţa publică din 11 iunie 2013
Asupra cererii de completare/lămurire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. nr. 1655 din 16 aprilie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă a respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta SC N.G.V. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 8/PI din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, şi a sentinţei civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, şi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.M.K.R. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că recursul reclamantei SC N.G.V. SRL eşiţa a fost declarat cu depăşirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., iar acesta nu a solicitat repunerea în termen şi nici nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea actului procedural dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nesusţinând că ar fi intervenit vreunul dintre cazurile de întrerupere a termenului de recurs, conform art. 285-art. 286 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs.
Cu privire la recursul pârâtei SC T.M.K.R. SA Reşiţa, a reţinut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse hotărârii, critici pe care Ie-a înlăturat apreciind că instanţa a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică.
La data de 23 aprilie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea petentei SC T.M.K.R. SA Reşiţa de completare/lămurire a deciziei mai sus evocate.
Prin cererea sa petentul a susţinut că la emiterea deciziei a cărei lămurire şi completare o cere, instanţa a omis să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocat, în cuantum de 20.000 RON în condiţiile în care solicitase acordarea acestor cheltuieli şi depusese documente în dovedirea plăţii acestora.
Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, Înalta Curte, urmează să respingă cererea petentei SC T.M.K.R. SA Reşiţa, în considerarea următoarelor:
În conformitate cu prevederile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. „Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.”
În speţă, petenta solicită compleatarea deciziei nr. 1655 din 16 aprilie 2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a respins atât recursul petentei cât şi recursul SC N.G.V. SRL Reşiţa, în sensul obligării acesteia din urmă la plata către petentă a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 274: „Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”
Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, culpă procesuală care aparţine părţii care a căzut în pretenţii şi a cărei cerere a fost astfel respinsă, neprezintând importanţă dacă cererea a fost respinsă pe fond sau ca urmare a admiterii unei excepţii invocate de părţi sau de instanţă din oficiu.
În cauză, se constată că ambele părţi s-au aflat în culpă procesuală, prin decizia nr. 1655 din 16 aprilie 2013 a cărei completare se cere Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, respingând atât recursul declarat de reclamanta SC N.G.V. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 8/PI din 9 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi a sentinţei civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca tardiv cât şi recursul declarat de pârâta SC T.M.K.R. SA Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.
Prin urmare, având în vedere culpa procesuală comună a părţilor în litigiu, în mod corect instanţa de recurs nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de SC T.M.K.R. SA Reşiţa.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de petenta SC T.M.K.R. SA Reşiţa privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 1655 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petenta SC T.M.K.R. SA Reşiţa privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr. 1655 din 16 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2013. Civil. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2350/2013. Civil. Excludere asociat. Recurs → |
|---|
