ICCJ. Decizia nr. 2581/2013. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 2581/2013
Dosar nr. 2042/110/2011
Şedinţa publică de la 27 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanţii M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.I., C.C., C.M. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA au solicitat să se dispună dizolvarea societăţii pârâte, pentru motivele prevăzute de art. 227 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 237 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 855 din 27 octombrie 2011, Tribunalului Bacău a respins acţiunea ca nefondată, menţionându-se în dispozitiv că hotărârea este supusă recursului, în termen de 30 zile de la comunicare.
La 16 ianuarie 2012, reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei sus-menţionate.
Prin încheierea de la 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a calificat calea de atac drept apel, faţă de dispoziţiile art. 227 din Legea nr. 31/1990 care nu conţine prevederi exprese privind calea de atac, astfel că devin aplicabile dispoziţiile dreptului comun din materia apelului.
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicare.
Faţă de data comunicării sentinţei, respectiv 14 decembrie 2011, termenul de apel expira la 30 decembrie 2011.
Cum reclamanţii au atacat sentinţa la data de 16 ianuarie 2012, termenul de apel a fost depăşit, sancţiunea fiind tardivitatea apelului.
Prin decizia nr. 62 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău a admis excepţia şi a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.M., M.V., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.G., C.C. şi C.M., solicitând casarea deciziei şi a încheierii din 5 aprilie 2012, prin calificarea căii de atac ca fiind recurs şi trimiterea cauzei la instanţa competentă pentru judecarea recursului, iar în cazul în care se constată că soluţia instanţei de apel privind recalificarea căii de atac din recurs în apel este legală, să se constate că exercitarea căii de atac s-a făcut în termenul prevăzut de lege şi să se trimită cauza la Curtea de Apel Bacău, în vederea judecării apelului.
În motivarea recursului se arată că încheierea din 5 aprilie 2012 a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a favorizat intimata, deşi principiul non reformatio in pejus operează în favoarea părţii care a exercitat calea de atac, mai ales că pentru motivele de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 31/1990 este prevăzută calea de atac, prin dispoziţie specială, respectiv decizia nr. 6/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - recurs în interesul legii.
Prin recalificarea căii de atac din recurs în apel, nu a realizat şi un examen de proporţionalitate a măsurii luate, astfel încât să asigure şi respectarea principiului accesului liber la justiţie dar şi a dreptului la un proces echitabil.
Decizia civilă nr. 62/2012 a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
În privinţa motivelor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990 întrucât legea specială conţine prevederi exprese consacrate printr-un recurs în interesul legii, nu sunt incidente dispoziţiile aplicabile apelului.
Recurenţii invocă termenul de 30 de zile prevăzut de decizia 6/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la data publicării sentinţei civile în M.Of. al României.
Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au invocat drept motive de dizolvare a societăţii dispoziţiile art. 227 alin. (1) lit. b) şi e), art. 237 alin. (1) lit. a) şi lit. c).
Pentru motivele reglementate de art. 237, Legea nr. 31/1990 prevede calea de atac a recursului pentru hotărârile de dizolvare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 6 din 21 ianuarie 2008 a stabilit că dispoziţiile art. 237 alin. (5) se interpretează în sensul că hotărârea prin care s-a respins cererea de dizolvare poate fi atacată cu recurs în condiţiile prevăzute de acest text.
În situaţia în care cererea de dizolvare ar fi avut ca temei juridic numai dispoziţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, calea de atac ar fi fost recursul.
În cauză, însă, sunt invocate şi cazurile de dizolvare întemeiate pe dispoziţiile art. 227 din Legea nr. 31/1990.
Pentru acestea, legea specială nu prevede calea de atac, ceea ce înseamnă că se aplică dreptul comun în materie, respectiv art. 282 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Curtea de Apel Bacău a reţinut în mod corect că pentru cazurile prevăzute de art. 227 din Legea nr. 31/1990 calea de atac este apelul, iar pentru cele prevăzute de art. 237, calea de atac este recursul.
Întrucât calea de atac este unică, în mod corect s-a stabilit în considerarea caracterului mai favorabil al dispoziţiilor art. 282 alin. C. proc. civ., aplicabilitatea acestor dispoziţii şi cazurilor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990.
Procedând în acest mod, Curtea de Apel Bacău nu a încălcat principiul non reformatio in pejus.
Acest principiu consacră garanţia pentru cel care formulează calea de atac de a nu i se crea o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Nu s-a încălcat nici principiul liberului acces la justiţie şi nici a dreptului la un proces echitabil, recurenţii au putut să se adreseze justiţiei uzând de mijloacele procedurale reglementate de lege, iar cauza a fost soluţionată de o instanţă independentă cu respectarea tuturor principiilor privind dreptul la apărare, contradictorialitate.
Calea de atac este prevăzută de lege şi de asemenea şi termenul în care aceasta poate fi exercitată, astfel că nu se poate primi argumentarea recurenţilor în sensul că termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la comunicarea sentinţei.
Calificând calea de atac drept apel, aceasta are ca efect aplicarea tuturor normelor legale pentru instituţia apelului.
Aşa fiind, decizia atacată nu a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.G., moştenitor al lui A.I., C.C. şi C.M. împotriva deciziei nr. 62 din 13 septembrie 2012 şi a încheierii de şedinţă din 5 aprilie 2012, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4261/2013. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 3427/2013. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
